Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Adrian Miuţescu se va întâlni cu afaceriştii din Argeş

Avatar

Publicat

in

Liberalii sunt extrem de dezamăgiţi de politica economică a celor de la PSD. Liderii locali ai liberalilor şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la acest subiect. Adrian Miuţescu a subliniat faptul că prin politica lor, România va avea mult de suferit. Tocmai de aceea, liderii PNL Argeş au demarat o serie de întâlniri cu micii afacerişti din judeţul nostru. „Voi avea mai multe întâlniri cu micii afacerişti. Principala noastră grijă merge către cei ce au întreprinderi mici şi mijlocii. Pe ei trebuie să-i sprijinim pentru că altfel ei vor dispărea. Am avut deja primele întâlniri în acest sens. PNL trebuie să facă o opoziţie puternică la ceea ce face PSD pentru că altfel, orice guvernare după 2020 va fi una de coşmar pentru că nimeni nu va putea să acopere aceste lipsuri”, a declarat Adrian Miuţescu.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Peste 21.000 de misiuni ale Jandarmeriei in anul 2020, in Argeș

Roxana BURCEA

Publicat

in

Anul trecut, jandarmii argeșeni au executat peste 21.000 de misiuni conform competentelor legale, dar au acționat si in cadrul sistemului integrat de ordine si siguranță publica, prin cele 17.429 patrule de jandarmi mixte, in cooperate cu poliția.

De asemenea, mai mult de 1400 de misiuni au fost executate în cooperare cu alte instituţii, la solicitarea acestora.

Rezultatele multitudinii de misiuni pot fi prezentate sintetic prin constatarea a 337 de infracțiuni atât de către patrulele de jandarmi, cât și de către patrulele mixte, în cooperare cu polițiști, 340 de persoane fiind identificate ca autori ai acestor fapte de natură penală.

În același interval de referință, jandarmii au aplicat peste 5400 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproximativ 2.300.000 de lei, iar nu mai puțin de 440 de mandate de aducere, emise de instanţele de judecată şi organele judiciare au fost executate în mod corespunzător.

La apelurile primite prin sistemul național de urgență „112” sau telefonic, la dispeceratul inspectoratului, jandarmii argeșeni au intervenit în mai mult de 2500 de cazuri, cu luarea măsurilor legale care s-au impus față de cei care au încălcat prevederile legale.

Totodată, pe parcursul anului trecut, au fost desfăşurate peste 120 activităţi de prevenire a violenţei în cadrul unor programe pe această temă în instituţiile de învăţământ preuniversitar, cu ocazia adunărilor publice, dar şi pe timpul desfăşurării jocurilor şi competiţiilor sportive.

Acestea sunt doar câteva dintre datele pe care inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeș, domnul colonel dr. Lupescu Gheorghe, le-a prezentat astăzi în cadrul activităţii de evaluare a inspectoratului pe anul 2020, care s-a desfășurat la sediul unității.

Activitatea s-a desfăşurat în cadru restrâns, cu respectarea normelor sanitare, în prezenţa prefectului judeţului Argeș şi a şefilor structurilor M.A.I. cu care jandarmii cooperează în executarea misiunilor și reprezentanți ai Inspectoratului General al Jandarmeriei Române în sistem videoconferință.

Și în 2021 Jandarmeria Argeș va continua sa furnizeze servicii de siguranță a cetățeanului și va depune eforturi majore de îndeplinire a atribuțiilor legale la un nivel înalt.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Emil Boc îi ‘urechează’ pe Rareș Bogdan și Robert Sighiartău: ‘Schimbarea președintelui se discută doar la congres’

Avatar

Publicat

in

De

Primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, a declarat marți  că nu își dorește nicio funcție în partid și că președintele PNL poate fi schimbat doar la congres.

”Continuarea acestor lucruri mi se pare nefirească. Cred că dezbaterea trebuie să rămână de aici înainte în partid. Vom avea un congres, când el va fi organizat potrivit statutului”, a declarat Emil Boc.

Primarul PNL din Cluj a spus că speră ca la congres să fie o competiție între programe politice, și nu între între persoane.

”Cred că PNL are nevoie și de Rareș Bogdan, și de Ludovic Orban, și de Robert Sighiartău, și de alți colegi, de toți avem nevoie în PNL”, a spus Boc.

Emil Boc a punctat că toți liderii PNL formează o echipă și că Congresul va stabili ‘locul fiecăruia’.

”Consider că acum avem nevoie de o performanță în actul de guvernare (..). Probleme noastre interne, ok, au fost punctate, lucrurile acestea și în interior s-au dezbătut , dar acum a continua în fiecare zi aceste lucruri mi se pare ineficient și neproductiv pentru PNL”, a insistat Boc.

El a repetat că este un om care „nu are nicio funcție și nu-și dorește nicio funcție în PNL”.

Întrebat dacă este de părere că președintele Ludovic Orban ar trebui schimbat în acest moment, Emil Boc a spus, din nou, că aceste lucruri „nu se discută decât la congres”.

”Acolo este momentul în care discutăm instituțional ce este de făcut cu partidul”, a spus Boc, informează G4media.ro

Citește și:

O nouă lovitură pentru Guvern! Polițiștii refuză să mai verifice persoanele izolate/carantinate la domiciliu

Informații utile pentru toți șoferii români! Câți bani veți scoate anul acesta din buzunar

SURSE Omul lui Marcel Vela ar putea ajunge la șefia unei instituții de forță!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend