Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

​Ajustarea unor facilități, deduceri pentru persoanele cu venituri mici și o taxă „pentru educație și sănătate” urmează a fi anunțate de coaliție în această săptămână

Publicat

in

Coaliţia va ieşi cu decizia privind modificarea Codului Fiscal săptămâna aceasta, potrivit ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, informează News.ro.

Adrian CaciuFoto: Captura Guvern

El a precizat că este vorba foarte mult de ajustarea unor facilităţi şi creşterea deducerilor pentru persoanele cu venituri mici, iar taxa de solidaritate se doreşte mai degrabă o contribuţie pentru sistemul de educaţie şi de sănătate, două domenii unde e nevoie de investiţii masive.

Ministrul spune că acest pachet va aduce la bugetul de stat între 1,2 şi 1,5 puncte procentuale din PIB.

El a explicat că deducerile vizează ca cei care au venituri salariale mici să plătească mai puţin, adică scăderea impozitării muncii.

”Discutăm ca principiu, nu o să vă dau nici cifre, nici niveluri, pentru că aşteptăm să se desprindă decizia din Coaliţie”, a mai spus ministrul Câciu, precizând că partea de dezbatere publică reală pe decizii şi această predictibilitate este cu şase luni înainte de schimbări.

Adrian Câciu a mai spus că Ministerul de Finanţe a venit cu absolut toate simulările necesare, astfel încât să se ia o decizie.

Întrebat despre taxa de solidaritate, ministrul de Finanţe a afirmat că ”nu crede că a fost vorba de o taxă de solidaritate, ci de o anumită contribuţie pentru ceea ce înseamnă sistemul de educaţie, sistemul de sănătate”.

”Toţi ştim că avem nevoie de investiţii masive în aceste domenii şi dezbaterea în cadrul coaliţiei urmează să se finalizeze, v-am spus, sper ca săptămâna aceasta”, a afirmat el.

Despre banii pentru aplicarea acestor măsuri, ministrul de Finanţe a afirmat că ”această ajustare are loc pe două paliere”.

”Ca să închidem această dezbatere sau o redeschidem când Coaliţia va anunţa. Unu, înseamnă consolidare fiscală prin ajustarea unor facilităţi sau ajustare, astfel încât sarcina fiscală să fie aşezată echitabil, doi – digitalizare masivă şi un efort din partea instituţiilor statului să-şi rezolve problemele de colectare, probleme recurente de 30 de ani”, a explicat ministrul.

De precizat că în Coaliție se tot discută de câteva săptămâni despre noile măsuri fiscale precum scăderea pragului la micro, eliminarea impozitului specific în Horeca, creșterea TVA la băuturile care conțin zahăr la 19% sau creșterea impozitării apartamentelor și caselor.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Cosmin Gîrleanu şi Alexandru Buleu, învinşi în optimi la Europenele de la Belgrad

Publicat

in

De

Sportivii români Cosmin Gîrleanu şi Alexandru Buleu au pierdut, vineri, în optimile de finală ale Campionatelor Europene de box de la Belgrad, potrivit Agerpres.

Cosmin Gîrleanu a fost învins la puncte de spaniolul Rafael Lozano Serano (1-4), în optimile cat. 51 kg.

Marian-Alexandru Buleu a fost întrecut fără drept de apel (0-5) de bulgarul Kiwan Rami Mofid, principalul favorit, în optimile de finală ale cat. 75 kg.

România participă cu o delegaţie de 11 pugilişti, cinci la masculin şi şase la feminin, la ediţia 2024 a Campionatelor Europene de box pentru seniori de la Belgrad, în perioada 18-28 aprilie.

La masculin, Robert Jitaru îl va întâlni pe croatul Filip Poturovic, în optimile cat. 63,5 kg, în data de 21 aprilie. La cat. 71 kg, Marcel Nistreanu va boxa în primul tur contra albanezului Alban Beqiri, pe 20 aprilie. Paul Andrei Arădoaie va lupta în optimile cat. 86 kg cu italianul Vincenzo Lizzi, pe 21 aprilie. Pugiliştii români sunt însoţiţi de antrenorul principal Dumitru Dorobanţu şi de antrenorii secunzi Valentin Vrânceanu şi Traian Georgia.

La feminin, Mihaela Bădescu va debuta direct în sferturile cat. 50 kg, contra sportivei armene Anuş Grigorian, pe 23 aprilie. În optimile cat. 54 kg, Lăcrămioara Perijoc va primi replica turcoaicei Hatice Akbaş, pe 22 aprilie. Claudia Nechita va intra direct în sferturile de finală ale cat. 57 kg, pe 23 aprilie, contra învingătoarei dintre Sthelyne Grosy (Franţa) şi Michaela Walsh (Irlanda). La cat. 63 kg, Alina Creţu va boxa în optimile de finală, contra grecoaicei Paraskevi Mavrommati, pe 22 aprilie. La cat. 66 kg, Loredana Andreea Marin va debuta în optimi, contra Marianei Soto Torres (Spania), pe 22 aprilie. Crinuţa Andra Nicoleta Sebe va evolua la cat. 70 kg, în sferturi, contra unei pugiliste din Armenia, Ani Hovsepian. Sportivele din lotul naţional sunt pregătite de Adrian Lăcătuş – antrenor principal – şi Mihaela Lăcătuş – antrenor secund.

Citeste mai mult

NATIONAL

Cristian Macovei, locul 9 în proba de sabie la Mondialele de cadeţi

Publicat

in

De

Sportivul român Cristian Macovei s-a clasat pe locul 9 în proba individuală de sabie a cadeţilor, vineri, la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Riad (Arabia Saudită), potrivit Agerpres.

Macovei a fost învins în optimi de italianul Massimo Sibillo cu 15-14.

Horia Niţu s-a clasat pe locul 21, iar Michael Ene pe 63. Medalia de aur a fost câştigată de uzbecul Sardor Abdukarimbekov.

La feminin, Adriana Geatara a ocupat locul 20, Amalia Covaliu a încheiat pe 40, iar Raisa Apostu pe 73. Titlul mondial a fost cucerit de maghiara Dorottya Csonka.

România are o medalie la Mondialele de cadeţi şi juniori de la Riad, aurul cucerit de Vlad Covaliu la sabie juniori.

România participă cu 27 de sportivi (15 la feminin şi 12 la masculin) la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Riad (Arabia Saudită), care au loc în perioada 12-20 aprilie.

La această competiţie au loc doar probe individuale la cadeţi respectiv individuale şi pe echipe la juniori. Obiectivul stabilit de Federaţia Română de Scrimă pentru Mondiale este o clasare pe locurile 5-6.

România a participat cu o delegaţie de 38 de sportivi la Mondialele de cadeţi şi juniori de la Plovdiv din 2023 şi a cucerit o medalie de bronz pe echipe la sabie juniori (masculin).

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend