Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ALERTĂ! Un fost director general al Poştei Române, condamnat la 6 ani de închisoare pentru mită

Avatar

Publicat

in

Sentină a Tribunalul București. pentru un fost director al Poștei Române. Daniel Neagoe Dumitru, fost director general al Poştei Române, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la şase ani închisoare cu executare pentru luare de mită, într-un dosar în care a fost acuzat că a cerut bani de la o firmă în schimbul acordării unor contracte privind servicii de curăţenie şi reîncărcare a cartelelor telefonice prepaid, conform Agerpres.

Procesul a durat trei ani şi jumătate, iar judecătorul care s-a ocupat de acest caz a amânat de 22 de ori pronunţarea sentinţei în dosar.

Conform deciziei instanţei, Daniel Neagoe Dumitru a primit câte 5 ani închisoare pentru 3 infracţiuni de luare de mită. Pedepsele au fost contopite, fiind adăugat un spor de pedeapsă de un an, astfel încât fostul director va executa 6 ani închisoare.

Pe de altă parte, Daniel Neagoe Dumitru a fost achitat pentru abuz în serviciu, judecătorul invocând o decizie a Curţii Constituţionale din 2017 privind această infracţiune.

De asemenea, a fost încetat procesul penal în legătură cu săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, deoarece fapta s-a prescris.

Tribunalul a mai dispus confiscarea de la fostul director a sumei de aproximativ 575.000 lei, însă instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea formulată de compania Poşta Română, care se constituise parte civilă în dosar cu sumele de 1.595.739 lei şi 1.267.741 lei.

Decizia instanţei nu este însă definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

În decembrie 2016, Daniel Neagoe Dumitru a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită – trei fapte, abuz în serviciu – două fapte şi conflict de interese.

Potrivit DNA, în perioada iunie-iulie 2010, Daniel Neagoe Dumitru, în calitate de director general al Poştei Române, a pretins de la directorul unei societăţi comerciale (martor în cauză), cu care compania naţională pe care o conducea avea încheiat un contract de prestări servicii de curăţenie în unităţi poştale, să cedeze în subantrepriză unele lucrări către societatea Dig Prodcom SRL (în prezent radiată) pe care primul o controla printr-o interpusă.

Daniel Neagoe Dumitru ar fi condiţionat executarea în bune condiţii a contractului de servicii de curăţenie încheiat de Poşta Română de primirea foloaselor necuvenite. Martorul a dat curs solicitării lui Dumitru prin încheierea unui contract de subantrepriză datat 28 iunie 2010. Foloasele necuvenite, dobândite ulterior de inculpat, reprezintă profitul net de 109.828 lei realizat în executarea contractului de subantrepriză de către societatea pe care o controla, Dig Prodcom SRL.

Conform DNA, în cursul lunii iulie 2010, ca urmare a faptului că Daniel Neagoe Dumitru şi-ar fi majorat pretenţiile, între societatea comercială administrată de martor şi Dig Prodcom SRL s-a încheiat un nou contract, antedatat 30 iunie 2016. În baza acestui contract, Dig Prodcom SRL ar fi trebuit să furnizeze servicii de consultanţă care în realitate nu erau necesare. Foloasele obţinute de Dumitru reprezintă valoarea prestaţiilor, încasată de Dig Prodcom SRL, respectiv 144.000 lei.

Totodată, anchetatorii susţin că, în toamna anului 2010, Daniel Neagoe Dumitru ar fi acceptat ca, într-o asociere în participaţiune, Poşta Română să efectueze cu o altă firmă serviciul de încasare electronică a facturilor la utilităţi (prin folosirea unei reţele de terminale POS), numai dacă în asociere era inclusă, fără a presta efectiv un serviciu, şi o a treia societate comercială, respectiv Dig Prodcom SRL.

“În acest mod, inculpatul Dumitru Daniel Neagoe ar fi acceptat ca această din urmă societate comercială să preia, nejustificat, o parte din profitul companiei naţionale. Astfel, în baza prevederilor contractului de asociere în participaţiune, au fost întocmite pentru perioada noiembrie 2010 – august 2012 un număr de 22 de ‘deconturi pentru operaţiuni în participaţie’, fiind achitată către SC Dig Prodcom SRL suma totală de 1.595.739,28 lei”, precizează procurorii.

Potrivit DNA, pentru ca Poşta Română să efectueze cu celeritate plăţile şi pentru a se accepta “fără discuţii interminabile” introducerea de noi produse în portofoliul de produse operate de asociere, Daniel Neagoe Dumitru ar fi primit foloase necuvenite de la aceeaşi societate, în modalitatea semnării unor contracte de prestări servicii cu firma Dig Prodcom SRL, pentru prestaţii simulate. Din “executarea” acestor contracte, Dumitru ar fi obţinut foloase necuvenite în sumă totală de 321.541 lei.

În acelaşi context, notează procurorii, dar în ce priveşte prestarea serviciului de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice prepaid, prin folosirea aceloraşi terminale POS instalate în unităţile poştale de două firme, în luna decembrie 2010, Daniel Neagoe Dumitru, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a interpus societatea Lonestar SRL (în prezent radiată) în relaţia comercială dintre societăţile comerciale deţinătoare de terminale POS şi Poşta Română.

Ulterior, Lonestar SRL ar fi cesionat în favoarea Dig Prodcom SRL toate drepturile şi obligaţiile care decurgeau din contractul încheiat cu Poşta Română. Actul de cesiune şi un act adiţional la contractul iniţial amintit încheiate de Poşta Română cu Dig Prodcom SRL au fost semnate de Dumitru Daniel Neagoe, în condiţiile conflictului de interese, având în vedere că Dig Prodcom SRL era în fapt firma sa şi a obţinut foloase patrimoniale de pe urma acesteia”, se precizează în comunicat.

Astfel, adăuga DNA, prin interpunerea Dig Prodcom SRL (care nu a prestat efectiv niciun serviciu), fără sens economic, Poşta Română ar fi renunţat la o parte din comisionul care i s-ar fi cuvenit din încasările rezultate ca urmare a prestării serviciului de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice prepaid. În acest mod, Dig Prodcom SRL a obţinut un folos de 1.267.741 lei, reprezentând profit net.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Dan Puric avertizează: ‘România nu mai este condusă din interior de mult. Acești oameni sunt aleși din străinătate’

Avatar

Publicat

in

De

Dan Puric: Aceşti oameni sunt aleşi din străinătate. Cred că sunt măsuraţi!

„Gândiţi-vă că România nu mai este condusă din interior de mult. Aceşti oameni sunt aleşi din străinătate. O mână de oameni care sunt anafectivi. Cred că sunt măsuraţi. ‘Îl atinge şi nu-l doare.’ A, dacă îl atinge personal, da.

Dar pe el nu-l doare ţara. Între cele două războaie mondiale sau pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza am avut, şi noi, oameni responsabili la conducere. Sigur, au fost şi multe lepre. Dar am avut mari oameni politici care şi-au dat demisia, care au avut probleme de conştiinţă.

De pildă, Alexandru Marghiloman (fost prim-ministru al României, n.r.), care s-a dus să semneze tratatul de pace de la Buftea (cu Imperiul German şi Austro-Ungaria, n.r.), şi toţi l-au făcut trădător. El s-a expus, s-a jertfit pentru România. Pe urmă şi-au dat seama.

I-aţi văzut pe ăştia că se jertfesc? Lăsaţi (că vând) bogăţiile ţării, ăştia au vândut sufletul acestei ţări.

În criză vezi, cu adevărat, personalitatea unui om. Ăştia aruncă pe fereastră tot. Se scufundă corabia şi ei aruncă bătrâni, tineri, mame, copii, idealuri, tradiţii. Biserica. Numai ei să rămână.

Dan Puric: Ăştia nu-s cu ‘A fi sau a nu fi! Ăştia-s cu ‘să moară mama, mă îmbogăţesc sau nu!’

Spuneaţi înainte de emisiune de ‘actori politici’. Zicea Bibanu’ (actorul Dem Rădulescu, n.r.) ‘- Dragă Puric, dacă n-ai Hamlet, nu pui Hamlet!’ N-ai Laurence Olivier (actor britanic, n.r.), nu poţi să joci cu paznicul de la poartă.

La noi, nu mai este Vraca (George Vraca, actor român, n.r.), este luat unul de pe stradă, de cea mai joasă calitate, şi ăla nu ştie să decline existențial ‘A fi sau a nu fi’.

Ălă zice: ‘Să moară mama! A avea sau a nu avea! Mă îmbogăţesc sau nu.’

Dan Puric: Cum poţi să te duci la ski după dezastrul din spital?

Este în altă zonă ontologică. Au alte reflexe, nu-i vedeţi?

După dezastrul din spital, să rămână după o femeie carbonizată o cruciuliţă şi tu să de duci la ski? Eu n-aş fi putut în viaţa mea. E o stare de doliu. În creştinism suferinţa este o stare eclezială, o împărţim…

Beria, ministrul de interne al lui Stalin, a spus: ‘Vreţi să conduceţi un popor? Opriţi orice iniţiativă particulară. Orice judecată proprie. Opriţi sentimentul religios, pentru că nu vor mai avea frică de tine!’…

De ce se stopează orice iniţiativă românească, mai ales acum? Chiar aşa suntem? Un popor de cretini care nu putem produce nimic?”, a spus actorul, la Exces de putere, conform Antena3.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

CTP, observație-cheie: ‘Vlad Voiculescu ia în considerare posibilitatea să plece toată lumea cu el. După mine, potopul! Da?’

Avatar

Publicat

in

De

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a făcut o scurtă analiză a reacțiilor politicienilor din USR PLUS, după demiterea lui Vlad Voiculescu: ” Eu am votat cu USR PLUS, am pus niște speranțe în ei… Ce mă înfioară este capacitatea de a mesteca talaș de partid fără să clipească”.

Cristian Tudor Popescu: Domnul Voiculescu, întrebat fiind „ce părere aveți despre posibilitatea ruperii coaliției, în urma evenimentului în care sunteți dumneavoastră centrul?”, știți ce a răspuns?

A răspuns așa: „Aceasta este o hotărâre care se va lua la nivelul conducerii coaliției”. Deci ia în considerare domnul Voiculescu posibilitatea ca să plece colegii săi, să se rupă coaliția, să se intre într-o criză politică, cu consecințe incalculabile în acest moment în care mor oameni în fiecare zi, cu miile, după cum ne spune domnul Voiculescu.

CTP: Domnul Voiculescu ia în considerare posibilitatea să plece toată lumea cu el. După mine, potopul!

”Domnul Voiculescu în loc să spună „domne, evident că nu vom rupe Coaliția, o să vedem ce o să se întâmple cu Cîțu, cu Mîțu, cu ce se întâmplă acolo”… dar nu să spui că se va lua hotărârea acolo.

Un om onest, așa cum l-am considerat pe domnul Voiculescu, ar fi spus: „Nu, în niciun caz, eu sunt doar o persoană, nu sunt de neînlocuit, colegii mei trebuie să își continue proiectele”. Nu! Dânsul ia în considerare posibilitatea să plece toată lumea cu el. După mine, potopul! Da?

Ceea ce mă îndurerează la acești băieți, la aceste fete… Sunt tineri, reprezentau o speranță. I-am votat în 2019 la europarlamentare. Eu am votat cu USR PLUS, am pus niște speranțe în ei… Ce mă înfioară este capacitatea de a mesteca talaș de partid fără să clipească. O știu p-asta, o știu de la politicarii vechi, încă de pe vremea lui Ceaușescu, dinainte de 89. Era o școală puternică, veche… Atunci se dădeau niște cuvinte cheie, de la partid, de sus, de la propagandă, iar activiștii repetau, îți împuiau capul din orice poziție, orice subiect ai fi avut.

De pildă: „Trecerea cantității într-o nouă calitate”. Era o sintagmă care venea de sus. Era vorba despre cenaclurile SF din Iași, și ți se răspundea: „Trecerea cantității într-o nouă calitate trebuie să fie realizată și la cenaclurile SF din Iași. Sau: „Noua revoluție tehnico-științifică”, sau „Organizarea științifică a producției și a muncii”. Livrau aceste prefabricate și ăștia ți le aruncau în față indiferent de situație”, conform Digi24.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend