Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Alexandru Rafila crede că a reușit să gestioneze bine pandemia: În valul al cincilea au fost de patru ori mai puţine decese în România decât în valul al patrulea

Publicat

in

Alexandru Rafila, ministru al Sănătății din noiembrie 2021, a declarat, vineri seară, că a fost gestionată bine pandemia şi s-a reuşit, în valul al cincilea, scăderea numărului de decese de patru ori, comparativ cu valul al patrulea de COVID-19, relatează News.ro.

Alexandru RafilaFoto: Guvernul Romaniei

Alexandru Rafila a declarat, vineri seară, la Digi24, că împreună cu echipa sa a gestionat bine pandemia de COVID-19.

”Cred că am reuşit să gestionăm bine controlul pandemiei. Am avut o echipă foarte competentă, am lucrat în parteneriat cu INS şi Direcţiile de Sănătate Publică, am lucrat în parteneriat cu personalul medical şi cred că lucrul acesta a făcut posibilă organizarea unui alt sistem, decât cel exersat anterior. Am ajuns la o situaţie pe care poate mai puţini au sesizat-o, în valul al cincilea au fost de patru ori mai puţine decese în România decât în valul al patrulea”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii a menţionat şi faptul că Omicron a avut o mortalitate mai mică.

”Trebuie să facem o precizare, toate studiile ştiinţifice legate de patogenitatea variantei Omicron arată o mortalitate mai mică 1,3-1,5 ori, iar noi am reuşit să reducem de 4 ori decesele, ceea ce arată că am putut să evităm cazurile grave şi prezentările tardive în mai mare măsură decât în perioada anterioară”, a declarat Rafila.

Alexandru Rafila a adăugat că a crescut şi numărul testărilor, în cel de-al cincilea val pandemic, dar au fost dezvoltate şi serviciile medicale în ambulatorii.

”Am avut un număr mai mare de teste. Nimeni nu a împiedinat pe nimeni să facă mai multe teste, nu a existat o interdicţie să dezvolţi servicii medcale ambulatorii, nu a existat o interdicţie să furnizezi în regim ambulatoriu antivirale, să încurajezi oamenii să se prezinte în primele zile la medic. Problema în valurile anterioare a fost legată de prezentarea tardivă şi de lipsa serviciilor medicale ambulatorii şi de o testare extrem de redusă. Faptuş că am reuit să dublăm numărul de teste a fost legat de modul în care colegii mei şi cu mine într-o anumită măsură am organizat sistemul, am oferit testarea la medicul de familie, prin decontarea testelor la medicul de familie, înainte nu exista acest lucru. Am organizat numeroase centre de recoltare, la Bucureti au fost zeci de astfel de centre, iar persoanele diagnosticate pozitiv se puteau adresa acestor servicii ambulatorii unde erau evaluaţi şi primeau tratamentul necesar”, a declarat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila este al șaselea ministru al Sănătății în pandemie, după Victor Costache, Nelu Tătaru, Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă și Cseke Attila (interimar).

De la debutul campaniei de vaccinare anti-Covid, 8.109.609 de persoane au schema completă de vaccinare, de la debutul campaniei de vaccinare pe 27 decembrie 2020.

Pe de altă parte, ultimele variante de coronavirus s-au dovedit a fi mai puțin letale decât variantele precedente.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Ciprian Ciucu fuge de Primăria Capitalei: Trebuie să fii inconștient să îți dorești un mandat

Publicat

in

De

Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, edil al Sectorului 6, afirmă că ar fi foarte greu de convins să candideze la Primăria Capitalei şi „trebuie să fii inconştient” să-ţi doreşti un mandat de primar general în condiţiile în care „urmează să cadă oraşul pe noi”. „Eu, care sunt extrem de conştient de ce se întamplă în Primăria Generală, pentru că am fost consilier general – acum sunt preşedinte PNL Bucureşti şi mă preocupă permanent ce se întâmplă la nivel de Primăria Generală – trebuie să fii inconştient ca să îţi doreşti un mandat ca primar general. Dacă nu ştii ce-i colo şi nu stii că urmează să cadă oraşul pe noi, da, vrei să fii primar general. Îţi pui această patalama în frunte, că sunt primar general. Dar dacă ştii câţi bani se duc pe termie şi ce probleme sunt acolo pe investiţii, dacă te uiţi pe zona de risc seismic, pot să merg cu această listă la nesfarsit, şi ştii cât de mari sunt problemele acolo, doar să fii inconştient ţi-ai dori să fii primar general”, a declarat Ciucu, sâmbătă, la Digi 24, scrie News.ro.

El a precizat că, în asemenea condiţii, ar fi foarte greu de convins să candideze la Primăria Municipiului Bucureşti. „Să mă duc primar general, eu sau oricine altcineva, trebuie să meargă cu ceva prestabilit înainte (…) În condiţiile acestea eu aş fi foarte-foarte greu de convins să candidez la Primăria Municipiului Bucureşti”, a adăugat Ciprian Ciucu.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO O filipineză câștigă concursul pentru transsexuali din Thailanda

Publicat

in

De

Filipineza Fuschia Anne Ravena a fost încoronată sâmbătă Miss International Queen 2022 în cadrul unui concurs din Thailanda, prezentat ca fiind cel mai mare și mai popular concurs de frumusețe transgen din lume, informează Mediafax.

Proprietară de afaceri în vârstă de 27 de ani, filipineza a învins alte 22 de concurente. Locul al doilea și al treilea au revenit unor concurente din Columbia și, respectiv, Franța.

„Primul meu mesaj pentru toată lumea este să răspândească dragostea, pacea și unitatea, pentru că acesta este cel mai important lucru”, a declarat Ravena, care a purtat o rochie de seară strălucitoare, argintie, conform Reuters.

Concursul, care a fost întrerupt timp de aproape doi ani din cauza pandemiei, a fost reluat în orașul balnear thailandez Pattaya, în timpul lunii mândriei, pentru a celebra, de asemenea, egalitatea de gen, a declarat Alisa Phanthusak, directorul general al Miss Tiffany Show, organizatorul.

Concursul, care reunește persoane transsexuale din întreaga lume, a fost lansat în urmă cu peste un deceniu pentru a ajuta femeile transsexuale să se simtă mai bine acceptate de societate.

Thailanda are una dintre cele mai deschise și vizibile comunități de lesbiene, gay, bisexuali și transsexuali (LGBT) din Asia, dar activiștii spun că legile și instituțiile thailandeze nu au reflectat încă schimbarea atitudinilor sociale și că încă discriminează persoanele LGBT+ și cuplurile de același sex.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend