Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Alertă în două localități! Urșii au venit aproape de gospodăriile oamenilor

Avatar

Publicat

in

Ședința Colegiului Prefectural desfășurată astăzi a dat primarilor din județ prilejul să aducă în atenția autorităților județene problemele cu care se confruntă. O bună parte dintre aceștia au reclamat faptul că nu pot face angajări în aparatul administrativ, drept urmare nu pot angaja șoferi pentru microbuzele recent primite de la Guvern. ”Suntem nevoiți să plătim sume mari unor asociații pentru șoferii care conduc microbuzele. Eu plătesc 2.200 de lei pe lună pentru transportul elevilor. Nu era mai bine dacă aveam șoferul nostru angajat la Primărie, cu un salariu de 1.000 de lei?!”, a afirmat primarul din Bascov, Gheorghe Stancu. O problemă gravă a fost adusă în discuție de primarul din Micești, Dumitru Voicu, cel care a semnalat autorităților prezența urșilor în comuna sa și în localitatea învecinată. ”Avem o mare problemă în Miceşti, dar şi în comuna vecină Mălureni. Au apărut urşii! Sunt copii care locuiesc în Mălureni şi care pentru a ajunge la şcoală trebuie să treacă un deal. Aşa că mai bine au zis că vin la noi la şcoală. Oamenilor le este frică, iar pericolul e mare. Vânătorii, autorităţile să intervină, pentru că oamenii nu mai ies din case!”, a spus primarul Dumitru Voicu.

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate

ACTUAL

Codrin Ștefănescu, atac devastator: ‘Ludovice! Nu ne mai înjura și nu te mai criza pe motiv că am votat majorarea pensiilor!’

Avatar

Publicat

in

De

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult

ACTUAL

Klaus Iohannis: ‘Soția mea, Carmen, s-a bucurat foarte mult că a reînceput școala’

Avatar

Publicat

in

De

Președintele Klaus Iohannis a declarat că soția sa, profesoară în Sibiu, s-a bucurat foarte mult că a reînceput școala.

„Soţia mea, Carmen, s-a bucurat foarte mult că a reînceput şcoala, merge la şcoală de câteva zile bune deja, cu foarte mult entuziasm. Copiii sunt bucuroşi că şcoala a reînceput, se respectă toate condiţiile şi lucrurile merg bine spre foarte bine”, a precizat Iohannis, întrebat dacă soţia sa i-a relatat vreo problemă de la reînceperea şcolii, conform agerpres.ro.

Citește și:

Contracte grele pentru ‘băieții deștepți’ din IT. Ministerul Finanțelor își deschide visteria pentru un fost angajat de-al lui Sebastian Ghiță

Publicitate

Cozmin Gușă dezvăluie cine e ‘Președintele din Umbră’ al României! El e principalul influencer al deciziilor lui Klaus Iohannis

Au îngropat securea războiului! Eliberat din pușcărie, temutul lider al Cordunenilor a semnat tratatul de pace

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend