Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

A fost operaţionalizat sistemul RoALERT – Copil dispărut

Publicat

in

Sistemul RoALERT- Copil dispărut, prin intermediul căruia populaţia va fi anunţată despre dispariţia unui copil şi semnalmentele acestuia a fost operaţionalizat, informează Departamentul pentru Responsabilitate Socială Comunitară, citat de Agerpres. Anunţul a fost făcut în cadrul unei dezbateri organizate la sediul Guvernului, în contextul Zilei Internaţionale a Copilului Dispărut.

CopilFoto: pexels.com

În debutul evenimentului, consilierul de stat Mădălina Turza a anunţat operaţionalizarea sistemului RoALERT- Copil dispărut, cu sprijinul IGPR, DSU şi STS. Sistemul este parte integrantă din Programului Naţional al Guvernului „Din grijă pentru copii”.

Conform unui comunicat transmis de Departamentul pentru Responsabilitate Socială Comunitară, principalele cauze ale dispariţiei copiilor din familie au legătură cu abuzurile la care sunt expuşi, cu precădere cele de natură sexuală.

„În anul 2021, Poliţia Naţională a înregistrat peste 4.200 de sesizări cu privire la diferite forme de abuz sexual îndreptate împotriva copiilor: viol, agresiune sexuală, act sexual, corupere sexuală, racolare de minori în scopuri sexuale şi hărţuire sexuală. Potrivit analizelor Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei, cel puţin 80% dintre declaraţiile copiilor cu privire la abuzul sexual sunt reale, iar majoritatea agresorilor provin din rândul cercului de apropiaţi şi/sau familie”, se menţionează în comunicat.

Conform unui studiu realizat de World Vision România, 1 din 3 copii de la sate n-ar raporta un abuz către autorităţi din cauza faptului că se tem că nu vor fi crezuţi, a lipsei de încredere în reprezentanţii autorităţilor, a accesului limitat la servicii de sprijin şi de teama de a fi judecaţi de familie.

„În cadrul dezbaterii, reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniu au prezentat demersurile pe care le realizează pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen din perspectiva protecţiei copilului, a sistemului de educaţie, dar şi a activităţii de combatere, cu accent pe informarea copiilor şi a părinţilor, crearea unui sistem informatic unitar de colectare de date cu privire la abuzurile împotriva copiilor, precum şi pe demersul strategic al Ministerului Educaţiei de promovare a educaţiei parentale. Membrii legislativului prezenţi la dezbatere au subliniat, pe de o parte, necesitatea implementării efective a prevederilor legale existente, a acţiunilor pro-active susţinute din partea instituţiilor direct implicate în prevenirea acestui fenomen, iar, pe de altă parte, necesitatea promovării urgente a demersului legislativ privind stabilirea limitei de vârstă până la care un act sexual cu un minor poate fi considerat consimţit”, precizează sursa citată.

În urma dezbaterilor, consilierul de stat Mădălina Turza a propus crearea unui grup de lucru tematic la nivelul Guvernului pentru identificarea priorităţilor de intervenţie pe termen scurt şi mediu în domeniul prevenirii şi combaterii abuzurilor împotriva copiilor, care îşi va începe activitatea în luna iunie.

Dezbaterea „Cum îşi poate proteja România copiii de violenţa sexuală?” a fost organizată de către Departamentul pentru Responsabilitate Socială Comunitară şi Grupuri Vulnerabile şi Fundaţia World Vision România.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Programul de Mentorat al PWN România se pregătește pentru o nouă etapă de maturizare

Publicat

in

De

Unul dintre cele mai populare programe desfășurate de PWN România este Programul de Mentorat, ajuns în acest an la cea de-a 9-a ediție. Acesta a reușit să coaguleze în jurul său o comunitate dinamică și implicată de peste 450 de mentees și peste 350 de mentori. Mai mult, conform evaluărilor noastre la finalul fiecărei ediții a programului, gradul de satisfacție al celor implicați și de îndeplinire a obiectivelor cu care au pornit la drum depășește 80%.

Ileana Botez, președinte Professional Women’s Network România.Foto: PWN Romania

În urmă cu trei ani s-au pus bazele unui element important pentru dezvoltarea acestui proiect la nivel global. Trei City-Networks s-au unit pentru a crea sub forma unei opere colective, un set de Manuale de Bune Practici ale Programului de Mentorat, dedicate mentorilor, mentee-lor și sesiunilor de group-mentoring. Astfel, România, Lisabona și Frankfurt au lucrat în ultimii trei ani la perfecționarea Manualelor, în baza experienței acumulate în desfășurarea Programului. În plus, acestea au fost diseminate în întreaga rețea PWN Global, astfel încât feed-back-ul primit de la toate City-Networks să fie centralizat în varianta finală, publicabilă a celor 3 Manuale ale Programului de Mentorat.

„De anul acesta, Pilonul de Mentorat a adăugat un nou proiect care să completeze Programul, este vorba de sesiunile de group-mentoring, pe teme de interes semnalate de comunitate. Standardizarea devine acum următorul pas în maturizarea acestui program, care a dobândit și o popularitate deosebită în România. Suntem mândre că filiala noastră a putut participa la această inițiativă, cu atât mai mult cu cât Programul nostru de Mentorat și-a câștigat o poziție privilegiată în rândul celorlalte City-Networks.” – Ileana Botez, președinte Professional Women’s Network România.

„Programul de Mentorat a crescut mult și în mod organic în ultimii 10 ani. Ultima ediție, completată cu sesiunile de group-mentoring a fost foarte apreciată de către participanți. Programul oferă oportunități unice de mentorat inter-company, de aceea s-a și bucurat de un real succes, iar odată cu dezvoltarea sa, s-a născut și ideea creării unui Manual, în care să adunăm concluziile experienței noastre de până acum și de care să beneficieze întreaga rețea. ” – Paula Bușe, VP Mentorat.

Cea de-a 9-a ediție a Programului de Mentorat se încheie luna aceasta, urmând ca ea să fie sărbătorită pe 12 iulie, în cadrul unui eveniment tradițional pentru PWN România – anualul Garden Party. Cu acest prilej vom marca și încheierea ediției a treia a Academiei Women on Boards și a ediției a opta a Trusei pentru Antreprenoare.

Parteneriat media

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Polonezul Hubert Hurkacz, semifinalist anul trecut, va dona bani Ucrainei la fiecare as pe care-l va reuși la Wimbledon 2022

Publicat

in

De

Hubert Hurkacz a ajuns până în semifinalele ediției din 2021 de la Wimbledon, iar anul acesta este văzut unul dintre favoriți. Polonezul deține un serviciu impresionant, iar promisiunea lui înainte de startul celui de-al treilea Grand Slam este una legată de Ucraina.

Hubert HurkaczFoto: atp/ twitter

Hubert Hurkacz va dona 100 de euro Ucrainei la fiecare as de la Wimbledon 2022

Astfel, „uriașul” polonez (1.96 metri) va dona Ucrainei 100 de euro la fiecare as pe care-l va reuși în complexul de la All England Club.

„Aş dori să anunţ că, începând de luni mă angajez să donez 100 de euro pentru fiecare as pe care îl voi reuşi la Wimbledon pentru a ajuta poporul Ucrainei. Sper că serviciul meu va funcţiona bine!” – Hubert Hurkacz, pe Twitter.

În vârstă de 25 de ani, Hurkacz va debuta la Wimbledon 2022 în cursul zilei de luni împotriva ibericului Alejandro Davidovich Fokina.

Polonezul a câștigat recent turneul ATP de la Halle, iar în acest moment este pe locul trei în actualul sezon în ceea ce privește așii (a reușit 452), dar se află în urma unor alți doi uriași: John Isner și Reilly Opelka.

Război în Ucraina, ziua 124 – Evenimentele sunt LiveText pe HotNews.ro.

Clasamentul așilor din 2022 în circuitul ATP

1 John Isner 539 (în 25 de meciuri)

2 Reilly Opelka 492 (32)

3 Hubert Hurkacz 452 (39).

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend