Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Alina Gorghiu, după decizia CCR privind alocațiile: Resursele nu există, dar Guvernul va discuta ce opţiuni are

Publicat

in

Senatorul PNL Alina Gorghiu a afirmat, joi, că Guvernul va discuta opţiunile în privinţa alocaţiilor după motivarea Curţii Constituţionale a României (CCR), punctând că alocaţiile pentru copii vor fi dublate nu imediat, ci etapizat, anunță AGERPRES.

„Este foarte grav când argumentele raţionale sunt date la o parte de alte considerente care ţin de alegeri şi de populism. De câteva săptămâni se întâmplă o serie de lucruri care pun în discuţie fundamentele stabilităţii economice a ţării. Nu există nici un Guvern care să nu dorească dublarea alocaţiilor. PNL a realizat deja mai multe majorări, ultima chiar luna aceasta. Tot PNL a fost primul partid care a avut un capitol despre susţinerea familiilor şi creşterea demografică în programul de guvernare. Dar în momentul de faţă suntem într-o situaţie dificilă şi de fapt nu doar noi, ci toate ţările sunt afectate de criză”, a spus Gorghiu.

Citește și: PSD, reacție TĂIOASĂ după ce CCR a decis DUBLAREA alocațiilor: Orban trebuie să restituie urgent în buget banii pe care i-a transferat în puşculiţa electorală

Ea a menţionat că „soluţia raţională” era dublarea alocaţiilor eşalonat.

„Soluţia raţională, cum spuneam, era dublarea alocaţiilor eşalonat şi am fi ajuns în doi ani acolo unde dorim toţi fără să mai oprim prin gara populismului. Acum a fost o diferenţă de opinie între Executiv şi Legislativ nu asupra dublării în sine, ci asupra calendarului, iar arbitrajul CCR este cel anunţat azi. Alta ar fi fost situaţia dacă CCR ar fi fost deja de acord cu legea prin care desfiinţăm pensiile speciale, aşa cum a trecut de Parlament. Am fi avut fonduri pentru o mărire considerabilă a alocaţiilor. Aşa, resursele nu există, dar Guvernul va discuta ce opţiuni are în viitor după ce vom vedea motivarea CCR. Garantăm că alocaţiile vor fi dublate, dar nu imediat, ci etapizat”, a declarat Gorghiu pentru AGERPRES.

CCR a anunţat, joi, că a respins, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi a constatat că este constituţională, în raport cu criticile formulate, Legea privind respingerea OUG 123/2020 pentru modificarea art.3 din Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.

Citește și: Pro România, lovitură sub centură pentru USR: mutarea ar putea duce la dizolvarea partidului/ DOCUMENT

Pe 19 august, Camera Deputaţilor a respins, în calitate de for decizional, Ordonanţa 123/2020 care modifică şi completează articolul 3 din Legea 61/1993 în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Joi seara, o dronă militară a căzut în Insula Mare, la 8 km de Brăila și 23 de kilometri în interiorul teritoriului românesc- presa locală din Brăila

Publicat

in

Este cel mai grav incident pentru noi, de la începutul războiului pornit de Rusia contra Ucrainei, evenimentul cu cea mai mare pătrundere pe teritoriul României, susțin surse din cadrul forțelor de ordine.

Breaking NewsFoto: Nakhorn Yuangkratoke / Alamy / Alamy / Profimedia

„Până la analizarea de către MApN nu speculăm în privința originii dronei”, au spus aceleași surse.

Alerta că o dronă de proveniență militară a căzut între municipiul Brăila și comuna Frecăței a venit joi seara în rândul instituțiilor de forță din județul Brăila, conform informațiilor oferite de surse confidențiale.

Sunat, prefectul județului, Iulian Timoftei, nu a comentat evenimentul, susținând că toate eventualele informații militare sunt apanajul MApN.

Locul unde a căzut drona se află în Insula Mare a Brăilei, la 8 kilometri de orașul Brăila și la 23 de kilometri de granița cu Ucraina.

O confirmare oficială, independentă, este redată de publicația locală „Ziarul Comunitatea”, care îl citează pe colonelul Ștefan Stoian, purtător de cuvânt al ISU Brăila. Acesta spune că se aștepta ca sătenii să sune la 112 în cazul unui astfel de eveniment, dar nu au făcut-o, „așa cum trebuia”.

„Am auzit bubuitura, dar nu știu unde a căzut”, a declarat un martor ocular, lucrător la bacul care face trecerea spre Insula Mare. Declarația a fost oferită pentru o altă publicație locală, debraila.ro.

Ce drone rusești au mai căzut în România de la invazia Ucrainei

Nu mai puțin de 3 drone rusești au căzut în România în 10 zile în septembrie 2023, ultima fiind descoperită pe 13 septembrie între satele Nufăru și Victoria din comuna Nufăru, județul Tulcea.

Primele două cazuri de resturi de dronă găsite pe teritoriul românesc au fost lângă localitatea Plauru, aflată practic pe graniță, însă Nufăru și Victoria sunt mult mai departe de frontieră.

În niciunul din cele trei cazuri anterioare, radarele României nu au detectat nimic.

De ce nu au detectat atunci radarele Armatei nimic?

„Nu aș vrea să interpretăm asta ca pe o vulnerabilitate a României. Niciun radar, de oriunde din lume, nu are posibilități nelimitate. Sunt legile fizicii. De aceea, paleta de măsuri pentru diminuarea riscurilor trebuie să includă și măsuri de protecție civilă”, a spus pe 13 septembrie, la Digi 24, purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu.

El a explicat și cum funcționează radarele, vorbind despre „limitări tehnice” atunci când astfel de drone atacă de la înălțimi mici:

„Atunci când mijloacele de acest tip, dronele de atac folosite de Federația Rusă, atacă de la înălțimi mici și foarte mici, de până în 100 de metri, este un principiu de radiolocație, de fizică – mijloacele radar la aceste înălțimi mici și foarte mici obțin imagini foarte greu pentru că la această înălțime există elemente de relief, există vegetație, chiar păsări, iar dronele au dimensiuni foarte asemenătoare cu ale păsărilor.

Deci există foarte multe limitări tehnice pentru orice tip de radiolocator din lume, oricât de performant ar fi. Noi dispunem de aparate de radiolocație de ultimă generație”.

„Facem toate eforturile ca să asiguărm un grad de siguranță. Cu un război la graniță, nimeni nu poate oferi certitudini, dar facem toate eforturile”, adăugat el.

Referințe:

Citeste mai mult

NATIONAL

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

Publicat

in

​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

ambulantaFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

„În microbuz se aflau şase persoane, toate adulte, care sunt conştiente şi cooperante. Cinci dintre cele şase persoane necesită îngrijiri medicale. Victimele, care au suferit diverse traumatisme, sunt monitorizate de cadrele medicale şi paramedicale”, a anunțat ISU Suceava, citat de Agerpres.

Două dintre victime au fost transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Gura Humorului şi trei la Centrul de Primiri Urgenţe Câmpulung Moldovenesc.

La locul producerii accidentului au fost trimise două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, două ambulanţe SMURD şi patru echipaje ale Serviciului de Ambulanta Judeţean.

Cauza producerii accidentului urmează să fie stabilită de polițiștii rutieri.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend