NATIONAL
Ilham Aliev contrează dur Kremlinul în cazul prăbușirii avionului de pasageri: ‘Arată clar că partea rusă voia să muşamalizeze cazul’

Publicat
acum 2 luniin
De
admin

Preşedintele Azerbaidjanului a acuzat duminică Rusia că a vrut să ascundă faptul că avionul companiei naţionale azere care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost avariat de tiruri ce proveneau de pe teritoriul rus şi a cerut ca Moscova să îşi ceară scuze public, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Ilham Aliev a estimat că diverse versiuni ale faptelor pe care Rusia le-a avansat după prăbuşire „arată clar că partea rusă voia să muşamalizeze cazul”. „A admite vinovăţia (sa), a prezenta scuze în timp util Azerbaidjanului, care este considerată o ţară prietenă, şi a informa publicul cu privire la acest subiect, iată atâtea măsuri şi etape care ar fi trebuit luate”, a declarat Aliev într-un interviu televizat, preluat de agenţia de presă Azertag.
Preşedintele azer a afirmat că avionul companiei Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan, provocând moartea a 38 de persoane, a fost vizat de tiruri ce proveneau dinspre teritoriul rus, în condiţiile în care pista unei rachete antiaeriene ruse pare să se confirme.
„Faptele sunt acelea că avionul civil azer a fost avariat din exterior deasupra teritoriului rus (…), coada avionului a fost grav avariată de tiruri provenind de la sol”, a declarat Aliev în interviu. El a declarat de asemenea că avionul a fost făcut „incontrolabil” prin mijloace militare de bruiaj electronic.
Zborul J2-8243, care efectua o cursă între Baku şi capitala cecenă Groznîi, s-a prăbuşit miercuri în apropiere de Aktau, în Kazahstan, după ce a fost redirecţionat din sudul Rusiei, unde mai multe oraşe erau atacate de drone ucrainene. Cel puţin 38 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragediei aeriene.
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care avionul încerca să aterizeze.
Putin a declarat, într-o convorbire telefonică cu omologul său azer Ilham Aliev, că „avionul de linie azer a încercat în mai multe rânduri să aterizeze pe aeroportul din Groznîi. În acelaşi timp, Groznîi, Mozdok şi Vladikavkaz erau atacate de drone de luptă ucrainene şi apărările antiaeriene ruse au răspuns la aceste atacuri”.
Poate vrei sa citesti
VIDEO Tucker Carlson face o dezvăluire explozivă: Ucrainenii vând armele SUA către cartelurile de droguri
Joao Fonseca, campion la Buenos Aires la doar 18 ani: Primul titlu ATP al carierei
Cazul Călin Georgescu le-a dat idei și altora: Un candidat cu șanse mari a fost interzis pentru minciuni spuse în Parlament
Rusofilii de peste Prut se uită încruntat! Statuia Reginei Maria va fi inaugurată la Chișinău
VIDEO Vlad Popescu Piedone a ieșit să supravegheze procesul de deszăpezire în Sectorul 5
VIDEO Îl mai țineți minte pe ‘Pavarotti din Carpați’? Cum arată și cu ce se ocupă acum Costel Busuioc, zidarul care a uimit o lume întreagă
NATIONAL
VIDEO Tucker Carlson face o dezvăluire explozivă: Ucrainenii vând armele SUA către cartelurile de droguri

Publicat
acum 24 de minutein
17 februarie 2025De
admin

Jurnalistul american Tucker Carlson a spus, într-un interviu cu colonelul Daniel Davis, că ucrainenii vând aproape jumătate dintre armele primite din SUA către cartelurile de droguri din Mexic. În acest fel, soldații americani de la granița cu Mexicul se trezesc că sunt atacați cu propriile arme.
„Realitatea este că armata ucraineană vinde un procent uriaș, până la jumătate din armele pe care noi le trimitem, jumătate! Și nu glumesc când spun asta, știu asta, nu sunt niște speculații. Ei le vând, iar o mare parte din ele ajung la cartelurile de droguri de la granița noastră. Deci aceasta este o crimă, <…> agențiile noastre de informații sunt pe deplin conștiente de acest lucru. Îmi spuneți că nu profită de asta? Bineînțeles că [profită]. Credeți că CIA nu profită din asta? Ba da, profită. Nu pot dovedi asta, dar cred că <…>! Trimitem aceste arme în Ucraina, miliarde, sute de miliarde de dolari, iar acestea sunt furate și vândute dușmanilor noștri reali”, a subliniat jurnalistul.
Anterior, Carlson a declarat că „armata ucraineană vinde aproximativ jumătate din armele pe care le primește din Statele Unite pe piețele negre internaționale, iar acestea ajung, în unele cazuri, în cartelurile de droguri din America Latină”.
„Asta se întâmplă. Și le puteți cumpăra. Am vorbit cu cineva care a cumpărat astfel de arme, de fapt”, a adăugat el.
NATIONAL
Joao Fonseca, campion la Buenos Aires la doar 18 ani: Primul titlu ATP al carierei

Publicat
acum 26 de minutein
17 februarie 2025De
admin

Brazilianul Joao Fonseca, locul 99 mondial, a câştigat duminică turneul ATP 250 de la Buenos Aires, obţinând primul titlu al carierei sale în circuitul principal, scrie news.ro.
În finală, jucătorul sud-american l-a învins pe argentinianul Francisco Cerundolo, scor 6-4, 7-6 (7/1), şi a devenit, la 18 ani, 5 luni şi 26 de zile, al 10-lea cel mai tânăr jucător care câştigă un turneu ATP din 1990 încoace.
„A fost o săptămână incredibilă, am realizat ceva ce nu credeam că pot. Este foarte dificil să joci aici împotriva a patru argentinieni (pe rând în timpul turneului, n.r.), dar sprijinul brazilian m-a ajutat. Mental, am fost foarte puternic, am fost pozitiv, iar asta m-a ajutat în final”, a declarat el.
Recordul de precocitate este deţinut de australianul Lleyton Hewitt. Fostul nr.1 mondial a câştigat primul dintre cele 30 de titluri ale sale la vârsta de 16 ani, 10 luni şi 18 zile. S-a întâmplat în Adelaide, în 1998.
Câştigător al Next Gen Finals la sfârşitul anului trecut, rezervat jucătorilor sub 21 de ani, Fonseca, care a jucat prima sa finală la un turneu ATP, va ocupa luni locul 68 în lume, cea mai bună clasare a sa.
NATIONAL
Cazul Călin Georgescu le-a dat idei și altora: Un candidat cu șanse mari a fost interzis pentru minciuni spuse în Parlament

Publicat
acum 34 de minutein
17 februarie 2025De
admin

Liderul partidului de opoziție din Singapore, Pritam Singh, a fost găsit vinovat la două acuzații legate de minciuni spuse în Parlament. Verdictul instanței l-ar putea împiedica pe Singh să candideze la alegerile din acest an. Politicianul se declară nevinovat.
În România, Călin Georgescu a generat o situație asemănătoare din cauza surselor dubioase de finanțare în campania electorală, iar Dianei Șoșoacă i-a fost interzisă candidatura pentru declarații care atacă statul de drept.
Un tribunal din Singapore l-a găsit pe liderul de opoziție al Partidului Muncitorilor, Pritam Singh, vinovat de două acuzații de minciună la adresa parlamentului. Verdictul a fost anunțat luni, potrivit Reuters.
În plus, procurorii au cerut amenda maximă de 7.000 de dolari din Singapore pentru fiecare dintre acuzații. Conform legii locale, dacă amenzile combinate se ridică la mai mult de 10.000 de dolari sau dacă acuzatul este închis mai mult de un an, persoana nu mai poate candida.
Singh care a pledat nevinovat a fost acuzat de un parlamentar că în 2021 a mințit în fața unei comisii parlamentare.
NATIONAL
Rusofilii de peste Prut se uită încruntat! Statuia Reginei Maria va fi inaugurată la Chișinău

Publicat
acum 35 de minutein
17 februarie 2025De
admin
Rusofilii de peste Prut se uită încruntat! Statuia Reginei Maria va fi inaugurată în curând în scuarul Liceului „Gheorghe Asachi” din centrul Chișinăului. Instituția a purtat numele reginei în perioada interbelică.
Sculptura este în proces de turnare, mai mulți experți contribuind la perfecționarea ei, conform ziarulnational.md.
Restaurarea monumentelor interbelice de pe teritoriul Republicii Moldova continuă. În ultimii ani, au fost reconstruite busturi ale Regelui Ferdinand I și ale altor personalități, dar și opere ca Monumentul celor trei martiri din Chișinău și bustul Generalului Stan Poetaș.
Aceste proiecte au fost inaugurate cu participarea reprezentanților Casei Regale a României, parlamentari, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și oficialități din România și Republica Moldova.
Statuia Reginei Maria va fi inaugurată în curând la Chișinău, datorită eforturilor avocatului dr. Iulian Rusanovschi, fondatorul Asociației „Monumentum”, care a coordonat proiectul timp de 7 ani.
Sculptura este realizată de Veacelsav Jiglițchi, iar pentru asigurarea unui nivel artistic înalt a fost înființată o comisie internațională de experți, incluzând sculptori din 3 țări.
Costul lucrărilor s-au ridicat sunt la aproximativ 60 de mii de euro, iar proiectul este realizat din donații. Numele tuturor donatorilor vor fi trecute într-un album care va vedea lumina tiparului odată cu inaugurarea statuii, notează organizația.
NATIONAL
VIDEO Vlad Popescu Piedone a ieșit să supravegheze procesul de deszăpezire în Sectorul 5

Publicat
acum 43 de minutein
17 februarie 2025De
admin

Vlad Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, a ieșit pe teren să supravegheze procesul de deszăpezire din sectorul pe care îl păstorește.
”Am promis că zăpada nu ne va lua prin surprindere și mă țin de cuvânt. Încă de azi-noapte sunt prin sector să mă asigur că Sectorul 5 este deszăpezit și se circulă în condiții de siguranță.
M-am urcat personal la volanul unei mașini dotate cu lamă și am mers pe străzile dintre blocuri, pentru că este esențial ca locuitorii sectorului să poată circula și pe acolo, nu doar pe străzile principale.
❗️Mai mult, am dispus ca toți directorii din cadrul Primăriei să se afle la bordul unui astfel de autovehicul de deszăpezire, pentru a monitoriza situația străzilor adiacente.
S-a acționat, pe timpul nopții, cu 66 utilaje ale societății Salubrizare Sector 5, care au distribuit 700 de tone de material antiderapant. 100 de lucrători stradali au efectuat operațiuni de combatere a poleiului în zonele de interes, precum spitale, stații STB sau guri de metrou.
S-a muncit intens și pentru deszăpezirea curților grădinițelor care rămân deschise în timpul vacanței elevilor. Le-am mulțumit celor care fac acest lucru și le-am oferit un ceai cald, având în vedere că au lucrat ore în șir în frig!
Continuăm acțiunile de deszăpezire pe raza Sectorului 5!
Cu respect,
Vlad Popescu Piedone
Primarul Sectorului 5”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de edilul Sectorului 5.
NATIONAL
VIDEO Îl mai țineți minte pe ‘Pavarotti din Carpați’? Cum arată și cu ce se ocupă acum Costel Busuioc, zidarul care a uimit o lume întreagă

Publicat
acum o orăin
17 februarie 2025De
admin
Costel Busuioc, cunoscut drept „Pavarotti din Carpați”, a devenit faimos la nivel internațional în 2008, când a câștigat un prestigios concurs de talente din Spania, impresionând cu vocea sa puternică, în ciuda lipsei studiilor de specialitate. Cu toate că acest succes părea să-i deschidă drumul spre o carieră înfloritoare, tenorul a dispărut treptat din atenția publicului.
În anul 2008, Costel Busuioc a cucerit publicul spaniol câștigând concursul „Hijos de Babel”, care i-a adus un premiu substanțial de 100.000 de euro și un contract cu o casă de discuri de renume. Supranumit „Pavarotti din Carpați” datorită vocii sale excepționale, artistul își propunea să își construiască o carieră internațională. Totuși, după mai multe încercări, a renunțat la visul său și s-a întors în România, conform Click.ro.
Anii care au trecut și-au lăsat amprenta asupra sa. Astăzi, la 50 de ani, tenorul arată diferit față de perioada în care cucerea scena: a luat în greutate și poartă o barbă impunătoare. Cu toate acestea, viața i-a oferit și multe bucurii, fiind tatăl a patru copii. Una dintre fiicele sale, Maria, cunoscută sub numele de scenă Luna, și-a moștenit talentul muzical, participând la concursuri precum „X Factor” și „SuperStar România”.
Fiica lui Costel Busuioc își croiește propriul drum
Maria Busuioc a impresionat publicul și jurații de la „SuperStar România” cu interpretarea piesei Wicked Game de Chris Isaak. Tânăra a dezvăluit că a ales să își folosească numele de scenă, Luna, la îndemnul bunicii sale, pentru a nu fi mereu identificată exclusiv prin prisma tatălui său.
„Tatăl meu a fost zidar şi cânta pe şantier. L-au auzit alţi oameni, l-au încurajat să se înscrie la un concurs şi de-acolo a plecat totul. Stăteam la sat, nu aveam acces la şcoli de muzică, de aceea ne-am şi mutat de la sat la oraş, când el a câştigat concursul şi a devenit celebru. Eu de mică mi-am dorit să cânt, dar dacă nu era el să facă acest lucru posibil, nu cred că aş fi avut şansa. Să fiu fata lui Costel Busuioc are şi avantaje, şi dezavantaje. Avantajele sunt că am parte de educaţie muzicală extra. Partea nasoală este că, de fiecare dată când cânt, lumea se aşteaptă să-l vadă pe tatăl meu prin vocea mea, şi nu este cazul. Atunci când am un eveniment sau urc pe scenă, mă prezint ca Luna, deoarece îmi doresc ca oamenii să mă asculte pe mine”, a explicat ea.
Unde este acum Costel Busuioc?
Deși nu mai este în centrul atenției, Costel Busuioc nu a renunțat complet la muzică. Cântă ocazional la diferite evenimente și în biserică, menținându-și astfel pasiunea vie. La vremea respectivă, mulți s-au întrebat ce s-a întâmplat cu banii câștigați în urma concursului din Spania.
O parte din sumă a fost investită într-un teren situat în apropiere de Arad, pe care spera să îl revândă la un preț mai mare. De asemenea, tenorul și-a achiziționat o mașină și a investit în lecții de muzică și în îngrijirea imaginii sale, angajând inclusiv un stilist. Cu toate că și-a dorit o carieră în operă, lipsa studiilor și alte obstacole l-au determinat să își reorienteze viața.
O viață dedicată familiei
Născut pe 21 octombrie 1974, în Tomești, județul Iași, Costel Busuioc este căsătorit din 1998 cu Daniela Busuioc. Împreună au patru copii: Tabita, Rebecca, Daniel și Sara. Deși nu a ajuns să aibă o carieră spectaculoasă în muzică, povestea sa rămâne una inspirațională, iar vocea sa continuă să fie apreciată de cei care îl ascultă.

VIDEO Tucker Carlson face o dezvăluire explozivă: Ucrainenii vând armele SUA către cartelurile de droguri

Joao Fonseca, campion la Buenos Aires la doar 18 ani: Primul titlu ATP al carierei

Cazul Călin Georgescu le-a dat idei și altora: Un candidat cu șanse mari a fost interzis pentru minciuni spuse în Parlament

Rusofilii de peste Prut se uită încruntat! Statuia Reginei Maria va fi inaugurată la Chișinău

VIDEO Vlad Popescu Piedone a ieșit să supravegheze procesul de deszăpezire în Sectorul 5

De la BIG în Bihor, la Angry Bird în București – Controversele din jurul lui Ilie Bolojan, noul președinte interimar, ‘pomul lăudat’ al politicii românești

De la glorie la ruină: Lactag SA, mândria industriei de lactate din Argeș, dărăpănată și vândută la licitație în timp ce la rafturi domină lactatele poloneze și grecești

Mașină făcută scrum pe Bulevardul Basarabilor, în Curtea de Argeș

Boicotul lui Călin Georgescu, un mare fâs – Argeșenii au luat cu asalt supermarket-urile! Cozi și parcări pline!

Antreprenor argeșean amenințat pentru că nu vrea să-l susțină pe Calin Georgescu la Presedinție – „O să avem grijă de tine. O sa plângi de foame”

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI


VIDEO | ACCIDENT GROAZNIC IN ARGEȘ – AU MURIT CARBONIZAȚI DUPA CE MASINA A LUAT FOC
Un grav accident a avut loc în urmă cu puțin timp în municipiul Pitești, zona Podul Viilor, ieșirea de pe...


Noile microbuze electrice școlare au ajuns la școlile Albeștii de Argeș, Micești și Mușătești
Joi, 13 februarie 2025, noile microbuze electrice școlare au ajuns la școlile Albeștii de Argeș, Micești și Mușătești. Elevii de...


De la glorie la ruină: Lactag SA, mândria industriei de lactate din Argeș, dărăpănată și vândută la licitație în timp ce la rafturi domină lactatele poloneze și grecești
Cândva cea mai importantă fabrică de lactate din sudul României, Lactag SA este astăzi pe cale de dispariție și în...


Antreprenor argeșean amenințat pentru că nu vrea să-l susțină pe Calin Georgescu la Presedinție – „O să avem grijă de tine. O sa plângi de foame”
Într-un incident tulburător care evidențiază tensiunea tot mai mare din jurul campaniilor politice din România, un mic antreprenor din Pitești...
Curtea de Argeș


ACUM! Incendiu la Corbeni – Gospodărie cuprinsă de flăcări
În urmă cu puțin timp, pompierii din Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la un incendiu izbucnit într-o...


Mașină făcută scrum pe Bulevardul Basarabilor, în Curtea de Argeș
Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș a acționat în municipiul Curtea de Argeș, bulevardul Basarabilor, pentru stingerea unui incendiu izbucnit...


Boicotul lui Călin Georgescu, un mare fâs – Argeșenii au luat cu asalt supermarket-urile! Cozi și parcări pline!
Într-o întorsătură surprinzătoare a discursului politic în curs din România, argeșenii au transformat apelul la boicotarea supermarketurilor de către candidatul...


VIDEO | ARGEȘUL PE PRIMUL LOC! DJ 703H a devenit drumul groazei iar podul peste Argeș stă să se prăbușească – Coloane de TIR-URI traversează Valea Danului și nimeni nu le oprește
Drumul Județean 703H, care leagă Curtea de Argeș de Sălătrucu și, mai departe de granița cu județul Vâlcea, a ajuns...


Albeștii de Argeș trece la colectarea selectivă a deșeurilor
Începând cu luna februarie 2025, locuitorii comunei Albeștii de Argeș vor fi obligați să colecteze selectiv gunoiul, în cadrul unei...
Mioveni


VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital
Un grav accident rutier provocat de un șofer beat în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una în...


Vandalism în Mioveni: Stații de autobuz, ținta huliganilor
Mioveni se confruntă cu o problemă recurentă. la fel ca si la Pitești: vandalismul stradal. În ultimele zile, stațiile de...


Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...


ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
Câmpulung


VIDEO | Furt masiv de lemne în Argeș – Camion și remorcă confiscate de polițiști și dosar penal
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe...


VIDEO | Accident cu două victime în Argeș – Impact violent între doua mașini
Pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul uni accident produs pe DN 73, în comuna Dâmbovicioara, zona Dealul...


ARGEȘ | Șocant! Și-a bătut mama în propria-i casă
În dimineața de 1 februarie a.c., în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | ARGEȘUL PE PRIMUL LOC! DJ 703H a devenit drumul groazei iar podul peste Argeș stă să se prăbușească – Coloane de TIR-URI traversează Valea Danului și nimeni nu le oprește
- ACTUALacum 2 săptămâni
Ce a pățit o argeșeancă la Spitalul Curtea de Argeș – A RUGINIT TOMOGRAFUL? PACIENȚII SUNT TRIMIȘI LA PITEȘTI
- NATIONALacum 5 zile
De la BIG în Bihor, la Angry Bird în București – Controversele din jurul lui Ilie Bolojan, noul președinte interimar, ‘pomul lăudat’ al politicii românești
- ACTUALacum 5 zile
De la glorie la ruină: Lactag SA, mândria industriei de lactate din Argeș, dărăpănată și vândută la licitație în timp ce la rafturi domină lactatele poloneze și grecești
- LIFESTYLEacum 2 săptămâni
Top 4 cele mai potrivite parfumuri Lattafa pentru sezonul rece
- ACTUALacum 2 săptămâni
Cosmin Petrescu, înfumuratul pe banii statului, luat în vizor de premierul Marcel Ciolacu: „Aberant și sfidător!” – CIP-ul liberal și-a majorat nejustificat indemnizația
- ACTUALacum 6 zile
Mașină făcută scrum pe Bulevardul Basarabilor, în Curtea de Argeș
- NATIONALacum o săptămână
VIDEO Imaginile dublei crime de la Urziceni, unde zeci de romi s-au bătut și s-au împușcat