Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ACUM, CJSU ARGEȘ a DECIS: În case la ora 20:00, la magazin până-n 18:00, la Pitești și alte 10 localități – VEZI DOCUMENTUL

Avatar

Publicat

in

În urmă cu puțin timp s-a încheiat ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș care a decis, prin Hotărărea nr. 25, ca in Pitești și alte 10 localități din județ să fie instituite restricții dure valabile pentru weekend.

Anexa 1. – Lista localități cu rata de incidenta mai mare de 4 la mia de locuitori pentru care se aplică noile restrictii.

Bălilești
Dîrmănești
Mărăcineni
Valea Iașului
Lerești
Budeasa
Morărești
Miroși
Pitești
Ștefănești
Bogați

COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ ARGEŞ

HOTĂRÂREA NR. 25 din data de 09.04.2021

Art.1. (1) Pentru localitățile prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta hotărare, localităti în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 locuitoriși mai mică de 7,5/1.000 de locuitori se stabilesc următoarele măsuri:

a) Este interzisă circulația persoanelor în afară locuinței/gospodăriei fără restricții, după ora 20.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică;

b) Este permisă funcționarea operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, până la ora 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică; în intervalul orar 18.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;

c) Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness;

(2) Măsurile prevăzute la alin.(1) se aplică în perioada stabilită în anexa nr. 1 la prezenta hotărare.

Art.2. (1) Pentru localitățile prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta hotărare, localităti în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitorise stabilesc următoarele măsuri:

a) Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor ;

b) Este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, doar pentrupersoanele cazate în aceste unități;

c) Măsurile prevăzute la alin.(1) și (2) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, în conformitate cu prevederile H.G.nr.293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, anexa 3, art.6, punctul 3, cu modificările și completările ulterioare.

d) Este interzisă activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;

e) Sunt interzise activitățile în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte ;

f) Pentru operatorii economici prevăzuți la lit a) și b), a căror activitate a fost restricționată sau închisă se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în interiorul clădirilor.

(2) Măsurile prevăzute la alin.(1) se aplică în perioada stabilită în anexa nr. 2 la prezenta hotărare.

Art.3. (1) Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, în intervalul orar 05.00 – 21.00, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Argeș, cu excepția celor prevăzute în Anexa nr.2.

(2) Se permite activitatea restuarantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, în intervalul orar 05.00 – 21.00, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Argeș, cu excepția celor prevăzute în Anexa nr.2.

(3) Se permite activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 05.00 – 21.00, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Argeș, cu excepția celor prevăzute în Anexa nr.2.

(4) Se permit activitățile în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/concerte, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Argeș, cu excepția celor prevăzute în Anexa nr.2.

(5) Măsurile prevăzute la punctele (1) și (2) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent în conformitate cu prevederile HG nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14.03.2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, anexa 3, art. 6, pct. 3, cu modificările și completările ulterioare.

(6) Măsurile prevăzute la alin. (1) – (5) intră în vigoare începând cu data de 10.04.2021 ora 00.00 pentru o perioadă de 14 zile.

Art.4. Desfășurarea activității operatorilor economici din județul Argeș se va realiza cu respectarea condițiilor de limitare a răspândirii COVID-19 stabilite prin ordinele comune ale ministerelor de resort care vor stabili concret numărul maxim de persoane cărora le este permis, simultan, accesul în interiorul incintelor acestora raportat la suprafața obiectivelor.

Art.5. (1) Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş va comunica prezenta hotărâre tuturor entităților responsabile cu aducerea sa la îndeplinire, pentru luare la cunoştinţă şi conformare.

(2) Conducătorii instituțiilor/entităților publice din județul Argeș vor asigura punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei hotărâri, în caz contrar intrând sub incidența sancțiunilor prevăzute de lege.

PREŞEDINTE C.J.S.U.

P R E F E C T

EMILIA MATEESCU

VICEPREŞEDINTE C.J.S.U.

INSPECTOR ŞEF

I.S.U. ARGEŞ

Col. Bogdan OLAR

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Stelian Ion: ‘Multe condamnări la CEDO înseamnă că Justiția nu și-a făcut așa cum ar trebui treaba, judecătorii pronunță hotărâri în baza acelor legi foarte ciudate’

Avatar

Publicat

in

De

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat luni că nu va accepta ideea ca Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) să fie transformată într-o secţia similară, cu o altă denumire, în cadrul Parchetului General.

„Au fost mai multe runde de dezbateri în Senat. (…) Este vorba despre găsirea celor mai potrivite soluţii pentru a trece acest proiect. Din punctul meu de vedere, şi al Guvernului, proiectul ar fi trebuit să treacă fără niciun amendament, fără alte garanţii, însă există şi alte opinii în Parlament şi aceste opinii trebuie armonizate. În niciun caz nu voi accepta, ca ministrul al Justiţiei, ideea de a transforma SIIJ-ul actual într-un alt SIIJ, cu altă denumire, în cadrul Parchetului. General.

(…) Actuala formă, care a trecut de Camera Deputaţilor, nu înfiinţează un alt SIIJ, însă prevede un mecanism care a fost şi el criticat de o parte a societăţii civile şi de o parte a magistraţilor. De aceea, va trebui să clarificăm şi acest aspect”, a declarat Stelian Ion la Parlamen

Citește și: Ministrul Justiției, Stelian Ion: ‘Trebuie să găsim soluțiile pentru toate categoriile de pensii speciale, nu doar pentru unele dintre ele’

Potrivit acestuia, „varianta cea mai bună este să se dea vot pe varianta Guvernului” şi, dacă această variantă nu va întruni o majoritate, „înseamnă fie că se va bloca proiectul, fie că se va ajunge la o soluţie de compromis, nu cea mai fericită, dar, în orice caz, nu una dezastruoasă, care presupune o formă de garanţie care nu este de dorit pentru viitor”.

El a remarcat, pe de altă parte, că justiţia nu şi-a făcut treaba în unele cazuri şi a anunţat că Ministerul Finanţelor n-ar mai trebui să mai facă aprecieri.

„Multe condamnări la CEDO înseamnă că Justiţia nu şi-a făcut aşa cum ar trebui treaba sau înseamnă deopotrivă că legislaţia ţării este atât de întortocheată şi de atât de ambiguă, încât judecătorii pronunţă hotărâri în baza acelor legi foarte ciudate. O critică aproape constantă din partea GRECO, din partea Comisiei de la Veneţia legată de modalitatea de a răspunde, de angajarea răspunderii magistraţilor a fost legată de factorul politic care este implicat în această procedură de regres, de despăgubiri faţă de magistraţi, şi anume implicarea Ministerului Finanţelor a fost aspru criticată.

Aşa încât propunerea va fi ca Ministerul Finanţelor să nu mai facă el însuşi o apreciere, pentru că nu are căderea să facă acest lucru. Important este ca inspecţiile judiciare, CSM şi celelalte instituţii să redea credibilitatea Justiţiei, de care este atâta nevoie”, a explicat Stelian Ion, informează agerpres.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Dan Barna: ‘Se acceptă organizarea unor evenimente-tip cu o participare de 50% de persoane vaccinate sau care au un test PCR sau rapid’

Avatar

Publicat

in

De

Vicepremierul Dan Barna a anunţat, luni seară, că Guvernul a creat posibilitatea organizării de evenimente sportive pilot cu spectatori, cu o participare de 50% de persoane vaccinate sau care au un test PCR ori test rapid negativ la coronavirus, un astfel de eveniment putând să fie finala Cupei României la fotbal.

El a precizat însă că este obligatorie purtarea măştii la toate aceste evenimente.

„Ideea şi direcţia de politică publică a acestui Guvern – chiar astăzi am discutat în şedinţa de guvern exact acest subiect – este aceea de a încuraja un număr cât mai mare de cetăţeni ai României să se vaccineze. Asta e direcţia principală şi toate măsurile, toate strategiile de relaxare, de încurajare a evenimentelor-pilot, am anunţat şi continuăm pe direcţia aceasta de evenimente sportive-test fanion în care să fie încurajată şi stimulată, de fapt, participarea persoanelor vaccinate. Există şi varianta de test PCR sau de test din ziua respectivă, teste rapide”, a afirmat Barna, la Digi 24.

Întrebat dacă se începe cu finala Cupa României, Barna a spus: „Foarte probabil da”.

„Astăzi am aprobat o HG prin care am făcut posibilă organizarea de evenimente sportive, cu avizul CNSU şi al MS, evenimente sportive-test. Practic, se întâmplă în felul următor: Ministerul Culturii pentru evenimentele culturale, concerte, spectacole sau Ministerul Sportului pentru meciuri, pentru finala Cupei, de exemplu, fac o solicitare către CNSU şi Ministerul Sănătăţii, pentru obţinerea acestor avize şi, în urma HG adoptate astăzi, se poate da această încuviinţare. Practic, se acceptă organizarea unor evenimente-tip cu o participare de 50% de persoane vaccinate sau care au un test PCR sau rapid”, a explicat vicepremierul.

El a adăugat că pentru verificarea îndeplinirii acestor condiţii sunt luate în calcul mai multe variante.

„Ministerul Culturii are deja un acord cu STS, cu accesul la baza de date astfel încât cu buletinul pur şi simplu îţi este scanat CNP, dacă apare persoana vaccinată, poftiţi în sală sau dacă ai o adeverinţă că ai făcut un test, cu testul în mână, tot aşa, primeşti acces la evenimentul respectiv. Aceasta este o variantă. Cealaltă variantă este că persoane care merg şi fac testul şi acum şi în farmacii se poate face acest test încât poţi merge cu un test care arată că eşti negativ.

Cu oamenii care au trecut prin boală, acolo este un termen prevăzut foarte clar să fi fost de la peste 15 zile până la 90 de zile din momentul în care ai fost confirmat pozitiv. Dar pentru aceasta este necesară o adeverinţă de la medicul de familie, pentru că altfel nu ai cum, adică doar pe cuvântul meu că am fost răcit, cu Covid, evident nu este suficient”, a explicat Barna.

Vicepremierul a mai menţionat că purtarea măştii este una dintre ultimele restricţii care vor fi eliminate.

„Şi pe stadion şi la un eveniment cultural se poartă mască. Deci, toate categoriile la evenimente participă cu mască. Tocmai pentru că sunt încă discuţii, le luăm pas cu pas şi ideea renunţării complete la mască este una dintre ultimele restricţii care vor fi ridicate”, a adăugat Barna.

Potrivit vicepremierului, se doreşte ca, prin organizarea acestor evenimente-test, cu un număr mare de oameni, să se observe dacă virusul se mai răspândeşte sau nu.

Barna a afirmat că există „un entuziasm general” că s-a scăpat de pandemie, menţionând că nu este sigur de acest lucru, dar semnele sunt pozitive şi „cifrele sunt în scădere”.

În privinţa revenirii elevilor la şcoală, Barna a declarat: „Eu cred că momentul este potrivit, dar aştept punctul de vedere al specialiştilor, pentru că este foarte delicat acest subiect, că am văzut experienţa anterioară. Din punctul meu de vedere, lucrurile merg într-o direcţie bună şi se poate merge înspre acest lucru”.

Vicepremierul a mai spus că îi îndeamnă pe primari să meargă din poartă în poartă să-i încurajeze pe oameni să se vaccineze.

„Eu sper ca ritmul de vaccinare să crească în urma unui tip de relaxare despre care vorbim, acele evenimente personale, care nu sunt deloc politice sau de strategie publică: nunţile, botezurile, evenimentele de familie, unde indiferent de ce valori personale ai, pe cine simpatizezi sau nu simpatizezi din Guvern sau din Parlament, când e vorba de nunta nepotului, de măritişul nepoatei, de botezul unui membru al familiei, motivaţiile sunt altele şi exact asta este o altă linie de de relaxare pe care o avem în vedere, aceea ca cetăţenii să poată participa în număr mai mare la acest tip de eveniment dacă sunt vaccinaţi. Având această regulă, este un alt element de stimulare”, a explicat Dan Barna.

El a subliniat că vor fi controale şi amenzi în cazul nerespectării măsurilor.

„Măsurile de relaxare de la 1 iunie ţin de evoluţia cifrelor de pandemie, numărul de vaccinări şi rata incidenţei. Pe baza acestor doi indicatori se lucrează şi vom vedea cum vor arăta măsurile”, a adăugat Barna, informează agerpres.ro

Citește și: Dan Barna îl demolează pe Mihai Chirica: ‘Și-a schimbat tricoul roșu cu tricoul galben și-a păstrat, din păcate pentru el și pentru PNL, a apăstrat apucăturile PSD-iste’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend