Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

4 parlamentari români au negociat cu Rusia ‘neutralitatea României’ în războiul din Ucraina

Publicat

in

Senatoarea Diana Șoșoacă anunță joi, într-un comunicat de presă, că o „delegație” de parlamentari români a discutat cu ambasadorul Rusiei la București despre „neutralitatea României” în conflictul din Ucraina prin neimplicarea în război și începerea tratativelor în vederea încheierii „Păcii de la București”. Întâlnirea a fost cerută de parlamentarii români.

Redăm integral comunicatul de presă:

„Întâlnirea delegației formată din 4 parlamentari și reprezentanții ambasadei Federatiei Ruse la București pe tema Pacea de la București, Neutralitatea României.

Astăzi, 30.03.2022, orele 11,00, o delegație formată din 4 parlamentari români: Senator Diana Iovanovici-Șoșoacă, Deputat Dumitru Coarnă, Deputat Mihai Lasca și Deputat Francisc Tobă, a avut o întâlnire cu Ambasadorul Federației Ruse, Domnul Valery Kuzmin, pe tema Memoriului transmis cu privire la Neutralitatea României, Pacea de la București.

În acest cadru, partea română, a prezentat poziția de neutralitate, în sensul neimplicării României în războiul dintre cele două state beligerante: Federația Rusă și Ucraina, astfel cum o solicită majoritatea românilor, precum și propunerea de începere a tratativelor de pace în cadrul neutru al României, în Casa Poporului, în vederea încheierii Păcii de la București. Partea română a menționat ca demersului celor 4 parlamentari s-au alăturat și ONG-uri și personalități din peste 70 de țări.

La rândul său Ambasadorul Federației Ruse și-a exprimat punctul de vedere privind tema expusă, menționând că la acest moment sunt în discuții tratative în Turcia, mulțumind pentru implicarea parlamentarilor români.

De asemenea, partea română a conchis asupra neutralității și neimplicării României în conflictul din Ucraina, precum și speranța că acest conflict se va încheia cât mai curând, astfel încât să se evite pierderea de vieți omenești de ambele părți, precum și evitarea extinderii conflictului.

Precizăm că întâlnirea a avut loc la solicitarea părții române, adresată prin Memoriul menționat, Memoriu și solicitare de întâlniri care au fost transmise tuturor statelor implicate și vecine statelor beligerante, prima Ambasadă care a acceptat discuții, fiind cea a Federației Ruse”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Biden semnează un proiect de lege pentru a limita violența armată

Publicat

in

De

Joe Biden a promulgat sâmbătă cel mai mare proiect de lege privind controlul armelor de foc din ultimii aproape 30 de ani, însă acesta este departe de ambițiile președintelui american, potrivit AFP.

Presedintele american Joe BidenFoto: Yuri Gripas-Pool via CNP / SplashNews.com / Profimedia

„Deși această legislație nu include tot ceea ce îmi doresc, ea include măsuri pe care le-am cerut de mult timp și care vor salva vieți”, a declarat el la Casa Albă înainte de zborul spre Europa.

Congresul american a adoptat vineri, în aplauzele publicului, un proiect de lege bipartizan care prevede cea mai amplă reglementare privind armele de foc din ultimii aproape 30 de ani, într-o țară afectată de atacuri armate, potrivit AFP.

Inițiativa Parlamentului a fost lansată după masacrul de la Uvalde, în care au fost ucise 21 de persoane, dintre care 19 copii, într-o școală primară din Texas, la sfârșitul lunii mai, și masacrul de la Buffalo, New York, în care 10 persoane de culoare au fost ucise într-un supermarket la mijlocul lunii mai.

Textul evidențiază sprijinul pentru legile de la stat la stat care ar lua armele din mâinile persoanelor considerate periculoase.

De asemenea, dorește să consolideze verificările de cazier judiciar și psihologic pentru cumpărătorii de arme cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani și să introducă controale mai bune asupra vânzărilor ilegale de arme, precum și finanțarea programelor de sănătate mintală.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

UEFA, lovitură pentru campioana Moldovei: Echipa care a bătut-o pe Real Madrid nu poate juca pe teren propriu în cupele europene

Publicat

in

De

Comitetul Executiv al UEFA a decis, vineri, ca în Transnistria să nu se dispute niciun meci din cupele europene până la noi ordine, ca urmare a unei evaluări a situaţiei din regiune.

Ca urmare a deciziei de vineri, UEFA i-a cerut clubului Sheriff Tiraspol, care va evolua în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, să propună un stadion din afara Transnistriei pentru meciurile de pe teren propriu.

Comitetul Executiv al UEFA va reevalua situaţia atunci când va fi cazul.

În sezonul precedent, Sheriff Tiraspol a judecat în grupele Ligii Campionilor. În primul meci din grupe, campioana Moldovei a bătut-o în deplasare pe Real Madrid, echipă care a câștigat în cele din urmă trofeul.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend