Ziua de 22 decembrie 2014 va fi marcată şi la Câmpulung printr-o serie de manifestări organizate la iniţiativa Asociaţia „22 Decembrie ’89” Câmpulung, condusă de Sergiu Cicu.
Revoluţionarii câmpulungeni, alături de oficialităţile locale, vor depune coroane de flori, pentru a fi comemoraţi eroii Revoluţiei din 1989 şi îşi vor aminti cu teamă şi amărăciune de momentele prin care au trecut în acele zile negre, de acum 25 de ani.
În fiecare an, de 22 decembrie, revoluţionarii câmpulungeni îşi aduc aminte de 1989 şi de haosul ultimelor ore petrecute sub regimul comunist. Dictatura Ceauşistă îi adusese şi pe câmpulungeni în pragul disperării, astfel că flacăra aprinsă la Timişoara i-a determinat să ocupe sediul actualei primării încă din după amiaza de 22 decembrie 1989. Circa 300 de câmpulungeni s-au adunat pe holurile instituţiei şi au început să cureţe locul de fotografiile lui Nicolae Ceauşescu, de cărţile şi lozincile pline de patriotismul tipic comunist.
În debandada acelor ore, când toţi purtau teama că nimeni nu va mai scăpa viu de acolo, s-au format grupuri de oameni, care şi-au împărţit sarcini de pază şi de patrulare.
Toţi erau în alertă şi plecau urechea la orice zvon ce prevestea că pericolul este undeva la intrările în municipiu. Unele dintre zvonurile care au ţinut în gardă revoluţionarii câmpulungeni a fost cel al unei bombe puse la Barajul Râuşor de către fostul şofer al comandantului Miliţiei, de pe atunci, dar şi că Ceauşescu s-ar îndrepta spre Câmpulung.

Cum a văzut, fostul primar Gheorghe Oancea, Revoluţia din centrul sistemului comunist

Un câmpulungean, nimeni altul decât fostul primar al Câmpulungului, Gheorghe Oancea, un om ce are în CV 20 de ani ca prim secretar şi alţi 4 ani ca primar, se afla la numai 50 kilometri distanţă de nucleul Revoluţiei, fiind prim secretar al Aradului în decembrie 1989.
„Îmi amintesc că în 1988, a fost o vizită a lui Ceauşescu acolo. S-a întâlnit cu Karoly Grosz ( n. red. secretarul general al Partidului Socialist al Muncitorilor din Ungaria). Se simţise că Ceauşescu se certase cu Gorbacio şi nu-l mai agrea. Îi atrăsese pe unguri şi pe francezi de partea lui. Ungurilor le promisese că, odată cu tulburarea apelor în tot sistemul comunist îi va ajuta să cucerească Ardealul. Şi atunci Ceauşescu, care nu era un prost, l-a chemat pe Grosz la Arad ca să vadă cam ce dă din el. După aceea, s-a făcut o aplicaţie în zona către graniţa cu Ungaria pentru a fi pregătiţi în caz că ungurii ar încerca să vină peste noi. Ceauşescu îl considera pe pastorul Laszlo Tokes spionu al ungurilor şi de aceea hotărâse să-l mute din Timişoara. S-a vorbit cu şeful lui de la Oradea, care a fost de acord cu mutarea lui. Şi apoi, la Tokes, au fost trimişi oameni care să-i spună să plece. Tokes nu a vrut. El deja îi anunţase pe unguri că vor să-l scoată din Timişoara şi atunci s-a dat şi o hotărâre judecătorească ca să-l poată scoate. Miliţia de atunci, l-a anunţat că în ziua de 17 decembrie, ora 10.00, să fie pregătit să plece din oraş.
Asta se întâmpla cu două zile înainte de a vorbit el cu toţi reformaţii, pentru că era preot reformat, să vină acolo să-l susţină şi tot atunci au fost anunţaţi şi ungurii. În ziua anunţată, când s-a dus Miliţia la el, la ora 10.00, toată curtea bisericii şi toată strada erau pline de lume. Aşa a început scandalul. Pentru a-l susţine pe Tokes au venit foarte multe maşini din Ungaria, Rusia şi Franţa, pentru că s-a anunţat că o să fie probleme. Toţi cei care se adunaseră acolo au început să facă scandal, să vandalizeze magazinele din zonă şi chiar s-a tras cu arma. Până s-au mobilizat ai noştri, străinii au început să atace unitatea militară de acolo. Ştiu că s-au cerut întăriri, l-au informat pe Ceauşescu, iar seara, pe la ora 19.00, a fost teleconferinţă cu Ceauşescu, care i-a certat pe cei din Timişoara că au permis străinilor să tragă cu arma şi să atace o unitatea militară fără ca ei să riposteze. Noi, la Arad, fusesem anunţaţi şi stăteam pe poziţii. Atunci au intrat ai noştri şi au făcut ordine. Tot ce ştiu este că, cei 40 de oameni care au fost împuşcaţi la Timişoara şi au fost arşi în Bucureşti au fost străini. Şi pe noi, ne ţineau la curent cei de la Timişoara, nu am fost acolo să ştiu exact ce s-a întâmplat. Pe 17 decembrie, pe la ora 12.00, după ce au intervenit ai noştri, ne-au anunţat cei de la Timişoara dacă putem, a doua zi, pe 18 decembrie, să le dăm nişte tâmplari şi geamgii, pentru a repara tot ce fusese distrus de străini şi să le dăm şi vreo zece tone de pâine. Totul s-a terminat atunci. Eu, la Arad nu am avut probleme.”, este ceea ce îşi aminteşte din acele zile ale anului 1989, Gheorghe Oancea, devenit şi cetăţean de onoare la Câmpulungului.