Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

ALERTĂ Dominic Fritz a făcut plângere la DNA privind concursuri ARANJATE în Primăria Timișoara, după ce NU a reușit să demită un director

Publicat

in

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a depus, astăzi, o plânere la DNA, privind o presupusă rețea de concursuri aranjate în primărie. Fritz vine cu explicații privind bănuielile sale.

În această dimineață am transmis procurorilor anticorupție o plângere penală împotriva a ceea ce suspectez că a fost o rețea de fraudare a concursurilor pentru posturi în Primărie.

Am descoperit-o cu ajutorul, indirect, al DNA care ne-a cerut o serie de documente în cazul unui fost angajat. Ne-am uitat cu atenție la documente și am găsit diferențe de caligrafie semnificative între lucrările aceleași persoane, care participase la două concursuri.

Surpriza a fost că aceeași caligrafie este prezentă pe mai multe lucrări de concurs, ale mai multor persoane. În cazul altor angajați am găsit doar deosebiri izbitoare, inexplicabile altfel decât prin fraudă. Suntem în fața unui posibil sistem de fraudare, premediat și sistematic, care s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani, cu complicități potențiale, cel puțin la vârful serviciului de resurse umane. Putem doar bănui că este și mită la mijloc, dar acest lucru trebuie să-l stabilească procurorii.

Cum pare-se că a funcționat sistemul? La proba scrisă, candidații care și-au aranjat concursul au dat niște răspunsuri întâmplătoare, dar notarea de către comisie s-a făcut în a doua zi. Destul timp, peste noapte, pentru funcționarii de la resurse umane să scrie o nouă lucrare, cu răspunsurile corecte, și să înlocuiască lucrarea candidatului cu lucrarea comandată și redactată ulterior. Ghinion că a rămas în dosar lucrarea scrisă de către echipa falsificatoare, cu caligrafie identică la mai mulți candidați. Și sunt sigur că cele 7 cazuri pe care le-am descoperit la o verificare punctuală sunt doar vârful icebergului. Sper că DNA va lua la puricat toate dosarele de concurs din ultimii ani.

Fără să facem curățenie în instituție nu o putem moderniza. Nu ne putem aștepta ca un sistem care, timp de atâția ani, a produs rezultatele pe care le vedem în oraș să se schimbe peste noapte. Ca oameni care au participat la comiterea unor abuzuri sau chiar ilegalități să devină cinstiți și competenți doar pentru că a venit un nou primar.

De aici și rezistența la noua organigramă, pierderea unor funcții nu înseamnă doar că unii nu-și mai iau un salariu bun de la stat, ci destructurarea acestui sistem corupt, care i-a făcut puternici și bogați.

Se pare că miza încercărilor de a suspenda sau anula noua organigrama în instanță este să se întoarcă corupții pe post înainte să putem descoperi toate aceste mizerii penale. (Unii m-au întrebat de ce am dat organigrama ca un blitzkrieg, de ce nu am făcut dezbatere publică și așteptat, cuminte, 30 zile înainte s-o votez în Consiliul Local, chiar dacă oricum nu ar cere legea. Iată unul dintre motive – unora nu trebuie să le dai ocazia să-și acopere urmele).

Dacă vrem o primărie europeană, trebuie să o construim și nu cu acest tip de aranjamente penale. Noua organigramă schimbă procedurile, întărește controlul intern, dar și colaborarea între structuri și încurajează recrutarea de profesioniști, cu etica muncii și a responsabilității față de comunitate. Mulți funcționari cinstiți și profesioniști lucrează deja în primărie, și îmi pare rău că incorectitudinea colegilor lor îi pune și pe ei într-o lumină proastă.

În primăria pe care o conduc nu există niciun fel de toleranță față de abuz sau corupție. De fiecare dată când voi da peste astfel de fapte nu voi avea nicio ezitare să mă adresez justiției. Și să fie clar: lupta o vom câștiga noi, indiferent de ce se va arunca în mine sau în cei care vor să facă curățenie”, scrie Fritz pe Facebook.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

‘Daţi un mesaj clar pentru susţinerea vaccinării’ – mesajul mediului de afaceri pentru Patriarhul Daniel

Publicat

in

De

Mediul de afaceri din România solicită Patriarhului Daniel să dea un mesaj clar populaţiei să se vaccineze şi Guvernului să introducă obligativitatea certificatului verde în toate activităţile, cu excepţia magazinelor alimentare şi a farmaciilor, se arată într-un comunicat al Romanian Business Leaders (RBL), informează Agerpres.

“De peste o lună comunitatea oamenilor de afaceri din România este în panică. Am avut răbdare ca politicienii să rezolve criza politică şi să se concentreze pe crizele României. Dar timpul nu mai are răbdare. Aşa că ne adresăm direct şi fără ocolişuri, tuturor celor care pot să oprească măcelul de azi, când a mai murit un sat, pentru că noi credem că puterea şi responsabilitatea sunt împărţite între noi toţi”, se arată în comunicat.

Oamenii de business cer ajutor preşedintelui Klaus Iohannis pentru a intermedia disensiunile între partidele politice.

“Domnule Preşedinte Iohannis, e nevoie să puneţi toate eforturile în formarea rapidă a unui Guvern stabil, care să ia măsurile de care România are nevoie. Calvarul din spitale, facturile la energie, inflaţia, educaţia lăsată de izbelişte, reforma statului, acestea sunt priorităţile românilor. E nevoie să acţionaţi ca un liant al forţelor politice, ca un facilitator care să pună înapoi, pe agenda politicienilor, agenda României”, au arătat reprezentanţii RBL.

Guvernul trebuie să impună măsuri curajoase, chiar dacă nepopulare pentru vaccinare. Pentru că e nevoie să fie refăcute rapid punţile de comunicare cu cei care utilizează vaccinarea pentru câştiguri rapide de imagine.

“Domnilor Preşedinţi ai partidelor parlamentare, societatea românească este divizată ca o oglindă fidelă a divizării clasei politice în faţa dezastrului. Fiecare dintre dumneavoastră îşi închipuie că face bine României, fiind inflexibili în criza politică ce nu se mai sfârşeşte. Aveţi puterea de a stopa criza politică, aveţi puterea de a stabiliza ţara. Aveţi datoria de a lua măsuri legislative pentru ieşirea din catastrofa medicală în care ne găsim. Aveţi curajul de a lua măsuri nepopulare pentru stoparea pandemiei”, se mai arată în comunicat.

Chiar dacă vor fi şi oameni supăraţi, România va avea de câştigat.

“Preafericirea Voastră Părinte Patriarh Daniel, reprezentaţi cultul cel mai important din România şi aveţi puterea de a opri nenorocirea din spitale, pentru că românii se uită şi ascultă de Biserică şi reprezentanţii săi. Faceţi personal acest lucru, daţi un mesaj clar pentru susţinerea vaccinării, opriţi informaţiile false şi abordările radicale despre vaccinare provenite dintr-o parte a clericilor. Ţara vă va fi recunoscătoare, chiar dacă vor fi şi oameni nemulţumiţi”, spune mediul de business.

Oamenii de afaceri s-au îndreptat şi spre presă, căreia îi solicită să oprească ştirile false.

“Doamnelor şi domnilor jurnalişti, sunteţi cea de-a 4-a putere în stat şi vă exercitaţi această putere în fiecare zi în emisiuni, în dezbateri, în ştiri şi în postări pe Facebook. Opriţi dezinformările referitoare la vaccinare, nu le mai diseminaţi, opriţi microfonul “părerologilor” în materie de vaccinare. Lăsaţi doar specialiştii să vorbească. Astfel, puterea voastră va fi pusă în slujba binelui acestui popor”, au spus reprezentanţii companiilor.

Mediul de business susţine măsurile de stopare a pandemiei, au continuat ei.

“Puterea stă şi la noi, mediul de afaceri. Ştim şi ne asumăm acest lucru. Societatea divizată se resimte şi la noi. Dar noi, Romanian Business Leaders, credem că trebuie să ne asumăm, în mod curajos, măsuri ferme de stopare a pandemiei, chiar dacă asta înseamnă că vom pierde bani. Credem că viaţa oamenilor are prioritate, credem că educaţia copiilor în siguranţă este obligatorie. De aceea noi susţinem: obligativitatea certificatului verde în toate activităţile şi spaţiile închise, mai puţin magazine alimentare şi farmacii; testarea periodică din fonduri proprii a celor nevaccinaţi, utilizarea măştii în toate spaţiile închise, înrolarea obligatorie a tuturor medicilor de familie în procesul de vaccinare cu asigurarea concomitentă a condiţiilor necesare acestora de funcţionare; continuarea educaţiei copiilor în condiţii de siguranţă, cu măsuri la nivel de şcoală pe baza de statistică particulară a şcolii, nu generalizat la nivel naţional; stabilirea şi impunerea de sancţiuni pentru cei care diseminează informaţii false despre vaccin şi cei care îndeamnă la nevaccinare pe alte baze decât cele strict medicale. Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Colegiul Medicilor din România pot juca un rol decisiv în această privinţă. Noi suntem Romanian Business Leaders şi credem că doar împreună putem depăşi această criză!”, se mai arată în comunicat.

Vezi și: Radu Tudor, după 574 de morți Covid și 18.863 de cazuri noi: ‘Când face Patriarhul României rapelul?’

Romanian Business Leaders (RBL) este o organizaţie apolitică, neguvernamentală şi non-profit care oferă o platformă de acţiune şi implicare socială pentru 1.000+ antreprenori şi executivi de top din mediul de business privat.

RBL este membru fondator al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), o iniţiativă privată care oferă o bază coerentă pentru consultare cu Guvernul şi alte instituţii publice pe teme care au impact asupra climatului economic şi de afaceri din România.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Leul s-a apreciat vineri în raport cu euro, dar a pierdut teren în faţa dolarului american

Publicat

in

De

Moneda naţională s-a apreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9467 lei, în scădere cu 0,03 bani (-0,01%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9470 lei.

Pe de altă parte, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,2501 lei, în creştere cu 0,17 bani (+0,04%) comparativ cu joi, când s-a situat la 4,2484 lei.

Moneda naţională s-a depreciat faţă de francul elveţian, calculat de BNR la 4,6354, în urcare cu 1,23 bani (-0,27%) faţă de 4,6231 lei, cotaţia anterioară.

Gramul de aur s-a scumpit, vineri, cu 77,96 de bani (0,32%), până la valoarea de 244,9416 lei, de la 244,1620 lei în şedinţa precedentă, informează Agerpres.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend