Conecteaza-te cu noi

LIFESTYLE

Alergii alimentare: 3 lucruri pe care trebuie sa le ştii

Avatar

Publicat

in

Reacţiile alergice la alimente sunt în creştere la adulţi, dar medicii nu ştiu de ce. Ce se ştie sigur este că îţi poţi da seama dacă ai o alergie alimentară sau suferi de altceva şi că există lucruri pe care le poţi face pentru a gestiona situaţia. 

Cât de comune sunt alergiile alimentare la adulţi

Aproape jumătate dintre adulţii cu alergii alimentare au experimentat-o ​​pentru prima oară în cursul maturităţii, o creştere de 44% din 2004, potrivit unui studiu prezentat la cea mai recentă conferinţă  anuală ACAAI. Studiile corelate arată că adulţii au, cel mai frecvent, prima reacţie la vârsta de 30 de ani. În mijlocul acestui vârf de alergii la adulţi, medicii se confruntă, de asemenea, cu o problemă separată: un aflux de persoane care cred în mod incorect că au alergii alimentare.

Deşi devin tot mai frecvente, alergiile alimentare încă afectează doar 4% dintre adulţi,  la nivel mondial. Dar aproape 30% dintre oameni cred că le au – dintre care mulţi nu au văzut niciodată un medic pentru a fi testaţi. Ei se simt rău după ce mănâncă ceva, presupun că este o alergie şi pur şi simplu intenţionează să evite alimentul pe care îl consideră vinovat.

Ce se întâmplă în corpul tău când ai o reacţie alergică

Gândeşte-te la alergiile alimentare ca la un caz de eroare de identificare: ele apar atunci când sistemul imunitar – răspunzând ca şi când proteinele dintr-un anumit produs alimentar sunt dăunătoare – produce anticorpi numiţi imunoglobulină E pentru a apăra împotriva “invadatorilor”,  în piele, plămâni şi în tractul gastrointestinal. Dacă vei continua să consumi alimentul responsabil pentru alergie,  celulele eliberează histamina chimică, care declanşează simptome cum ar fi mâncărimi la nivelul pielii, respiraţia şuierătoare şi vărsăturile repetate, pentru a încerca să elimine alergenul. Cea mai gravă formă de manifestare a unei alergii este şocul anafilactic, o reacţie severă care provoacă blocarea căilor respiratorii şi scăderea drastică a tensiunii arteriale, iar fără tratament imediat, poate cauza moartea.

Care sunt cauzele posibile ale unei alergii

În ceea ce priveşte motivul pentru care alergiile la adulţi sunt în general în creştere, răspunsul probabil că nu este simplu. Cu toate acestea, experţii suspectează că aceste trei lucruri pot juca un rol:

Lipsa de expunere

Dacă o persoană nu intră în contact cu alergenii precum nuci şi peşti în timpul copilăriei, acest lucru poate duce la apariţia alergiilor mai târziu în viaţă.

Deficitul de vitamina D

Astăzi, aproape 70% dintre adulţi nu produc suficientă vitamină D, care joacă un rol important în funcţionarea sistemului imunitar. Studiile efectuate la copii şi adolescenţi au demonstrat o asociere între nivelurile scăzute ale vitaminei D şi creşterea sensibilităţii la alergii.

Bacteriile care nu mai funcţionează

Cercetările recente sugerează că şi schimbările în structura florei  intestinale pot fi, de asemenea, responsabile. Nivelurile de bacterii bune şi rele din intestin pot fi modificate de antibiotice şi produse antibacteriene – şi posibil chiar de obiceiuri alimentare – şi care ar putea duce la alergii alimentare. Studiile preliminare efectuate pe animale arată că aportul ridicat de fibre ar putea stimula bacteriile intestinale bune care ajută sistemul imunitar să reziste la alergii.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Raed Arafat: ‘Eu cred că acum lumea începe să înțeleagă. Pentru că, din păcate, foarte mulți deja au cunoștințe care sunt bolnave’

Avatar

Publicat

in

De

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că ”Mai sunt tentative de dezinformare, mai sunt tentative de a da informații greșite, mai sunt tentative de a diminua, mai sunt tentative de a căuta vinovați. Acum este momentul în care toți trebuie să lucrăm împreună.”

”Eu cred că acum lumea începe să înțeleagă, și vă spun de ce. Pentru că, din păcate, foarte mulți deja au cunoștințe care sunt bolnave. Noi primim telefoane de cunoștințe, de la prieteni, toți au pe câte cineva care a intrat în Terapie Intensivă, sau care e aproape să intre acolo.

Populația începe să sesiseze că așa-zisa „biată gripă”, așa cum s-a vorbit de ea, nu este o „biată gripă”, ci este mult mai serioasă.

Cred că foarte mulți, din păcate, au ajuns să vadă treaba asta când apropiații lor s-au infectat și au ajuns într-o fază destul de serioasă.

Avem acum un coleg pompier care a ajuns azi în Terapie Intensivă. Unul dintre inspectorii-șefi, de exemplu… Azi am fost informat, după ce ieri era pe oxigen, azi e în Terapie Intensivă. Este dintre oamenii care au înțeles despre ce este vorba de mult timp, și totuși a ajuns să fie infectat și el. Sper să putem să-l scoatem de acolo cu bine.

Acum, văzând aceste situații, cred că lumea vede situația generală mult mai bine.

Mai sunt tentative de dezinformare, mai sunt tentative de a da informații greșite, mai sunt tentative de a diminua, mai sunt tentative de a căuta vinovați. Suntem în momentul în care trebuie să lăsăm la o parte căutarea vinovaților, să arătăm cu degetul pe unul și pe altul. Acum este momentul în care toți trebuie să lucrăm împreună.

Lăsăm partea cu vinovații și să arătăm cu degetul pe unul și pe altul. Acum este momentul în care toți trebuie să lucrăm împreună. Asta cu arătatul o lăsăm după ce trecem de situație.

În situația de acum, trebuie toate eforturile să fie concentrate pentru a rezolva problema și pentru a veni în sprijinul corpului medical, în sprijinul pacienților pentru a rezolva problema, să nu ajungem în situații dramatice”, a declarat Raed Arafat conform Digi24.ro.

Citește și:

Fostul șofer al lui Ludovic Orban, actual secretar general adjunct al guvernului, deschide lista PNL Teleorman pentru Camera Deputaților

Pun stop traseismului? Un politician ajuns la al 6-lea partid, pe listele lui Ludovic Orban

Scandal de proporții! Guvernul, propuneri controversate la Romgaz: Un controlor de trafic, un specialist în asfaltare și un angajat de la AEP

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Raed Arafat, mesaj alarmant: ‘Este imposibil să asigurăm condiții de normalitate. Avem nevoie de personal în plus’

Avatar

Publicat

in

De

Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că medicii trec printr-o perioadă extrem de dificilă din cauza creșterii numărului de infectări cu COVID-19. Acesta a mai menționat că este nevoie de personal în plus în spitale.

„Din păcate nu suntem într-o situație normală. Ne desfășurăm activitatea într-o perioadă dificilă. Modul de lucru normal  nu-l putem invoca. Înțeleg că medicii sunt obosiți, dar impactul cere și măsuri specifice. Poate unii nu sunt obișnuiți. Am văzut azi discuția cu terapia intensivă de la Timișoara. Nu înseamnă că unitatea nu a salvat vieți. Problemele care apar le rezolvăm. Este imposibil să asigurăm condiții de normalitate.

Avem nevoie de personal în plus. N-ai cum să asiguri un număr ideal de medici pentru toți.

Orice este posibil de rezolvat îl facem. Colegii din teren trebuie să înțelegă că nu suntem într-o fază de normalitate”, a declarat Raed Arafat, conform b1.ro.

Citește și:

Fostul șofer al lui Ludovic Orban, actual secretar general adjunct al guvernului, deschide lista PNL Teleorman pentru Camera Deputaților

Pun stop traseismului? Un politician ajuns la al 6-lea partid, pe listele lui Ludovic Orban

Scandal de proporții! Guvernul, propuneri controversate la Romgaz: Un controlor de trafic, un specialist în asfaltare și un angajat de la AEP

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend