Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Adrian Sârbu atrage atenția tuturor românilor: ‘Odată cu primii morţi de virus, adevăruri pe care n-am vrut să le vedem vor deveni realităţi’

Publicat

in

Mogulul Adrian Sârbu atrage atenția tuturor românilor în plin context de coronavirus. ‘Deşteptarea! Până să murim de virus, o să îngropăm România’.

Adrian Sârbu a declarat, după cum relatează Mediafax:

Publicitate

‘Deşteptarea!

Odată cu primii morţi de virus, adevăruri pe care n-am vrut să le vedem vor deveni realităţi:

Într-o săptămână, România va avea peste mia de infectaţi declaraţi şi zeci de morţi. Într-o lună, vom număra peste zece mii de bolnavi şi sute de morţi. Vom vedea un vârf al îmbolnăvirilor – zeci de mii – şi al morţilor, în următoarele trei până la şase luni.

Vom trăi o revenire a epidemiei în toamnă. până când vaccinuri şi medicaţii salvatoare vor deveni disponibile. Un şoc pentru care nu suntem pregătiţi. Black Swan.

Vor apărea şi altele, economice, sociale, politice pentru care suntem la fel de nepregătiţi. Disruption. Lupta cu virusul, aceasta babă-oarbă care îi ucide mai ales pe cei în vârstă, poate dura 6 până la 12 luni. Cu fiecare zi care trece, frica, panica, lipsa de activitate şi bani vor arunca România într-o isterie colectivă, vor revela tot ce poate fi mai rău în om şi societate.

O societate, România, fără lideri, fără planuri şi strategii de criză. O Românie condusă de un preşedinte şi un prim-ministru ascunşi în palatele şi vilele lui Ceauşescu, care ne transmit ordine prin miliţieni. “Marş în casă!” O Românie cu bancheri confuzi şi speriaţi de ce va urma.

O Românie în care, azi, puţinii oameni competenţi care mai există în structurile de decizie sunt persiflaţi de impostorii de la butoane, în care mii de medici sunt expuşi la boală şi moarte fără să fie protejaţi, în care angajatorii nu ştiu cu ce îşi mai plătesc angajaţii, iar oamenii, familiile, arestaţi la domiciliu, se întreabă până când le vor ajunge puţinii bani care le-au mai rămas. Soluţii nu au. De trei luni de zile, auzim şi vedem, cu mici excepţii, promisiuni şi vorbe fără acoperire. Auzim ţipătul surd al unei economii strangulate din panică şi prostie. Vedem o Românie pe drumul cimitirului. Deşteptarea, cei care suntem o altă Românie! Timpul deciziilor se va reduce de la săptămâni şi zile, la ore. Provocarea e fără precedent, iar parametrii sunt clari.

• Coronavirusul e o gripă peste care 85% din populaţie trece fără urmări, se imunizează, 10% au urmări, iar 5% mor, mai ales bătrâni şi suferinzi de diabet, boli cardiace, pulmonare, imunitate slabă. Dacă nu se inventează un vaccin, 70-80% din noi se vor îmbolnăvi.

• Ce decizie luăm? Amânăm contactul cu boala şi paralizăm economia sau ne asumăm morţii, încercând să limităm numărul lor? • Liderii politici şi de business, în majoritate bătrâni, sunt speriaţi şi panicaţi. Mesajele sunt confuze, aşa cum sunt şi purtătorii.

• Pentru România nu există perspectiva vreunui ajutor extern.

• Disponibilitatea de medicamente, materiale sanitare, măşti, costume, ventilatoare etc este limitată, dacă nu inexistentă.

• România trebuie trecută peste turbulenţele acestei pandemii, timp în care oamenii se vor imuniza, numărul de morţi trebuie limitat.

• Viata economică şi socială, securitatea alimentară, de sănătate, educaţia trebuie asigurate în această perioadă.

• Reconvertirea modelului economic şi social la noile realităţi ale economiei virtuale sunt obligatorii. Dupa criză, economia va funcţiona altfel. Ce şi cum trebuie să facem e clar!

Economic şi financiar

• Un stimul urgent acordat economiei, de 10% din PIB, pentru perioada critică, sub formă de plăţi directe ale salariilor, plăţi directe pentru sectoarele din prima linie, comenzi de stat pentru business-uri, mass-media şi alte instituţii de comunicare, subvenţii şi credite de investiţii pentru reconvertirea unor capacităţi de producţie la nevoile de medicamente şi produse medicale, a noilor modele de business virtuale, a sectoarelor critice pentru supravieţuirea autonomă a României

• Asigurarea pentru adulţii salariaţi aflaţi în carantină a salariului integral minim pe economie, fără restricţia de a desfăşura activităţi plătite

• Finanţarea companiilor care decid să-şi continue activitatea folosind un mix de muncă la domiciliu şi muncă la sediu cu comenzi de stat

• Finanţarea învăţământului la distanţă pentru toţi cei 2.000.000 de elevi şi studenţi

• Subvenţionarea copilului, nu a părintelui, cu minimum un salariu net/economie peste alocaţia de stat

• Încurajarea personalului activ să continue activitatea şi reorientarea celor în şomaj către sectoare aflate în activitate cu cerere de muncă

• Asigurarea resurselor de energie şi a funcţionării utilităţilor, inclusiv prin preluarea temporară a controlului statului asupra acestor sectoare

• Sprijinirea directă cu comenzi, subvenţii şi credite a IMM-urilor

• Finanţarea proiectelor de învăţământ la distanţă şi a reconvertirii profesionale a celor care vor fi concediaţi din sectoare fără viitor după trecerea crizei

• Predarea managementului economiei, sănătăţii, finanţelor către manageri şi antreprenori competenţi.

• Subordonarea băncilor comerciale Băncii Naţionale, în vederea asigurării fluxurilor de capital necesar economiei. Comunicarea:

• Comunicarea trebuie făcută prin instituţiile credibile din media, pe care Guvernul are obligaţia să le susţină material, pentru ca orice reacţie incontrolabilă pe social media să poată fi contracarată.

• Un buget de 5.000.000 euro pe lună, comenzi de stat pentru finanţarea campaniilor de informare şi educare.

• Comunicatorii trebuie să fie credibili, profesionişti, specialişti. Oamenii trebuie să afle în timp real ce îi aşteaptă în fiecare zi, săptămână, lună.

• Mesajele trebuie să ofere soluţii pentru întrebările esenţiale: cum ne îngrijim în caz de infectare, pe cine protejăm mai întâi, din ce trăim când suntem bolnavi, cum muncim de acasă, cum ne educăm, cum respectăm instrucţiunile de criză, cum ne destindem.

Medical:

• 1 miliard de euro pe lună alocat pentru cheltuieli în campania anti-virus

• Trecerea controlului medical al campaniei în mâinile specialiştilor medicali, a managerilor de epidemie

• Testarea de urgenţă a celor 50.000 de cadre medicale şi asigurarea condiţiilor de izolare pentru cei infectaţi

• Asigurarea a 50.000 de costume de protecţie şi 100.000 de măşti pe zi pentru personalul medical

• Convertirea paturilor disponibile de spital în paturi de terapie intensivă, asigurarea oxigenului şi a aparatelor de ventilaţie. Avem 1.600 de astfel de paturi dotate cu ventilatoare, ne trebuie cel puţin 5.000 până la atingerea vârfului de îmbolnăviri.

• Asigurarea testării extinse a populaţiei, începând cu cei aflaţi la muncă

• Folosirea responsabilă a fondurilor alocate Ministerului Sănătăţii şi nu pentru interese de grup străine campaniei

• Spitale de carantină

• Scheme de medicaţie ambulatorie şi asigurarea medicamentelor pentru tratamentul ambulatoriu

• Asigurarea şi managementul celorlalte boli Administrativ:

• Izolare obligatorie pentru bătrâni şi copii

• Asigurarea supravieţuirii celor 1.500.000 de bătrâni singuri din oraşe şi sate, prin alocarea resurselor financiare şi umane către comunităţi şi încurajarea voluntariatului

• Reunirea, acolo unde se poate, a bunicilor cu nepoţii pentru a-i elibera pe cei activi din familie

• Urmărirea digitală a respectării condiţiilor de carantină. România trebuie să iasă întreagă din această criză, imunizată, solidară şi cu o economie funcţională, pregătită pentru noul model post-criză. Cine face asta? Poate un guvern de partid sau o clasă politică de politruci controlaţi de securişti să asigure supravieţuirea poporului român în aceste vremuri excepţionale? Fiecare zi care trece ne va convinge că nu. Dacă nu suntem deja lămuriţi. La vremuri excepţionale trebuie oameni excepţionali. Avem nevoie de un plan care să răspundă tuturor întrebărilor şi să ofere soluţiile în zile, în ore.

Avem nevoie de lideri în toate domeniile, care să colaboreze, oameni cu competenţă şi spirit de sacrificiu, care să ne treacă această mare de nelinişti către noul ţărm al existenţei, unde, atâţia câţi vom supravietui, vom trăi altfel. Dacă aceşti lideri, oameni care există în România, nu ne arătăm, nu ne adunăm să salvăm această ţară cu idei, competenţă şi antreprenoriat, cei care o conduc astăzi o să o îngroape plângându-i de milă. Sau o să facă ce ştiu ei mai bine: o să ne îngroape întâi pe noi, ca să aibă pe cine da vina. Şi uite aşa, pas cu pas, popor român, o să murim de boală, de foame, omorându-ne între noi! Ca proştii. Câţi vom mai rămâne ne salvează chinezii. Pentru ei, această molimă e o oportunitate. De ce n-ar fi şi pentru noi? Noi, cei care am construit România democratică şi prosperă, dar am uitat să avem grijă de ea, lăsând-o pe mâna politrucilor şi a securiştilor. Noi, cei care ştim şi putem. Resursa umană de care are nevoie România, de care au nevoie familiile, copiii şi bătrânii noştri.

Asta-i Misiunea! Cine se bagă?’

Vezi și  Se vor lua noi măsuri în România! Ce presupune scenariul 4

Schemele de tratament pentru coronavirus. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

Atenție! Persoanele care-și plimbă câinele sau care fac sport nu trebuie să completeze declarația pe propria răspundere! Precizări făcute de Marcel Vela

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Lider PNL, ieșire dură: ‘PSD respinge orice propunere pentru izolarea și carantinarea bolnavilor. Este inadmisibilă amânarea succesivă a adoptării legii’

Publicat

in

De

Viceliderul grupului PNL din Senat, Eugen Țapu-Nazare, ieșit cu un atac dur și acuză PSD că își bate joc de toate eforturile pentru ținerea epidemiei de coronavirus sub control.

„Cu un cinism fără margini, cumulat cu un dispreţ maxim la adresa medicilor şi a celor care luptă cu epidemia de coronavirus, PSD respinge orice propunere pentru izolarea şi carantinarea bolnavilor. Pentru liderii acestui partid nu contează că numărul cazurilor de îmbolnăviri este din ce în ce mai mare, nu contează nici că personalul medical este epuizat după patru luni de luptă cu epidemia”, a declarat senatorul Eugen Ţapu-Nazare.

Parlamentarul liberal acuză PSD că ţine blocat la Senat proiectul Guvernului pentru Legea carantinării şi izolării, în ciuda apelurilor „disperate” ale personalului medical care cer instituirea unui cadru legislativ.

Publicitate

„Rupţi total de realitate, preocupaţi de luptele interne, PSD a făcut ca România să fie singura ţară din Uniunea Europeană care nu are o lege a carantinării şi izolării. Este inadmisibilă amânarea succesivă a adoptării legii de către senatorii PSD, în ciuda faptului că Guvernul a participat la dezbateri şi a pus la dispoziţia comisiei analiza comparativă cerută în legătură cu legislaţia altor ţări europene care aplică izolarea şi carantina. Paradoxal, când voiau să îşi scoată infractorii din puşcării, pesediştii au stat până la 2 noaptea să voteze. PSD preţuieşte infractorii, nu românii”, a mai spus viceliderul grupului PNL din Senat.

Senatorul Eugen Ţapu-Nazare a avertizat că numărul îmbolnăvirilor, internărilor şi deceselor va creşte din cauza lipsei unei legi a carantinării şi izolării.

„Primele semnale au fost transmise deja de medicii epuizaţi de tot mai mulţi bolnavi în stare gravă şi de aglomerarea secţiilor cu cazuri noi, dar senatorii PSD se fac că nu le aud. Această campanie de instigare a PSD, de echivalare a spitalelor cu lagăre, de echivalare a acţiunii medicilor cu poliţia politică, a deciziilor autorităţilor privind detaşarea medicilor cu „munca forţată”, a produs psihoză şi a dus la umilirea personalului medical, la desconsiderarea eforturilor medicilor şi asistentelor”, a spus Eugen Ţapu-Nazare.

Senatorul PNL Neamţ l-a acuzat şi pe preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, că este unul dintre cei care au cerut amânarea aprobării în Senat a legii carantinării şi izolării.

„De departe, cea mai năucitoare şi iresponsabilă declaraţie îi aparţine tristului personaj Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ. Fără niciun discernământ, acesta inventează termeni ca „poliţia medicală” care ar ridica oamenii de pe străzi. PNL cere imperativ PSD să nu se mai joace cu vieţile românilor şi să nu mai umilească personalul medical. În cazul unei tragedii, PSD va avea pe conştiinţă zeci, sute, poate mii de morţi”, a conchis senatorul liberal Eugen Ţapu-Nazare.

Citește și:

EXCLUSIV Cutremur între Servicii! Șeful SPP câștigă dublu față de șeful SRI! Salariul generalului Pahonțu a explodat în ultimul an fiscal declarat

Lovitură devastatoare pentru Academia Română! Sume de bani încasate într-un mod de-a dreptul șocant

Nelu Tătaru a dat lovitura! Afacerea soției sale aduce familiei sume impresionante

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Reacția procurorului general privind decizia din dosarul 10 August: ‘Rolul nostru este să administrăm probele conform legii’

Publicat

in

De

Procurorul general Gabriela Scutea a venit cu unele precizări după ce procurorii DIICOT au clasat parțial dosarul 10 August: ”Înțeleg emoția publică generată de acest dosar. Suntem în poziția în care procurorii au obligația ca întotdeauna să administreze probele în mod imparțial și în mod complet”.

„Dosarul se cercetează pentru descoperirea adevărului. Sunt necesare câteva sublinieri. În 2018, reprezentanții Jandarmeriei au sesizat DIICOT referitor la acțiunile protestatarilor. DIICOT și-a asumat cercetarea faptelor la un loc. Cercetarea faptelor de abuz în serviciu era posibilă din punct de vedere legal. Ordonanța emisă structurează două planuri: protestatarii ca ansamblu și ca indivizi, persoanele care au fost agresate după ora 23”, a declarat procurorul general Gabriela Scutea.

Aceasta a precizat că ordonanța de clasare emisă de procurorii DIICOT are 235 de pagini, iar din parcurgerea ei „sumară” rezultă că procurorii au examinat „intervenția în forță și au delimitat unele acte care reflectă lipsuri ale organizării Jandarmeriei ca elemente contextuale și nu elemente de abuz în serviciu”.

Publicitate

„Se pune accentul pe inscripționarea căștilor de jandarmi sau lipsa lor și posibilitatea de a identifica persoanele care au agresat cetățenii”, a mai spus Scutea.

Procurorul general a spus că toate actele din acest dosar vor fi cântărire „în cadrul controlului ierarhic superior”.

„Înțeleg emoția publică generată de acest dosar. Suntem în poziția în care procurorii au obligația ca întotdeauna să administreze probele în mod imparțial și în mod complet. Rolul nostru este să administrăm probele conform legii, în sensul acuzării și în sensul respectării prezumției de nevinovăție. De aceea, toate actele din acest dosar vor fi cântărite în cadrul controlului ierarhic în această obligație legală a procurorilor șefi”, a mai spus Gabriela Scutea.

Întrebată dacă există posibilitatea ca ordonanța de clasare să fie infirmată în urma controlului, Scutea a spus că „ordonanța e foarte amplă și, pe cale de consecință, orice comunicări ulterioare vor fi efectuate”.

Întrebată în continuare dacă ea însăși, în calitate de procuror general va verifica actele din dosarul „10 august”, Gabriela Scutea nu a răspuns.

Dosarul „10 august” a fost clasat de DIICOT. Procurorii anunță declinarea unei părți din anchetă în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.

Prin ordonanța din data de 26 iunie, procurorii DIICOT au dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii, în forma tentativei, a infracțiunii de acțiuni împotriva ordinii constituționale și declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale pentru purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, constând în aceea că „în data de 10.08.2018, începând cu ora 18.00, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.

DIICOT a mai dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către suspecții maior Cazan Laurențiu Valentin, comisar şef de poliţie Chirică Mihai Dan, colonel Cucoș Gheorghe Sebastian și colonel Sindile Ionuț-Cătălin a infracțiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

„În vederea aprecierii incidenței în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 7475/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispozițiilor art.335 Cod procedură penală, respectiv cu privire la extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie la lovire sau alte violențe (…) un exemplar al ordonanței a fost comunicat prim-procurorului acestei unități de parchet”, transmite DIICOT.

Citește și:

EXCLUSIV Cutremur între Servicii! Șeful SPP câștigă dublu față de șeful SRI! Salariul generalului Pahonțu a explodat în ultimul an fiscal declarat

Lovitură devastatoare pentru Academia Română! Sume de bani încasate într-un mod de-a dreptul șocant

Nelu Tătaru a dat lovitura! Afacerea soției sale aduce familiei sume impresionante

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend