Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Începe relansarea relaţiilor irlandezo-britanice: nou angajament între premierul britanic Keir Starmer şi omologul său irlandez, Simon Harris

Publicat

in

Noul premier britanic Keir Starmer şi omologul său irlandez, Simon Harris, s-au angajat miercuri să “relanseze parteneriatul” dintre cele două ţări, în cursul unei întâlniri bilaterale înaintea unui summit european din Regatul Unit, transmite AFP, citat de AGERPRES.

Liderii au declarat, într-o declaraţie comună, că “a sosit momentul relansării parteneriatului”, argumentând că “cele două ţări sunt unite prin geografie şi istorie”.

“Ca un prim pas către reconstrucţia acestui parteneriat unic”, cei doi lideri “s-au angajat să organizeze summituri anuale în cursul cărora vor face un bilanţ al activităţii comune menite să aprofundeze şi să consolideze cooperarea”, potrivit declaraţiei lor comune.

Această declaraţie deschide o nouă eră după tensiunile din ultimii ani dintre Dublin şi Londra. Keir Starmer urmează să meargă la Dublin pe 7 septembrie.

Înaintea dineului, Simon Harris a declarat că prima sa întâlnire cu laburistul Keir Starmer, care a câştigat alegerile din Regatul Unit în urmă cu două săptămâni, este “foarte importantă pentru Irlanda”.

Angajamentul lui Keir Starmer

Accentul pus pe “relansarea” relaţiilor irlandezo-britanice face ecoul angajamentului lui Keir Starmer de a restabili legăturile cu Europa în cursul celui de-al patrulea summit al Comunităţii Politice Europene (EPC) joi la Palatul Blenheim în apropiere de Oxford, în sudul Angliei.

După summitul NATO la Washington săptămâna trecută, Keir Starmer îşi va afişa dorinţa de a redefini relaţiile sale cu partenerii europeni, în special în ceea ce priveşte securitatea.

El îşi propune să repare relaţiile tensionate post-Brexit cu UE, liderii urmând să discute despre Ucraina, imigraţia ilegală şi securitatea energetică.

După dineul la Checkers, reşedinţa de vară a premierului britanic, Harris a declarat că omologul său doreşte “o relaţie mai strânsă cu Uniunea Europeană”.

În cursul discuţiilor lor, liderii au reafirmat Acordul din Vinerea Mare, un acord de pace istoric negociat în 1998, şi angajamentul lor pentru “reconciliere în Irlanda de Nord”.

Loading

NATIONAL

Miriam Bulgaru qualifies for semi-finals of Tiriac Foundation Trophy

Publicat

in

Romanian tennis player Miriam Bulgaru qualified on Friday for the semi-finals of the Tiriac Foundation Trophy (WTA 125), pool prize money of 115,000 USD and hosted by the National Tennis Center, after defeating Russian Alevtina Ibraghimova 6-2, 6-2, told Agerpres.

Bulgaru (25 years old, world No. 202) won after an hour and 23 minutes against a qualifier (19 years old, world No. 335).

Bulgaria served better and won comfortably and is due to meet Georgian qualifier Ekaterine Gorgodze in the semi-finals.

The Romanian won her only match against Gorgodze (32, world No. 426) in 2023 in Santa Margherita in the first round 6-3, 6-4.

The Bulgarian secured a check worth 5,300 USD and 49 WTA points.

In the last quarter-final of the Tiriac Foundation Trophy, Patricia Tig will face Dutch Anouk Koevermans.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

BNR anunță că economia României o ia în jos: Deficitul de cont curent a crescut cu aproape 34%

Publicat

in

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în perioada ianuarie – iulie 2024, un deficit de 15,178 miliarde euro, în creştere cu 33,99% comparativ cu deficitul de 11,328 miliarde euro din perioada similară a anului trecut, informează Banca Naţională a României printr-un comunicat remis, vineri, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2,531 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 1,303 miliarde euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 538 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare un excedent mai mare cu 522 milioane euro.

În primele şapte luni din 2024, datoria externă totală a crescut cu 10,247 miliarde euro, până la 180,330 miliarde euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 131,851 miliarde euro la 31 iulie 2024 (73,1% din totalul datoriei externe), în creştere cu 8,3% faţă de 31 decembrie 2023, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2024 nivelul de 48,479 miliarde euro (26,9% din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,3% faţă de 31 decembrie 2023.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2024 a fost de 103,8%, comparativ cu 96,3% la 31 decembrie 2023.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

We will have clean country only if we all contribute to this effort, says Tánczos Barna

Publicat

in

The former Minister of the Environment, Tánczos Barna, was, on Friday, in the Sona commune of Alba county, which started the national cleaning program, right before the Hungarian community organized its cultural days in the area, told Agerpres.

Tanczos Barna is the initiator of the legislative proposal National Cleaning Day, supported both by the UDMR and by parliamentarians of the governing and opposition parties.

In the Sona commune in Alba county, the Hungarian community is preparing for the 3rd edition of the Hungarian Cultural Days, and community members believe that, in addition to the cultural programs, it is essential to identify the common points that unite the entire community, because the problems with that face all the inhabitants are the same.

Thus, at the initiative of the Hungarian community association in the area, the town hall showed itself open to organizing a local cleaning action, which, according to the ‘Let’s Do It, Romania!’ initiative, should have taken place on the third Saturday of September, but, according to the organizers, “the start was stolen” on September 13.

According to the former minister of the environment, our country can be a clean one, if everyone contributes to this effort.

“We will have a clean country only if we all contribute to this effort. That’s why we supported the initiative ‘Let’s Do It, Romania!’ and we proposed the establishment of the third Saturday of September every year as the National Clean-up Day. It is essential to support the activity of civil organizations, which play a crucial role in mobilizing local communities”, Tánczos Barna said in a statement for the national news agency.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Finance Ministry attracts 75 million RON off banks on Friday, in addition to Thursday’s auction

Publicat

in

The Finance Ministry (MF) on Friday attracted 75 million RON from banks, in addition to Thursday’s auction, when it borrowed 500 million RON through a benchmark government bond issue with a residual maturity of 119 months, at an average yield of 6.78% per annum, told Agerpres.

The nominal value of the additional issue amounted to 75 million RON, and banks submitted bids amounting to 90 million RON.

The Finance Ministry (MF) has planned to borrow 5 billion RON from commercial banks in September 2024, to which an amount of 675 million RON can be added through additional non-competitive bidding sessions related to the bond auctions.

The total amount of 5.675 billion RON is 25 million RON less than the 5.7 billion RON programmed in August 2024 and will be used to refinance public debt and finance the state budget deficit.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Limits, not acceptable when it comes to driving under influence of psychoactive substances (Justice minister)

Publicat

in

Justice minister Alina Gorghiu said on Friday that the idea of limits when it comes to driving a vehicle under the influence of psychoactive substances is not acceptable.

“Today [Friday, editor’s note],I was at Jilava Penitentiary. I have seen here many, too many detainees with a life ruined by drugs. I talked to two of them today. And behind them there are broken families. My dears, drugs don’t make you high, they make you low. Same with driving. The idea of limits is not acceptable when it comes to driving a vehicle under the influence of psychoactive substances. A person behind the wheel who has consumed substances is a danger. Zero tolerance! This is what the legislator wanted to convey through the text of the law which criminalized driving under the influence of psychoactive substances,” wrote Alina Gorghiu on her Facebook page.

She added that, together with her fellow Liberals, she submitted three laws this year to protect young people from drugs: “the law by which high-risk drug traffickers can no longer receive suspended sentences, the law to set up the Traffickers’ Register and the law to set up eight regional centers for the treatment of drug users.”

On September 16, the High Court of Cassation and Justice is expected to decide, through the Panel for Preliminary Ruling on Questions of Law, whether it is necessary to impose a drug driving limit, as it is for alcohol.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Comisia Europeană reacționează la amenințările Kremlinului: ‘Nimic din ceea ce a declarat nu va conduce la schimbarea poziției noastre’

Publicat

in

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru Afaceri Externe, Peter Stano, a susţinut că afirmaţiile lui Putin nu vor schimba poziția UE cu privire la furnizarea de ajutor către Kiev. Declaraţiile președintelui rus, Vladimir Putin, cu privire la atacurile lansate cu arme occidentale în adâncul Federației Ruse nu vor schimba poziția UE faţă de Kiev, a declarat în cadrul unui briefing purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru Afaceri Externe, Peter Stano, relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI, potrivit Rador Radio România.

‘Nimic din ceea ce a declarat nu va conduce la schimbarea poziției noastre… Vom continua să sprijinim Kievul, inclusiv să-l sprijinim militar. Discuțiile referitoare la ridicarea restricțiilor privind utilizarea armelor furnizate de țările UE continuă’, a mai spus Peter Stano.

Pe 12 septembrie, Putin, răspunzând la întrebarea adresată de un jurnalist rus, a susţinut că Ucraina nu este capabilă să lanseze atacuri adânc în teritoriul Rusiei fără datele primite de la sateliții europeni și americani. Drept urmare, potrivit lui, nu este vorba despre o permisiune de a folosi rachete occidentale de către Ucraina, ci despre participarea directă a țărilor NATO la conflict.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a catalogat declarația liderului rus ca fiind una extrem de importantă. În opinia sa, ea este extrem de clară și lipsită de orice interpretare şi nu admite lecturi duble.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend