NATIONAL
Alegeri în Scoția – Condiția pentru un nou referendum pentru independență
Publicat
acum 3 aniin
De
adminPremierul scoţian Nicola Sturgeon a dat asigurări miercuri că o victorie a partidului său secesionist în alegerile locale din 6 mai va duce la un nou referendum asupra independenţei, informează AFP potrivit Agerpres.
„Va fi un nou referendum asupra independenţei dacă poporul scoţian va vota pentru un nou referendum asupra independenţei”, a declarat lidera Partidului Naţional Scoţian (SNP, secesionist) în Parlamentul de la Edinburgh.
Contestată pentru modul în care a gestionat acuzaţiile de hărţuire sexuală împotriva predecesorului său Alex Salmond, în final achitat de justiţie, Nicola Sturgeon a supravieţuit marţi unei moţiuni de cenzură în parlament.
Exonerată de un raport independent de orice încălcare a codului de conduită ministerial, Nicola Sturgeon se concentrează acum pe alegeri. Ea speră să câştige o majoritate în parlamentul local care să facă imposibil un refuz al guvernului lui Boris Johnson de a organiza o nouă consultare populară asupra independenţei.
În faţa unei comisii parlamentare, Boris Johnson şi-a reafirmat marţi refuzul, argumentând că un astfel de referendum, pe un subiect atât de „toxic” şi care seamănă „divizare”, poate fi organizat doar o dată în decursul unei generaţii.
În 2014, scoţienii au decis cu 55% din voturi să rămână în cadrul Regatului Unit.
Luni, guvernul scoţian a publicat un proiect preliminar al legii pentru un nou referendum asupra independenţei după pandemie. Potrivit acestui text, parlamentul scoţian ar trebui să decidă data la care să aibă loc votul. Guvernul local consideră că acesta ar trebui să aibă loc după criza sanitară.
Întrebarea pusă – „Trebuie să devină Scoţia o ţară independentă?” – va rămâne aceeaşi ca în 2014.
Brexit-ul, împotriva căruia scoţienii au votat în proporţie de 62% în 2016, a schimbat de atunci datele problemei şi a consolidat aspiraţiilor secesioniste.
Potrivit unor sondaje mai recente, conflictele dintre actuala lideră a SNP şi predecesorul său Alex Salmond au dus la o reducere a susţinerii pentru partidul condus de Nicola Sturgeon şi pentru independenţă, care îşi menţine cu toate acestea un uşor avantaj.
Poate vrei sa citesti
Sărbătorile zilei din 29 martie 2024 – Sf. Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie; Sf. Ier. Diadoh, episcopul Foticeei
Teroriștii din Rusia ar fi fost drogați atunci când comiteau atacul din mall (surse)
Amendat pentru vot ilegal: un republican din Georgia, Statele Unite, suportă acum consecințele
Gigantul chinez care amenință să pună la pământ Tesla și Porsche: Cum arată mașina electrică a Xiaomi
Primele declarații ale Reginei Camilla despre Kate Middleton, după anunțul diagnosticului de cancer al Prințesei – Ce mesaj a transmis
„Oppenheimer”, filmul câştigător al mai multor premii Oscar, va intra, vineri, în cinematografele din Japonia
NATIONAL
Un microbuz cu persoane s-a răsturnat în judeţul Suceava
Publicat
acum 9 minutein
29 martie 2024De
adminUn microbuz în care se aflau şase persoane s-a răsturnat, vineri, în judeţul Suceava, la locul accidentului fiind trimise mai multe echipaje de intervenţie. Cele şase persoane sunt conştiente şi cooperate, afirmă reprezentanţii ISU, conform News.ro.
Potrivit ISU Suceava, un microbuz s-a răsturnat în zona localităţii Prisaca Dornei.
Acolo intervin pompierii militari, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, cu sprijinul a patru echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
”În microbuz se aflau şase persoane, toate adulte, şi care sunt conştiente şi cooperante”, a precizat sursa citată.
NATIONAL
Bucurați-vă de o experiență fără reclame sau întreruperi: stiripesurse.ro a lansat varianta Premium!
Publicat
acum 12 minutein
29 martie 2024De
adminPlatforma de știri stiripesurse.ro a lansat serviciul de abonament fără reclame: „stiripesurse.ro Premium”. Această nouă ofertă este concepută pentru a le oferi abonaților o experiență fără întreruperi și fără distragerea atenției de reclame.
Vă prezentăm stiripesurse.ro Premium
Pe măsură ce peisajul digital continuă să evolueze, la fel se întâmplă și cu preferințele cititorilor de știri. Înțelegând nevoia unei experiențe de lectură mai concentrată, stiripesurse.ro a lansat serviciul de abonament Premium. Acest nou serviciu le permite abonaților să se bucure de toate analizele aprofundate, știrile de ultimă oră și informațiile exclusive de la stiripesurse.ro, dar fără reclame. Este o alegere ideală pentru cei care apreciază un flux de informații curat și neîntrerupt.
Opțiuni de abonament
Stiripesurse.ro Premium este disponibil în trei planuri de abonament flexibile, care răspund diferitelor nevoi și preferințe:
Abonament de 1 lună: Cu un preț de 24,99 RON, această opțiune este perfectă pentru cititorii care doresc să încerce experiența Premium fără un angajament pe termen lung.
Abonament pe 6 luni: Pentru cei care sunt ceva mai hotărâți, planul de 6 luni este disponibil la 119,99 RON, oferind un echilibru între accesibilitate și comoditate.
Abonament pe 12 luni: Cel mai avantajos plan vine la 199,99 RON pentru un an întreg de știri fără reclame. Este o alegere excelentă pentru cititorii dedicați care doresc experiența completă a stiripesurse.ro.
De ce să alegi Premium?
A alege stiripesurse.ro Premium înseamnă mai mult decât o experiență fără reclame; este un angajament de susținere a jurnalismului. Abonații nu numai că se bucură de avantajele unei interfețe de lectură mai curate, dar contribuie și la sustenabilitatea reportajelor independente. În plus, abonații Premium pot primi acces exclusiv la caracteristici și conținuturi speciale, îmbogățindu-și și mai mult experiența de lectură.
Cum să vă abonați
Abonarea la stiripesurse.ro Premium este simplă. Vizitați pagina de abonare de pe stiripesurse.ro, din meniul din partea superioară a site-ului (butonul „Abonează-te) alegeți planul preferat și urmați pașii simpli pentru a vă configura contul. Plata se poate face simplu și sigur, asigurând un proces fără probleme pentru toată lumea.
Un cuvânt de final
Într-o perioadă în care valoarea știrilor demne de încredere și cuprinzătoare nu poate fi supraestimată, angajamentul stiripesurse.ro de a-și îmbunătăți serviciile este o dovadă a dedicării sale față de cititorii săi. Stiripesurse.ro Premium este mai mult decât o versiune fără reclame a site-ului; este o invitație de a se angaja cu știrile într-un mod mai profund și mai semnificativ. Fie că sunteți un cititor vechi sau nou pe platformă, luați în considerare trecerea la Premium și descoperiți o experiență de știri mai eficientă.
STIRIPESURSE.RO este între primele trei surse de știri online din România, potrivit Digital News Report 2023, un studiu realizat de Reuters Institute de la Universitatea Oxford. În privința încredererii în bradurile media, STIRIPESURSE.RO se află la 51% încredere, în condițiile în care încrederea generală în presă a scăzul la cel mai mic nivel din ultimii 7 ani, potrivit raportului.
În luna ianuarie 2024, stiripesurse.ro a fost în top 3 cele mai citite site-uri de știri generale din România, cu peste 40 de milioane de afișări și aproape 4 milioane de vizitatori unici (date SATI).
Cum arată stiripesurse.ro Premium:
Cum arată stiripesurse.ro gratuit:
Un microbuz cu persoane s-a răsturnat în judeţul Suceava
Bucurați-vă de o experiență fără reclame sau întreruperi: stiripesurse.ro a lansat varianta Premium!
Republica Moldova va suspenda participarea la Tratatul cu privire la forțele armate convenționale în Europa
Relațiile energetice dintre Azerbaidjan și Turcia au o deosebită importanță în dinamica energetică regională
Statul Major al Ucrainei admite că Rusia câștigă teritorii în est / ISW: 500 de kilometri pătrați pierduți în contraofensiva armatei ruse
TRANZACȚIA ANULUI – Fostul Hotel Royal din Curtea de Argeș, la un pas de a fi preluat de Rețeaua de Sănătate Regina Maria
CURTEA DE ARGEȘ – MEDICUL IONIȚĂ, CONDAMNAT PENTRU MOARTEA UNUI NOU NĂSCUT! DOCTORUL VIOREL STATE A FOST ȘI EL INCULPAT ÎN PROCES
Iarna se întoarce puternic în România: Pe ce data revin ninsorile în țara noastră ( AccuWeather)
ȘPAGĂ LA SPITAL! Doctorița Ramona Ștefănache, reținută de DNA după ce a luat mită de cel puțin 147 de ori – PERCHEZIȚII ȘI LA SPITALUL DIN CURTEA DE ARGES
DOCUMENT! Iată traseul centurii ocolitoare a orasului – VEZI CATE CASE ȘI GOSPODĂRII VOR FI AFECTATE
ULTIMA ORĂ! Val de primari și consilieri PNL Argeș au fost preluați de PSD – GELU TOFAN, ANA STAN, TIBERIU IRIMIA ȘI ALȚI PRIMARI DE COMUNĂ, NOII MEMBRI PSD – VIDEO
Alertă în Pitești – Cunoscutul restaurant Conti a luat foc cu zeci de persoane în interior (FOTO-VIDEO)
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI
ACUM! PERSOANE BLOCATE ÎN LIFT într-un bloc din PITEȘTI!
În urmă cu puțin timp, un echipaj de pompieri a fost solicitat sa intervină într-un bloc de pe bulevardul I....
VIDEO | SCANDAL MONSTRU ÎNTR-UN LICEU DIN ARGEȘ – BĂTAIE ÎNTRE PĂRINȚI ȘI ELEVI, DE FAȚĂ CU DIRECTORUL – POLIȚIA A INTERVENIT
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au intervenit la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni, unde au aplicat, ca urmare a...
182 polițiști din Argeș au fost avansaţi în grad, de Ziua Poliției
Peste 200 de polițiști argeșeni au fost apreciați pentru activitatea desfășurată, cu prilejul Zilei Poliţiei Române. 182 dintre aceștia au...
ARGEȘ | Accident violent intre două TIR-URI – Circulația a fost blocată – VIDEO
Un grav accident rutier s-a produs luni dimineața între două TIR-uri în comuna Drăganu.Potrivit ISU Argeș nu sunt victime dar...
Curtea de Argeș
VIDEO | SCANDAL LA MOMAIA! Rromii au pus stăpânire pe terenuri – „DOM PERFECT ȘI IO SUNT PERFECTĂ!”, a fost luat la mișto prefectul Perianu
Un conflict social care putea degenera a fost aplanat la Tigveni! Zeci de persoane au fost înșelate cu informații false...
VIDEO | Acuze fără precedent- RETEAUA DE APĂ DIN ALBEȘTI INFESTATĂ SAU BLOCATĂ DE PSD, ÎNAINTE DE ALEGERI!?! – Primarul liberal Popa spune că pesedistul Dinică a conceput acest plan diabolic
Scandal cu iz electoral de amploare între primarii a două comune învecinate din județul Argeș. Totul a pornit după ce...
Președinții PNL și PRO România Corbeni se alătură PSD și îl susțin pe primarul Nicolae Dinică
O nouă surpriză politică a avut loc zille trecute în comuna Corbeni, unde președinții PNL și PRO România local au...
Descoperire șocantă în Argeș – Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere
Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Pitești a intervenit în urmă cu puțin timp pentru extragerea unei persoane de...
Vasile Dina, candidatul AUR la primăria Valea Danului
Vasile Dina, fostul primar al comunei Valea Danului, va candida din nou pentru funcția de primar la alegerile locale din...
Mioveni
ULTIMA ORĂ! Val de primari și consilieri PNL Argeș au fost preluați de PSD – GELU TOFAN, ANA STAN, TIBERIU IRIMIA ȘI ALȚI PRIMARI DE COMUNĂ, NOII MEMBRI PSD – VIDEO
Astăzi, echipa PSD s-a mărit considerabil după ce primul val de politicieni PNL au trecut în echipa lui Mânzînă. Se adevereste ceea...
Generalul Chelaru, înlăturat! Fratele lui George Simion, Bogdan Velcescu, candidatul AUR la funcția de președinte al CJ Argeș- MESAJ DUR ȘI O POEZIE DE LA UN FOST AUR-IST
Președintele AUR, filiala Argeș, Bogdan Velcescu, va candida la funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș. Deși acesta anunțase public...
Accident la Mioveni!
Pompierii de de la Detașamentul Mioveni au fost solicitați să intervină în urma cu puțin timp la un accident rutier...
EXCLUSIV ! PROSTITUȚIE la BLOC, o afacere de milioane în Argeș – CÂTE PROSTITUATE ACTIVEAZĂ LA CURTEA DE ARGES, PITESTI ȘI MIOVENI
Pentru poliție NU, pentru mulți argeseni DA, sexul pe bani prestat in imobile particulare, proprietate personala sau inchiriate, nu mai...
Câmpulung
ARGEȘ | Puștan drogat la volan oprit cu focuri de armă, după ce a fost la un pas să omoare un polițist
La data de 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș, în baza delegării din partea Parchetului de...
Cine este argeșeanul care a câştigat marele premiu la Loto 6 din 49, în valoare de peste 7,3 milioane euro. Biletul a fost jucat la agenșie din Pitești
Primul câştig de categoria I din acest an, la Loto 6/49, la extragerea de duminică, 25 februarie 2024, are o...
ȘOCANT! Un argeșean și-a obligat nevasta să se prostitueze în Anglia și Italia și și-a amenințat copilul cu moartea – A FOST ARESTAT
La data de 20 februarie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
TRANZACȚIA ANULUI – Fostul Hotel Royal din Curtea de Argeș, la un pas de a fi preluat de Rețeaua de Sănătate Regina Maria
- ACTUALacum 3 săptămâni
CURTEA DE ARGEȘ – MEDICUL IONIȚĂ, CONDAMNAT PENTRU MOARTEA UNUI NOU NĂSCUT! DOCTORUL VIOREL STATE A FOST ȘI EL INCULPAT ÎN PROCES
- NATIONALacum 4 săptămâni
Iarna se întoarce puternic în România: Pe ce data revin ninsorile în țara noastră ( AccuWeather)
- ACTUALacum 3 săptămâni
ȘPAGĂ LA SPITAL! Doctorița Ramona Ștefănache, reținută de DNA după ce a luat mită de cel puțin 147 de ori – PERCHEZIȚII ȘI LA SPITALUL DIN CURTEA DE ARGES
- ACTUALacum 4 săptămâni
DOCUMENT! Iată traseul centurii ocolitoare a orasului – VEZI CATE CASE ȘI GOSPODĂRII VOR FI AFECTATE
- ACTUALacum 3 săptămâni
EXCLUSIV ! PROSTITUȚIE la BLOC, o afacere de milioane în Argeș – CÂTE PROSTITUATE ACTIVEAZĂ LA CURTEA DE ARGES, PITESTI ȘI MIOVENI
- ACTUALacum 3 săptămâni
Șoferul din Pitești MILIONAR în euro și-a ridicat azi banii câștigați la Loto 6/49 – CE A SPUS CÂND A PRIMIT BANII
- NATIONALacum 4 săptămâni
Cutremur pe scena politică! Rămas șomer, Silvestru șoșoacă anunta că se gândește să își facă partid
You must be logged in to post a comment Login