Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Agenţiile de reglementare din sectorul sănătăţii al UE recomandă administrarea combinată a vaccinurilor pentru Covid-19

Publicat

in

Agenţiile de reglementare din sectorul sănătăţii al Uniunii Europene recommandă administrarea combinată a vaccinurilor pentru Covid-19, atât în privinţa dozelor iniţiale cât şi al rapelurilor, în timp ce numărul infecţiilor este în creştere înainte de Crăciun, transmite Reuters preluat de news.ro

Dovezile sugerează că o combinare de vaccinuri cu vectori virali şi vaccinuri ARNm produce niveluri bune de anticorpi împotriva coronavirusului care cauzează Covid-19, au declarat marţi, într-un comunicat comun, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).

O astfel de abordare ”poate oferi flexibilitate în ceea ce priveşte opţiunile de vaccinare, în special pentru a reduce impactul asupra distribuirii vaccinurilor în cazul în care un vaccin nu este disponibil”, au spus EMA şi ECDC, îndemnând în acelaşi timp oamenii să se vaccineze complet.

Susţinerea agenţiilor vine după ce un studiu major, publicat luni, a arătat că administrarea unei prime doze de vaccin al AstraZeneca sau al Pfizer-BioNTech, urmată de un vaccin Moderna nouă săptămâni mai târziu a indus un răspuns imun mai bun.

Cu toate acestea, EMA şi ECDC au spus că este nevoie de mai multe cercetări pentru a sprijini utilizarea amestecării  vaccinurilor la persoanele cu sisteme imunitare slabe, cum ar fi persoanele în vârstă şi cele cu afecţiuni cronice precum cancerul, şi pentru schemele de vaccin cu ARNm în două doze.

Longevitatea protecţiei oferite de vaccinuri a fost analizată, iar lumea se străduieşte să urmărească varianta omicron, pe măsură ce guvernele impun noi restricţii şi accelerează lansarea vaccinurilor pentru copii şi a dozelor de rapel.

Săptămâna viitoare în Europa va avea loc lansarea oficială a vaccinurilor pentru copiii de 5-11 ani.

Recomandările EMA şi ECDC sunt, de asemenea, menite să ajute statele membre ale UE cu propriile campanii de vaccinare înainte de orice aprobare oficială la nivelul UE, deoarece agenţiile de sănătate continuă să studieze datele privind amestecarea vaccinurilor.

Statele Unite au dat undă verde pentru combinarea vaccinurilor, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii evaluează abordarea.

Analiza EMA şi ECDC nu a luat în considerare vaccinurile care nu sunt aprobate în Uniunea Europeană.

Vaccinurilor pentru Covid-19 dezvoltate de AstraZeneca, Pfizer-BioNTech, Moderna şi Johnson & Johnson au fost autorizate pentru a fi utilizate în Europa.

Multe ţări au implementat o combinaţie de vaccinuri cu mult înainte e să fie disponibile date solide privind eficacitatea lor, deoarece se confruntau cu un număr crescut de infecţii, resurse scăzute şi o imunizare lentă din cauza unor preocupări ale oamenilor legate de siguranţă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

STUDIU: Dependenţa Germaniei de China creşte într-un ritm devastator

Publicat

in

De

Economia germană a devenit mult mai dependentă de China în primul semestru din 2022, investiţiile directe şi deficitul său comercial atingând noi valori record, în pofida presiunilor politice asupra Berlinului să se distanţeze de Beijing, conform unui studiu consultat de Reuters, notează Agerpres.

În acelaşi timp, creşterea exporturilor Germaniei spre China s-a redus, potrivit studiului Institutului economic german (IW), care citează economiştii care indică o tendinţă spre majorarea producţiei pe plan local în China.

„Economia Germaniei este mult mai dependentă de China decât invers”, a apreciat Juergen Matthes, care a elaborat studiul. El a avertizat că această dependenţă reprezintă o problemă politică deoarece poziţia Beijingului în cazul Ucrainei şi poziţia sa militară faţă de Taiwan a plasat sub observaţie afacerile Germaniei cu China.

„Totuşi, în pofida acestor pericole şi probleme, interdependenţele economice cu China s-au îndreptat în direcţia greşită într-un ritm major, în primul semestru din 2022”, susţine economistul.

Conform studiului, investiţiile Germaniei în China s-au ridicat la aproximativ zece miliarde de euro în primele şase luni din 2022, depăşind cu mult precedentul nivel record, de 6,2 miliarde de euro.

Ponderea Chinei în importurile Germaniei a urcat la 12,4% în primul semestru din 2022, faţă de 3,4% în 2000, importurile Germaniei de bunuri chinezeşti în funcţie de valoare înregistrând un avans anual de 45,7%, arată datele IW.

Deficitul comercial al Germaniei pe relaţia cu China a ajuns la aproape 41 miliarde de euro la 30 iunie 2022, decalajul urmând să se adâncească.

IW a cerut Berlinului o schimbare a politicii faţă de China, reducerea subvenţiilor pentru firmele care fac afaceri cu a doua economie mondială, şi mutarea interesului spre alte pieţe emergente, în special din Asia.

Matthes a cerut companiilor din Germania să-şi reducă dependenţa de China, avertizând că orice sancţiuni occidentale contra Beijingului, de exemplu dacă invadează Taiwan, ar provoca în special falimentul firmelor expuse.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO ​Cum s-a terminat aventura unui pui de focă care a intrat într-o casă din Noua Zeelandă și a agresat pisica proprietarilor

Publicat

in

De

O familie a fost surprinsă să găsească în casa dintr-o suburbie a orașului Tauranga din Noua Zeelandă, care se află aproape de plajă, un pui de focă tare curios care a traumatizat pisica proprietarilor și a petrecut mai mult timp pe holul locuinței în timp ce copiii dormeau la etaj, relatează The Guardian.

Un pui de focă a intrat într-o casă din Noua ZeelandăFoto: Captură video The Guardian

Phil Ross care locuiește în Muntele Maunganui, o suburbie a orașului Tauranga din Noua Zeelandă, a povestit că soția sa a plecat miercuri dimineață la ora 6 la sală, iar când s-a întors a găsit în interiorul locuinței, care se află la 150 de metri de plajă, o focă mică și draguță.

În acel moment, simpaticul infractor s-a speriat puțin și a traversat holul pentru a ajunge în camera de oaspeți, a povestit Phil Ross.

Puiul de focă a reușit să intre în casă prin ușița care asigură accesul pisicii în casă, după ce a avut o mică dispută privind teritoriul cu felina familiei, Coco, pe care ar fi alergat-o până în locuință.

Puiul de focă a traumatizat pisica familiei

Puiul de focă a petrecut singur în casă, pe hol și pe canapea, timp de un ceas în timp ce copiii dormeau la etaj și nu a stricat nimic, până când soția lui Phil a reușit să o scoată pe ușa din față și să o ducă în grădină.

Un ranger de la Departamentul pentru Conservare a returnat foca, pe care familia a poreclit-o „Oscar”, în mare, după o dimineață plină de apeluri legate de foci.

După ce infractorul marin a plecat, pisica Coco a evitat să se plimbe la parterul casei pentru că era „în mod clar destul de traumatizată”.

Nu este ceva neobișnuit să vezi foci plimbându-se prin zonă în această perioadă, spune Phil Ross, care este întâmplător biolog de meserie și din păcate pentru el, nu era acasă când mamiferul a intrat în casă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend