Conecteaza-te cu noi

DIVERSE

1 DECEMBRIE: Staţiunile de la munte, aproape pline de turişti în minivacanţa de Ziua Naţională

Publicat

in

Hotelierii din staţiunile de pe Valea Prahovei sau Poiana Braşov au pregătit oferte pentru minivacanţa de Ziua Naţională. Preţurile pornesc de la 250 de lei pentru un sejur, iar cele mai scumpe cazări sunt în Sibiu, unde a fost inaugurat Târgul de Crăciun care rivalizează cu cel din Viena.

După ce a fost inaugurat Târgul de Crăciun din Piaţa Mare, care rivalizează cu Târgul din Viena, Sibiul a devenit unul dintre cele mai căutate şi unul dintre cele mai mai scumpe oraşe din România din punct de vedere turistic. La o primă căutare, site-urile de profil ne arată că oraşul e ocupat 99 la sută.

Pentru perioada 30 noiembrie – 2 decembrie se mai găsesc doar câteva locuri la preţuri care trec de 2.000 de lei pentru o cameră dublă.

Şi Mărginimea Sibiului este ocupată aproape în întregime, dar cu puţin noroc mai pot fi găsite locuri de cazare. Aici, preţurile pornesc de la 1.250 de lei, pentru întreg sejurul de patru nopţi, pentru două persoane, şi ajung până aproape de 2.000 de lei în Sălişte.

Pentru cei care vor să închirieze o cabană în întregime, pentru o petrecere între prieteni, Sebeşul de Jos, din judeţul Sibiu este locul căutat: o cabană de lux pentru 20 de persoane se închiriază cu puţin peste 12.000 de lei pentru patru nopţi.

Braşov

Nouăzeci la sută din pensiunile şi hotelurile de la munte sunt ocupate în minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie, în judeţul Braşov. Pachetele de până la patru nopţi au fost vântute în majoritate, iar turiştii sunt aşteptaţi cu petreceri tradiţionale şi mese îmbelşugate.

Marile resorturi din Poiana Braşov au vândut aproape toate pachetele cu oferte pentru minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie cu preţuri cuprinse între 169 de euro de persoană în cameră dublă, până la 199 de euro de persoană, într-un apartament de lux pentru patru persoane, la un hotel de patru stele din Poiana Braşov.

Preţurile includ petreceri de Sfântul Andrei cu DJ şi karaoke şi petreceri tradiţionale de Ziua Naţională, cu program folcloric, proţap şi preparate la grătar, în aer liber. În plus, turiştii se pot răsfăţa la SPA, piscină, saună, jacuzzi sau în sala de fitness a hotelurilor, unde accesul este inclus în preţul de cazare.

Mai mult, personalul hotelurilor se ocupă de buna dispoziţie a copiilor, organizând petreceri tematice cu personajele lor preferate, baloane colorate şi face-painting.

La o pensiune de două stele din Bran, preţul este cuprins între 70 de lei şi 100 de lei de persoană pentru o noapte de cazare cu mic dejun inclus. La fel şi la pensiunile din Moieciu şi Fundata.

„Gradul de ocupare este de 96% la pensiunile agroturistice din zona Bran-Moieciu-Fundata. Anul acesta nu au fost făcute pachete, pentru că majoritatea turiştilor preferă să vină cu mâncare de acasă, iar alţii mănâncă în pensiuni. Foarte mulţi dintre cei care au rezervat camere în zona noastră sunt turişti care îşi sărbătoresc onomastica la munte“, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Maria Stoian, directorul ANTREC România.

La Cheile Gărdiştei, Fundata, preţurile pentru o cameră dublă într-o pensiune pleacă de la 250 de lei pe noapte, cu mic-dejun inclus. Gradul de ocupare este de 100% în această zonă.

La Predeal, la pensiunile şi hotelurile din apropierea pârtiilor nu mai sunt locuri libere.

Un complex turistic din zonă a atras zeci de turişti pentru că va organiza o petrecere care va dura două zile, în 30 şi 1 Decembrie, aici oaspeţii urmând să aibă parte de muzică tradiţională şi mese întinse cu bunătăţi locale.

Un pachet de 3-4 nopţi de cazare la un hotel de trei stele din Predeal costă 200 de euro de persoană pentru camera dublă, până la 280 de euro pentru o cameră de patru persoane.

Valea Prahovei

Pe Valea Prahovei, petrecerile de Sfântul Andrei şi de Ziua Naţională sunt la SPA, cu hamam, cu foc de tabără, cu ciolan cu varza sau fasole şi cu vin sau ţuică fiartă. Zona rămâne în topul preferinţelor turiştilor şi de 1 Decembrie, gradul de ocupare din unităţile de cazare fiind de peste 90 la sută.

Turiştii au plătit pentru minivacanţa în staţiunile de pe Valea Prahovei preţuri de la 290 de lei de persoană pentru două nopţi de cazare.

O vilă din Sinaia oferă turiştilor pachete speciale în perioada Sfântul Andrei – 1 Decembrie 2017. Sejurul cuprinde 3 nopţi cu mic dejun, pentru 1.520 lei, preţul fiind pentru două persoane. Pentru 4 nopţi cu mic dejun inclus turiştii plătesc 1.880 de lei, camera standard.

Turiştii sunt întâmpinaţi cu fructe o şi sticlă de vin, în cameră, iar în 2 Decembrie este programată cina barbeque, ce include foc de tabără.

Accesul la SPA, cu hamam, saună uscată sau jacuzzi exterior este gratuit.

La aceeaşi vilă, pentru camera VIP, turiştii plătesc 3.320 de lei, sejurul de 4 nopţi sau 2.600 de lei, sejurul de trei nopţi.

La un hotel de patru stele din Sinaia, sejurul de 3 nopţi de cazare, de 1 Decembrie, costă 1.540 de lei, pentru o cameră dublă, iar pachetul cu 4 nopţi de cazare costă 1.900 de lei. În aceşti bani, turiştii au micul dejun şi prânzul, acces gratuit la piscina, sauna, salina, ciubăr cu hidromasaj, wi-fi.

Pe lângă acestea, pachetul include muzica live în fiecare seară, petrecerea de 1 Decembrie, iar de Sfântul Andrei va fi organizat un foc de tabără.

La Buşteni, cu 550 lei de persoană un turist poate petrece 4 nopţi. Au incluse micul dejun, petrecere la restaurantul vilei, la gura şemineului. Contra cost, turiştii au acces la centrul de refacere, care include saună cu infraroşu, jacuzzi cu apă sărată de Praid, excursii pe trasee montane cu maşini de teren.

La un hotel de 2 stele din Buşteni, minicavanţa de 1 Decembrie costă 290 de lei de persoană pentru 2 nopţi de cazare. Turiştii au mic dejun şi cină festivă de 1 Decembrie.

La Azuga, la o pensiune de patru margarete, 4 zile de minivacanţă, costă 400 de lei de persoană. Tariful include cazare, mic dejun, cină, sâmbăta seara barbeque, ţuică fiartă şi vin fiert.

Potrivit Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezoltarea Turismului Prahova, pentru minivacanţa de 1 Decembrie gradul de ocupare al unităţilor pe Valea Prahovei este de peste 90%.

Gura Humorului – Bucovina

La Gura Humorului, pe 1 decembrie începe Winter Bucovbeat, unul dintre cele mai noi festivaluri de iarnă organizate de autorităţi şi agenţii economici din zonă, eveniment care se va întinde pe toată iarna, în total 12 weekend-uri, şi care îşi propune să atragă mii de turişti.

Părţile de la Gura Humorului sunt printre cele mai noi pârtii de schi şi snowboard din România, aşa că autorităţile vor să le promoveze chiar dacă sezonul nu a început.

Hotelierii se întrec şi ei în oferte care de care mai tentante, preţurile pornind pentru un sejur de trei zile de la 350 de lei, cazare la o pensiune aflată la 15 kilometri depărtare din Gura Humorului şi până la 820 de lei la un hotel de patru stele situat în centrul localităţii.

Pentru a suplini lipsa zăpezii de altădată, proprietarii de hoteluri şi pensiuni încearcă să-şi atragă turiştii cu ospitalitatea specifică zonei şi cu mâncăruri deosebite.

“Vă aşteptăm cu ambianţă caldă şi tradiţională, cu privelişti deosebite dar şi cu bucate despre care numai în file alese aţi citit: sărmăluţe aburinde, învelite cu felii de costiţa aromată, coapte în dovleac şi drese cu un strop de smântână; păstrăv afumat în cobză de cetină, tocinei rumeni, tochitură făcută din carne fragedă de purcel şi cârnaţi afumaţi la esenţă de lemn tare, papanaşi înecaţi în dulceaţă de afine şi stropiţi cu smântână – sunt numai câteva dintre bunătăţile ce vor transforma vacanţa dumnevoastră în Bucovina într-o adevărată experienţă culinară”, spune unul dintre hotelieri.

Hotelierii din Bistriţa-Năsăud au redus preţurile pentru minivacanţa de 1 decembrie însă gradul de ocupare abia depăşeşte 60 la sută.

Vremea urâtă îi ţine în casă pe bistriţeni, care nu se înghesuie ca în alţi ani să profite de minivacanţa de 1 decembrie şi să se relaxeze, la munte, în zona Tihuţa-Colibiţa.

Dacă în alţi ani cu mult înainte de 1 decembrie toate locurile de cazare erau rezervate, anul acesta lipsa zăpezii şi ploaia măruntă, i-au convins pe cei mai mulţi bistriţeni să rămână acasă pe perioada minivacanţei de 1 decembrie.

Majoritatea pensiunilor din zona Tihuţa-Colibiţa au grad de ocupare care abia trece de 60 la sută, motiv pentru care au redus preţurile însă şi-aşa turiştii se lasă aşteptaţi.

Pentru un sejur de trei nopţi la pensiunile din zona Tihuţa preţurile pornesc de la 250 de lei şi ajung până la 905 lei la o pensiune situată pe malul lacului Colibiţa.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

Dezvaluiri

EXCLUSIV Kaufland elimină culoarul pentru nevaccinați

Publicat

in

De

Kaufland a eliminat definitiv culoarul pentru nevaccinați. În luna noiembrie, Kaufland montase gardurile în unitățile sale, pentru a crea un culoar special prin care bloca accesul persoanelor nevaccinate în galeria comercială a hipermarketului.

Această măsură a creat un imens scandal în spațiul public. Astfel, la finalul lunii noiembrie, Kaufland a scos gardurile. 

Însă, în unități precum Kaufland Obor, gardul a fost înlocuit cu o bană despărțitoare.

Vezi și Foto Bugetul.ro. Kaufland a scos gardurile pentru nevaccinați! Rămâne, însă, culoarul special pentru nevaccinați, impus de legislația în vigoare

În această săptămână, așa cum reiese din imaginile surprinse de Bugetul.ro, culoarul pentru nevaccinați a fost eliminat. Cel puțin, asta s-a întâmplat la Kaufland Obor.

Foto: Eugen Dinu/Bugetul.ro

Imaginea prezentată de Bugetul.ro la 23 noiembrie:

Foto: Eugen Dinu

La final de noiembrie, gardurile au fost scoase și înlocuite cu o bandă despărțitoare:

Vezi și Kaufland se aliniază reglementărilor anti-Covid! Culoar special pentru persoanele nevaccinate – Accesul în magazinele din galeria comercială, doar pe bază de Certificat Verde

Foto: Eugen Dinu/Bugetul.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

ACTUAL

Anvelopele MS și Fulgul de Zăpadă (3PMSF)

Publicat

in

De

Tot mai mulți își încalță mașina pentru iarnă. Legea ne obligă să fim pregătiți la prima zăpadă și nimeni nu vrea să fie luat prin surprindere. Problema e că se crează confuzie cu privire la ce anume definește o anvelopă de iarnă. Trebuie să aibă MS și fulgul de zăpadă sau doar una? Iar informația găsită pe internet nu este întocmai constantă. De aceea ne-am hotărât să dedicăm un articol acestui subiect.

Ce înseamnă MS și Fulgul de Zăpadă

Inscripția MS, M.S., M+S sau M&S de pe o anvelopă se referă la Mud and Snow (noroi și zăpadă) adică producătorul atestă că acea anvelopă are aderența necesară pentru a circula pe noroi și zăpadă.

În România toate anvelopele de iarnă trebuie să prezinte această inscripție, ea nefiind folosită în mod exclusiv pe anvelopele all season – și de aici se complica puțin lucrurile. Anvelopele de iarnă care prezintă doar inscripția MS sunt recomandate pentru zone în care iernile sunt mai blânde, cu temperaturi mai ridicate și fără prea multă zăpadă. 

Fulgul de zăpadă sau 3PMSF (Three-Peak Mountain SnowFlake) este inscripția mult căutată de șoferi pe anvelopa de iarnă. Ea apare sub forma unui fulg de zăpadă pe un munte cu trei vârfuri. Din punct de vedere legal nu este obligatoriu ca o anvelopă de iarnă să poarte această inscripție. 3PMSF se referă la faptul că acea anvelopă a fost certificată pentru a fi folosită pe timp de iarnă. Pentru a obține aceasta certificare, anvelopa trebuie să fi fost testată conform unor reglementări internaționale și să împlinească anumite standarde de siguranță. Aceste anvelope se recomandă pentru zonele cu ierni anevoioase. 

Este de menționat faptul că legislația nu face referire la inscripția 3PMSF ci doar la MS:

„Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011, iar toți cei circula pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă. Ele se identifică ușor, datorită prezenței pe laterale a literelor M și S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons” . „

Sursa: Poliția Română. 27 Oct 2019. A ÎNCEPUT SEZONUL ANVELOPELOR DE IARNĂ.  https://politiaromana.ro/ro/stiri/a-inceput-sezonul-anvelopelor-de-iarna

Unii au văzut în presă că posesorii anvelopelor MS sau all season vor întâmpina probleme, o informație eronată conform RAR. Inscripția MS nu este doar pentru anvelopele all season, ci și pentru cele de iarna, ambele fiind acceptate pentru sezonul rece. Inscripția fulgului de nea ne informează că anvelopa a fost supusă unor teste suplimentare pe zăpadă și oferă performanțe mai bune în acele condiții. Cei de la RAR ne spun că dacă anvelopele tale au cel puțin inscripția MS, nu ai de ce să îți faci griji.

Anvelopele All Terrain și Off Road

În ceea ce privește anvelopele All Terrain sau Off Road, mulți șoferi cred că acestea pot fi folosite și pe timp de iarnă. Din păcate acest lucru nu este întru totul adevărat. Nu toate anvelopele All Terrain sunt All Season și aici trebuie să fii atent la sezonalitatea anvelopelor tale.

Anvelopele All Terrain sunt concepute pentru terenuri accidentate, ele au canelurile mai adânci pentru a oferi o aderență bună pe noroi și pietriș și pentru a nu fi străpunse ușor.

Anvelopele de iarnă în schimb, au un profil optimizat pentru dispersarea zăpezii și a apei. Pe lângă aceasta diferență de aspect, mai este și cea legată de compoziția cauciucului. După cum am menționat și în articolul Cum alegi anvelopa potrivită, anvelopele de iarnă sunt făcute dintr-un cauciuc mai moale, care își poate menține flexibilitatea și aderența la temperaturi scăzute, pe zăpadă sau gheață. 

Concluzia este că, indiferent de ce tip de anvelope ai – on road sau off road – trebuie să te asiguri că au inscripția MS pentru a respecta legea, iar în funcție de intensitatea iernii din zona ta, poți opta pentru cele care au și inscripția 3PMSF ❄.

Dacă vrei să găsești anvelopa potrivită pentru tine accesează link-ul următor.

Nu uita să ne urmărești și pe FacebookInstagramYoutube, LinkedInTik Tok și Pinterest.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend