Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Începe PROCESUL prințului Andrew: este acuzat că a abuzat sexual o minoră

Publicat

in

Prinţul Andrew urmează să se confrunte cu un proces civil la New York, deoarece moţiunea sa de respingere a cazului de agresiune sexuală al Virginiei Giuffre a fost respinsă miercuri de un judecător, scrie Variety.

Echipa juridică a prinţului britanic a încercat ca acest caz să fie respins pe motiv că era „insuficient din punct de vedere juridic”, în mare parte din cauza unui acord pe care l-a semnat în 2009 cu prietenul său, agresorul sexual condamnat Jeffrey Epstein, despre care el a susţinut că l-a eliberat de orice răspundere, informează News.ro.

Un judecător a respins această cerere miercuri.

„Nu se poate spune că Acordul din 2009 demonstrează, în mod clar şi fără ambiguitate, că părţile intenţionau ca de acesta să beneficieze „direct”, „în primul rând” sau „în mod substanţial” prinţul Andrew”, a scris judecătorul Lewis A. Kaplan în argumentul său de 46 de pagini. „Conform legii din Florida, această Curte nu poate rescrie Acordul din 2009 pentru a acorda pârâţilor drepturi în cazul în care acordul nu manifestă în mod clar intenţia de a le crea”.

Prin urmare, cel de-al doilea fiu al Reginei Elizabeth a II-a, care este al nouălea în ordinea succesiunii la tron, va fi obligat să lupte împotriva acuzaţiilor lui Giuffre de agresiune sexuală într-o sală de judecată din New York.

Virginia Giuffre, americana care l-a acuzat pe prinţul Andrew de abuzuri sexuale sub influenţa finanţatorului Jeffrey Epstein pe când avea 17 ani, a depus plângere contra ducelui de York în august 2021, la New York.

În reclamaţie se arată că ducele de York este „un bărbat puternic” căruia Virginia Giuffre i-a fost „predată în scopuri sexuale” între anii 2000 şi 2002, începând cu vârsta de 16 ani, în reţeaua de trafic sexual pentru care Jeffrey Epstein a fost acuzat şi închis. Acesta din urmă s-a sinucis în închisoarea din Manhattan în vara lui 2019.

Prinţul Andrew, care a respins deja aceste acuzaţii, este învinuit că „a agresat-o sexual” pe Virginia Giuffre, pe atunci minoră, de trei ori: la Londra, la o apropiată al lui Epstein, Ghislaine Maxwell, şi pe proprietăţile omului de afaceri la New York şi din Insulele Virgine.

În vârstă de 61 de ani, prinţul Andrew a dezminţit „categoric” astfel de acuzaţii într-un interviu considerat dezastruos de BBC în noiembrie 2019. El a spus că o fotografie în care apare alături de Vrginia Giuffre şi cu Ghislaine Maxwell în planul secund, nu ar fi adevărată. Maxwell este încarcerată.

În ciuda negărilor sale, prietenia cu omul de afaceri american şi scandalul creat l-au determinat pe prinţ să se retragă din viaţa publică.

NATIONAL

Încă un mesaj de susținere al unui mare opozant al lui Putin, după moartea lui Navalnîi: Le datorăm asta camarazilor noştri căzuţi

Publicat

in

Opozantul încarcerat Vladimir Kara-Murza, cunoscut jurnalist, activist politic şi regizor, a lansat joi un apel către ruşi, îndemnând-i „să nu dispere” şi să continue lupta pentru democraţie, după moartea în închisoare a lui Aleksei Navalnîi, principalul critic al preşedintelui Vladimir Putin, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

„Încă nu pot realiza ceea ce s-a întâmplat, nici raţional şi nici emoţional. Dar dacă ne lăsăm pradă tristeţii şi disperării, este exact ceea ce ei îşi doresc. Nu avem dreptul să facem asta, le datorăm asta camarazilor noştri căzuţi”, a declarat Kara-Murza, vorbind la o audiere în faţa unui tribunal prin videoconferinţă.
Vechi prieten al lui Aleksei Navalnîi, Vladimir Kara-Murza a fost unul dintre apropiaţii lui Boris Nemţov, un alt opozant proeminent ucis în apropiere de Kremlin în 2015.

Kara-Murza a putut transmite un mesaj public marţi pe reţelele sociale prin intermediul echipei sale.

„Responsabilitatea pentru moartea lui Aleksei Navalnîi îi revine personal lui Vladimir Putin, căci Aleksei era prizonierul său personal”, a transmis el.

„Un bătrân răzbunător, laş şi lacom îşi menţine strânsoarea mortală, distrugând pe oricine în care vede o ameninţare la adresa puterii sale”, adaugă opozantul, referindu-se la preşedintele Vladimir Putin.

Kara-Murza, cetăţean ruso-britanic, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare după ce a fost acuzat de trădare, de răspândirea de „informaţii false” despre armata rusă şi de menţinerea legăturilor cu o „organizaţie indezirabilă”.

Aceasta este cea mai grea pedeapsă impusă unui opozant în istoria recentă a Rusiei. Potrivit susţinătorilor săi, el are, de asemenea, o stare de sănătate foarte precară, ca urmare a faptului că a fost otrăvit de două ori în trecut.

În mesajul său, el a spus că a aflat de moartea lui Aleksei Navalnîi de la radio, în celula sa, pe 16 februarie, în ziua în care administraţia închisorii a emis un scurt comunicat în care anunţa moartea principalului opozant al lui Vladimir Putin.

Din închisoarea sa din Siberia, Kara-Murza şi-a exprimat speranţa de a „face din Rusia o ţară democratică europeană normală şi liberă”. „Aleksei a spus: nu renunţaţi! Este imposibil să renunţăm!”, a declarat el.

Citeste mai mult

NATIONAL

FOTO | Povestea fabuloasă a bunicului care a confecționat țitere de lemn, în sufrageria sa, pentru nepoatele sale

Publicat

in

Josif Lorincz a confecţionat ţitere din lemn de brad şi fag în sufrageria sa, în vremea pandemiei, pentru cele două nepoate ale sale, membre în ansamblul de ţitere de pe lângă Centrul Cultural Maghiar din Sibiu, potrivit Consiliului Judeţean.

Povestea ţiterelor artizanale începe în timpul pandemiei, când la Centrul Cultural Maghiar din Sibiu tocmai se alcătuia primul ansamblu dedicat acestui tip de instrument la care, în vechime, a cântat şi Eschil în timpul spectacolelor tragice ale Greciei Antice, conform News.ro.

„Avem două nepoate, Melissa şi Beatrice, care tocmai îşi doreau să înveţe să cânte la ţitere. Pentru că a venit pandemia, nu găseam de unde să le cumpărăm, aşa că m-am apucat să le confecţionez acasă, în apartamentul de bloc în care locuim”, spune el.

Pentru ţiteră, bunicul Josif a folosit lemn de brad şi fag, iar corzile le-a prins în cuie şi şuruburi atent meşteşugite, după forma celor originale. „Odată, am văzut un film în care împărăteasa Sissi cânta la aşa ceva. Mi-a plăcut foarte mult, iar acum sunt bucuros că nepoatele mele au ajuns să cânte la ţitere”.

Ansamblul de ţitere de la Centrul Cultural Maghiar funcţionează în clădirea care adăposteşte Sala Oglinzilor în care odinioară se organizau balurile ofiţerilor. Aici se aud acorduri ce împrumută atât din sunetul de chitară, cât şi din cel de harpă. „Vinovaţi” sunt copiii singurului ansamblu de ţitere din judeţul Sibiu, care funcţionează pe lângă Centrul Cultural Maghiar, şi care au ca îndrumător o profesoară ce face naveta tocmai din Ungaria, de lângă Lacul Balaton. Profesoara Julia Bucz a ajuns în Sibiu cu o bursă a statului maghiar, iar în anii 2019 şi 2020 a fost referent în cadrul Centrului Cultural Maghiar. Speră să se stabilească la Sibiu.

Josif Lorincz este un om priceput la toate: a fost amidonier principal la fabrica de glucoză, strungar la fabrica de piese auto şi „hausmeister”, adică îngrijitor, la sediul Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu. „Mi-a plăcut să învăţ tot timpul”, îşi rezumă Josif Lorincz parcursul profesional ce depăşeşte 40 de ani.

Soţia lui Josif Lorincz, Ilona, fostă croitoreasă la „Drapelul Roşu”, este cea care le-a confecţionat nepoatelor câte un costum popular maghiar, în timp ce bunicul Josif a început deja să meşterească la o nouă ţiteră, mai complexă, cu tonalităţi mai ample.

content-image

content-image

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend