Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Alertă! Moldova se îndreaptă spre următorul val de covid-19: Relaxarea este mare și vom plăti pentru această relaxare

Publicat

in

Republica Moldova se îndreaptă spre un nou val de COVID-19, care este mult mai agresiv. Sunt în pericol persoanele nevaccinate, mai ales vârstnicii, atenționează șeful adjunct al Direcției sănătate, Boris Gîlca.

La ședința Consiliului municipal Chișinău, Boris Gîlca a indicat asupra tendinței de creștere a numărului noilor cazuri de infectare cu noul coronavirus, transmite știri.md

„Relaxarea este mare și vom plăti pentru această relaxare”. În regiune se observă tulpini noi ale virusului, mult mai agresive.

Deocamdată, nu sunt confirmate acele tulpini în Moldova, dar specialiștii practicieni spun că ele cu siguranță există în Moldova.

„Dar nu ne ajută cu nimic dacă le depistăm pentru că tratamentul este același, singurul lucru e că trebuie să ne protejăm”, a menționat șeful adjunct al Direcției sănătate.

Momentan, sunt doar două instituții municipale care mai deservesc persoanele cu COVID-19.

Este vorba despre Centrul COVID-19 de la Moldexpo, unde este făcut triajul, și Maternitatea municipală nr.2, unde se internează gravidele suspecte sau confirmate cu COVID-19.

Legat de vaccinare, Boris Gîlca a precizat că sunt disponibile vaccinurile: Jonson&Jonson, AstraZeneca, Sinopharm și Sinovac, iar la sfârșitul săptămânii se așteaptă și vaccinul Pfizer – donație din partea României.

În municipiul Chișinău sunt vaccinate 55% din cadrele didactice, indicator foarte bun, dar insuficient.

Șeful adjunct al Direcției sănătate speră că, până la 1 septembrie, coeficientul cadrelor didactice vaccinate să urce la 70% – o precondiție ca școlile să activeze cu prezența fizică a elevilor în clase.

Cadrele medicale în municipiu s-au vaccinat în proporție de 96%.

În opinia lui Boris Gîlca, ar trebui vaccinate și persoanele de la 16 ani. La această etapă, în lume este aprobat doar vaccinul Pfizer pentru imunizarea copiilor, de la 12 ani.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Șoc în lumea tenisului! Elina Svitolina se retrage din competițiile sportive: motivul este unul neașteptat

Publicat

in

De

Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina a anunțat că face o pauză în competițiile sportive deoarece vrea să acorde prioritate „misiunii” de a ajuta Ucraina devastată de război, relatează Mediafax.

Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina spune că are „misiunea” de a-și ajuta țara și vrea să se folosească de platforma sa pentru a oferi speranță națiunii devastate de război.

Jucătoarea în vârstă de 27 de ani, care este în contact permanent cu familia și prietenii ei din Ucraina, a luat o pauză de la tenis pentru a-și concentra eforturile pe strângerea de fonduri și pe conștientizarea situației dificile din țara sa.

„Este extrem de greu pentru că ei [familia ei] își spun poveștile. Vorbesc cu bunica mea în fiecare zi pentru a ști cum se simte. Este destul de greu pentru ea, deoarece pentru persoanele în vârstă este cel mai important să aibă o rutină și, chiar acum, sunt multe bombardamente și împușcături în Odessa, în orașul meu natal. Este important să păstrez legătura în fiecare zi cu ea pentru a o sprijini în orice fel pot. Unul dintre cele mai importante lucruri, de asemenea, este să le menținem moralul ridicat”, a declarat Svitolina pentru CNN Sport.

Svitolina s-a născut în Odessa, un oraș-port de importanță strategică, care a fost blocat de forțele rusești de la începutul războiului.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Cristian Băcanu (PNL) atacă liderii PSD care vorbesc fără să aibă o înţelegere înainte în coaliţie despre impozitare progresivă: O să dorm bine la noapte

Publicat

in

De

Deputatul PNL Cristian Băcanu a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că are un mesaj către cei care ies şi vorbesc fără să aibă o înţelegere înainte în coaliţie despre impozitare progresivă, el precizând că în momentul în care s-a ieşit şi s-a vorbit despre eliminarea cotei unice, întreg mediul de afaceri a intrat în panică. Băcanu a arătat că, din cauza războiului din Ucraina, sunt multe companii care se gândesc să îşi redirecţioneze investiţiile planificate în Ucraina şi Rusia către statele din Flancul estic, România, Bulgaria, Cehia, Polonia, Ungaria. astfel că trebuie să fim cu ochii pe butelie pe aceste investiţii, să atragem aceşti investitori şi să avem un mediu de afaceri care să se bucure de predictibilitate, anunță news.ro.

”În momentul în care am ieşit şi am vorbit de eliminarea cotei unice, întreg mediul de afaceri a intrat în panică. După ce a început războiul din Ucraina, sunt multe companii care se gândesc să îşi redirecţioneze investiţiile planificate în Ucraina şi Rusia către statele din Flancul estic, România, Bulgaria, Cehia, Polonia, Ungaria, sau vor să îşi mute nişte investiţii din cele două ţări”, a spus Băcanu.

El a continuat: ”Auzeam nişte politicieni mai ales din partea stângă, de la PSD că în Franţa e 25% impozitul, sau în Germania. Nu suntem în competiţie cu Franţa şi Germania, ci cu Bulgaria, cu Polonia, cu Ungaria, sunt parteneri ai noştri în NATO şi UE dar suntem în competiţie, la atragerea investiţiilor, iar cel mai rău acum este să ne jucăm de-a fiscalitatea. O să dorm bine la noapte ştiind că avem în continuare cotă unică şi că sunt nişte ajustări pe fiscalitate, nu modificări foarte mare, dar o să dorm cu un regret că am deschis nişte discuţii sterile, despre modificarea fiscalităţii şi că întreg mediul de afaceri a intrat în panică”.

Cristian Băcanu a arătat că ”începe o perioadă de reajustări în zona estului, în care investitorii vor pleca dinspre est şi vor veni către noi.

”Noi trebuie să fim cu ochii pe butelie pe aceste investiţii, să atragem aceşti investitori, să avem un mediu de afaceri care să se bucure de predictibilitate”, a arătat deputatul liberal.

Întrebat cui i se adresează, Băcanu a arătat că mesajul este ”pentru cei care ies şi vorbesc fără să aibă o înţelegere înainte în coaliţie despre impozitarea progresivă”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend