Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

​Preţurile petrolului au o evoluţie mixtă. Temeri privind interzicerea petrolului rusesc de către UE

Publicat

in

Preţurile petrolului au avut joi o evoluţie mixtă, după ce au fluctuat între creştere şi scădere, investitorii fiind preocupaţi de aprovizionare şi tensiunile geopolitice din Europa, dar şi de accelerarea inflaţiei, care pune în pericol creşterea economică, transmite Reuters, potrivit News.ro

Rafinarie de petrolFoto: Paul Rapson / Sciencephoto / Profimedia Images

  • Preţul petrolului Brent a scăzut cu 6 cenţi, la 107,45 dolari pe baril.
  • Cotaţia ţiţeiului WTI a crescut cu 42 de cenţi, sau cu 0,4%, la 106,13 dolari pe baril.

„Tranzacţionarea a fost slabă şi nimeni nu ştie ce va muta acul”, a spus John Kilduff, partener la Agan Capital din Galena, Illinois.

Se anticipează că o interdicţie în aşteptare a Uniunii Europene a petrolului din Rusia, un furnizor cheie de ţiţei şi combustibili pentru bloc, va tensiona şi mai mult aprovizionarea globală.

UE încă discută detaliile embargoului rusesc, care are nevoie de un sprijin unanim. Votul a fost amânat deoarece Ungaria se opune interdicţiei pentru că i-ar perturba prea mult economia.

Preţurile petrolului şi pieţele financiare au fost sub presiune săptămâna aceasta, pe fondul nervozităţii din cauza creşterii ratelor dobânzilor, a celui mai puternic dolar american din ultimele două decenii, a îngrijorărilor cu privire la inflaţie şi la o posibilă recesiune.

Piaţa este afectată şi de restricţiile prelungite legate de Covid-19 din China, principalul importator de ţiţei din lume.

NATIONAL

Europarlamentarul Rareș Bogdan: ‘Administrația liberală a Iașiului a dezvoltat cel mai modern terminal din România!’

Publicat

in

Liderii PNL, europarlamentarii Dan Motreanu și Rareș Bogdan, sunt prezenți la Iași pentru a marca acest eveniment important pentru județ și întreaga regiune. Noul terminal din Iași este o investiţie de aproape 100 milioane de euro, dintre care 85% fonduri europene, are 20 de birouri check-in, 12 sisteme self check-in, 14 porţi de îmbarcare, spaţii pentru activităţi comerciale, spaţii de relaxare, loc de joacă.

Iar investiția a cuprins și creșterea capacității la 600 de locuri de parcare. Administrația liberală din Iași a atras banii europeni care au făcut posibilă investiția și au mărit capacitatea aeroportului care trece astfel pe locul doi în țară, după Otopeni.

Primvicepreședintele Rareș Bogdan a avut cuvinte de laudă pentru administrația din Iași.

Rareș Bogdan: „Noul terminal al Aeroportului Iași a fost realizat 80% din bani europeni. Este curaj și știință în atragerea fondurilor europene. Iașiul a reușit peste 1 miliard de euro investiții din bani europeni”, a punctat europarlamentarul liberla.

Citeste mai mult

NATIONAL

Logica lui Ciolacu, după prăbușirea dronei lângă Brăila: ‘Nu a explodat, deci nu putea să producă daune dacă ar fi căzut în altă zonă’ (video)

Publicat

in

Premierul Marcel Ciolacu a apreciat, vineri, într-o conferință de presă la Timișoara, că resturile de dronă care au căzut joi seara pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei nu ar fi produs daune „chiar dacă ar fi căzut în altă zonă” pentru că nu a existat explozie la ciocnirea cu solul.

„Momentan nu avem victime si nu sunt astfel de probleme. Speram, repet, sa fie cat mai mici, sau sa evitam cat mai mult asemenea evenimente”, a declarat premierul.

„Daca ne uităm la crater, nu a avut explozie. De aceea, nu putea să producă daune chiar dacă ar fi căzut în altă zonă”, a adăugat Ciolacu.

Ministerul Apărării Naționale a confirmat, vineri, că în seara zilei precedente în Insula Mare a Brăilei au fost găsite fragmente de la o ‘posibilă dronă’.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend