Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Incident înfricoșător: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul

Publicat

in

Un copil a murit după ce a un liliac a intrat în dormitorul său, iar incidentul este cu atât mai înfricoșător, cu cât părinții victimei nu au găsit pe corpul micuțului urme de mușcături sau zgârieturi.

S-a întâmplat luna trecută în provincia canadiană Ontario, iar decesul a fost anunțat public de dr. Malcolm Lock, de la unitatea sanitară Haldimand-Norfolk, relatează BBC. Acesta a precizat că victima a murit de rabie.

„Familia s-a trezit cu un liliac în dormitor”, a precizat dr. Lock, adăugând că părinții nu au văzut semne de mușcături sau zgârieturi și, prin urmare, nu i-au făcut copilului vaccinul antirabic.

Este primul caz de rabie umană dobândită la domiciliu în Ontario din 1967. Copilul, a cărui vârstă nu a fost comunicată de autorități, a fost dus la spital după incidentul de la începutul lunii septembrie și a murit ulterior.

OMS: Rabia este mortală, odată ce încep să se manifeste simptomele

Rabia este o boală virală rară cu deznodământ letal, care poate fi transmisă la om de la animalele infectate, precum liliecii, coioții, vulpile sau ratonii. Mediul de transmitere este, cel mai adesea, saliva animalului infectat.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, boala provoacă leziuni grave ale creierului și măduvei spinării, iar decesul este aproape inevitabil odată ce s-au instalat simptomele.

Dr. Lock a declarat că procentajul de lilieci cu rabie în regiunea pe care o supraveghează în sudul provinciei Ontario a crescut în ultimii ani de la mai puțin de 10% la 16%.

„Este extrem de important ca orice persoană care intră în contact cu liliecii să solicite asistență medicală”, a cerut el, adăugând că tratamentul și vaccinarea trebuie solicitate și făcute rapid, chiar dacă urmele mușcăturilor nu sunt vizibile imediat.

Loading

ACTUAL

Avioanele private „folosite ca taxiuri”. Peste 900.000 de zboruri pe distanțe mai mici de 50 de km, în ultimii cinci ani. O sursă majoră de poluare

Publicat

in

Un studiu care a analizat 19 milioane de zboruri între 2019 și 2023, a arătat că, în ultimii ani, emisiile de gaze poluante generate de avioane au crescut cu 50%. Asta pentru că transportul cu avionul a devenit tot mai utilizat pe distanțe mici. Aproape jumătate dintre avioane au parcurs mai puțin de 500 kilometri, conform The Guardian

Cercetarea a urmărit, pe lângă cele 19 milioane de zboruri, și 25.000 de avioane private. Analiza a arătat că numărul de avioane private a crescut cu 28%. Dintre ele, peste 900.000 au fost folosite „ca taxiuri”, pe distanțe de sub 50 km. 

„Știm că unii oameni le folosesc, într-adevăr, ca pe niște taxiuri”, a spus profesorul Stefan Gossling, care a condus cercetarea publicată în Communications Earth & Environment 2024. „Dacă sunt doar 50 km, cu siguranță ai putea face asta cu mașina”, a adăugat el.

Zborurile private sunt folosite de doar 0,003% din populația mondială. Cu toate astea, ele sunt cea mai poluantă formă de transport, conform studiului citat de The Guardian. Cercetătorii au descoperit că pasagerii din avioanele private mari au generat mai multe emisii de CO₂ într-o oră decât o persoană obișnuită într-un an.

SUA a avut cele mai multe zboruri private 

În SUA, Taylor Swift, Drake, Steven Spielberg și Oprah Winfrey sunt printre cele mai criticate vedete pentru folosirea exagerată a avioanelor private.

Cele mai multe zboruri private au decolat din SUA, reprezentând 69% din numărul total. În Marea Britanie, un avion privat decolează la fiecare șase minute. 

„Cei bogați reprezintă un procent foarte mic din populație, dar își cresc emisiile foarte repede și într-o proporție foarte mare. Creșterea emisiilor globale la care asistăm în acest moment vine de la cei din vârful piramidei”, a explicat profesorul Gossling.

Evenimentele internaționale atrag zboruri private

Cupa Mondială FIFA 2022, din Qatar, a atras peste 1.800 de zboruri private.

Cercetătorii au analizat și câteva dintre evenimente din 2023. Forumul Economic Mondial din Elveția a adus 660 de zboruri private, iar summit-ul pentru climă COP28 din Dubai, 291 de zboruri.

Potrivit lui Gossling, pasagerii ar trebui să plătească pentru daunele climatice generate de fiecare tonă de dioxid de carbon emisă. „Ar părea corect ca oamenii să plătească pentru daunele pe care le cauzează prin comportamentul lor”.

„Avioanele private, utilizate de un grup minuscul de oameni ultra-bogați, reprezintă o risipă absolut nejustificabilă și gratuită a resurselor noastre limitate de emisii pentru a evita prăbușirea climatică, iar emisiile lor sunt în creștere, chiar și pe măsură ce efectele crizei climatice se agravează”, a declarat șefa departamentului de aviație a organizației pentru climă „Possible”, Alethea Warrington.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Scandal între Ciucă și Ciolacu pe tema „Palatul Împăratului”. Ciolacu: „De ce nu a făcut desecretizarea când a fost premier?”/ Ciucă: „E pricinos”

Publicat

in

Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD şi candidatul acestei formaţiuni la alegerile prezidenţiale, a răspuns, joi, acuzaţiilor preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, privind desecretizarea cheltuielilor RA-APPS pentru vila care se pregătește pentru Klaus Iohannis, după terminarea mandatului, susţinând că acest lucru putea fi realizat şi în perioada când liderul PNL era premier.

„Dar de ce nu le-a făcut când a fost premier? Am văzut că vorbim şi de industria de apărare. N-am fost şef al Armatei vreo cinci ani, ministru la Apărare, premier? Pe urmă vii şi mă … Da, eu fac ceva. A, de ce n-a fost alaltăieri şi de ce ieri? Fiindcă acum aţi cerut dumneavoastră, presa. Până la urmă, trebuie să intrăm într-o normalitate”, a declarat Ciolacu, la Cluj Napoca, potrivit Agerpres.

De asemenea, liderul PSD l-a acuzat, la rândul său, pe Nicolae Ciucă, candidat al PNL la Preşedinţie, de faptul că i-a făcut publice date personale pe o reţea de socializare. „S-a dat, a dat adresa mea pe Facebook. Ai văzut aşa ceva în politică? De la un demnitar? De la al doilea om în statul român? Dar presupun că e campanie electorală”, a menţionat Marcel Ciolacu.

Ciucă răspunde cu alte acuzații

Anterior, Nicolae Ciucă, fost premier și candidat la președinție din partea PNL, l-a acuzat de ipocrizie pe premierul Marcel Ciolacu și îi cere „să fie total transparent, începând cu sumele alocate pentru renovarea vilei sale de protocol și ale celorlalți beneficiari din Guvern”. Ciucă îl întreabă pe Ciolacu, printr-o postare pe Facebook, dacă este adevărat că pentru locuința pe care o folosește statul a cheltuit 6 milioane de euro pentru renovări.

„Este adevărat că pentru locuința pe care o folosești acum statul a cheltuit după 2016 suma de 6 milioane de euro în lucrări și renovări, așa cum dezvăluie un jurnalist?”, a întrebat Ciucă.

Acuzațiile au fost făcute în contextul în care Guvernul a desecretizat joi hotărârea semnată în vara anului 2022 de premierul Nicolae Ciucă prin care imobilul din Bulevardul Aviatorilor 86 și terenul aferent de 1110 mp vor „avea destinația de reşedinţă oficială pentru persoanele care au avut calitatea de şef al statului român”. După investigația Recorder despre vila pregătită președintelui Iohannis, Nicolae Ciucă susținea că el nu a semnat o astfel de decizie.

Într-o altă declarație, făcută joi seara, la Brașov, Nicolae Ciucă a spus că HG-ul din 2022 viza doar trecerea imobilului din Aviatorilor 86 din domeniul privat în domeniul public, pentru ca acea locuinţă să poată să fie folosită de preşedinte, după ce-și termină mandatul.

Candidatul PNL la prezidenţiale a precizat că „nu există niciun fel de cifră, de notă de fundamentare, care să vorbească despre cât costă”.

„Din perspectiva mea, am fost şi ministru al Apărării, şi prim-ministru, şi preşedinte al Senatului, nu m-am mutat de la casa mea, nu am folosit niciodată aceste locuinţe ale RA-APPS. Dacă tot a devenit un subiect atât de folosit în campania electorală, acest lucru nu s-a întâmplat acum. Dacă era atât de pricinos, cum pare în momentul de faţă, de ce s-a aşteptat momentul să fie folosit în campania electorală? Este absolut incorect”, a completat Ciucă, potrivit News.ro.

„Palatul împăratului”

Amintim că în luna februarie Recorder a publicat o investigaţie intitulată ”Palatul Împăratului: şapte milioane de euro din bani publici pentru confortul unei singure familii”, potrivit căreia pe Bulevardul Aviatorilor din Bucuresti, într-una dintre zonele exclusiviste ale Capitalei, a apărut un şantier învăluit într-o secretomanie totală. Este vorba de lucrări la vila de 1.200 mp de la numărul 86, care a fost, până nu demult, sediu de partid, iar de câteva luni e transformată, în cel mai mare secret, în reşedinţă pentru o singură familie. Potrivit Recorder, suma pe care RA-APPS intenţionează să o investească ar fi de 7 milioane de euro numai pentru renovare şi amenajare. Jurnaliştii precizau că, potrivit legii, cercul demnitarilor care ar avea dreptul la o asemenea locuinţă de protocol oferită de stat este foarte restrâns. Iar majoritatea indiciilor duc către aceeaşi persoană, şi anume preşedintele Klaus Iohannis.

Şi G4Media a scris că fostul sediu al Partidului Naţional Liberal şi al ALDE de pe Bulevardul Aviatorilor numărul 86 din Bucureşti este pe cale să fie transformat într-o ”locuinţă individuală” care va fi atribuită preşedintelui Klaus Iohannis după ce acesta îşi va termina al doilea mandat. Aceeaşi sursă a susţinut că, în final, lucrările de amenajare vor costa 45 de milioane de lei, circa 9 milioane de euro.

Ciucă susținea că el nu a semnat o astfel de hotărâre

Nicolae Ciucă a fost întrebat în luna martie, la Digi 24, dacă în perioada în care a fost premier a semnat o Hotărâre de Guvern referitoare la renovarea imobilului din Aviatorilor, care ar fi renovat cu 9 milioane de euro pentru a fi transformat din sediu de partid în reședință oficială pentru președintele Klaus Iohannis, după terminarea celui de-al doilea mandat de la Cotroceni.

“Nu domnul Prelipceanu și îi cunosc și îi respect pe toți jurnaliștii de la G4Media. În ședințe de guvern, atunci când vine vorba de ceea ce se întâmplă la o regie autonomă, niciun premier niciun ministru – iar RAAPPS este subordonat la secretariatul general – nu vine să aprobe în guvern obiective În ședințele de guvern se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pentru toate regiile autonome, fără să fie niciun fel de specificații pe obiective în acele documente Deci nu este absolut deloc adevărat”, a răspuns Nicolae Ciucă, conform G4Media.

În 31 octombrie, la 8 luni după ancheta Recorder despre „Palatul Împăratului”, liderul PSD a anunțat că i-a cerut secretarului general al Guvernului, Mircea Abrudean, să înceapă procedura de desecretizare a cheltuielilor făcute de RA-APPS la vila din Bulevardul Aviatorilor nr. 86.

„Românii au dreptul să știe ce cheltuieli s-au făcut acolo și dacă este adevărat că această locuință a fost repartizată președintelui Klaus Iohannis. Am văzut că președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că nu are o problemă cu desecretizarea tuturor actelor legale în această privință. De aceea, sunt convins că le va cere tuturor colegilor săi din Guvern să acționeze cu onoare, respect și predictibilitate”, a spus, la acel moment, premierul.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Topul legilor PSD care au schimbat complet viața românilor în ultimii ani – focus pe sănătate, pedepse dure pentru droguri și alcool la volan, stoparea camatei

Publicat

in

Tinerii au decis care sunt cele mai cool 4 legi cu impact major în viața românilor, inițiate de parlamentarii PSD în mandatul ce tocmai se încheie. Debirocratizarea sistemului public, legea scutirii de TVA pentru fundații, promovată de Codin Maticiuc, dar și legea Anastasia sunt printre acestea.

Sub deviza 4×4 pentru România, tinerii social democrați au realizat un top al celor mai cool 4 legi adoptate în ultimii 4 ani de parlamentarii PSD.

Legea promovată de Codin Maticiuc și PSD

La începutul anului 2023, legea care permite fundațiilor ce renovează spitale de stat să recupereze TVA a fost promulgată. Cel mai interesant este însă procesul din spatele acesteia. Totul a pornit de la influencerul Codin Maticiuc, care prin Fundația Metropolis renovează “Spitale publice din bani privați”. După ce a postat pe Facebook: “Ei bine eu pentru PRIVILEGIUL de a ajuta statului eu trebuie sa plătesc TVA și nu-l pot recupera”, a doua zi, Marcel Ciolacu, pe atunci președinte al Camerei Deputaților, a răspuns apelului lansat de Codin Maticiuc și au gândit împreună o soluție.

“A doua zi m-a sunat Dan Andronic și mi-a spus că Marcel Ciolacu îi cere numărul meu. La distanță de cinci minute m-a sunat șeful PSD și mi-a spus că m-a auzit vorbind și că i se pare și lui ceva în neregulă:
„-Adică voi construiți și reparați spitale, veniți în ajutorul statului cu fonduri private într-un domeniu în care noi suntem atât de deficitari și statul vă taxează?”
„-Cam, așa ceva, domnule Ciolacu.”
„- Am înțeles, nu e în regulă, o să te sune Fredy.”
(…) Două zile mai târziu mă întâlneam cu Fredy, adică Alfred Simonis, deputat de Timiș. Cu o figura extrem de serioasă, îmbrăcat la costum, eu boschetar cum mă știți. În cincisprezece minute înțelesese problema și îi dădea dreptate șefului său:
„- Da, mi-e clar. O să scriu o propunere de lege și n-are cum să nu treacă.”,
a relatat Codin Maticiuc pe Facebook, în mai 2022.

Legea Anastasia: șoferii beți, drogați sau fără permis ajung direct la închisoare, dacă provoacă un accident rutier soldat cu deces

Legea Anastasia a fost inițiată de senatorul PSD Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției. În iunie 2022, în județul Iași, chiar de Ziua Copilului, o fetiță de 4 ani pe nume Anastasia a fost ucisă de o șoferița care nu deținea permis de conducere. Această tragedie a dat și numele legii. Pe 7 iulie 2023, Legea Anastasia a fost promulgată, iar la un an distanță statisticile au arătat că numărul de morți în accidente rutiere comise de persoane băute sau drogate a scăzut cu 20%.

Legea prevede pedeapsa închisorii cu executare, fără excepții, pentru șoferii aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor, ori fără permis de conducere, care au provocat un accident urmat de moartea victimei.

Continuarea legii Anastasia, reforma luptei antidrog

Reforma luptei antidrog din România este un subiect fierbinte și pe agenda premierului Marcel Ciolacu, care a anunțat în Guvern faptul că va trece Agenția Națională Antidrog din subordinea Ministerului de Interne în subordinea Ministerului Sănătății.

Dosarul cu șină, coșmarul birocratic, a devenit istorie

Dosarul cu șină, primul coșmar de care toți ne-am lovit odată ce am devenit adulți, atunci când am interacționat cu statul, a fost interzis prin lege. În octombrie 2022, ministrul Muncii Simona Bucura Oprescu, pe atunci președintă a Comisiei pentru administrație publică din Camera Deputaților, a introdus un nou amendament într-un proiect de lege deja aflat în dezbateri la comisii, proiect care viza tocmai stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale.

Concret, amendamentul depus de Simona Bucura Oprescu proiectului de lege a fost cel care a eliminat oficial dosarul cu șină. El prevede “interdicția instituțiilor publice din România de a solicita dosar cu șină sau orice alt obiect de papetărie în vederea furnizării unui serviciu public”. Datorită popularității sale, amendamentul a dat și denumirea neoficială a legii, care a fost promulgată în 2023.

Legea care a oprit definitiv abuzurile IFN-urilor

În februarie 2022, senatorul PSD Daniel Zamfir a depus în Parlament un proiect de lege care prevedea măsuri stricte pentru a proteja debitorii de costurile excesive și de abuzurile instituțiilor financiare nebancare (IFN), dar și ale firmelor de recuperare de creanțe, care au distrus, prin abuzuri contractuale, viețile a mii de români. Legea a reglementat strict o serie de nereguli existente pana la acel moment.

“O MARE VICTORIE IMPOTRIVA ABUZURILOR IFN URILOR SI RECUPERATORILOR! (…) De azi, niciun IFN nu mai poate executa casele oamenilor! Niciun român care se împrumută la un IFN nu va mai plăti mai mult decât dublul sumei împrumutate, indiferent de sumă și de perioada împrumutului! Nicio firmă cesionară de creanțe – recuperatorii – nu va putea solicita de la un debitor mai mult decât valoarea creanței”, a scris Daniel Zamfir pe Facebook, pe 12 august 2024, atunci când legea a fost promulgată.

PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri. CMF 31240010

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Tragedie în Mexic: Poliţia a găsit 11 cadavre într-o camionetă abandonată

Publicat

in

Trupurile neînsufleţite a 11 persoane, dintre care două femei şi doi minori, au fost găsite într-o camionetă abandonată pe un drum ce duce spre Acapulco, au anunţat joi autorităţile locale, citate de AFP, informează Agerpres.

Corpurile au fost descoperite miercuri seara pe drumul către staţiunea balneară Acapulco (sud), la ieşirea din oraşul Chilpancingo, a precizat parchetul din statul Guerrero într-un comunicat.

În acelaşi stat, o anchetă pentru crimă a fost recent deschisă după decapitarea primarului din Chilpancingo luna trecuta, la mai puţin de o săptămână de la preluarea funcţiei.

Parchetul a indicat săptămâna trecută că investighează dispariţia în aceeaşi zonă a 17 persoane, inclusiv cinci minori. Acesta nu a precizat dacă cele două cazuri au legătură.

Cinci membri ai aceleiaşi familii au fost ucişi săptămâna trecută în Acapulco, unde bandele criminale îşi dispută controlul asupra traficului de droguri şi a rutelor de transportare a drogurilor.

De la lansarea controversată a războiului împotriva traficului de droguri în 2006, Mexicul a înregistrat peste 450.000 de omucideri şi 100.000 de dispariţii, conform cifrelor oficiale.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Putin nu l-a felicitat ‘în secret’ pe Donald Trump. Peskov demontează informațiile din presă

Publicat

in

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis joi, că Vladimir Putin nu l-a felicitat „în secret” pe Donald Trump, după ce mai multe publicații au scris că dictatorul rus l-ar fi felicitat pe președintele ales de peste Ocean, informează digi24.ro.

Mai multe publicații au scris, joi, că Vladimir Putin l-a felicitat pe Donald Trump, prin apropiați. Întrebat despre acest lucru, Peskov a declarat că „informația nu este veridică”.

De asemenea, Peskov a declarat că este mult prea devreme pentru a discuta despre o potențială întâlnire între cei doi lideri, transmite presa de stat din Rusia. Totuși, el a precizat că orice întâlnire trebuie să fie pregătită foarte bine și în spatele fiecărei întâlniri există foarte multă muncă la nivel de experți.

Felicitările ar fost transmise și de Dmitri Medvedev, președintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, acestea fiind transmise neoficial „prin cunoștințe” din cadrul Ministerului de Externe al Rusiei.

Potrivit surselor publicației, „prietenia neoficială” a autorităților ruse se explică prin așteptările Federației Ruse că, în timpul mandatului lui Donald Trump, Kremlinul va reuși să îmbunătățească poziția sa în războiul cu Ucraina.

Totodată, subliniază că autoritățile ruse nu cred că Trump va fi capabil să încheie războiul dintre Rusia și Ucraina într-o singură zi. Ministerul de Externe al Rusiei a remarcat, de asemenea, că nu are „iluzia” că Trump ar putea rezolva această problemă ușor și că vor coopera cu noua administrație americană „apărând ferm interesele naționale și urmărind atingerea tuturor obiectivelor stabilite în războiul cu Ucraina”.

În cadrul aceleași declarații, agenția rusă a menționat că Trump a câștigat alegerile, în ciuda „campaniei de propagandă” desfășurate împotriva sa de către democrați. 

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Ministerul Finanţelor a împrumutat 1,09 miliarde de lei de la bănci

Publicat

in

Ministerul Finanţelor a împrumutat joi suma totală de 1,09 miliarde de lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat, la dobânzi de 5,94% şi 6,79% pe an.

În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în aprilie 2029 şi a împrumutat de la bănci 700 mil. lei, în linie cu valoarea programată, la o dobândă anuală de 6,79%.

La licitaţie au participat 8 dealeri primari, adică cei care au cumpărat obligaţiunile, trimiţând oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor persoane fizice şi juridice.

Volumul total al cererii a fost de 1,11 mld. lei, din care băncile au oferit în nume şi cont propriu 894 mil. lei.

Din suma totală adjudecată, de 700 mil. lei, băncile au oferit în nume şi cont propriu 510 mil. lei.

La cea de-a doua licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip certificate de trezorerie cu discount scadentă în octombrie 2025 şi a împrumutat de la bănci suma de aproape 400 mil. lei, la o dobândă anuală de 5,94%.

La licitaţie au participat tot 8 dealeri primari.

Volumul total al cererii a fost de 604 mil. lei.

Din suma totală adjudecată, de 399,9 mil. lei, băncile au oferit în nume şi cont propriu 340 mil. lei, în timp ce ofertele necompetitive au fost de 59,9 mil. lei, scrie Ziarul Financiar.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend