Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Acuzaţi de Cîțu că nu au fost în centrele de vaccinare, foştii miniştri USR ai Sănătăţii au reacționat prin imagini cu ei la acțiunile de vaccinare

Publicat

in

Conflictul deschis între Florin Cîțu și liderii USR-PLUS, respectiv foștii miniștri ai Sănărății continuă: premierul i-a acuzat, miercuri, că nu au fost în centrele de vaccinare pentru a promova vaccinarea împotriva COVID. Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă și Dan Barna au reacționat postând pe Facebook imagini de la acţiunile de promovare a vaccinării la care au fost.

  • “Ar fi fost mai bine să îl fi văzut pe domnul Vlad Voiculescu o singură dată într-un centru de vaccinare. Eu nu cred că l-am văzut vreodată într-un centru de vaccinare pe ministrul Sănătăţii. Ar fi fost frumos în seara în care erau transferaţi pacienţii de la Foişor să nu stea în BPR sau în Biroul Politic al partidului din care face parte să-şi ia susţinere politică, să fie acolo cu oamenii care sufereau.
  • Aş fi vrut mai multe despre acest lucru de la domnul ministru; şi de la doamna ministru, la fel.
  • Voiam să îi văd mai mult pe teren şi pe ceilalţi membri ai Guvernului, că eu, din ce mi-aduc aminte, eu am fost singurul care am fost prin centre de vaccinare, iar membrii Guvernului au fost o singură dată, când le-am cerut eu să meargă în centre de vaccinare”, a acuzat Cîţu la finalul ședinței de guvern.

El a întrebat retoric când au fost preşedinţii USR PLUS Dan Barna şi Dacian Cioloş sau liderul PSD Marcel Ciolacu într-un centru de vaccinare: “În loc să stăm la tv toată ziua şi să acuzăm Guvernul, să facem alianţe cu partide care nu susţin vaccinarea, poate că ar trebui să ieşim să le spunem românilor să se vaccineze. Aş vrea să-mi arătaţi şi mie mesajele liderilor politici din ultimul an de zile – în afară de al meu, care a fost peste tot – care susţin campania de vaccinare; chiar şi ale unor colegi ai mei de partid. Aş vrea să văd când a fost domnul Ciolacu ultima oară într-un centru de vaccinare să susţin vaccinarea. Când a fost domnul Barna? Domnul Cioloş a fost vreodată într-un centru de vaccinare? Deci, trebuie să terminăm cu ipocrizia!”.

Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă și Dan Barna au reacționat postând pe Facebook imagini de la acţiunile de promovare a vaccinării la care au fost.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Ungaria: „Ia-ți pălăria și pleacă”, le transmite Orban înalților oficiali europeni

Publicat

in

De

Înalții funcționari ai Uniunii Europene trebuie înlocuiți, deoarece nu merită o nouă șansă după alegerile europarlamentare, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, citat de Reuters.

Viktor OrbanFoto: Denes Erdos / AP / Profimedia

Liderul populist se confruntă cu una dintre cele mai dificile alegeri din cei 14 ani de guvernare, în condițiile în care economia țării sale se află în recesiune, un scandal de abuzuri lovește în centrul platformei sale privind valorile familiei, iar un nou venit politic amenință să răstoarne status quo-ul.

În ciuda acestor provocări, Fidesz-ul lui Orban rămâne cel mai popular partid din Ungaria, dar apariția unui fost membru al guvernului, Peter Magyar, ca un critic vocal al premierului, a conferit votului un sentiment de incertitudine suplimentară.

„Există probleme la Bruxelles, probleme mari. Conducerea (UE) a eșuat”, a declarat Orban în fața susținătorilor, într-un discurs neobișnuit de scurt, de 15 minute, lansând campania Fidesz pentru scrutinul din 6-9 iunie.

„Dacă ați avut performanțe proaste pe parcursul mandatului, v-ați pus alegătorii în pericol și dacă aceștia nu mai așteaptă nimic de la dumneavoastră, nu mai rămâne decât un singur lucru: Luați-vă pălăria și plecați”, a punctat el.

Orban a declarat că economia Europei este în declin și a criticat, de asemenea, politica Occidentului de sprijinire a efortului de război al Ucrainei împotriva invaziei Rusiei, despre care a spus că ar putea să se extindă într-un conflict mai larg dacă UE nu schimbă direcția.

Orban a fost mult timp în dezacord cu aliații săi din UE și cu Washingtonul în legătură cu o serie de probleme, inclusiv refuzul de a trimite arme la Kiev și menținerea legăturilor economice cu Moscova de când forțele rusești au invadat Ucraina în 2022.

Budapesta a fost, de asemenea, blocată în dispute cu Comisia Europeană cu privire la reformele privind statul de drept, care au dus la suspendarea unor fonduri UE în valoare de miliarde de euro pentru Ungaria.

Peter Magyar, luat la țintă

În timp ce Orban vorbea, un nou birou însărcinat cu investigarea amestecului străin în alegerile din Ungaria a lansat o anchetă asupra opozantului Magyar, pe baza unor suspiciuni privind finanțarea străină a campaniilor sale, în timp ce novicele politic a făcut un turneu în mediul rural pentru a obține sprijin.

Magyar speră să speculeze problemele economice ale Ungariei și să profite de dezamăgirea generalizată a alegătorilor față de alte partide de opoziție, care nu au reușit să organizeze o provocare credibilă împotriva lui Orban în mai multe alegeri.

FIDESZ, greu de bătut

Consumul în Ungaria încă nu și-au revenit după cea mai mare creștere inflaționistă din UE de anul trecut, în timp ce bugetul a înregistrat un deficit mare în primul trimestru, ceea ce a determinat guvernul lui Orban să ridice ținta de deficit și să amâne investițiile.

„În timp ce contextul politic și economic este favorabil pentru ca partidul TISZA al lui Magyar să aibă o performanță rezonabilă la alegerile pentru Parlamentul European și la cele locale, acesta nu este nici pe departe aproape de a depăși Fidesz”, a declarat Andrius Tursa de la think-tank-ul Teneo.

„Partidul de guvernământ are un scor în sondajele de opinie de aproximativ 40-42%, deține o bază electorală stabilă și angajată și poate folosi în avantajul său resurse administrative vaste.”, spune analistul.

Citeste mai mult

NATIONAL

WTA Rouen: Gabriela Ruse, eliminată în sferturile de finală de a doua favorită

Publicat

in

De

Parcursul bun al Gabrielei Ruse la turneului de categorie „WTA 250” de la Rouen s-a oprit în sferturile de finală. Românca a fost învinsă de Caroline Garcia (23 WTA), scor 6-3, 6-4.

Gabriela RuseFoto: Simon Bruty / AP / Profimedia

>> WTA Stuttgart: A doua favorită, eșec în sferturile de finală

Gabriela Ruse, învinsă de Caroline Garcia la WTA Rouen

În vârstă de 26 de ani și ocupantă a locului 126, Gabriela Ruse a pierdut și a doua partidă jucată până acum contra franțuzoaicei Garcia, după cea de la Nottingham din 2019.

A doua favorită a turneului, Caroline a început perfect primul set, a condus cu 3-0 și a câștigat în ciuda unei reveniri timide a româncei.

Setul al doilea a fost unul mai echilibrat, franțuzoaica s-a distanțat la 4-2 cu trei gameuri câștigate consecutiv, în timp ce Ruse nu a reușit să evite înfrângerea.

Meciul a durat o oră și 31 de minute.

În sferturile de finală, Caroline Garcia o va întâlni pe americanca Sloane Stephens (39 WTA, favorita numărul 6).

Venită din calificări, Gabriela le eliminase pe tabloul principal pe Nao Hibino și Clara Burel (a șaptea favorită). Pentru parcursul de la WTA Rouen, românca și-a asigurat un cec în valoare de 5.750 de euro și 72 de puncte WTA.

Open de Rouen 2024 este un turneu din categoria WTA 250 ce se desfășoară în perioada 15-21 aprilie. Se joacă pe zgură și este dotat cu premii totale în valoare de 267.082 $. Campioana en-titre este Viktorija Golubic.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend