Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – A intrat cu mașina în stâlp

Avatar

Publicat

in

Un grav accident rutier a avut loc in aceasta dimineata pe raza localității Draganu. A fost vorba de un autoturism care a ieșit de pe partea carosabilă și a intrat într-un stâlp de beton.
În autoturism se aflau trei persoane, una dintre acestea a fost monitorizată, în primele momente după eveniment, de către un echipaj al SAJ Vâlcea, care se afla în zonă.
Victima este un bărbat în vârstă de 33 de ani, neîncarcerat, conștient și care prezenta un traumatism la nivelul bazinului și un traumatism cranio-cerebral minor, a fost preluat de la echipajul SAJ de către echipajul SMURD TIM și transportat ulterior la spital.
Ceilalți doi ocupanți ai autoturismului nu au necesitat îngrijiri medicale.
La fața locului, un echipaj cu o autospecială de intervenție a asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

ACCIDENT ARGEȘ – S-a răsturnat cu mașina

Avatar

Publicat

in

De

Pompierii argeseni au asigurarat, in urma cu putin timp, măsuri specifice de prevenire și stingere a incendiilor la accident rutier. Un autoturism a parasit partea carosabila si s-a răsturnat în afara carosabilului, in Bascov, la ieșirea din pasaj spre Valea Ursului, un singur ocupant în autoturism, neîncarcerat. La fata locului a intervinit Detașamentul de Pompieri Pitești cu o autospecială de intervenție și un echipaj SAJ.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Incendiu la o casă din Argeș după explozia unei butelii

Avatar

Publicat

in

De

Incendiu puternic într-o gospodărie din orașul Costești, în care o butelie a explodat și o altă butelie a fost evacuată înainte să explodeze. La fața locului, au intervenit pompierii de la Secția Costești cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea incendiului ce se manifesta la o anexă construită din lemn (magazie) și două case din apropiere, existând pericolul de propagare și la alte vecinătăți.
Au ars: 10 metri liniari de gard din lemn, magazia de circa 35 mp și obiectele din interior, două camere cu suprafața totală de aproximativ 40 mp și acoperișul din dreptul acestora, la prima casă, iar la a doua locuință, acoperișul pe aproximativ 10 mp;
Sursa probabilă: scurtcircuit electric;
Împrejurarea: conductori electrici improvizați.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend