Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

ALERTĂ Comisia Europeană scoate din joc Polonia şi Ungaria: Va activa fondul de redresare economică FĂRĂ cele două țări

Avatar

Publicat

in

Comisia Europeană studiază deja diferite opţiuni pentru a activa fondul de redresare post-pandemie fără Polonia şi Ungaria, dacă aceste ţări nu-şi ridică în zilele următoare veto-ul asupra acestui plan pe care l-au blocat – împreună cu bugetul plurianual al UE – pentru a se opune condiţionării accesării fondurilor europene de statul de drept.

Potrivit unui înalt responsabil comunitar, citat miercuri de agenţia EFE, Bruxellesul are pe masă mai multe variante pentru o soluţie care ”să reproducă efectele pachetului actual” şi care să funcţioneze ca ”punte” până când cele 27 de state membre vor ajunge la un acord unanim asupra cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027 şi fondului de redresare, scrie agerpres.ro.

Citește și: Dezvăluire. Managerul ‘Spitalului Groazei’ din Reșița, cap de listă PNL la alegeri! A fost înscăunat de Nelu Tătaru în aprilie

”Suntem siguri că aceste soluţii pot fi găsite şi pot fi aplicate rapid”, spune responsabilul european, adăugând însă că Bruxellesul încă nu s-a hotărât asupra unei opţiuni concrete şi ”scenariul de bază” rămâne rezolvarea blocajului împreună cu toate statele membre.

După ce la reuniunea ambasadorilor statelor UE din 16 noiembrie a fost adoptat prin majoritate calificată un mecanism ce condiţionează accesarea fondurilor europene de situaţia statului de drept, Polonia şi Ungaria au blocat prin veto într-un vot preliminar la aceeaşi reuniune bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 (de 1.074 de miliarde de euro) şi planul ”Next Generation” care constă într-un un fond de redresare de 750 de miliarde de euro.

Citește și: Marcel Ciolacu face acuzații la adresa Guvernului: Se încearcă o coafare.Să apărem la Cotroceni cu nişte grafice, cum sunt plafoanele, cum nu evoluează pandemia

Mecanismul, adoptat în urma unei înţelegeri între Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE, permite suspendarea fondurilor europene în cazul unui stat membru atunci când Comisia Europeană consideră că acesta încalcă statul de drept, dacă statele membre aprobă prin majoritate calificată această măsură împotriva respectivei ţări.

Guvernele de la Varşovia şi Budapesta văd în acest mecanism un instrument politic arbitrar şi abuziv prin care să fie sancţionate ţările care promovează politici neagreate la Bruxelles. Ungaria se teme în special că va fi sancţionată pentru măsurile ei împotriva migraţiei şi pentru chestiunile ce ţin de identitatea de gen, precum înscrierea definiţiei familiei tradiţionale în Constituţie propusă recent de guvernul de la Budapesta, în timp ce Polonia se află în conflict cu instituţiile europene pe tema reformelor judiciare şi a drepturilor persoanelor LGBT.

Citește și: Florin Cîțu, nou atac la adresa PSD: Trebuie să dispară! PSD înseamnă dobânzi mari. Taxe mari și multe

Una dintre opţiunile analizate acum de Comisia Europeană pentru a ocoli veto-ul acestor două ţări faţă de planul ”Next Generation” este iniţierea unei ”cooperări consolidate”, un mecanism prevăzut în tratate şi care permite unui grup de cel puţin nouă state membre să lanseze o iniţiativă la care nu doresc să participe şi celelalte state membre.

O altă idee ar fi ca statele membre care doresc să participe la fondul de redresare să ofere garanţiile financiare necesare pentru ca executivul comunitar să poată emite datoria comună cu care se va finanţa acest fond, astfel încât să nu mai fie nevoie de decizia privind resursele proprii (care cuprinde sursele de finanţare ale mecanismului), blocarea acestei decizii fiind modalitatea prin care Polonia şi Ungaria au opus acel veto.

Citește și: Eugen Tomac: Campania de manipulare continuă!

O a treia variantă ar presupune un acord interguvernamental între statele statele interesate, dar Bruxellesul consideră că această opţiune este mai puţin atractivă, întrucât ar necesita mai mult timp şi, în plus, atragerea de împrumuturi de pe pieţe prin această schemă ar creşte gradul de îndatorare al statelor membre.

În orice caz, chiar dacă astăzi cele 27 de state membre ar reuşi să deblocheze fondul de redresare, Comisia Europeană estimează că statele UE nu vor putea începe să acceseze sumele prevăzute în acest fond mai devreme de iunie 2021, întrucât mai este nevoie de timp pentru procesele de ratificare în statele membre şi de aprobarea executivului comunitar pentru planurile naţionale de redresare, explică responsabilul menţionat.

Citește și: Dezvăluire. Managerul ‘Spitalului Groazei’ din Reșița, cap de listă PNL la alegeri! A fost înscăunat de Nelu Tătaru în aprilie

Cât despre bugetul multianual, pentru ca acesta să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021 este nevoie ca liderii celor 27 de state membre să-l aprobe la summitul din 10-11 decembrie, astfel încât Parlamentul European să-l poată vota în timpul rămas până la sfârşitul anului.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

Florin Roman: ‘A venit timpul să redescoperim puterea cuvintelor și să o transformăm în fapte’

Avatar

Publicat

in

De

Deputatul liberal Florin Roman, a anunţat, vineri seară, pe pagina sa de Facebook, că anul 2021 va fi unul al comunicării, dar nu aceea de fațadă, ci al comunicării directe.

”Dacă am crezut că provocările au fost doar în anul 2020, vă invit să urmăriți cu atenție ce va fi în 2021.

Și nu fac referire doar la pandemia prin care trecem…

Cred că anul 2021 va fi unul al comunicării, dar nu aceea de fațadă, ci al comunicării directe, cu fiecare individ, indiferent de categoria socio-profesională din care face parte.

A venit timpul să redescoperim puterea cuvintelor și să o transformăm în fapte.

Și, pentru că veni vorba despre dialog, vă invit să îmi fiți alături într-un demers.

Fiind deputat în Parlamentul României, vreau ca săptămânal să adun întrebări din partea dumneavoastră, pe care mai apoi să le transpun în interpelări către miniștri sau factori decidenți din administrația publică centrală.

Astfel, aflăm cu toții răspunsurile întrebărilor noastre.

Ce părere aveți?”, a scris Florin Roman pe Facebook

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Bating Filipino, un salut anti-Covid, impus prin lege în Filipine

Avatar

Publicat

in

De

Filipine promovează prin intermediul unei legi aflată în dezbatere parlamentară un salut anticovid, numit “Bating Filipino”, ce constă în plasarea mânii drepte în mijlocul pieptului şi înclinarea capului cu ochii închişi sau semideschişi, relatează vineri EFE, potrivit Agerpres.

Măsura, care a fost aprobată în Camera deputaţilor săptămâna aceasta cu 212 voturi pentru şi unul singur împotrivă, trebuie să primească sprijinul Senatului înainte de a fi semnată de preşedintele ţării, Rodrigo Duterte, şi nu prevede nicio pedeapsă pentru cei care nu doresc să salute în acest fel.

Citește și: Valeriu Gheorghiță: Nu cred că anul viitor vom mai avea o altă campanie de vaccinare

Fernando Bayani, deputatul care promovează de mai multe luni această măsură, consideră că salutul tradiţional ce constă în strângerea mânii este bine intenţionat, dar prezintă prea multe riscuri pentru sănătatea publică.

După cum a explicat Bayani în mai multe interveniţi din ultimele luni, modul alternativ de salut cu mână pe piept este o formă universală de întâmpinare, în timp ce plecarea uşoară a capului reprezintă un gest tradiţional de respect în Filipine.

Citește și: Raed Arafat: ‘Pentru școli ultima analiză se va face la începutul lui februarie pentru a decide definitiv care va fi abordarea’

Filipinele, cu o populaţie de 106 milioane de locuitori, este a doua ţară cea mai afectată de COVID-19 din Asia de Sud-Est, după Indonezia, cu 509.887 de cazuri şi 10.136 de decese asociate noului coronavirus.

Campania de vaccinare anticovid în arhipelag este prevăzută să înceapă în februarie, odată cu venirea primelor doze de la companiile Sinovac şi Pfizer, un prim pas pentru a vaccina între 50 şi 70 de milioane de filipinezi înainte de sfârşitul anului.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend