Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ajutor financiar din partea Germaniei pentru Republica Moldova, pentru a face față crizei energetice actuale

Publicat

in

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Svenja Schulze, Ministrul Federal pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Discuțiile s-au axat pe subiectul privind parcursul spre UE, evoluțiile recente de securitate din regiune, dar și sprijinul suplimentar pentru R. Moldova pentru a face față consecințelor războiului rus de agresiune în Ucraina.

Ministerul German al Dezvoltării (BMZ) sprijină guvernul Republicii Moldova în menținerea cursului către UE și în stabilizarea țării cu măsuri de sprijin pe termen scurt. Pentru a face față crizei energetice actuale din Republica Moldova, BMZ oferă încă 60 de milioane de euro din fonduri speciale alocate pentru amortizarea consecințelor internaționale ale războiului din Ucraina, conform deschide.md.

„Germania este pregătită să sprijine Republica Moldova în cursul reformei țării către UE și în abordarea crizei acute. Având în vedere numărul mare de crize cu care se confruntă în prezent țara, este remarcabil cât de repede guvernul moldovean a abordat deja reformele judiciare și administrative în primul său an. Acum este necesar ca oamenii nevoiași să treacă în siguranță de iarnă și astfel să stabilizăm această țară puternic împovărată. În același timp, sprijinim Republica Moldova cu măsuri de eficiență energetică pentru a ieși din dependența de aprovizionare cu energie din Rusia”, a declarat Svenja Schulze.

La rândul său președintele Maia Sandu și-a exprimat recunoștința pentru toată asistența oferită de BMZ R. Moldova.

Pleased to meet ????????BMZ Minister @SvenjaSchulze68. Discussed the impact of recent security developments in the region& additional actions that ????????needs to take in these challenging times to help its citizens. Grateful for all the #development assistance that @BMZ_Bund provides to????????. pic.twitter.com/42xMLbKzPy

— Maia Sandu (@sandumaiamd) September 23, 2022

Republica Moldova și Germania sunt legate de aproape treizeci de ani de cooperare, care vizează aducerea Republicii Moldova mai aproape de UE. Cooperarea se concentrează pe domeniile promovării afacerilor, bunei guvernări, iar acum s-a adăugat și sectorul energetic.

Având în vedere războiul de agresiune rusesc din Ucraina și efectele asupra țărilor din jur, BMZ a lansat un program de sprijin pentru Republica Moldova. Pachetul de sprijin include în prezent ajutoare în valoare totală de 112 milioane de euro. Programul va sprijini măsuri cuprinzătoare de eficiență energetică. O parte esențială a programului este, de asemenea, sprijinirea refugiaților din Ucraina și a comunităților gazdă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

În Europa se înregistrează cel mai ridicat nivel al consumului de alcool – 8 țări europene sunt în top 10 mondial

Publicat

in

De

În Europa se înregistrează cel mai mare nivel al consumului de alcool din lume. Datele au fost furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, care subliniază că 8 din cele 10 țări în care se consumă cel mai mult alcool se află în Europa,  trei dintre acestea fiind Islanda, Norvegia și Ucraina. OMS reamintește, printre altele, că abuzul de alcool nu numai că provoacă daune economice și pune presiune asupra sistemelor sociale și de sănătate, dar în acelaşi timp constituie şi una dintre cauzele care favorizează apariţia cancerului.

Experții subliniază că aproximativ jumătate din cazurile de cancer de sân din Europa asociate alcoolului se datorează consumului ușor sau moderat de băuturi, relatează Il Fatto Quotidiano citat de Rador.

”Alcoolul este un cancerigen din grupa 1, făcând parte din aceeași categorie cu arsenicul, azbestul și tutunul. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de numeroasele riscuri pe care le prezintă alcoolul pentru sănătatea lor”, spune Hans Henri P. Kluge, director regional OMS pentru Europa. Cancerul este principala cauză a decesului cauzat de alcool în Uniunea Europeană, iar în 2016, aproape 80.000 de persoane au murit din cauza cancerelor asociate alcoolului, în timp ce aproximativ 1,9 milioane de ani de viață au fost pierduţi din cauza mortalității premature sau a dizabilității. Astfel, OMS a lansat o campanie, finanțată cu 10 milioane de euro, pentru a sensibiliza opinia publică și factorii de decizie politică cu privire la legăturile dintre consumul de alcool și riscurile de cancer. Proiectul intenționează să actualizeze etichetele băuturilor alcoolice, cu specificarea riscului pe care-l reprezintă pentru sănătate, precum și să promoveze şi mai mult educația sanitară pe această temă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, mulțumit de faptul că are susținere totală în Consiliul Justiției

Publicat

in

De

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a participat, vineri, la sesiunea Justiţie a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), care a avut loc la Bruxelles, în cadrul căreia a fost adoptat proiectul Directivei privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal, care va constitui poziţia Consiliului în procedura legislativă ordinară, informează un comunicat transmis AGERPRES.

De asemenea, au fost adoptate şi Concluziile Consiliului referitoare la lupta împotriva impunităţii privind crimele comise în legătură cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi Concluziile privind consolidarea capacităţii Reţelei Judiciare Europene de Combatere a criminalităţii informatice (EJCN). Totodată, au fost dezbătute garanţiile necesare protecţiei drepturilor fundamentale ale tuturor persoanelor afectate de măsurile de indisponibilizare a bunurilor provenite din infracţiuni, care vor fi incluse în propunerea de directivă privind recuperarea şi confiscarea activelor provenite din infracţiuni.

„România sprijină iniţiativele Comisiei Europene privind protecţia mediului prin intermediul legii penale şi recuperarea şi confiscarea activelor provenite din infracţiuni. Acţionăm prin adoptarea legislaţiei europene necesare pentru confiscarea veniturilor generate de criminalitatea organizată. Toate activele provenite din infracţiuni trebuie indisponibilizate şi confiscate şi legiferăm în aceste sens. Dincolo de aspectele tehnice, am receptat, în toate bilateralele, aprecierea oficialilor europeni şi a miniştrilor pentru rezultatele consemnate în ultimul Raport MCV, respectul pentru cooperarea dintre puterile statului în ţara noastră şi încrederea că România va continua, alături de celelalte state membre UE, în cadrul Mecanismului Rule of Law. Profunzimea şi amploarea reformelor făcute de România în domeniul judiciar, după intrarea în UE, au plasat sistemul judiciar la standardele care erau necesare, dar care nu erau îndeplinite la momentul aderării. Din punct de vedere al independenţei şi eficienţei sistemului judiciar, al combaterii corupţiei şi a crimei organizate, România este acum la nivelul european al oricărui alt stat membru UE şi, în unele cazuri, poate chiar superior”, a declarat ministrul Predoiu, potrivit sursei citate.

El a arătat că semnificaţia esenţială a ultimului Raport pozitiv MCV este certificarea performanţei României şi a locului ei pe deplin egal în rândul celorlalte state membre ale UE.

”Niciun stat european nu mai poate contesta acum sistemul judiciar român, cooperarea judiciară va fi îmbunătăţită, nicio instanţă judecătorească europeană nu mai poate invoca MCV în refuzul de executare a hotărârilor instanţelor române ş.a.m.d. Acest rezultat în cadrul MCV şi acest suport exprimat deschis astăzi în marja Consiliului Justiţie este cu atât mai important cu cât a fost înregistrat în contextul votului nedrept şi nemeritat din Consiliul de Afaceri Interne din 08.12.2022. România se bucură de o unanimă susţinere în cadrul Consiliului Justiţie. Chiar şi ministrul de Justiţie austriac (membru al partidului „verzilor”) mi-a exprimat dezaprobarea sa faţă de decizia din Consiliul Interne din 08.12.2022. E important să capitalizăm şi să folosim acest val de simpatie şi suport în Consiliul Justiţie, prin accelerarea progreselor în domeniul Justiţiei, continuând ce am început. Lumea europeană a observat şi apreciat rezultatele palpabile ale Executivului, Legislativului şi Puterii Judecătoreşti din România în domeniul Justiţie, concretizând această apreciere în ultimul Raport pozitiv MCV, susţinut şi în şedinţa „Grupului ad-hoc MCV” al statelor membre UE. La fel şi cetăţenii noştri. Suntem într-un punct în care putem clădi o reputaţie solidă a României în domeniul Justiţiei în UE, demonstrând că rămânem serioşi pe drumul european, în ciuda nedreptăţii din Consiliul Interne, care va fi, la un moment dat, depăşită. Continuând să construim ca un stat matur şi puternic, în ciuda adversităţilor de moment, ne vom atinge toate obiectivele”, a punctat ministrul Predoiu.

Potrivit sursei citate, subiectul abordat în timpul prânzului de lucru a fost lupta împotriva antisemitismului – aspecte privind combaterea antisemitismului online, colectarea datelor statistice şi alocarea de resurse financiare adecvate la nivel naţional şi european pentru combaterea acestui fenomen.

În marja Consiliului, ministrul Justiţiei a avut întâlniri bilaterale cu omologii din Suedia (stat membru care va deţine Preşedinţia Consiliului UE în prima jumătate a anului 2023) şi Italia. De asemenea, ministrul Predoiu a avut discuţii bilaterale cu Vera Jourova, vicepreşedinta Comisiei Europene, şi cu Didier Reynders, comisarul pentru Justiţie.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend