Conecteaza-te cu noi

DIVERSE

Începe Conferința Europeană de Egiptologie în Capitală, unică în peisajul academic din România. Cei mai buni egiptologi ai lumii vin la București, între 9 şi 14 septembrie la Universitatea Hyperion

Publicat

in

Programul conferinței poate fi accesat pe următorul link: PROGRAMME XI ECE_01.09.2025

La acest prestigios eveniment internațional, vor participa peste 80 de egiptologi din 25 de state de pe mapamond, un record academic pentru România. Vor fi prezenți renumiți egiptologi din: Polonia, Marea Britanie, Irlanda, Suedia, Franța, Belgia, Olanda, Germania, Italia, Spania, Portugalia, Croația, Slovenia, Ungaria, Bulgaria, SUA, Brazilia, Argentina, Noua Zeelandă, Australia, Japonia, China, Egipt, Senegal, România.

Ediția din acest an a Conferinței Europene de Egiptologie, beneficiază de înaltul patronaj al Rectorului Universității Hyperion din București, Prof. univ. dr. Sever Irin Spânulescu și se află sub auspiciile Ambasadei Republicii Arabe Egipt la București și ale Excelenței Sale Dr. Olivia Toderean, Ambasadorul României la Cairo.

Fondatorii ECE au ales România pentru ediția din acest an și Universitatea Hyperion din București, ca loc de desfășurare a ediției a XI-a a Conferinței Europene de Egiptologie, datorită evenimentelor de înaltă ținută academică în domeniul egiptologiei, care au fost organizate aici, în ultimii ani, de către Centrul pentru Studierea și Promovarea Egiptologiei, Orientului și Mediteranei (CESPEOM) – singurul centru academic dedicat egiptologiei din România – precum și parteneriatului pe care Universitatea Hyperion din București l-a dezvoltat de-a lungul anilor cu prestigiosul Institut al Culturilor Mediteraneene și Orientale al Academiei Poloneze de Științe (IMOCPAS), instituție care desfășoară ample misiuni arheologice la situri faraonice renumite, precum templul mortuar de la Deir El-Bahri, al reginei-faraon Hatshepsut.

În pandemie s-a desfășurat la Trieste, iar ultima conferință a avut loc la Varșovia în 2023, cu prezență fizica. Se cuvine reliefat prestigiul Conferinței de Egiptologie, inițial europene, ulterior internaționale, iar în septembrie, onoarea de a organiza ediția din acest an, i s-a făcut României.

Scurtă istorie a conferințelor ECE

Primele trei simpozioane, pe atunci ale „Conferinței Central-Europene a Tinerilor Egiptologi” (CECYE), au avut loc la Varșovia în 1999, 2001 și 2004. Acestea au fost inițiate de egiptologii polonezi Andrzej Ćwiek, Joanna Kociankowska și Joanna Popielska-Grzybowska. Conferința a fost apoi organizată la Budapesta (Ungaria) în 2006 și la Pułtusk (Polonia) în 2009, în timp ce următoarele trei întâlniri au avut loc la Cracovia (Polonia) în 2012, Zagreb (Croația), Lisabona (Portugalia) în 2017. O altă ediție a fost un eveniment online, în 2021, la Trieste, în perioada pandemiei.

Titlul original se datorează faptului că prima conferință a avut loc în Polonia. În ultimii ani însă, țările organizatoare și naționalitățile participanților au variat atât de mult, încât organizatorii au recunoscut oficial că această conferință de egiptologie este o reuniune europeană, cu deschidere internațională de cel mai înalt nivel științific și academic, bazată pe aceleași principii care i-au inspirat pe fondatori și în același timp organizatori ai conferinței: egalitate, împărtășire a cunoașterii, informațiilor, descoperirilor, experiențelor și cooperare. Totodată, interesul specialiștilor pentru această reuniune a fost în continuă și constantă creștere, astfel încât edițiile s-au impus nu numai prin nivelul academic de elită internațională, ci și printr-un număr considerabil de participanți, intre 80 și 100, de fiecare dată.

Prin activitatea distinsei doamne Renata Gabriela Tatomir, profesor universitar doctor, egiptolog, membru în Asociația Internațională a Egiptologilor (IAE), Președinte al Senatului Universității Hyperion din București (UHB) și Director al Centrului pentru Studierea și Promovarea Egiptologiei, Orientului și Mediteranei (CESPEOM) (https://hyperion.academia.edu/RenataTatomir), Universitatea Hyperion din București este singura universitate din România care organizează asemenea evenimente egiptologice internaționale, de înaltă ținută științifică. În acest sens, ne mândrim și cu publicarea în 2023 a singurului volum internațional al primei conferințe de egiptologie din România, organizată la Universitatea Hyperion în 2020 – Gods & Humans în Ancient Egypt (GAHAE) – volum apărut în Statele Unite, la prestigioasa editură Journal of Ancient Egyptian Interconnections – Egyptian Expedition a Universității din Arizona, contribuind astfel la promovarea imaginii României în lume. https://egyptianexpedition.org/volumes/vols-38-39-gods-and-humans-in-ancient-egypt/

Loading

DIVERSE

Câți bani trimit acasă nepalezii care muncesc în România. Suma totală, în creștere de la un an la altul

Publicat

in

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Imigrări, valabile la jumătatea anului în curs, în România sunt aproape 130.000 de străini veniți legal la muncă. Dintre aceștia, cei mai numeroși sunt nepalezii, urmați de muncitori din alte două țări asiatice – Sri Lanka și India.

Cei mai mulți dintre muncitorii străini lucrează în zona București-Ilfov (peste 50.000), după care vin județele Constanța (peste 7.000), Timiș și Cluj, ambele cu peste 6.000.

În ziua de leafă, muncitorii străini fac coadă la birourile unde se fac transferuri de bani sau butonează telefoanele pentru a trimite bani acasă. Fiecare, cât poate, sigur fiind că 100 de dolari ajunși în țara lor natală au altă valoarea decât în România, de obicei considerabil mai mare.

Citește și Calendar ANAF. Data limită până la care se puteau depune aceste declarații la Fisc

Conform cifrelor făcute publice de Banca Națională a României (BNR), străinii din România au trimis acasă 920 de milioane de euro în perioada ianuarie-iunie, cu 23 la sută mai mult decât în aceeași perioadă din 2024.

Cei mai mulți ”plecați” din țara noastră au ajuns în Marea Britanie, Germania, Irlanda şi Nepal, conform aceleiași surse.

Creșterea din 2025 față de 2024 păstrează trendul ultimilor ani. Astfel, anul trecut, remiterile totale ale lucrătorilor străini au totalizat 1,7 miliarde de euro, cu 60 la sută mai mult decât în 2023, cele mai mari sume ajungând tot în Marea Britanie, Germania şi Irlanda, urmate de Italia, Ţările de Jos şi, la egalitate, Nepal şi Spania.

Modificările de pe piaţa muncii se văd şi în structura sumelor trimise de salariații străini spre ţările de origine, cea mai semnificativă creştere fiind remarcată în cazul Nepalului.

Concret, nepalezii au trimis acasă, anul trecut, 83 de milioane de euro, iar în primul semestru de anul acesta, alte cinci milioane de euro, față de nouă milioane euro în 2021.

”Plăţile sunt direcţionate către principalele ţări care reprezintă investitori în România şi care au un număr semnificativ de angajaţi în ţara noastră: Marea Britanie, Germania, Italia, Spania”, a explicat profesor univ. dr. Monica Roman de la Departamentul de Statistica şi Econometrie din ASE, citată de zf.ro.

Citește și Veste excelentă pentru clienţii Digi RCS RDS. Anunţ de ultimă oră făcut de companie

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Calendar ANAF. Data limită până la care se puteau depune aceste declarații la Fisc

Publicat

in

10 noiembrie este data limită până la care atât persoanele juricice, cât și cele fizice, inclusiv cele care desfășoară activități independente, puteau depune la ANAF mai multe formulare importante, potrivit capital.ro. 

Ce acte trebuiau depuse până pe 10 noiembrie

Printre documentele care trebuie depuse până luni, 10 noiembrie, se află formularele de înregistrare fiscală, de mențiuni și de radiere. Iată care sunt acestea:

Formularul 010 – Declarație de înregistrare fiscală, de mențiuni sau de radiere pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică.

Citește și Inspectorii ANAF descind la saloanele unde se fac nunți și botezuri! Ce se întâmplă cu evenimentele deja programate

Formularul 020 – Declarație de înregistrare fiscală sau de mențiuni pentru persoane fizice române și străine care dețin cod numeric personal.

Formularul 070 – Declarație de înregistrare fiscală, de mențiuni sau de radiere pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent ori exercită profesii libere.

Formularul 700 – Declarație utilizată pentru înregistrarea sau modificarea, în format electronic, a mențiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum și pentru radierea înregistrării fiscale.

De asemenea, până pe 10 noiembrie mai trebuia depusă și notificarea privind aplicarea sau încetarea aplicării regimului special pentru agricultori, pentru care se utilizează aceleași tipuri de formulare:

Formularul 010 – pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică;
Formularul 016 – pentru persoane juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România;
Formularul 020 – pentru persoane fizice române și străine cu cod numeric personal;
Formularul 070 – pentru persoane fizice care desfășoară activități economice independente sau exercită profesii libere;
Formularul 700 – pentru înregistrarea, modificarea sau radierea mențiunilor fiscale în format electronic.

Citește și ANAF introduce un nou standard pentru modul în care băncile şi alte instituţii financiare comunică datele clienţilor. Fiscul a primit conturi fără beneficiar real sau CNP-ul titularului lipsă

Această categorie de declarații se adresează persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori, conform legislației în vigoare.

 

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Medicamentul pentru obezitate ar putea trata boli și salva vieți. Ce spun cercetătorii: „Poate fi prescris și pacienților cu greutate normală”

Publicat

in

Medicamentul este semaglutida, o substanță activă folosită în tratamentele pentru diabetul de tip 2 și obezitate, are beneficii importante pentru sănătatea inimii – indiferent de pierderea în greutate. Potrivit unui nou studiu amplu realizat de cercetători de la University College London (UCL), administrarea de semaglutidă reduce riscul de infarct miocardic, accident vascular cerebral și deces din cauze cardiovasculare cu aproximativ 20%, chiar și la pacienții care nu au slăbit semnificativ.

Citește și: TikTok-ul rus promovează o pastilă letală: Molecule, medicamentul care promite kilograme în minus, dar care face victime în rândul adolescenților

Medimentul poate fi administrat și persoanelor care nu sunt obeze

Cercetarea, coordonată de profesorul John Deanfield de la UCL, a inclus peste 17.600 de participanți din 41 de țări. Toți pacienții aveau peste 45 de ani, prezentau un indice de masă corporală (IMC) de cel puțin 27 și sufereau de boli cardiovasculare preexistente, însă nu aveau diabet.

Pe parcursul a patru ani, participanții au fost împărțiți aleatoriu în două grupuri: unii au primit injecții săptămânale cu semaglutidă, iar ceilalți un placebo. Rezultatele au arătat că grupul tratat cu semaglutidă a avut o reducere de 20% a evenimentelor cardiovasculare majore, comparativ cu grupul placebo.

Profesorul Deanfield a explicat că semaglutida are efecte complexe, care depășesc simpla reducere a greutății corporale: „O treime din beneficiile asupra sănătății inimii pot fi explicate prin scăderea greutății și a circumferinței taliei, dar două treimi provin din alte mecanisme – cum ar fi reducerea inflamației, îmbunătățirea funcției vasculare și stabilizarea plăcilor de aterom”.

Cu toate acestea, noile date arată că semaglutida poate oferi protecție cardiovasculară și persoanelor care nu suferă de diabet, dar prezintă risc crescut de boli ale inimii. „Rezultatele ne obligă să regândim criteriile de eligibilitate pentru tratamentele cu semaglutidă. Dacă beneficiile pentru inimă nu depind de pierderea în greutate, atunci medicamentul ar putea fi prescris și pacienților cu greutate normală, dar cu risc cardiovascular ridicat”, a mai spus profesorul Deanfield, potrivit Csid.ro.

Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces la nivel mondial, iar factorii precum obezitatea, fumatul, hipertensiunea și stresul joacă un rol major. Faptul că semaglutida poate reduce riscul de infarct și accident vascular cerebral chiar și fără pierdere semnificativă în greutate este o descoperire considerată „revoluționară” de comunitatea medicală.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Doliu în lumea muzicii folk din România. A murit vocea ”Cenaclului Flacăra”

Publicat

in

Doliu în lumea muzicii folk din România. Valentin Moldovan, fost membru al „Cenaclului Flacăra”, a murit la vârsta de 67 de ani.

Doliu în lumea muzicii folk. A murit Valentin Moldovan

Potrivit primelor informații, Valentin Moldovan avea probleme de sănătate. Vestea că ”vocea Cenaclului Flacăra” s-a stins a picat ca un trăsnet pentru colegii de breaslă.

Citește și Este doliu în lumea televiziunii. O cunoscută actriță de seriale tv a murit

Walter Ghicolescu, coleg de scenă și prieten apropiat al lui Valentin, a transmis un mesaj emoționant.

„De astăzi, Moldovan Valentin, colegul de Cenaclu (și uneori chiar de cameră), va cânta în celălalt, de sus, unde mulți — prea mulți și prea devreme — s-au adunat în jurul lui Boss… Acum e în Lumină, e Liber și a încheiat Lupta… cel puțin aici, pe pământ… Dumnezeu să-l odihnească”, a spus Walter Ghicolescu.

Valentin Moldovan s-a născut pe 16 octombrie 1958, în județul Bistrița. Era cunoscut pentru timbrul său cald și versurile sensibile, scrie BZI. 

În 1984 a intrat în Cenaclul Flacăra, mișcare coordonată de poetul Adrian Păunescu.Chiar și după destrămarea Cenaclului Flacăra, Moldovan a continuat să cânte și a participat la festivaluri și evenimente culturale din întreaga țară.

Citește și Doliu în PSD după moartea unui fost senator. Politicianul a fost răpus de o boală nemiloasă

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

VIDEO Declaraţii bizare ale ministrului Ionuţ Moşteanu după explozia scandalului mitei de un milion de euro: „O să mai fie chestii pe care o să le vedeţi în perioada care urmează”

Publicat

in

Moşteanu a subliniat că nu poate comenta un dosar aflat în lucru și că toate informațiile referitoare la investigație vor fi comunicate de procurori atunci când procedurile o vor permite. Acesta a reiterat principiul conform căruia justiția trebuie lăsată să-și facă treaba, insistând asupra angajamentului său personal și politic față de combaterea corupției.

„Nu o să dau mai multe detalii acum, o să mai fie chestii pe care o să le vedeți în perioada care urmează”, a spus ministrul Apărării, subliniind că nu poate discuta în spațiul public elemente legate de un caz aflat în cursul anchetei.

Moșteanu a reafirmat că nu va comenta conținutul dosarului, precizând că investigarea faptelor aparține exclusiv procurorilor.

„Eu nu o să dau mai multe detalii dintr-un dosar aflat pe masa procurorilor. De aici încolo justiția își va face treaba și eu, alături de colegii mei, nu o să ne dăm un milimetru la o parte din fața corupților.”, a precizat acesta, notează Mediafax.

În declarația sa, ministrul a rememorat momentul intrării în politică, afirmând că tragedia de la Colectiv a reprezentat un reper major pentru el și pentru colegii săi de generație politică. Potrivit acestuia, acel episod a fost determinant în formarea nucleului actualei conduceri a partidului din care provine.

Citeşte şi: EXCLUSIV Ministrul Justiției dezvăluie la Puterile Statului când va fi adus Horațiu Potra în România. ”Din punctul meu de vedere, stăm bine”

„Am intrat în politică acum vreo 10 ani, dacă țineți minte, în momentul post-Colectiv, când din cauza corupției au murit oameni. Și ăla e momentul care ne-a adus pe noi cumva din toate păturile sociale și am intrat atunci în partidul lui Nicușor cu toții pentru a ne implica politic. Și acesta este unul din crezurile noastre: o țară fără corupție, o țară mai bună de trăit și pentru asta vom face în fiecare zi ce e corect să facem.”, a explicat Moșteanu.

El a sugerat că ancheta aflată în derulare va cunoaște noi evoluții în perioada următoare.

„O să mai fie chestii pe care o să le vedeți în perioada care urmează.”, a arătat el.

Ministrul Apărării a reafirmat că lupta anticorupție constituie unul dintre principiile fundamentale ale activității sale în executiv.

„Anticorupția mă definește și ne definește pe noi cei de la USR. Atât timp cât sunt într-o funcție publică și am o forță executivă, o să-mi folosesc parte din această forță executivă pentru a curăța de corupție atât cât pot din sistemul pe care îl am în subordine.”, a punctat Moșteanu.

Citeşte şi: Ce spune ministrul Justiţiei despre fuga lui Dani Mocanu. Radu Marinescu: „Proceduri confidenţiale”

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

EXCLUSIV Constantin Enceanu, declarații emoționante la 4 ani de la moartea lui Petrică Mîțu Stoian: „Îmi este dor de el, îi simt lipsa”. Gestul înduioșător prin care încearcă să îi țină amintirea vie

Publicat

in

Constantin Enceanu și Petrică Mîțu Stoian au avut o relație foarte apropiată, iar dispariția lui Mîțu Stoian l-a afectat foarte tare pe colegul și bunul său prieten, care a dezvăluit la un moment dat că că îi era și cel mai mare confident.

Citește și: Cum se menține Constantin Enceanu la 61 de ani. Artistul are numeroase activități și merge la sală: „Am un program foarte încărcat”

Constantin Enceanu: „Sărbătorile nu le petreceam împreună”

Cântărețul de muzică populară a dezvăluit că în apropierea sărbătorilor de iarnă îi simte lipsa cel mai mult, pentru că se distrau mult împreună la filmări și cântări.  De fiecare dată când îi este dor de el, merge la mormântul lui Petrică Mîțu Stoian și îi aprinde o lumânare. Mai mult decât atât, de patru ani încoace, aproape la fiecare spectacol, Constantin Enceanu îi dedică un cântec, pentru a-i păstra amintirea vie în sufletul oamenilor.

Îmi este dor de el, îi simt lipsa, noi am făcut împreună lucruri frumoase. Mai ales de sărbători, eu și colegii mei apropiați ne aducem aminte de el, ce atmosferă frumoasă era atunci când filmam. Păstrez în continuare legătura cu familia lui, de cate ori am ocazia, ne auzim. Când este vreo sărbătoare, chiar dacă nu pot atunci, a doua zi merg la cimitir și îi aprind o lumânare.

Prin cântecul prin care i l-am dedicat aproape la toate spectacolele, încerc să-i țin amintirea vie în sufletul oamenilor. Sărbătorile nu le petreceam împreună, atât el, cât și eu, eram la spectacole de cele mai multe ori, dar a doua sau a treia zi, când aveam timp liber, ne întâlneam și petreceam„, a declarat Constantin Enceanu, pentru romaniatv.net.

Petrică Mîțu Stoian a murit la 61 de ani, la Spitalul Județean din Reșița, după ce fusese transferat de urgență de la o clinică privată, unde urma să urmeze un tratament într-o cameră hiperbară. Dispariția sa fulgerătoare a lăsat un gol imens în sufletele celor care l-au iubit și au crescut cu melodiile sale pline de emoție și dor de viață.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
ACTUALacum 4 ore

Ziarul PROFIT și argeșenii i-au pus pe treabă: Aquaterm oprește apa în Curtea de Argeș și recunoaște: APA NU ESTE POTABILĂ! – VEZI DETALII

După ce, la apelul argeșenilor, ziarul PROFIT si PRO ARGES TV au tras un semnal de alarma pentru a opri...

ACTUALacum 4 zile

Scandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT

După deversarea controlată, dar istorică, a Lacului Vidraru de la începutul săptămânii, locuitorii din Curtea de Argeș au sesizat o...

ACTUALacum 4 zile

Reușită de excepție a primarului Mogaru: Corbi și Jgheaburi au, în sfârșit, apă curentă și canalizare, după 8 ani de așteptare în domnia familiei Baciu

Comunitatea din Corbi marchează un moment asteptat in zadar pe perioada domniei familiei Baciu: la împlinirea unui an de mandat,...

ACTUALacum 5 zile

Apare nou OMD în Argeș, RÂNJETUL CARPAȚILOR – Axat pe promovarea turismului și monitorizarea autorităților

Peisajul turistic argeșean- aflat în mare suferință, se pregătește să întâmpine un nou organism menit să redefinească strategiile de promovare....

ACTUALacum 5 zile

Jurnalistul Iulian Uță îl somează pe Ion Mînzînă: „Ai plecat și pe banii mei? Ieși la raport și explică-mi ce ai făcut în sejurul de lux din Spania!”

Jurnalistul Iulian Uță a lansat un atac dur la adresa conducerii Consiliului Județean Argeș, în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzatoare” de...

Publicitate

Câmpulung

RECLAMA MONETAG

În Trend