Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Administratorul unei firme din Argeș, acuzat de ucidere din culpă după ce un angajat a murit electrocutat

Publicat

in

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 26 februarie 2019, un bărbat de 32 de ani, din Pitești, în calitate de angajat al unei societăți comerciale din Ștefănești, în timp ce efectua lucrări de mentenanță la rețeaua de medie tensiune, pe un stâlp, în curtea unei societăți din Pitești, s-ar fi electrocutat și a decedat.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, în zona în care s-au efectuat lucrări la rețeaua de medie tensiune, un agent economic, care deținea un grup electrogen propriu, pe care persoana responsabilă de mentenanță ar fi încercat să îl pornească, pentru ca activitatea agentului economic să nu fie perturbată de sistarea energiei electrice.

Pentru lămurirea situației de fapt, a fost dispusă efectuarea unei expertize tehnice judiciare, din care a rezultat că un bărbat de 46 de ani, în calitate de administrator al societății, nu ar fi respectat Regulamentul din 02.08.2013, privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public aprobat prin Ordinul 59/2013, emis de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în sensul că, ”utilizatorul avea obligația să solicite operatorului de rețea actualizarea avizului tehnic de racordare valabil sau actualizarea certificatului de racordare de generatoare la instalația de utilizare”.

De asemenea, s-a mai constatat faptul că, din instalațiile firmei, s-ar fi generat tensiune în rețeaua de electricitate, pentru o perioadă de circa 7 secunde, tensiune ce a provenit din grupul electrogen al firmei, aceasta apărând ca urmare a manevrării greșite de către un bărbat de 49 de ani, responsabil de mentenanță, a contactoarelor din tablourile electrice, fapt ce a determinat electrocutarea bărbatului de 32 de ani.

Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Mesaj de ultimă oră transmis de premierul Nicolae Ciucă: Creștere de aproximativ 30 de miliarde de lei la bugetul general consolidat

Publicat

in

De

Premierul României, Nicolae Ciucă, a transmis joi la şedinţa de Guvern, că rectificarea bugetară este pozitivă şi se bazează pe o majorare a Produsului Intern Brut, respectiv o creştere de aproximativ 30 de miliarde de lei la bugetul general consolidat.

„Agenda de astăzi are în prim plan aprobarea rectificării bugetare, rectificare bugetară care este una pozitivă, bazându-se pe o majorare a PIB, discutăm de o creştere de aproximativ 30 miliarde de lei la bugetul consolidat. De asemenea, avem şi cifrele furnizate de către Institutul Naţional de Statistică pe primele 6 luni care vin să confirme că măsurile pe care Guvernul le-a luat au reuşit să genereze o creştere a economiei româneşti în pofida crizelor pe care le traversăm şi a cheltuielilor neprevăzute generate atât de criza energetică, cât şi criza de securitate de la graniţa ţării noastre”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Premierul a precizat că din datele furnizate de la INS se poate observa „o creştere pe al doilea trimestru cu 5,3% faţă de perioada similară a anului 2021”.

„Şi, desigur, în prima jumătate avem o creştere de 5,8% faţă de primul semestru al anului 2021”, a declarat Ciucă, conform AGERPRES

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Guvernul României, somat de COTAR: Barilul a scăzut, iar la pompă rămân aceleași prețuri! Să explice de ce tolerează menținerea prețului crescut al carburanților

Publicat

in

De

Guvernul României a fost luat la ‘țintă’ de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR). Preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, solicită Guvernului să explice de ce tolerează menţinerea preţului crescut al carburanţilor, după ce cotaţia barilului de petrol a scăzut aproape la jumătate, scrie agerpres.ro

„Consiliul Concurenţei ar fi trebuit să vadă cartelul benzinarilor, dar va avea nevoie de 15 ani să constate acest fapt evident, la fel ca în alte situaţii. Ţinem să amintim Guvernului României că nu suntem cetăţeni de mâna a şaptea, nu suntem analfabeţi sau persoane cu retard. Putem citi ştirile şi putem analiza singuri situaţia în care ne aflăm. Dorim doar explicaţii în legătură cu bătaia de joc generalizată care ne afectează pe toţi”, se arată într-un comunicat al Confederaţiei transmis joi AGERPRES.

Preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, a arătat, în context, că explozia pe care o consideră nejustificată a preţurilor benzinei şi motorinei a fost explicată prin creşterea preţului barilului de petrol şi prin criza mondială anunţată după 24 februarie, când a început conflictul din Ucraina. Pe de altă parte, însă, acesta precizează că preţul barilului a scăzut sub 90 de dolari, de la începutul lunii august, iar preţurile la pompă nu s-au modificat.

„Explozia absolut nejustificată a preţurilor benzinei şi motorinei ni s-a explicat prin creşterea preţului barilului de petrol şi prin criza mondială anunţată după 24 februarie, când a început conflictul din Ucraina. Am acceptat şi poveştile ministrului Energiei care ne-a spus că Putin e de vină. Dar a scăzut preţul barilului sub 90 de dolari, de la începutul lunii august, iar la pompă rămân aceleaşi preţuri umflate în aşa-zisa criză. Cum procedăm? Îl chemăm pe Putin să constate că benzinarii îşi bat joc de noi?

În timp ce Guvernul României se laudă cu programul finanţat de UE „Ajutor pentru România”, adică 250 de lei la fiecare două luni, pe nişte carduri care au costat mai mult decât ajutorul acordat săracilor, acelaşi guvern pare că se străduieşte să crească numărul persoanelor care vor fi dependente de ajutorul de subzistenţă, prin lipsa totală a oricărei acţiuni ce ar putea duce la scăderea preţurilor la produse şi servicii. Scăderea preţului carburanţilor la pompă ar fi trebuit deja să fie prima soluţie, mai ales pentru că preţul barilului de petrol e în continua scădere”, a declarat Vasile Ştefănescu, potrivit comunicatului citat de AGERPRES

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend