Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

5 argeșeni prinși cu lemne furate

Publicat

in

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, polițiștii argeşeni au acționat pe raza de competență pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos, ocazie cu care au au depistat 5 bărbaţi cu vârste cuprinse între 33 și 50 de ani, care au tăiat sau transportat material lemnos pe drumurile publice cu autoutilitare, fără documente legale.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale conform Legii 171/2010, în valoare totală de 7.000 de lei și a fost confiscat un motoferăstrău utilizat la doborârea arborilor al căror material lemnos a fost identificat.

Totodată a fost confiscată cantitatea de aproximativ 6 metri cubi material lemnos de diverse esenţe, care a fost predată ocoalelor silvice competente.

Remintim că sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniul silvic sunt cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei pentru persoanele fizice care taie sau sustrag arbori, indiferent de forma pe proprietate a terenului de unde provin, iar deţinerea ori transportul de material lemnos fără forme legale de sancţionează cu amendă între 3.000 şi 10.000 de lei.

De asemenea, materialul lemnos tăiat, deţinut sau transportat ilegal se reţine în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscă, iar în funcţie de împrejurările depistării, poate fi confiscat şi mijlocul de transport şi uneltele folosite la tăierea materialului lemnos

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

ACTUAL

Protest la Spitalul din Curtea de Argeș – S-a supărat un medic că a fost detașat la o secție unde este mai mult de muncă

Publicat

in

De

O parte a personalului medical de la Spitalul Municipal din Curtea de Argeș a ieșit, azi la prânz, în curtea unității spitalicești pentru a protesta față de o decizie a DSP Argeș. Este vorba de o decizie a Direcției de Sănătate Publică Argeș prin care, fără acordul lor, un specialist ATI de la Spitalul Câmpulung și un specialist ATI de la Spitalul Curtea de Argeș au fost detașați temporar, pentru o perioadă de 30 de zile la Spitalul de Urgență din Pitești. Aceasta decizie a venit ca urmare a lipsei de medici ATI in județ care ar fi condus la inchiderea sectie ATI a Spitalului Mioveni. Potrivit prefectului Perianu, în județ avem 13 medici ATI. 4 sunt la Spitalul de Urgență Pitești, 2 la Spitalul Mioveni, iar ceilalți 7 la celelalte unități spitalicești din Argeș. S-a luat legătura cu ei și li s-a solicitat acceptul ca fiecare să efectueze 3 gărzi pe lună la Spitalul de Urgență Pitești ca să fie acoperit deficitul acolo și să nu mai fie nevoie de cei doi ATI-iști de la Mioveni. Toți au refuzat și  au invocat motive personale.” Pentru ca unii medici au uitat de juramantul lui Hipocrate și au refuzat să dea ajutor in pandemie colegilor și pacienților de la Spitalul Județean, DSP a decis, fără acordul lor, ca un specialist ATI de la Spitalul Câmpulung și un specialist ATI de la Spitalul Curtea de Argeș să fie detașați temporar, pentru o perioadă de 30 de zile la Spitalul de Urgență din Pitești. Ei bine, de aici a pornit și protestul spontan de la Curtea de Argeș inițiat de medicul care a refuzat detașarea de la unitatea ATI aflată în renovare la Curtea de Argeș, la Spitalul Județean Argeș, acolo unde este mare nevoie de cadre medicale in actualul context pandemic.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

ACTUAL

Un deputat USR pune tunurile pe Guvernul Ciucă: ‘Este scandalos să ții copiii și adolescenții departe de singurele spații unde pot desfășura în siguranță activități sportive şi de recreere și asta în condițiile în care ai o epidemie de obezitate în rândul copiilor’

Publicat

in

De

Deputatul USR Tudor Pop a declarat miercuri că Guvernul a atacat la Curtea Constituţională proiectul de lege prin care elevii au acces gratuit la terenurile de sport din curtea şcolii şi în afara orelor de program, iar acest lucru constituie, în opinia sa, „un atac la adresa sănătăţii copiilor şi adolescenţilor”.

„Pe 13 ianuarie, Guvernul, prin mâna premierului Ciucă, a atacat la CCR proiectul de lege prin care elevii au acces gratuit la terenurile de sport din curea şcolii şi în afara orelor de program, respectiv în vacanţe şi în weekenduri. Decizia domnului premier Ciucă de a ataca la CCR acest proiect de lege, votat de o majoritate covârşitoare în Parlament, de fapt este un atac la adresa sănătăţii fizice şi mintale a copiilor şi a adolescenţilor, care oricum suferă în lipsa unor spaţii potrivite pentru a face mişcare şi pentru a practica diverse sporturi în aer liber”, a spus Pop la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că, probabil, premierul „a fost păcălit” că e o idee bună „să păstreze lacătele pe curtea şcolii” de ministrul Educaţiei, care a fost împotriva proiectului pe toată durata traseului parlamentar.

„Nu ştiu ce problemă are domnul ministru Cîmpeanu cu copiii şi adolescenţii care vor să facă mişcare şi sport, dar, probabil, are legătură cu lobby-ul acelor directori de şcoli care nu au nicio emoţie când vine vorba să închirieze sala de sport din incinta şcolilor. (…) Este scandalos să ţii copiii şi adolescenţii departe de singurele spaţii unde pot desfăşura în siguranţă activităţi sportive şi de recreere şi asta în condiţiile în care ai o epidemie de obezitate în rândul copiilor, când orele de sport şi de educaţie fizică sunt insuficiente, când suntem campioni ai sedentarismului şi bolilor cardio-vasculare la nivel european. Nu mai zic de pandemia care a dat peste cap viaţa tuturor”, a argumentat el.

Acesta a menţionat că Guvernul reproşează în sesizarea de la CCR faptul că proiectul are formulări neclare.

„Este doar o intenţie politică. Articolul pe care l-am modificat, din cadrul Legii 69/2000, Legea educaţiei fizice şi a sportului, prevede în plus faţă de ceea ce este că adolescenţii şi copiii au dreptul să utilizeze gratuit terenurile de sport din curtea şcolii şi în afara programului. Eu sper ca CCR să judece această speţă pe fond şi în spiritul Legii 69/2000”, a conchis el, informează agerpres.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend