NATIONAL
Încă un vot pentru scoaterea educației sexuale din școli. Senatul respinge cererea lui Iohannis și lasă legea în forma inițială
Publicat
acum 5 anila
Autor
admin
Plenul Senatului a respins cererea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii prin care se înlocuiește sintagma „educație sexuală” cu „educație sanitară” și a votat în favoarea formei legii contestate de președinte, care prevede de asemenea necesitate acordului scris al părinților pentru ca elevii să poată studia această disciplină.
Au fost 68 de voturi pentru legea în forma inițială din 92 de senatori prezenți, înainte de votul realizat telefonic. USR s-a abținut de la vot, au votat pentru senatorii PNL, PSD, UDMR și AUR.
Cererea de reexaminare va merge acum la Camera Deputaților, for decizional.
Eliminarea educației sexuale din școli și înlocuirea cu „educație sanitară” – istoric și context
Solicitarea șefului statului de a se reveni la sintagma „educație sexuală” a fost făcută în noiembrie 2020, însă cererea de reexaminare a intrat în dezbaterea parlamentului abia în urmă cu două săptămâni, când comisia de muncă din Senat a dat același vot ca cel din plen, senatorii USR fiind singuri care susțineau solicitarea președintelui.
CCR a decis că legea este constituțională, însă în 4 noiembrie 2020 președintele a trimis-o în parlament pentru reexaminare.
Legea care modifică Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în forma în care a fost trimisă la promulgare, prevedea astfel:
„Art. 46, alineatul i)
- Derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor”.
Ce solicitase președintele Iohannis în cererea de reexaminare
În cererea de reexaminare, președintele Iohannis preciza că înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității obținerii acordului scris al părinților a generat numeroase critici, atât din partea experților din domeniul educației, cât și a organizațiilor neguvernamentale, îndeosebi a celor reprezentative ale tinerilor și elevilor.
„Prin introducerea sintagmei „educație pentru viață, inclusiv educație sanitară”, textul de lege se îndepărtează de principiul „promovării educației pentru sănătate” prevăzut în art. 3 lit. r) din Legea nr. 1/2011. Practic, reglementate în acest mod, programele de educație pentru sănătate sunt evidențiate doar prin educația sanitară, componenta de educație pentru sănătate sexuală fiind, astfel, eliminată sau simplificată la transmiterea în mod exclusiv de informații cu privire la igiena personală. Ideea de educație sanitară este una desuetă, ce nu mai corespunde conceptului actual privind sănătatea publică. Educația sanitară, fiind un termen utilizat înainte de anul 1990, cuprindea doar activități de asigurare a igienei”, se arată în cererea președintelui.
Șeful statului adăuga că importanța educației pentru sănătate, mai ales a educației sexuale rezultă îndeosebi din necesitatea asigurării unui climat sănătos, în deplină siguranță pentru realizarea relațiilor dintre indivizi, care să garanteze integritatea fizică și psihică a acestora.
De asemenea, Iohannis susținea că obligativitatea existenței acordului din partea părinților are ca efect restrângerea accesului copiilor la o educație adecvată, cu atât mai mult cu cât această limitare nu se aplică și în cazul altor tipuri de programe.
„Această măsură legislativă este de natură să creeze un obstacol în realizarea interesului superior al copilului, astfel cum acesta este prevăzut de convențiile internaționale la care România este parte și care trebuie să primeze dreptului părintelui de a decide pentru copilul său”, preciza președintele.
Cîmpeanu vrea educație sexuală în școli. Ce propune ministrul Educației
”Nu este o disciplină care să poată fi predată în fiecare săptămână, o oră pe săptămână. Propunerea Ministerului Educației este aceea de a fi integrată pentru repartizare a noțiunilor treptat, alături de disciplina de educație sanitară, într-un concept modular educație pentru viată care să aibă o oră pe săptămână. Să se numească educație sexuală componenta în cadrul conceptului „educației pentru viață” de la clasa a cincea până la clasa a 12-a.
Ceea ce propun eu este un concept integrat, toate aceste discipline foarte importante – educație sexuală, financiară, juridică – să fie cuprinse într-o manieră inteligent repartizată, modular, pe parcursul celor patru ani de gimnaziu și patru ani de liceu”, a declarat Cîmpeanu, într-o conferință de presă.
În ceea ce privește acordul părinților, propunerea ministrului Educației este aceea ca „acordul părintelui va fi necesar în următoarea formă: toți elevii să se înscrie, părinții având posibilitatea retragerii”, așa cum s-a întâmplat în 2015 în cazul orei de religie.
„Programa de la opțional este publică, este foarte inteligentă și bine gândită”, a spus Cîmpeanu.
Potrivit ministrului, educația sexuală ar trebui predată de profesorii de biologie sau cadre medicale.
Citește și:
![]()
Poate îți place și...

Viorel Pașca vrea ca o parte dintre bolnavii luați din azile să fie trimiși înapoi: „Sunt ținuți împotriva voinței lor în anumite locuri”

Fraudă prin SMS în numele Ministerului Transporturilor. Destinatarii sunt anunțați că au condus cu viteză peste limita legală

Cristina Cioran, dezvăluiri privind viața de mamă singură: „Uneori sunt foarte frustrată și mi se pare nedrept”
DIVERSE
Viorel Pașca vrea ca o parte dintre bolnavii luați din azile să fie trimiși înapoi: „Sunt ținuți împotriva voinței lor în anumite locuri”
Publicat
acum 2 orela
14 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Viorel Pașca a solicitat autorităților astăzi, 14 iulie, reîntoarcerea pacienților vulnerabili care ar fi ținuți împotriva voinței lor în anumite locuri.
„Domnule Prefect, domnule ministru al sănătății, domnule ministru al muncii și protecției sociale, domnilor directori ai AJPIS, ANPIS, DSP, DGASPC, CJ. Având în vedere cele întâmplate în aceste zile cu bolnavii de la Dumbrava, inclusiv că o parte dintre ei sunt ținuți împotriva voinței lor în anumite locuri deși au domiciliul în Dumbrava, sau Tinca, vă rog să luați măsurile ce se impun pentru ca aceștia să poată reveni acolo unde locuiesc de fapt și de drept și unde doresc să locuiască”, a transmis Viorel Pașca pe Facebook, în primul mesaj după ce Curtea de Apel București a decis că poate fi judecat în libertate, fără nicio măsură preventivă împotriva lui.
Totodată, Pașca a menționat că este dispus să încerce să intre în legalitate cu azilele pe care le deține.
„În ce privește autorizația invocată, țin să vă informez că sunt dispus să ne întâlnim pentru a discuta și găsi soluții pentru a «intra în legalitate», mai precis să beneficiem de autorizație de funcționare pentru câteva case din Dumbrava și Incești”
„Având în vedere situația disperată a acestor oameni și a multor altora ca ei, precum și datoria și interesul dumneavoastră pentru a aduce un plus de mai bine în viața lor, aștept să mă informați despre data și locul în care ne putem întâlni pentru a discuta modul în care vom soluționa această problemă. Dacă doriți, puteți veni la Dumbrava pentru a vedea și discuta la fața locului despre condițiile și măsurile ce se impun în acest sens”, a mai adăugat acesta.
Magistrații Curții de Apel București au anunțat luni, 13 iulie, decizia definitivă în cazul lui Pașca. Acesta va fi cercetat în stare de libertate, fără nicio măsură împotriva sa. Astfel, acesta a scăpat și de arestul preventiv solicitat de DIICOT, dar și de controlul judiciar sub care se afla din 2 iulie.
![]()
DIVERSE
Fraudă prin SMS în numele Ministerului Transporturilor. Destinatarii sunt anunțați că au condus cu viteză peste limita legală
Publicat
acum 2 orela
14 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Autorităţile avertizează că mesajele nu sunt reale şi reiterează ideea că Ministerul Transporturilor nu transmite amenzi prin SMS şi nu solicită plata acestora prin linkuri primite pe telefon.

„Atenţie la tentativele de fraudă prin SMS! În ultimele ore circulă mesaje SMS care folosesc în mod fraudulos numele Ministerului Transporturilor, prin care destinatarii sunt anunţaţi că ar fi fost surprinşi de camerele de supraveghere circulând cu viteză peste limita legală şi sunt îndemnaţi să acceseze un link pentru plată sau contestaţie. Aceste mesaje NU sunt autentice”, au transmis, marţi, pe pagina de Facebook, oficialii DRDP Craiova.
Aceștia recomandă:
- Nu răspundeţi la astfel de mesaje;
- Nu accesaţi linkurile primite;
- Nu introduceţi date personale sau bancare pe paginile indicate.
Citește și: Ambrozia poate provoca alergii severe. Amenzi de zeci de mii de lei pentru cei care nu curăță terenurile
„Reamintim că Ministerul Transporturilor nu transmite amenzi prin SMS şi nu solicită plata acestora prin linkuri primite pe telefon. În cazul sancţiunilor contravenţionale, acestea se comunică în mod oficial, prin proces-verbal de constatare a contravenţiei, transmis prin Poşta Română, în condiţiile prevăzute de lege”, precizează instituţia citată.
Autorităţile recomandă ca cei care primesc un astfel de mesaj să-l şteargă şi, dacă este cazul, să sesizeze autorităţile.
![]()
DIVERSE
Reguli stricte pentru bagajele de mână la avion. Pasagerii pot fi taxați suplimentar cu 70 euro
Publicat
acum 3 orela
14 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Suntem în plin sezon al vacanțelor și concediilor, iar românii călătoresc mai mult în această perioadă. La cele mai multe companii aeriene, inclusiv cele low-cost, bagajul de mână (geantă, rucsac sau geantă pentru laptop) este inclus în preț, dacă încape sub scaunul din față în avion. Dimensiunile standard pentru acest bagaj sunt:
- La Wizz Air: Maximum 40×30×20 cm, greutate de până la 10 kg.
- La Ryanair: Maximum 40×30×20 cm, greutate de până la 10 kg
Pe lângă rucsacul permis, sunt pasageri care mai pun pe umăr şi o geantă mică la îmbarcare. În multe cazuri, oamenii speră că aceste bagaje suplimentare vor fi acceptate.
„Azi am plătit 70 de euro pentru că aveam poșeta pe umar!”, a scris pe Facebook o pasageră revoltată.
În România, verificarea bagajelor la îmbarcare este făcută, de obicei, de firme externe care lucrează pentru companiile aeriene. Angajaţii trebuie să fie atenţi la orice abatere, pentru că firma poate fi sancţionată. Pentru a încuraja verificările mai stricte, şeful unei companii low-cost a anunţat bonusuri de 2,5 euro pentru fiecare bagaj supradimensionat taxat.
„În multe cazuri, pasagerii mai ascund din bagaje la check in, iar la îmbarcare se prezintă cu bagaje care nu sunt achitate. Datoria noastră este să încasăm aceste taxe. În cazul în care compania aeriană trimite pe zboruri supervizori şi constată că compania de handling nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate este penalizată”, explică Mariana Ion, director comercial companie de handling, citată de observatornews.ro.
În curând va intra în vigoare o directivă votată în Parlamentul European. Pasagerii vor putea zbura la bord cu o piesă de bagaj de 7 kg inclusă în preţ, dar şi cu o geantă mică. Specialiştii spun că această nouă regulă va avea probabil şi un cost suplimentar.
![]()
DIVERSE
O altă dronă rusească, de tipul celei căzute la Galaţi, s-a prăbuşit în Republica Moldova. Avea 50 de kg de explozibil
Publicat
acum 3 orela
14 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) l-a convocat marți, 14 iulie, pe ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, după ce o nouă dronă de fabricație rusească a căzut pe teritoriul R. Moldova în noaptea de 13 iulie.
La impactul cu solul, a explodat rezervorul cu benzină al dronei – nu și explozibilul. Nu au fost raportate victime. Autoritățile moldovene au identificat-o preliminar drept Gheran-2, versiunea rusească a dronei iraniene Shahed-136. Aceasta transporta 50 de kilograme de explozibil și a căzut în apropierea unei case. Proprietarii au fost evacuați, zona a fost securizată, iar oamenii legii desfășoară cercetări la fața locului. Un tractor sapă o groapă adâncă în preajmă, pentru detonare controlată.
VIDEO Ucraina continuă atacurile cu drone în Rusia, incendiu la o mare rafinărie de petrol
Dronă cu componente chinezești? Drona este similară celor căzute anterior în localitatea Tudora, raionul Ștefan Vodă și în alte regiuni ale Republicii Moldova . Potrivit surselor DW din structurile de forță de la Chișinău, dacă ar fi explodat, consecințele puteau fi tragice, deoarece drona, după ce a trecut printre doi piloni de electricitate, a căzut chiar în apropierea unei case în care se aflau oameni.
După o analiză vizuală a dronei căzute la Copanca, unii experți de la Chișinău au admis că ar putea fi vorba de o dronă Garpiya-A1, produsă cu componente chinezești pentru armata rusă la uzina IEMZ „Kupol” din Izhevsk. Versiunea apare într-o analiză a experților comunității WatchDog, care atenționează asupra marcajului „КК 17…” de pe corpul aparatului de zbor. Garpiya-A1 arată aproape identic cu Shahed-136 și Gheran-2, de aceea identificarea preliminară drept „Gheran-2/Shahed-136” este explicabilă.
Reuters a documentat anterior că Garpiya-A1 este produsă de „Kupol” folosind motoare chinezești L550E și alte componente importate din China. În 2025, Reuters a relatat că aceste motoare erau expediate către Rusia sub denumirea falsă de „unități industriale de răcire”, pentru evitarea sancțiunilor.
„Verdictul definitiv trebuie să vină din expertiza motorului, electronicii, antenei de navigație și marcajelor interne. Dar prefixul „КК” nu este un detaliu nesemnificativ. El arată că drona care a ajuns în Moldova poate fi una mai sofisticată și ca urmare, mai periculoasă. Indiferent de modelul exact, esența nu se schimbă: o armă de atac lansată de Federația Rusă a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Diferența este că s-ar putea să nu fie doar o dronă iraniană copiată de Rusia, ci produsul unei linii ruso-chineze de aprovizionare militară, adaptată pentru a trece mai ușor prin sistemele de bruiaj și apărare”, menționează experții WatchDog.
MAE: Moldova își menține angajamentul de a-și apăra suveranitatea
Într-o reacție publică, MAE de la Chișinău a condamnat violarea spațiului aerian al Republicii Moldova. Instituția califică incidentul drept „o încălcare gravă și inacceptabilă a spațiului aerian al Republicii Moldova” și afirmă că acesta demonstrează încă o dată că războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei generează riscuri directe pentru securitatea cetățenilor Republicii Moldova și a întregii regiuni.
Rusia a atacat Kievul cu rachetă balistică. Alertă de raid aerian
MAE a reiterat că Republica Moldova își menține angajamentul de a-și apăra suveranitatea, independența și integritatea teritorială și va continua cooperarea cu partenerii internaționali pentru consolidarea securității și rezilienței țării în fața unor astfel de amenințări.
UE cumpără un sistem de apărare aeriană cu rază medie de acțiune pentru Moldova
UE a decis să aloce suplimentar Republicii Moldova 120 milioane de euro pentru consolidarea apărării antiaeriene prin Fondul european pentru pace. Decizia a fost validată luni, 13 iulie, de către Consiliul UE. Banii sunt destinați pentru achiziționarea unui sistem de apărare aeriană cu rază medie de acțiune pentru Forțele Armate ale Republicii Moldova. Ajutorul suplimentar completează sprijinul acordat anterior prin Fondul european pentru pace pentru dezvoltarea capacităților de supraveghere aeriană și apărare antiaeriană a Moldovei. Prin noua măsură, sprijinul total acordat Republicii Moldova prin Fondul european pentru pace ajunge la 317 milioane de euro, bani alocați începând cu anul 2021.
De la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, spațiul aerian național a fost survolat ilegal de zeci de drone și rachete. În mai multe cazuri, aparate de zbor sau fragmente ale acestora au fost depistate în mai multe raioane.
Un incident similar cu cel de la Copanca a avut loc pe 8 iunie curent, când o dronă a explodat în apropierea satului Lopatna din raionul Orhei. De asemenea, pe 13 mai, o dronă de tip Shahed a traversat mai multe raioane înainte de a dispărea în zona Giurgiulești, fiind detectată de radarele Armatei Naționale și observată chiar și de localnici.
Un alt caz grav a fost înregistrat pe 17 martie curent, când o dronă de tip Gheran-2, încărcată cu explozibil, a fost descoperită pe un câmp din satul Tudora, raionul Ștefan Vodă, în apropierea frontierei cu Ucraina. La fel ca și aparatul de zbor depistat la Copanca, drona de la Tudora a fost neutralizată de echipele de geniști prin detonare controlată.
![]()
DIVERSE
Nicușor Dan, mulțumit că funcționăm în continuare în ”logica pro-occidentală”. ”Cum ar fi ca România, din senin aşa, să aibă un guvern în care o parte din miniştri să se opună pachetului de sancţiuni pentru Rusia”
Publicat
acum 3 orela
14 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

România încă nu are guvern ”plin”, depășirea crizei politice pare departe, însă, cu toate astea, președintele Nicușor Dan remarcă un lucru favorabil. Și anume faptul că funcționăm în continuare în ”logica pro-occidentală”.
Șeful statului spune că a remarcat voci care ignoră, pur și simpu, riscul unui ”experiment” în care să avem în guvern miniștri care, de pildă, ”să se opună pachetului de sancţiuni pentru Rusia”.
”Oamenii aşteaptă ca această criză să se termine, pentru că au o incertitudine cu privire la viaţa lor. Deci e rău că nu avem, după toate săptămânile astea, un guvern. Pe de altă parte, este totuşi bine că continuăm să funcţionăm în logica în care nu se pune în discuţie de către liderii de partid, nu se pune în discuţie direcţia pro-occidentală. Pentru că am văzut lideri de opinie, chiar politicieni din partide care spun că n-ar fi o mare scofală să facem un experiment şi să-i invităm pe unii şi pe alţii. Încerc să nu dau nume de partide. Să-i invităm să facă parte din guvern”, a declarat Nicuşor Dan la Ştirile ProTV.
S-a discutat acum de al doisprezecelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei pe fondul războiului din Ucraina, pe care să-l dea Uniunea Europeană. Cum ar fi ca România, din senin aşa, să aibă un guvern în care o parte din miniştri să se opună pachetului de sancţiuni pentru Rusia. România are multe restanţe, dar cel puţin în formate europene, în formate NATO, există încredere că România păstrează direcţia şi exact lucrul ăsta n-aş vrea să-l pierdem. Adică ar fi dramatic să-l pierdem”, a spus, la stirileprotv, Nicuşor Dan.
Întrebat cum ar reacţiona daca un partid l-ar anunţa că vrea să guverneze alături de AUR, președintele a răspuns: ”N-au venit, pentru că au înţeles de la început că nu eu, ci România, din două perspective – una de securitate şi una de securitate economică, ca să spunem, să prevenim retrageri de fonduri, cum vă aduc aminte că era vorba înainte de alegerile prezidenţiale de acum un an -, din aceste două motive, partidele înţeleg şi încearcă să evite acest scenariu”.
În contextul negocierilor pentru instalarea unui nou guvern, Nicușor Dan a subliniat constant că nu dorește ca majoritatea necesară să fie obținută cu suportul AUR.
Citește și Anunţul AUR după eşecul negocierilor de la Cotroceni. Petrişor Peiu, avertisment pentru Nicuşor Dan
![]()
ACTUAL
FOTO Pupăza, surprinsă într-un moment rar în Parcul Natural Lunca Mureșului
Publicat
acum 3 orela
14 iulie 2026Autor
admin

O pupăză care cântă, în timp ce îşi înfoaie penele din jurul gâtului şi coboară ciocul, a fost surprinsă în imagini, în Parcul Natural Lunca Mureşului, imaginile fiind distribuite de către Romsilva. Potrivit specialiştilor, Lunca Mureşului Inferior este un ecosistem tipic zonelor umede, cu păduri aluviale, ape curgătoare şi lacuri, zăvoaie şi şleauri de câmpie, fiind un important loc de cuibărire pentru aproximativ 200 de specii de păsări, multe din ele strict protejate, potrivit news.ro.
”O moţată, surprinsă în Parcul Natural Lunca Mureşului. Pupăza este uşor de reperat după sunetele pe care le scoate şi după penajul pestriţ. Atunci când cântă, pasărea îşi înfoaie penele din jurul gâtului şi coboară ciocul. În acelaşi timp, strânge penele crestei care apar ca un al doilea cioc îndreptat în sus”, au scris, marţi, pe Facebook, reprezentanţii Romsilva, publicând mai multe imagini care surprind o pupăză.
Specialiştii avertizează că, în România, pupăza poate fi întâlnită doar în perioada sezonului cald, când găseşte hrană din abundenţă şi condiţii prielnice creşterii puilor.
Această pasăre poate fi văzută în apropierea terenurilor cultivate, a livezilor, dar şi în poieniţe cu arbori izolaţi, unde adesea îşi face cuibul şi îşi îngrijeşte puii.
Rolurile sunt bine stabilite: femela se ocupă de clocirea celor 5-8 ouă şi de creşterea puilor, iar masculul este responsabil cu hrănirea partenerei şi a puilor până când aceştia părăsesc cuibul, aproximativ după o lună de la eclozare.
Parcul Natural Lunca Mureşului are o suprafaţă de 17.455 de hectare şi este situat în vestul ţării, pe teritoriul judeţelor Arad şi Mureş, de-a lungul râului Mureş.
”Lunca Mureşului Inferior este un ecosistem tipic zonelor umede, cu păduri aluviale, ape curgătoare şi lacuri, zăvoaie şi şleauri de câmpie, fiind un important loc de cuibărire pentru aproximativ 200 de specii de păsări, multe din ele strict protejate”, precizează specialiştii Romsilva.
![]()

Viorel Pașca vrea ca o parte dintre bolnavii luați din azile să fie trimiși înapoi: „Sunt ținuți împotriva voinței lor în anumite locuri”

Fraudă prin SMS în numele Ministerului Transporturilor. Destinatarii sunt anunțați că au condus cu viteză peste limita legală

Reguli stricte pentru bagajele de mână la avion. Pasagerii pot fi taxați suplimentar cu 70 euro

O altă dronă rusească, de tipul celei căzute la Galaţi, s-a prăbuşit în Republica Moldova. Avea 50 de kg de explozibil

PENIBILII PSD! Primăria Budeasa dă cu picamerul în propria incompetență: Se demolează pista de biciclete cunoscută drept urina boului!

Călin Georgescu vine duminică în Târgul de la Domnești! Mînzînă și social-democrații exultă: ĂSTA DA FESTIVAL!!!

DEZASTRU LA BACALAUREAT în Curtea de Argeș: Aproape jumătate dintre candidați au picat examenul! „Vlaicu Vodă” rămâne singura excepție

ALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!

Exclusiv: Aspretele, abandonat definitiv? Se desființează și ultima asociație care lupta pentru protecția „peștișorului de aur”

Incident la Secția de Poliție Rurală Tigveni: Unui polițist de 40 de ani i s-a făcut rău în timpul serviciului – Reacția bizară a managerului spitalului Curtea de Arges

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

PENIBILII PSD! Primăria Budeasa dă cu picamerul în propria incompetență: Se demolează pista de biciclete cunoscută drept urina boului!
Banii publici se scurg din nou în gropile incompetenței administrative din județul Argeș. La ceva timp după ce ziarul nostru...

Premieră în Argeșul PSD: Un cetățean cere ordin de protecție împotriva primarului din Albota, Ion Dumitru
Administrația locală din județul Argeș este zguduită de un scandal fără precedent. Pentru prima dată, un cetățean cere în instanță...

Droguri și arme confiscate de jandarmi la Târgul din Bradu | Zeci de branșamente ilegale la rețeaua electrică în Hârtiești
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș au desfășurat o serie de acțiuni intense în ultimele zile, finalizate...

Distributie Oltenia câștigă Trofeul Electricianului 2026 faza națională – VEZI LISTA CÂȘTIGĂTORILOR
În perioada 5-10 iulie 2026, reprezentanții Distribuție Oltenia au luat parte la Trofeului Electricianului, ediția cu numărul 44. Specialiști din...
Curtea de Argeș

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!
Tensiune la cote maxime, în această dimineață, la ușa biroului primarului din Curtea de Argeș! Consilierul local Dan Petrescu a...

A furat dintr-o mașină din parcarea Bisericii din Curtea de Argeș și A FOST ARESTAT
La data de 11 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Curtea de Argeș, cu sprijinul polițiștilor Biroului de Ordine...

Tradiție de suflet: Fundația „Corbii de Piatră” a premiat excelența la Evaluarea Națională pentru al nouălea an consecutiv
Duminică, 12 iulie, comunitatea din localitate a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a celebra performanța în educație. Membrii Fundației „Corbii...

Eveniment special la Poienărei, Argeș – Comemorarea „Haiducilor Muscelului”, o atffel de evocare istorică a Rezistenței Anticomuniste din Muscel
Pe data de 18 iulie 2026, comunitatea din satul Poienărei (comuna Corbi, județul Argeș) devine un spațiu sacru de regăsire...

Batjocură în „Orașul Regal”: O întreagă stradă rămâne zilnic fără apă, în timp ce autoritățile ridică din umeri
Coșmarul secetei la robinete pare să nu mai aibă sfârșit pentru locuitorii din Curtea de Argeș. După ce s-au confruntat...
Mioveni

Tragedie în Argeș: Un jandarm din Pitești a murit într-un accident cumplit de motocicletă
O noapte care trebuia să fie liniștită s-a transformat într-un coșmar pe șoselele din județul Argeș. Un bărbat în vârstă...

Sondajul care confirmă schimbarea în Argeș: PSD e deja istorie, AUR rămâne pe primul loc
Scena politică din Argeș este zguduită din temelii de cel mai recent sondaj de opinie realizat de Smart Political Consultancy...

Prăpăd în Pitești și în Argeș după ploile torențiale de azi noapte
O furtună violentă însoțită de ploi torențiale a lovit puternic aseară județul Argeș, lăsând în urmă străzi inundate, subsoluri pline...

Argeșul cu de toate! O puștoaică de 16 ani, beată criță, a căzut de la etaj
Județul Argeș continuă să fie scena unor evenimente de-a dreptul șocante, care ridică mari semne de întrebare cu privire la...
Câmpulung

ALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!
Lovitură grea pentru zootehnia românească și pentru crescătorii de animale din județul Argeș! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța...

E jale în Argeșul educat de PSD! ȘCOLI cu promovabilitate ZERO la Evaluarea Națională – VEZI LISTA PREMIANȚIOR… PSD
Sloganurile electorale se lovesc crunt de realitate! În timp ce liderii politici locali se laudă cu investiții și proiecte de...

Record național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!
O dezvăluire explozivă făcută în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO ARGEȘ TV scoate la iveală mecanismul prin care...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniAu chiulit la evaluare în stil PSD: La Tigveni s-a strigat „prezent” în pustiu! Un singur elev a salvat onoarea unei școli părăsite de restul clasei
ACTUALacum 2 săptămâniUn fost deputat PSD Argeș îl desființează pe Ion Mînzînă – „Un bețiv arogant și libidinos”
ACTUALacum 2 săptămâniSalariul minim net crește la 2.699 de lei de la 1 iulie 2026. Cum îți recalculezi corect bugetul lunar
ACTUALacum o săptămânăINCOMPETENȚĂ LA CJ ARGEȘ: Încă un drum crucial se va închide din cauză de… lene! DJ 703H Curtea de Argeș – Sălătrucu, la un pas de colaps
ACTUALacum 5 zileCălin Georgescu vine duminică în Târgul de la Domnești! Mînzînă și social-democrații exultă: ĂSTA DA FESTIVAL!!!
ACTUALacum 2 săptămâniArgeșul cu de toate! O puștoaică de 16 ani, beată criță, a căzut de la etaj
ACTUALacum 6 zileDEZASTRU LA BACALAUREAT în Curtea de Argeș: Aproape jumătate dintre candidați au picat examenul! „Vlaicu Vodă” rămâne singura excepție
ACTUALacum 2 săptămâniE jale în Argeșul educat de PSD! ȘCOLI cu promovabilitate ZERO la Evaluarea Națională – VEZI LISTA PREMIANȚIOR… PSD











Ultimele Comentarii