Conecteaza-te cu noi

LIFESTYLE

6 simptome pe care nu trebuie să le ignori

Publicat

in

Chiar dacă s-ar putea ca în spatele lor să nu se ascundă nimic grav, anumite simptome trebuie, totuşi, verificate. Dacă te confrunţi cu o durere inexplicabilă sau îţi amorţeşte o parte a corpului, mergi la medic.

Slăbiciunea în braţe şi picioare

Dacă simţi o amorţeală în braţ, picior sau faţă, trebuie să îţi faci griji, pentru că acesta poate fi un semn de accident vascular cerebral, mai ales dacă este pe o parte a corpului. De asemenea, dacă nu îţi poţi menţine echilibrul, te simţi ameţit şi ai probleme cu mersul pe jos, s-ar putea să fi suferit un accident vascular cerebral. Cere ajutor dacă brusc nu poţi vedea bine, ai o durere de cap, ai probleme de vorbire sau de înţelegere.
„Contează să fie descoperit la timp, aşa că nu aştepta, sună la salvare’’, spune medicul Jacob Teitelbaum. Puteţi reduce riscul de invaliditate, care apare în urma unui accident vascular cerebral, dacă obţineţi un medicament în primele 4 ore de la primul simptom.

Durerea toracică

Când vine vorba de durerea în piept , e mai bine să fii în siguranţă decât să îţi pară rău. Durerea toracică, ce este însoţită de transpiraţie, presiune, respiraţie scurtă şi greaţă, trebuie să fie evaluată imediat de către un medic. Durerea toracică şi presiunea resimţită pot fi semnele unei boli de inimă sau pot anunţa un atac de cord , mai ales dacă o percepi în timp ce faci efort.

Durerea toracică poate trăda însă şi o altă problemă, care nu are legătură cu inima. De exemplu, poţi avea un cheag de sânge care se mişcă în plămâni. Dacă simţi că te strânge pieptul sau îţi simţi pieptul greu mai mult de câteva minute, sau apăsarea dispare, dar apoi revine, nu ezita, mergi la medic pentru consult. Nu încerca să rezişti eroic considerând că nici o boală nu te poate afecta.

Durerea apărută în spatele piciorului inferior

Poate anunta un cheag de sânge la nivelul piciorului, adică s-ar putea să suferi de tromboză venoasă. Afecţiunea poate apărea dacă ai stat mult timp într-un loc, ai mers cu avionul sau boala te-a ţintuit la pat o perioadă îndelungată. Dacă este un cheag de sânge, poţi simţi durerea chiar dacă stai sau mergi. De obicei, piciorul respectiv este mai umflat şi se înroşeşte.

În general, este normal să ai o sensibilitate după practicarea unor exerciţii fizice. Dacă piciorul este roşu, te doare şi începe să frigă acolo unde e mai umflat, nu ocoli medicul. Teitelbaum spune că puteţi verifica şi ceea ce se numeşte semnul Homans. ,,Dacă îţi flexezi degetele în sus, iar piciorul te doare, poate fi vorba de un cheag de sânge”, spune el.

Este important să ajungi la medic înainte ca acel cheag de sânge să se rupă şi să blocheze fluxul sangvin, ceea ce poate duce la complicaţii.

Sânge în urină

Poate semnala o afecţiune gravă. Dacă vezi ca urinezi cu sânge şi simţi, de asemenea, o durere în spate, poţi avea pietre la rinichi. O piatră este un mic cristal din minerale şi săruri care se formează în rinichi şi se mişcă prin tubul care poartă urina. O radiografie sau o ecografie poate lămuri misterul.

Pietrele de la rinichi pot trece prin corpul tău atunci când urinezi, iar procesul poate fi unul extrem de dureros.  Uneori, pietrele trebuie îndepărtate pe cale chirurgicală.

Dacă vezi sânge în urină şi faci excursii frecvente la baie sau simţi o arsură când urinezi, poţi avea o infecţie la vezica urinară sau rinichi. Nu mai aştepta şi mergi la medic, mai ales dacă ai febră.

Dacă vezi sânge în urină, dar nu simţi nici o durere, acesta poate fi un semn de cancer la rinichi sau la vezica urinară.

Respiraţie şuierătoare

Problemele de respiraţie trebuie tratate imediat. Dacă auzi un sunet când respiri, mergi la medic.

Poate fi din cauza astmului, a unei boli pulmonare, a unei alergii severe sau din cauza expunerii la substanţe chimice. Medicul poate să-şi dea seama ce provoacă această stare şi cum să o trateze. Dacă ai astm alergic, un alergolog va crea un plan pentru a-l gestiona şi a reduce episoadele.

Respiraţia şuierătoare poate fi, de asemenea, cauzată de pneumonie sau bronşită.

Tuşeşti şi expectorezi galben sau verde? Ai febră sau dificultăţi de respiraţie? Dacă te confrunţi cu toate astea este posibil să ai o bronşită care riscă să se transforme în pneumonie.

Gânduri suicidale

Dacă te simţi fără speranţă sau crezi că nu mai ai niciun motiv să trăieşti, cere ajutor. Vorbeşte cu un psihoterapeut profesionist care te poate ajuta să depăşeşti criza.

Mergi la un spital sau la o clinică de psihiatrie. Un medic te va consilia şi te va ajuta să depăşeşti această stare.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Ieșire incredibilă a președintelui Colegiului Medicilor: Nu că am dori să punem pumnul în gură cuiva, dar colegii noștri medici trebuie să se abțină de la a exprima opinii care contravin părerii comune

Publicat

in

De

Medicul Răzvan Constantinescu, cel care s-a oferit voluntar, la începutul pandemiei de coronavirus, să se infecteze cu SARS-CoV-2, face o dezvăluire incredibilă pe pagina de socializare.

Constantinescu susține că președintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, a declarat la Radio România Actualități că doctorii care au păreri diferite față de cele ale autorităților ar trebui să se abțină.

<<GHEORGHE BOLȘEVICEAN

Președintele Colegiului Medicilor din România, acum o oră, la Radio România Actualități:

„Suntem în război. Și, în război, ordinele autorităților se respectă ad literam! Nu că am dori să punem pumnul în gură cuiva, dar colegii noștri medici trebuie să se abțină de la a exprima opinii care contravin părerii comune.”>>, dezvăluie, pe Facebook, medicul ieșean.

Vezi și

Bombă: Serviciile sfidează starea de alertă! Singurul restaurant deschis e al SIE

EXCLUSIV VIDEO Cutremur major în Poliție! Scandal fără precedent: Mașini care circulă fără ITP valabil

EXCLUSIV Marcel Vela a început marea rebranduire a Poliției Române! Au fost trimise în misiune!

Situație dezastruoasă în interiorul DNA. Este pe cale de a se prăbuși bastionul împotriva corupției din România?

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Informarea de la ora 13:00. Au explodat din nou cazurile de coronavirus! 20.534 de persoane au fost vindecate

Publicat

in

De

Grupul de Comunicare Strategică anunță o nouă creștere a cazurilor de coronavirus în ultimele 24 de ore. După ce luni au fost raportate 250 de noi cazuri, astăzi GCS raportează că, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrate aproape 400 de noi cazuri.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare ca urmare a ședinței din data de 6 iulie a.c. Excepția se aplică din data de 7 iulie persoanelor asimptomatice care sosesc în România din Andorra, Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Insulele Feroe, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Marea Britanie, Monaco, Norvegia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania, Țările de Jos, Ungaria, Vatican, precum și din state terțe – Algeria, Australia, Canada, Coreea de Sud, Georgia, Japonia, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Thailanda, Tunisia, Uruguay. Lista actualizată poate fi consultată pe pagina de internet a Institutului Național de Sănătate Publică, la link-ul www.cnscbt.ro.  

Până astăzi, 7 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.620 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.927 au fost externate, dintre care 20.534 de pacienți vindecați și 1.393 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 469
2. Arad 707
3. Argeș 1.030
4. Bacău 686
5. Bihor 697
6. Bistrița-Năsăud 582
7. Botoșani 1.050
8. Brașov 1.743
9. Brăila 253
10. Buzău 651
11. Caraș-Severin 119
12. Călărași 183
13. Cluj 712
14. Constanța 492
15. Covasna 302
16. Dâmbovița 697
17. Dolj 339
18. Galați 1.105
19. Giurgiu 278
20. Gorj 299
21. Harghita 348
22. Hunedoara 665
23. Ialomița 455
24. Iași 1.031
25. Ilfov 816
26. Maramureș 216
27. Mehedinți 218
28. Mureș 767
29. Neamț 981
30. Olt 301
31. Prahova 614
32. Satu Mare 81
33. Sălaj 121
34. Sibiu 676
35. Suceava 4.098
36. Teleorman 168
37. Timiș 546
38. Tulcea 191
39. Vaslui 198
40. Vâlcea 86
41. Vrancea 1.148
42. Mun. București 3.464
43. 37
                                      TOTAL 29.620

Până astăzi, 1.799 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 06.07.2020 (10:00) – 07.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 31 decese (18 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Gorj, Iași, Ilfov, București, Olt, Prahova, Timiș, Vrancea. 

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la persoane de peste 80 de ani.

30 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 397 de noi cazuri de îmbolnăvire. 

La ATI, în acest moment, sunt internați 231 de pacienți. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 783.337 de teste. 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 440 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.032 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 453 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 46.000 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.095   de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 107 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA,  105 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Grecia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința  publicului în cel mai scurt timp. 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 6 iulie 2020, au fost raportate  1 552 352 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania. 

 

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*
Regatul Unit 285.416   (+516)   44.220   (+22)         1.375           –
Spania 250.545       –   28.385      –     150.376           –  
Italia 241.611   (+192)   34.861     (+7)     192.241        (+133)
Franţa 166.960       –   29.893      –       77.444        (+259)
Germania 196.554   (+219)                   9.016    (+4)     182.160        (+441)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)  

  

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 6 IULIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI

 

VINDECAȚI*

 

 11.418.475 (+176.820) 533.958 (+3.290) 6.302.689  (+123.641)   

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 5 – 6 iulie 2020

* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB. 

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend