Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Accident grav în Argeș – Microbuz implicat, 3 victime

Publicat

in

Un grav accident rutier a avut loc, in urma cu putin timp, în Călinești. Un autoturism și un microbuz au fost implicate iar in urma coliziunii au rezultat 3 victime, conștiente.
La fata locului au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ.

Cele 3 victime sunt transportate la spital astfel: o femeie din microbuz, în vârstă de 38 de ani, care prezenta contuzii la piciorul drept și umărul stâng, preluată de către SMURD, iar SAJ-ul a preluat o femeie din microbuz și soferul autoturismului.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Florin Cîțu: Am reușit aceasta performanță în mijlocul celei mai mari crize economice pentru economia globală

Publicat

in

De

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a transmis joi pe pagina sa de socializare că în luna iunie costurile cu dobânzile au fost mai mici decât costurile din aceeași perioadă a anului trecut.

„INCONTESTABIL! Am castigat încrederea investitorilor în aceste guvern. În luna iunie 2020 costurile cu plata dobânzilor au fost MAI MICI față de costurile plătite de guvernul socialist în iunie 2019. Am reușit aceasta performanță în mijlocul celei mai mari crize economice pentru economia globală. Încrederea investitorilor în guvernul PNL înseamnă dobânzi mai mici pentru sume mult mai mari și cel mai imporant REDUCEREA cheltuielilor bugetare. Luna iunie 2020 este o luna cu un rezultat financiar de excepție pentru această perioada îngrozitor de dificila prin care trece economia globală. Revenierea în V a economiei rămâne scenariul de bază”, a scris Florin Cîțu.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Marcel Ciolacu lansează un nou atac la adresa PNL: ‘A fost un nou tun, pe model Unifarm: au spart banii țării pe o marfă care nu există!’

Publicat

in

De

Marcel Ciolacu atacă dur reprezentanții PNL după scandalul păcănelelor scutite de impozite. De asemenea, acesta îl acuză pe Nelu Tătaru că, cei 50 de milioane de euro plătiți pentru măștile promise, au fost doar un tun pe model Unifarm.

”Combinatozaurii din Guvernul PNL nu protejează românii, ci industria păcănelelor! Acesta este programul guvernamental “Îngropăm România”.
Nu s-au lăsat până nu au mai dat pe șest o tură de facilități fiscale pentru industria păcănelelor! Culmea, într-o ordonanță de urgență despre energie și gaze!!!! Asta e prioritatea țăriii, așa Reclădim România!

Știu doar să-și protejeze interesele de afaceri!!! Să-i protejeze pe românii nevoiași nici nu știu și nici nu vor! Nu le-au trimis nici acum măștile promise, deși ministrul Tătaru s-a dat peste cap să plătească 50 de milioane de euro chiar din plenul Parlamentului, la moțiunea simplă. Totul a fost un nou tun, pe model Unifarm: au spart banii țării pe o marfă care nu există!

Iar când PSD i-a obligat prin lege votată în Parlament să asigure măști gratuite pentru persoanele fără posibilități materiale, PNL a contestat-o repede la CCR.

Liberalii fură cu zeci de mii de mâini și pun profitul păcănelelor inaintea grijii pentru români. Acesta este adevăratul lor program de guvernare, unul care scufundă și mai tare în loc să scoată țara din criză”, scrie Marcel Ciolacu pe Facebook.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend