Conecteaza-te cu noi

DIVERSE

A obţinut primul job după 52 de interviuri nereuşite, iar după câţiva ani firma sa a ajuns să se ocupe de design-ul interior al Apple, Facebook şi Airbnb

Publicat

in

Arthur Gensler şi-a deschis firma de arhitectură în urmă cu 52 de ani fără să aibă prea mulţi bani sau vreun plan de afaceri. Numărând banii în fiecare vineri seară, iniţial ajungea să câştige 14.400 de dolari pe an, scrie revista de business americană Fortune.

Astăzi, compania lui Gensler este cea mai mare firmă de arhitectură din lume şi este cunoscută în special pentru designul interior. Compania sa a proiectat designul a tot ceea ce însemnă magazinele Apple sau sediile centrale ale Facebook şi Airbnb.

Proiectele sale actuale includ Shanghai Tower, Centrul Financiar din Abu Dhabi, Aeroportul Internaţional din San Francisco şi multe altele. Veniturile firmei pentru anul trecut au fost de 1,3 miliarde de dolari, iar fondatorul afacerii, acum în vârstă de 81 de ani, este fericit să fie doar un îndrumător.

Arthur Gensler şi-a droit să fie un architect de la vârsta de 5 ani. S-a născut în Brooklyn, New York, iar tatăl lui lucra în vânzări într-o companie care se ocupa cu materiale de construcţii. El este cel care l-a învăţat pe Gensler arta vânzării şi comunicării şi importanţa serviciilor pentru client.

Arthur a absolvit Cornell University’s College of Architecture, Art and Planning în anul 1958, iar după 52 de interviuri a obţinut un job unde era plătit cu 2,5 dolari pe oră la firma care s-a ocupat de designul celebrei clădiri Empire State Building din New York. Pe vremea aceea locuia împreună cu soţia lui, Drue, şi cu cei doi băieţi într-un apartamnet care era la subsolul unei clădiri în Jackson Heights, Queens, în apropierea Aeroportului LaGuardia.

În anul 1962 s-au mutat în San Francisco şi s-a angajat la Wurster Bernardi & Emmons, care a obţinut un contract ca să realizeze arhitectura strandard a sistemului de transport public Bay Area Rapid Transit. El a fost repartizat într-o echipă mică, dar a ajuns să conducă întreaga operaţiune.

Într-o zi, stătea de vorbă cu un prieten de la Universitatea Cornell care avea nevoie de ajutor pentru dezvoltarea unei clădiri noi, Alcoa Building. Atunci Arthur Gensler l-a întrebat despre ce era vorba şi i-a spus: ”Acordă-mi trei luni să-ţi dovedesc că o pot face. Singura problemă este că am nevoie să fiu plătit o data la două săptămâni pentru că am doar 200 de dolari şi o întreagă familie de hrănit”.

Arthur a primit slujba şi i-a explicat lui William Wurster, actualul angajator de la vremea aceea, că vrea să-şi deschidă propria firmă, dar că nu avea bani. “Pot să lucrez aici dimineaţa şi să lucrez pentru mine după-amiaza?”, i-a spus Arthur. William Wurster a fost de acord, iar pentru următoarele trei luni aşa a şi procedat.

“Trebuie să accepţi oportunităţile neaşteptate şi să crezi în tine însuţi astfel încât să poţi să faci acest pariu”, a spus Gensler pentru Fortune.

Astfel, în anul 1965 şi-a deschis firma M. Arthur Gensler Jr. & Associates. Soţia sa a devenit manager şi a mai angajat încă o persoană. Nu avea niciun plan de business şi niciun ban, dar a avut o presimţire bună în legătură cu afacerea.

La început trăiau de pe o lună pe alta. De la firmă reuşea să câştige 1.200 de dolari pe lună, însă a avut noroc de flux de numerar şi astfel a reuşit să angajeze pe cineva.

Firma a ajuns să cunoască dezvoltatori şi brokeri din real estate care i-au recomandat către alţi clienţi. Faptul că urma să se ocupe de designul interior de la Banca din Denver a ajuns la urechile multora şi astfel au deschis primul birou în afara Californiei. Apoi au fost angajaţi de Pennzoil şi au mai deschis un birou în Houston. Venitul anual al firmei în primul an a fost de 200.000 de dolari.

Arthur povesteşte că a prins trei perioade de recesiune majore când a trebuit să concedieze oamenii, perioade în care el nu a câştigat nimic. Dar fiindcă s-a născut în anul 1935, făcea partea dintr-o generaţie care ştia să economisească. Gensler şi familia sa încă fac socoteala la bani în fiecare vineri seară ca să ştie în permanenţă câţi bani mai au la bancă.

“Oportunităţile pot veni oricând. În urmă cu 30 de ani, vorbeam la o conferinţă despre design, aceeaşi conferinţa la care era invitat Steve Jobs să vorbească despre calculatoare. Am stat de vorbă şi ne-a oferit oportunitatea să proiectăm designul primelor 100 de magazine Apple”, explică Arthur Gensler.

Arthur a renunţat la poziţia de preşedinte în anul 2010 când şi-a vândut şi partea pe care o mai avea din firmă. “Îmbătrânesc, iar unul dintre scopurile mele a fost să văd că firma merge mai departe. Sunt fericit să fiu doar un îndrumător pentru companie”, concluzionează el.

Comenteaza cu profilul de FB

Dezvaluiri

De azi, un ‘dinozaur’ e out din Poliție! Scandalurile în care a fost implicat: De la ‘Regina Șpăgilor’ la ritualuri ‘Cosa Nostra’

Publicat

in

De

Începând de luni, 1 iunie, chestorul Ioan Buda se pensionează. Decizia de pensionare a acestuia a fost semnată de Klaus Iohannis și promulgată în Monitorul Oficial.

Buda a fost nevoit să se pensioneze după scandalul recent de la vamă, unde mii de români care au vrut să revină în România au stat ore întregi la punctele de trecere a frontierei.

De-a lungul timpului, Ioan Buda a ținut capul de afiș al ziarelor, el fiind implicat în mai multe scandaluri, pe care Bugetul.ro le va prezenta în cele ce urmează.

„Regina Șpăgilor”

În anul 2011, unul dintre lucrătorii punctului de frontieră de la Moraviţa, la vremea aceea aflat în arest preventiv pentru comiterea infracţiunilor de dare de mită şi asociere la un grup infracţional organizat, a lansat acuzații dure la adrea chestorului Buda.

Într-o scrisoare transmisă din arestul poliției, el îi numea pe fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, și pe Ioan Buda „Regine ale Șpăgilor”. El susținea că aceștia beneficiau de sumele de bani strânse de agenți la punctele de trecere aa frontierei.

Se tot vorbeşte că vor să ajungă la regină. Păi sunt două. La vamă regina e Blejnar, iar la Poliţia de Frontieră este chestorul Buda. Transporturile sumelor către Bucureşti se fac cu maşinile personale ale oamenilor de legătură, pentru că nu mai mergea cu avionul. Au fost dintre noi care au vrut să facă autodenunţ şi nu au fost lăsaţi„, scria fostul lucrător din Vama Moraviţa.

„Ritual „Cosa Nostra” la varful MAI!”

Așa titra în 2017 publicația Național. Concret, sursa menționată publica la vremea respectivă o fotografie din anul 2013 în care apăreau fostul șef al DGIPI, Gelul Oltean, chestorul Marcel Ardelean, șeful Direcţiei de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei, precum și chestorul Ioan Buda.

În fața acestora era pus în genunchi comisarul-șef Aurelian Miu.

Imediat a fost declanșată o anchetă internă care a dus la demiterea lui Aurelian Miu.

Despre Ioan Buda, ministrul de Interne de la vremea respectivă, Carmen Dan, spunea că nu reiese foarte clar din verificări că acesta a fost prezent la eveniment. Ca atare, cariera lui Ioan Buda nu a fost deloc afectată.

Din verificări nu reiese foarte clar că domnul Buda era de faţă, mai sunt persoane de audiat, dar se pare că ar fi fost prezent la acel eveniment„, spunea Carmen Dan, la vremea respectivă.

O „demitere” ciudată în cazul Caracal

Un an mai târziu de la scandalul cu fotografia, chestorul Ioan Buda ajunge la șefia Poliției Române.

În urma scandalului declanșat de cazul Caracal, Ioan Buda a fost demis de la șefia IGPR, pe fondul modului în care au intervenit în polițiștii la domiciliul lui Gheorghe Dincă, după apelul la 112 al Alexandrei Măceșanu.

Buda a fost demis de la șefia Poliției Române și repus șef la Poliția de Frontieră – asta da retrogradare!

Scandalul cu românii blocați în vămi l-a trimis la pensie

Și așa am ajuns în anul de grație 2020, cu chestorul Ioan Buda la șefia Poliției de Frontieră. Mii de români au stat cu orele la punctele de trecere a frontierei, după ce România a ieșit din starea de urgență.

În urma acestui scandal, chestorul Ioan Buda a decis să-și dea demisia, cel puțin asta a susținut el.

De cealaltă parte, Ministerul de Interne a anunțat că Ioan Buda a fost eliberat din funcția de șef al Poliției de Frontieră, ca urmare a verificărilor efectuate.

Vezi și Răsturnare de situație! Și-a dat demisia sau a fost demis? Ministerul de Interne anunță că Ioan Buda a fost eliberat din funcție ca urmare a evaluării situației de către MAI

Unele voci au susținut, însă, pentru Bugetul.ro, că e vorba de un blat și că Ioan Buda se pensionează pe o pensie impresionantă, începând de azi, 1 iunie 2020.

Vezi și

Modificări importante! Ce se întâmplă cu voucherele de vacanță

Scandal uriaș în Guvern! Ludovic Orban ar fi țipat la unul dintre miniștrii aflați pe ‘lista neagră’: ‘Iar te răzgândești?!’

EXCLUSIV Trădare pentru #Rezist! Jandarmeria s-a înrolat în USR

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Dezvaluiri

Poliția Capitalei, reacție pentru Bugetul.ro, în legătură cu amenzile primite de Ludovic Orban: ‘Nu am nicio informație în acest moment’

Publicat

in

De

Guvernul a anunțat, sâmbătă, că premierul Ludovic Orban a primit două amenzi în cuantul de 3.000 de lei, ca urmare a fotografiei apărute în spațiul public de la ziua sa de naștere. Reporterul Bugetul.ro a contactat, în urmă cu câteva momente, Poliția Capitalei, care ne-a precizat că, la această oră, nu deține informații referitoare la amenzile primite de Ludovic Orban.

Nu am nicio informație în acest moment”, a declarat, pentru Bugetul.ro, comisarul-șef Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.

Guvernul României a informat, sâmbătă, că premierul Ludovic Orban a fost amendat cu 3.000 de lei – 2.500 de lei pentru că nu a purtat masca de protecție și 500 de lei pentru că a fumat într-un spațiu închis.

Vineri, pe rețelele de socializare, a apărut o fotografie cu premierul Ludovic Orban care bea și fumează în biroul său, alături de alți membri ai Guvernului, în plină stare de alertă.

Prim-ministrul Orban a recunoscut tot și a dezvăluit că totul s-a întâmplat de ziua sa, pe 25 mai, în biroul de la Palatul Victoria.

Alături de Orban, în fotografie mai apar vicepremierul Raluca Turcan, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Economiei, Virgil Popescu, și ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Vezi și

EXCLUSIV Trădare pentru #Rezist! Jandarmeria s-a înrolat în USR

EXCLUSIV De necrezut! Ministerul de Interne și Ministerul Sănătății nu răspund la solicitarea LIDL: ‘Se contestă măsurarea temperaturii si se reclamă încălcarea drepturilor fundamentale’

Lovitură de proporții încasată de DNA! Mutare neașteptată făcută de CCR

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PITEȘTI

Publicitate
Publicitate

Mioveni

În Trend