Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

470 de pasapoarte emise la Curtea de Arges

Avatar

Publicat

in

Eficienta biroului de eliberare pasapoarte din incinta primariei Curtea de Arges este dovedita de cifre. Prefectul judetului Arges, Cristian Soare, a declarat astazi ca 470 de persoane din municipiu si comunele arondate au facut pasapoartele fara a mai face drumuri la Pitesti. “S-au eliberat 470 de pasapoarte la Curtea de Arges ceea ce este un lucru foarte bun, pentru ca oamenii nu au mai fost pusi pe drumuri. Aceeasi eficienta o avem si la Campulung” a declarat prefectul.

Nu la fel de multumit s-a aratat de acest serviciu primarul comunei Corbi, Virgil Baciu care a declarat ca procedura de plata a taxelor de eliberare este destul de anevoioasa. “Nu putem aduce casieria de la Pitesti aici sa incaseze, am da tot sistemul peste cap. Sunt modalitati prin care se platesc aceste taxe, la posta, la banca sau chiar online” a mai adaugat Cristian Soare.

Comenteaza cu profilul de FB

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

Acţiune pentru creşterea siguranţei călătorilor; echipe de control – prezente în trenuri, staţii şi aeroporturi

Avatar

Publicat

in

Poliţiştii de la transporturi desfăşoară, miercuri, o acţiune în trenurile de călători, staţiile de cale ferată şi aeroporturi, pentru limitarea efectelor pandemiei de SARS-COV-2 şi pentru creşterea siguranţei călătorilor.

“La data de 28 octombrie, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi, poliţiştii acţionează, la nivel naţional, pentru creşterea gradului de ordine şi siguranţă publică şi pentru verificarea respectării regulilor pentru limitarea efectelor pandemiei SARS-COV-2. La acţiune participă poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi, sprijiniţi de forţe ale Jandarmeriei Române, Poliţiei Locale şi de reprezentanţi ai CFR Călători”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) .

Echipele de control sunt prezente în trenurile de călători, staţiile de cale ferată şi aeroporturi, acţionând pentru păstrarea măsurilor de siguranţă sanitară în rândul călătorilor.

“CFR Călători face apel la călători să nu urce în tren, dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă şi pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizaţii. Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente/autorizaţii şi pentru a putea fi, astfel, dimensionată cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor procurarea biletelor din timp”, arată sursa citată.

Este important ca pasagerii să evite aglomeraţia şi să nu aleagă pentru destinaţia lor doar trenurile de la orele de vârf. Dacă vor face rezervări din timp, se pot suplimenta în mod operativ trenurile, înainte de plecare.

Purtarea măştii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor – staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare.

“Suntem la datorie pentru siguranţa cetăţenilor şi vom aplica în continuare legea, în toate situaţiile în care se impune luarea măsurilor legale”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Cererea pentru cumpărarea de vechime în muncă poate fi trimisă online, prin site-ul CNPP

Avatar

Publicat

in

Cei ce vor să acopere perioade în care nu au cotizat la sistemul de pensii o pot face, în prezent, prin semnarea unui contract de asigurare socială cu casa de pensii și prin plata unor sume către aceasta. Cererea pentru încheierea contractului cu casa de pensii se poate completa și trimite, către autorități, prin mijloace electronice, mai exact, prin intermediul site-ului Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Mecanismul prin care cei ce nu sunt încă pensionari îşi pot plăti, pentru o perioadă anterioară, contribuţia pentru cel mult şase ani din stagiul de cotizare la sistemul de pensii a fost introdus, spre sfârșitul lunii septembrie, prin OUG nr. 163/2020.

Concret, persoanele interesate vor semna un contract de asigurare socială cu casa de pensii de care aparţin, prin care se stipulează asigurarea în sistemul public de pensii în vedere obţinerii pensiei pentru limita de vârstă.

Pentru asta, cei interesați pot depune cererea pentru cumpărare de vechime, dar și documentele necesare fără să se deplaseze la autorități, și anume, prin intermediul site-ului CNPP.

Mai exact, persoanele care vor să cumpere vechime trebuie să transmită, prin intermediul secțiunii speciale din site-ul CNPP, pe lângă cererea completată și actul de identitate, ambele ca imagini, și o serie de date de identificare, precum nume, prenume, cod numeric personal, adresa de domiciliu etc.

De asemenea, va trebui completat și câmpul “Tip solicitant” (titular, mandatar sau reprezentant legal) și se va specifica către ce casă teritorială de pensii se transmit datele. Prin același formular electronic se pot transmite venitul ce se dorește asigurat, cota contribuției de asigurări sociale, dar și cuantumul contribuției.

Atât modul în care se calculează sumele ce trebuie plătite efectiv, cât și o serie de exemple concrete de calcul se găsesc în acest material. Totodată, redacția noastră a răspuns la cele mai importante 16 întrebări legate de cumpărarea de vechime, răspunsurile fiind de găsit în acest articol.

Condițiile prevăzute în OUG nr. 163/2020 pentru cumpărarea vechimii pentru pensie se vor aplica doar până la sfârșitul lunii august 2021, deoarece, de la 1 septembrie 2021, actuala Lege a pensiilor, care este Legea 263/2010, va fi înlocuită de Legea 127/2019, care conține deja această măsură.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend