Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Acuzaţii grave pentru Iohannis: A dezvăluit informaţii secrete

Publicat

in

Preşedintele Klaus Iohannis nu reuşeşte deloc să-şi mulţumească detractorii. Ba vorbeşte prea puţin, ba scrie prea mult. Întotdeauna se găsesc motive de critică. Ultima acuzaţie la adresa lui Iohannis vizează cel de-al doilea volum semnat de acesta, „Primul pas”. Jurnalistul Ion Cristoiu susţine că şeful statului a divulgat informaţii secrete.

Vezi şi: Iohannis: Băsescu nu mi-a predat nici un dosar. Este obsedat de serviciile secrete

„Din fragmentele publicate în avanpremieră de presa publicitară, am reținut dezvăluirile despre ora și jumătate în care Traian Băsescu i-a predat ceea ce sunt numite Dosarele Strategice ale României, însoțite de un briefing pe care, peste tot în lume, cel care pleacă îl face celui care a venit în chestiuni sensibile din relațiile externe ale țării și din viața internă.

Acest briefing e peste tot în lume strict secret! A avut loc în Biroul Președintelui, dar mai ales a avut un caracter strict secret. Klaus Iohannis dezvăluie însă ce i s-a spus pe parcursul acestui briefing: „In acelaşi interval, Traian Băsescu a reluat avertizările in legătură cu puterea crescută a serviciilor secrete. Personal, nu m‑am simţit deloc avertizat. Făcuse deja nişte afirmaţii similare in timpul campaniei, şi acelea destul de deplasate. După ce a fost 10 ani preşedinte şi a tot lăudat Serviciile, era evident că a avut o contribuţie semnificativă la transformarea lor.”

Vezi şi: EXCLUSIV Iohannis îi desființează pe Ponta și Băsescu: S-au situat dintotdeauna pe aceeași frecvență

Repet, nu numai procedurile de siguranță națională, dar și minimele reguli de comportare civilizată, cele care despart un gentilom de o țață, cereau ca, înainte de tipări aceste dezvăluiri, Klaus Iohannis să-l sune pe Traian Băsescu și să-l întrebe dacă poate să dea publicității ce i s-a spus în timpul briefingului.

(Eu, de exemplu, deși nu sunt Președinte de țară, cer întotdeauna permisiunea interlocutorului dacă pot să dau publicității conținutul unei discuții pe care am avut cu el între patru ochi)

Sunt sigur că n-a făcut-o. Pentru că Traian Băsescu i-ar fi atras atenția c-a fost o convorbire deopotrivă secret de stat și deopotrivă privată. În dese rînduri, cînd a fost vorba de a se apăra de Binomul SRI-DNA, Traian Băsescu a invocat regula potrivit căreia cele spuse și petrecute în Biroul Președintelui României nu se fac publice.

După ce-am citit, crucit, dezvăluirile de țață ale Neamțului Klaus Iohannis, mi-am zis: Dumnezeule! Sper că Traian Băsescu nu i-o fi destăinuit ceva strict secret despre bărbatul Obama sau despre femeia Angela Merkel, ceva care nu se spune în public de către un președinte nici în fața plutonului de execuție.

Nu de alta, dar în cartea următoare, Klaus Iohannis e în stare să dea pe goarnă și astfel de secrete pe care i le-a spus Traian Băsescu la predarea mandatului!

Ca să nu mai spun că-i stare să-și amintească, în scris, de exemplu, că la vizita la Berlin, Angela Merkel era descheiată la prohab!”, scrie Cristoiu pe blog.

Vezi şi: Noi detalii din a doua carte a lui Klaus Iohannis: M-am ENERVAT

Source Article from http://www.stiripesurse.ro/acuzatii-grave-pentru-iohannis-a-dezvaluit-informatii-secrete_956405.html

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Joi seara, o dronă militară a căzut în Insula Mare, la 8 km de Brăila și 23 de kilometri în interiorul teritoriului românesc- presa locală din Brăila

Publicat

in

Este cel mai grav incident pentru noi, de la începutul războiului pornit de Rusia contra Ucrainei, evenimentul cu cea mai mare pătrundere pe teritoriul României, susțin surse din cadrul forțelor de ordine.

Breaking NewsFoto: Nakhorn Yuangkratoke / Alamy / Alamy / Profimedia

„Până la analizarea de către MApN nu speculăm în privința originii dronei”, au spus aceleași surse.

Alerta că o dronă de proveniență militară a căzut între municipiul Brăila și comuna Frecăței a venit joi seara în rândul instituțiilor de forță din județul Brăila, conform informațiilor oferite de surse confidențiale.

Sunat, prefectul județului, Iulian Timoftei, nu a comentat evenimentul, susținând că toate eventualele informații militare sunt apanajul MApN.

Locul unde a căzut drona se află în Insula Mare a Brăilei, la 8 kilometri de orașul Brăila și la 23 de kilometri de granița cu Ucraina.

O confirmare oficială, independentă, este redată de publicația locală „Ziarul Comunitatea”, care îl citează pe colonelul Ștefan Stoian, purtător de cuvânt al ISU Brăila. Acesta spune că se aștepta ca sătenii să sune la 112 în cazul unui astfel de eveniment, dar nu au făcut-o, „așa cum trebuia”.

„Am auzit bubuitura, dar nu știu unde a căzut”, a declarat un martor ocular, lucrător la bacul care face trecerea spre Insula Mare. Declarația a fost oferită pentru o altă publicație locală, debraila.ro.

Ce drone rusești au mai căzut în România de la invazia Ucrainei

Nu mai puțin de 3 drone rusești au căzut în România în 10 zile în septembrie 2023, ultima fiind descoperită pe 13 septembrie între satele Nufăru și Victoria din comuna Nufăru, județul Tulcea.

Primele două cazuri de resturi de dronă găsite pe teritoriul românesc au fost lângă localitatea Plauru, aflată practic pe graniță, însă Nufăru și Victoria sunt mult mai departe de frontieră.

În niciunul din cele trei cazuri anterioare, radarele României nu au detectat nimic.

De ce nu au detectat atunci radarele Armatei nimic?

„Nu aș vrea să interpretăm asta ca pe o vulnerabilitate a României. Niciun radar, de oriunde din lume, nu are posibilități nelimitate. Sunt legile fizicii. De aceea, paleta de măsuri pentru diminuarea riscurilor trebuie să includă și măsuri de protecție civilă”, a spus pe 13 septembrie, la Digi 24, purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu.

El a explicat și cum funcționează radarele, vorbind despre „limitări tehnice” atunci când astfel de drone atacă de la înălțimi mici:

„Atunci când mijloacele de acest tip, dronele de atac folosite de Federația Rusă, atacă de la înălțimi mici și foarte mici, de până în 100 de metri, este un principiu de radiolocație, de fizică – mijloacele radar la aceste înălțimi mici și foarte mici obțin imagini foarte greu pentru că la această înălțime există elemente de relief, există vegetație, chiar păsări, iar dronele au dimensiuni foarte asemenătoare cu ale păsărilor.

Deci există foarte multe limitări tehnice pentru orice tip de radiolocator din lume, oricât de performant ar fi. Noi dispunem de aparate de radiolocație de ultimă generație”.

„Facem toate eforturile ca să asiguărm un grad de siguranță. Cu un război la graniță, nimeni nu poate oferi certitudini, dar facem toate eforturile”, adăugat el.

Referințe:

Citeste mai mult

NATIONAL

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

Publicat

in

​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

ambulantaFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

„În microbuz se aflau şase persoane, toate adulte, care sunt conştiente şi cooperante. Cinci dintre cele şase persoane necesită îngrijiri medicale. Victimele, care au suferit diverse traumatisme, sunt monitorizate de cadrele medicale şi paramedicale”, a anunțat ISU Suceava, citat de Agerpres.

Două dintre victime au fost transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Gura Humorului şi trei la Centrul de Primiri Urgenţe Câmpulung Moldovenesc.

La locul producerii accidentului au fost trimise două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, două ambulanţe SMURD şi patru echipaje ale Serviciului de Ambulanta Judeţean.

Cauza producerii accidentului urmează să fie stabilită de polițiștii rutieri.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend