Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Horoscopul zilei de 29 septembrie 2024. Gemenii se pun pe primul loc. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut

Publicat

in

Horoscopul zilei de 29 septembrie 2024 spune că nativii din zodia Gemenilor încep să se pună pe primul loc. Este momentul oportun să profite de șansele care le ies în cale și să aibă mai multă grijă de trupul și sufletul lor. Gemenii înțeleg cât de importantă este această perioadă pentru transformarea lor.

Nativii din zodiac se bucură de energia pe care o primesc de la astre. Jupiter, planeta norocului și a abundenței, are o influență majoră asupra nativilor din zodiac. Ei simt puterea pe care o primesc de la astre și încep să facă demersurile necesare pentru a ajunge acolo und eăși doresc.

Horoscopul zilei de 29 septembrie 2024

Horoscopul zilei de 29 septembrie 2024 spune că nativii din zodiac au parte de o perioadă prosperă. Zodiile sunt dornice să se afirme și să facă o schimbare pa plan personal și profesional. Nativii înțeleg cât de important este să se pună pe primul loc și să muncească pentru ceea ce își doresc cu adevărat.

Descoperă ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut.

Berbec: 21 martie – 19 aprilie

Nu trebuie să-ți pui singură piedici. Viața te pune în situații dificile și uneori trebuie să te încurajezi pentru a putea merge mai departe. Dacă ai o personalitate puternică, atunci vei naviga mult mai ulor prin ceea ce apare în calea ta. Încearcă să ai încredere în tine și să iei lucrurile așa cum vin.

Taur: 20 aprilie – 20 mai

Nativii din zodia Taurului își doresc o viață lipsită de griji, dar acest lucru nu poate fi mereu așa. Chiar și atunci când întâmpini momente dificile, tu trebuie să înveți să mergi mai departe.

Chiar dacă este o perioadă incertă, astrele spun că vei reuși să treci peste orice impediment. Partenerul tău este cel care va face diferența.

Gemeni: 21 mai – 21 iunie

Gemenii sunt mult mai atenți la deciziile pe care le iau. Această perioadă este una de bun augur pentru Gemenii muncitori și autentici. În momentul în care vei învăța să refuzi propunerile care nu-ți aduc împlinire vei fi mult mai împăcată cu tine și cu viața ta.

Rac: 22 iunie – 22 iulie

Horoscopul zilei de 29 septembrie 2024 spune că Racii mai au multe de învățat. Pare că ți-ai pus încrederea în persoanele nepotrivite. Te simți trădată și pare că nimic nu funcționează așa cum îți dorești. Vei avea nevoie de timp pentru a putea vindeca rănile care s-au format în inima ta.

Leu: 23 iulie – 22 august

Leii s-ar putea să primească o ofertă de nerefuzat. S-ar putea să ai șansa să pleci într-o călătorie de afaceri. Încearcă să pui la punct tot ce este necesar pentru a avea confortul dorit. Oamenii se bazează pe ideile tale și pe calitățile tale de lider înnăscut.

Fecioară: 23 august – 22 septembrie

Horoscopul zilei de 29 septembrie 2024 spune că nativii din zodia Fecioarei au parte de o perioadă prosperă. Astrele spun că s-ar pueta să te implic într-un proiect amplu și complex. Ai șansa să-ți pui în valoare talentul înnăscut de organizator. Te bucuri de recunoașterea celor din jur, spune Astrology.com.

Balanță: 23 septembrie – 23 octombrie

Pentru tine este o perioadă în care îți consolidezi relațiile cu familia. Dacă în trecut te-ai concentrat asupra carierei, acum îți dorești să te întorci la rădăcini. Ești mult mai atentă la momentele petrecute cu persoanele care sunt cu adevărat importante pentru tine.

Scorpion: 24 octombrie – 21 noiembrie

S-ar putea ca între tine și partenerul de cuplu să existe mici neînțelegeri. Acestea sunt puse sub semnul infidelității, dar și a geloziei tale necontrolate. Te numeri printre cele mai geloase zodii, iar acest lucru te pune de multe ori în dificultate. Poate că este timpul să porți o discuție sinceră cu cel pe care îl iubești.

Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie

Nativii din zodia săgetătorului se bucură de o perioadă prosperă. S-ar putea să primești o ofertă la locul de muncă. Împărtășești aceste vești bune cu oamenii dragi, iar spre seară sărbătorești cu partenerul de viață. Se anunță clipe de neuitat pentru tine.

Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie

Horoscopul zilei de 29 septembrie 2024 spune că nativii din zodia Capricornului au parte de o perioadă agitată. Chiar dacă în acest moment nu îți este foarte clar ce vrei să faci cu viitorul tău, astrele spun că lucrurile se vor rezolva pe măsură ce vei învăța să ai mai multă încredere în tine. Tot ce trebuie să faci este să fii pozitivă și să ai încredere în forțele proprii, scrie YourTango.com.

Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie

Este o zi în care reușești să-ți pui în ordine gândurile și să te liniștești. Această perioadă este una de bun augur pentru tine. Începi să vezi lucrurile dintr-o perspectivă nouă și să ai mai multă încredere în tine i în felul în care totul s-a aranjat.

Pești: 19 februarie – 20 martie

Horoscopul zilei de 29 septembrie 2024 spune că nativii din zodia Peștilor au parte de o zi minunată. Te răsfeți alături de familie și cei dragi. Este o perioadă în care te pui pe primul loc și nu iei în seamă părerile celor din jur. Te maturizezi pe zi ce trece, iar acest lucru nu poate decât să te bucure.

Loading

ACTUAL

„Aceste fake news-uri ne-au cauzat multe probleme”. Cum a îngreunat dezinformarea operațiunile de salvare din inundațiile devastatoare din Spania

Publicat

in

Mai multe explicații mincinoase despre inundațiile din Spania și mesaje false care au pretins a fi trimise de autorități au dus la publicarea de știri false despre evenimentele devastatoare, în special pe rețelele de socializare, conform AFP și Agerpres.

Ploile torențiale, cele mai multe în regiunea Valenciei, au dus la inundații în care au murit aproximativ 220 de persoane. În acest context, mesajele mincinoase s-au confundat cu cele oficiale, provocând panica oamenilor. Din același motiv, acțiunile de salvare ale pompierilor și polițiștilor au fost îngreunate. 

O fotografie a unui pompier care „plângea” după ce a ieşit din parcarea subterană a unui centru comercial a provocat panica exagerată a oamenilor. Ei credeau că în parcare sunt mai multe victime, care nu au putut fi salvate de indundații.

„O informaţie falsă a fost transmisă, care afirma că existau numeroase cadavre. Nu era adevărat”, a dat asigurări directorul Poliţiei naţionale spaniole. El a precizat că niciun cadavru nu a fost găsit în parcare. 

Autorul fotografiei care a devenit virală pe internet, a declarat că acesta nu plângea, ci era doar obosit.

Informațiile false au pus oamenii în pericol

În mediul online, a fost distribuit un aviz de evacuare a locuitorilor de pe malurile a două râuri din Valencia. Autorităţile spaniole au cerut localnicilor să se îndepărteze de acele cursuri de apă în seara zilei de 29 octombrie, însă nu le-au cerut niciodată să evacueze zona. Documentul a fost un fals.

Totuși, astfel de mesaje creează panică în rândul locuitorilor, făcându-i să îşi pună vieţile în pericol atunci când îşi părăsesc „în mod dezordonat” locuinţele, conform echipelor de sprijin operaţional virtual, citate de AFP. 

O altă dezinformare care a fost distribuită pe social-media a fost un număr de telefon la care oamenii să sune dacă nu primeau răspunsuri pe linia oficială a serviciilor de urgenţă. Mulți oameni care aveau nevoie de ajutor de urgență au apelat la numărul fals. 

„Aceste fake news-uri ne-au cauzat multe probleme”, a spus şeful pompierilor din regiunea Valencia, Jose Miguel Basset. „S-a vorbit despre evacuări, despre revărsări, despre ruptura unor baraje. Nimic din toate acestea nu erau adevărate şi asta a îngreunat cu mult activitatea echipelor de urgenţă”, a adăugat el.

Ce a cauzat inundațiile

Dezinformarea s-a concentrat pe căutarea vinovaţilor, alimentată de furia și teama oamenilor. O știre falsă care a înconjurat Spania a fost despre distrugerea barajelor de guvernul lui Pedro Sanchez. În această situație, premierul a fost acuzat că a agravat tragediile provocate de inundații.

În realitate, niciun mare baraj nu a fost distrus în ultimii ani în Spania. 

Mulți utilizatori ai rețelelor de socializare au răspândit și conspirații, care susțineau că indundațiile sunt generate de „o geoinginerie climatică”, adică printr-o metodă de manipulare a climei.

Totuși, potrivit reţelei „World Weather Attribution”, care studiază fenomenele meteorologice extreme, ploile care au lovit Spania luna trecută au fost cu 12% mai abundente şi de două ori mai probabile în cazul în care clima planetei noastre nu s-ar fi încălzit.

„Schimbările climatice ucid, suntem pe cale să vedem acest lucru”, a subliniat prim-ministrul Pedro Sanchez, criticând „discursurile iresponsabile” din social-media.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Google Maps câștigă teren în lupta cu Waze: Ce funcții noi au fost adăugate

Publicat

in

Google Maps continuă să se îmbunătățească constant, aducând noi funcționalități care optimizează experiența de navigare, dar fără a depinde exclusiv de inteligența artificială.

Deși Google a integrat unele componente ale inteligenței artificiale generative, prin intermediul sistemului său Gemini, actualizările recente rămân axate pe îmbunătățirea funcțiilor fundamentale și pe simplificarea interfeței pentru utilizatori.

Pe lângă inovațiile legate de AI, Google Maps include acum opțiuni suplimentare pentru navigație mai detaliată, cum ar fi orientarea în intersecții și vizualizarea 3D a traseelor, care oferă o imagine mai clară asupra drumului și facilitează navigarea în orașe aglomerate.

Navigare detaliată și vizualizare imersivă

Una dintre cele mai remarcabile actualizări din ultima perioadă este introducerea unor informații suplimentare care ajută la orientarea corectă în timpul deplasării. Utilizatorii vor beneficia de indicații mai precise privind trecerile de pietoni, semnele rutiere și, cel mai important, vor primi ghidaj detaliat cu privire la benzile de circulație, astfel încât să știe exact în ce bandă să se afle atunci când trebuie să schimbe direcția. Această funcționalitate, cunoscută sub denumirea de „navigație îmbunătățită”, va fi disponibilă în 30 de orașe inițial, cu promisiunea extinderii sale în alte locații în viitorul apropiat.

Totodată, funcția „Immersive View” oferă o vizualizare 3D a traseului, realizată pe baza imaginilor din Street View și fotografiilor aeriene. Aceasta permite utilizatorilor să previzualizeze drumul, să observe condițiile meteo simulate și chiar să vadă locurile de parcare disponibile pe parcurs. Această opțiune este ideală pentru planificarea călătoriilor mai complexe și va include peste 150 de orașe, oferind un nivel de detaliu fără precedent, ce ajută utilizatorii să aibă mai multă încredere în traseele alese.

content-image

Pentru utilizatorii care întâmpină dificultăți în găsirea unui loc de parcare sau care aleg parcări situate mai departe de destinație, Google Maps adaugă opțiunea de a salva locul de parcare și de a activa funcția „Live View” cu realitate augmentată, care facilitează orientarea spre destinația finală. În plus, o nouă funcționalitate „Adăugare Opriri” permite utilizatorilor să adauge pe traseu restaurante și alte puncte de interes sugerate de aplicație.

Integrarea moderată a inteligenței artificiale Gemini

Deși AI joacă un rol important în unele dintre noile funcționalități ale Google Maps, compania a adoptat o abordare echilibrată în integrarea acestei tehnologii. Sistemul Gemini va fi utilizat în principal pentru a facilita accesul la recenzii și informații despre locații, permițând căutări mai sofisticate, cum ar fi „restaurante cu terasă exterioară și atmosferă relaxată.” Gemini poate, de asemenea, să rezume recenziile utilizatorilor și să răspundă la întrebări precum „cât de zgomotos este un loc” sau „există parcare gratuită în apropiere?” Astfel, AI este folosit pentru a furniza informații suplimentare despre destinații, nu pentru a influența funcțiile fundamentale ale navigației.

De asemenea, aplicația Waze, deținută de Google, va integra Gemini pentru a permite raportarea vocală a incidentelor rutiere, astfel încât utilizatorii să poată raporta rapid blocaje sau alte obstacole întâlnite pe traseu. Această funcționalitate va fi disponibilă într-un program de testare beta pentru utilizatorii selectați.

Google arată astfel că inteligența artificială poate îmbunătăți considerabil experiența utilizatorilor, fără a afecta fiabilitatea și acuratețea informațiilor. Compania își menține angajamentul de a prioritiza stabilitatea și exactitatea datelor din Google Maps, utilizând AI într-un mod selectiv, acolo unde aceasta aduce un real beneficiu.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Franţa şi UE rămân „pe deplin mobilizate” pentru obiectivele climatice, în ciuda revenirii lui Trump

Publicat

in

Uniunea Europeană şi Franţa vor rămâne “pe deplin mobilizate şi angajate asupra obiectivelor climatice”, indiferent de atitudinea Statelor Unite odată cu revenirea la putere a lui Donald Trump, a dat asigurări joi guvernul francez, conform AFP, relatează Agerpres.

“Indiferent de deciziile pe care le vor lua Statele Unite, Franţa şi Uniunea Europeană vor rămâne pe deplin mobilizate şi angajate asupra obiectivelor climatice”, a declarat o sursă din anturajul ministrului francez pentru tranziţie ecologică, Agnes Pannier-Runacher, cu câteva zile înainte de summitul COP29 privind schimbările climatice, care va avea loc la Baku (11-22 noiembrie).

“Există un semnal politic care a fost transmis de alegerea lui Donald Trump… dar nu îmi pot imagina că ne vom reduce ambiţia colectivă şi mobilizarea colectivă”, a declarat sursa pentru jurnalişti.

“Pentru că ceea ce este bine recunoscut, de exemplu, în acordul de la Dubai (2023), este consensul ştiinţific: trebuie, de exemplu, să ne reducem emisiile cu 43% (până în 2030) dacă vrem să respectăm limita de 1,5 grade Celsius asupra căreia am convenit în cadrul acordului de la Paris şi pe care am reiterat-o constant de atunci”, a argumentat sursa citată.

Cu toate acestea, preşedintele francez Emmanuel Macron va lipsi de la Baku, la fel şi cancelarul german Olaf Scholz şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Însă, premierul britanic Keir Starmer şi cel spaniol Pedro Sanchez sunt aşteptaţi la summitul liderilor din 12-13 noiembrie.

Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane ar putea avea ca rezultat o retragere a Statelor Unite din acordul de la Paris privind clima, la fel ca în timpul primului său mandat, sau chiar o ieşire din Convenţia-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), o decizie mai radicală, însă şi mai complexă din punct de vedere juridic, notează AFP.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Indicele BET urcă cu 0,4% la 17.347 de puncte pe Bursa de la București

Publicat

in

Indicele bursier BET, care reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate 20 de acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti, a urcat cu 0,4% joi şi a ajuns la 17.347 de puncte, potrivit datelor bvb.ro, citate de Ziarul Financiar.

În şedinţa de joi cea mai tranzacţionată acţiune a fost de departe Hidroelectrica (H2O), conform Mediafax.

Astfel, compania de stat a înregistrat tranzacţii de 130 mil. lei, de 18 ori peste valoarea medie de anul acesta. Preţul acţiunilor H2O s-a apreciat cu 0,25% la 122,1 lei pe unitate. Datele de la bvb.ro arată că pe primele locuri la valoarea tranzacţiilor intermediate sunt Swiss Capital şi Wood, brokeri care lucrează cu investitori de calibru mare, de obicei fonduri de pensii. În septembrie NN Pensii a cumpărat acţiuni Hidroelectrica de circa 70 mil. lei, potrivit calculelor realizate de ZF şi publicate pe zfcorporate.ro. Compania îşi va anunţa rezultatele financiare pe 14 noiembrie.

A doua cea mai tranzacţionată companie a fost Electrica. Distribuitorul şi furnizorul de energie electrică a avut tranzacţii de 14,4 mil. lei la un preţ în creştere cu 2,8% la 13,32 lei. Compania a fost urmată în clasamentul lichidităţii de Banca Transilvania – 6,9 mil. lei şi un preţ în creştere cu 1,25% la 28,4 lei. Banca îşi va anunţa vineri seară rezultatele financiare pe primele nouă luni.

Petrom a avut tranzacţii de 2 mil. lei dar la un preţ în scădere cu 0,14%, iar Romgaz de 1,3 mil. lei însă la un preţ în creştere cu 0,6%.

Din rândul celor 20 de acţiuni ale BET, doar 4 au fost pe minus astăzi: Fondul Proprietatea (2%), BRD (1,65%), Aquila (0,4%) şi Petrom. Alte două au stagnat – Transgaz la 24 lei şi Sphera la 40 lei. Restul au avut creşteri de la 0,1%-0,2% pentru TTS, MedLife, Nuclearelectrica până la 3% pentru Electrica şi One United Properties.

„Judecând după volumul mare de acţiuni H2O tranzacţionate, după cum lichiditatea a fost concentrată doar pe blue-chip-uri, precum şi evoluţia preţurilor acestor este foarte probabil că pe cumpărare să fi intrat vreun instituţional de pe afară. Se pare că rezultatul alegerilor din SUA le-a dat curaj instituţionalilor să înceapă să se mişte şi să îşi majoreze expunerea şi pe pieţe mai mici, precum România”, spune un broker.

Potrivit datelor bvb.ro, lichiditatea pe segmentul de acţiuni a fost de 165 mil. lei ceea ce înseamnă că Hidro a avut 80% din rulajul de astăzi

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Piedone, ironii la adresa lui Nicolae Ciucă după ce Donald Trump a câștigat alegerile din SUA: ‘A scos tricoul cu Harris’

Publicat

in

Cristian Popescu Piedone, candidat PSD la Senatul României, l-a ironizat pe Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru alegerile preidențiale din acest an. Fostul edil de la Sectorul 5 îl numește ”bunel” pe Ciucă, despre care susține că a ”dat jos tricoul cu Kamala Harris doar pentru ”a se vedea tricoul cu Donald Trump” pe care îl purta pe dedesubt.

”După ce a scos tricoul cu Harris, ca să rămână doar cel de dedesubt, cu Trump, aud că Ostașul umblă prin târg și se laudă că fostul ambasador al SUA îl sprijină la prezidențiale. Și că asta înseamnă victoria asigurată.

Măi Bunelule,

Las deoparte faptul că în America liberalii sunt democrații, nu republicanii, cum poate credeți tu cu Motreanu și primarul de Călugăreni, ăla de m-a alergat cu miliția, ca să nu vorbesc cu oamenii din Giurgiu. Așa că era mai demn și mai corect să lași tricoul inițial. Măcar erai consecvent și “predictibil”, ca să citez termenul favorit al stăpânului tău de la Cotroceni. Că de la el l-ai învățat ca să-l folosești la Măruță.

Dar nu vă fac eu educație, nici ideologică, nici semantică. Problema e alta: deși m-am consacrat cu roaba și stația de emisie-recepție, pe străzi și în rândul oamenilor, gospodar la munca de jos, vin dintr-o familie de diplomați. Și deși am fost mai nărăvaș în tinerețe, tot am rămas cu ceva din profesia părinților. De-aia cred că e greșit să plimbi astfel de vorbe. Nu de alta, dar diplomația nu înseamnă șmecherii și combinații interesate, ci e o misiune solemnă. Mai mult, ca să nu zici că nu vreau sa te ajut să eviți ridicolul: dacă ai senzația că te unge pe tine cineva președinte, ma tem că te înșeli. În plus, riști să îi superi și mai tare pe românii care nu mai vor slugi în fruntea lor. Ci români cu demnitate, care să câștige respectul partenerilor americani. Și am să îți spun eu cum putem face asta, pe 3 direcții:

1. Să cheltuim bani pentru apărare, nu să așteptăm de la ei pomană. Pentru că siguranța nu crește în coecoduș. Tu și șeful tău i-ați păcălit anul trecut. Ați alocat pe hârtie 2,5% din PIB pentru apărare, dar ați cheltuit, în realitate, puțin peste jumate din sumă. Apoi, să le punem pe masă provocările regiunii și să le cerem sfatul sau ajutorul, oferind la schimb consecvența noastră. Nu cum ați jucat voi, la 2-3 capete.

2. Să nu acontăm, pe cine știe ce căi și cu cine ce știe ce sume, foști demnitari americani din relațiile externe, despre care să mințim că au mandat să ne sprijine în alegeri. Nu doar ca e împotriva uzanțelor diplomatice, dar riști să generezi si vreun scandal. Că omul ăla, fostul ambasador pe care l-ai chemat la dezbarere și cu care defilezi în vitrina mobilă, n-o fi venit acolo de dragul tău. Sau dezinteresat. O fi cerut ceva, ma gândesc și eu. Ești tu sigur că a venit cu aprobare de peste Ocean, ca emisar, să te pună pe tine pe scaunul din deal? Eu am rezerve.

3. Să nu mai spui prostiile alea cu PE SE DE care vrea toată puterea. Cum poti sa spui ca PSD nu împarte puterea, în timp ce tu deții jumătate din guvernare? Altfel spus, nu doar că PSD împarte puterea, dar o împarte cu tine. Și de ce zic să nu mai aberezi? Păi șu republicanii au câștigat ieri totul în SUA: au majoritate în ambele camere ale Parlamentului, au Casa Albă și aveau deja Curtea supremă. Crezi că vor împărți toate astea cu democrații, ca să țină cont de comicul tău involuntar? Și apropo de asta: ei măcar au câștigat toată puterea democratic, în alegeri. Voi, închipuiții liberali, ați avut cam la fel până v-a salvat PSD de la dezastru. Aveați președinte, dacă il putem numi așa, aveați majoritate de trădători în Parlament, aveați guvernul vostru de lichele, plus servicii și justiție. Fără să fi câștigat vreodată locul 1 în alegeri.

În concluzie, atenție la neatenție, Bunelule! Că adevărații diplomați – ăia care își fac datoria, nu care fac afaceri din naivitatea ta – trasmit la ei acasă tot ce aiurezi tu prin sălile unde te duce Bode, să te vezi cu activul de partid. Că dacă te-ai duce în târguri, piețe sau pe stradă, unde merg eu, te-ar lua românii cu pietre.

Mai ales după ce au auzit de planul tău, ca după ce te “scot cu forcepsul” președinte diverse forțe, vrei să-l pui pe stăpânul tău, Iohannis, premier, să-i dai loc de muncă. Îți dai seama că nici ai tăi nu mai suportă asemenea umilințe, dacă au ajuns să se plângă la Victor Ponta?! Nu-i destul că i-ai repartizat “la secret” un palat de 10 milioane de euro? Nu-i ajunge că a tocat alte milioane din banii noștri pe avioanele alea cu piscină, să schieze și să joace golf pe alte continente? Nu e suficient că a dezbinat 10 ani poporul ăsta obidit, pe aceeași rețetă ca și Băsescu? Ai să vezi tu peste 3 săptămâni, la vot, cum îți atârnă de gât pietroiul ăsta săsesc.

Cam atât pentru moment. Am încheiat lecția pe azi, revin la giurgiuvenii mei. Nu-ți iau bani de meditații, bănuiesc că deja le plătești pe alea de fizică, să-și refacă omul averea, acum că l-a lăsat instanța fără casa ciordită cu acte false.

Piedone

Candidat PSD la Senatul României”, este mesajul publicat de Cristian Popescu Piedone.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Roblox anunță noi funcții de siguranță pentru copiii sub 13 ani

Publicat

in

Roblox introduce noi funcții de siguranță pentru copiii sub 13 ani, în urma criticilor privind modul în care îi protejează pe utilizatorii mai tineri.

Platforma gratuită de jocuri online, care are aproximativ 70 de milioane de utilizatori zilnici în întreaga lume, le permite jucătorilor să-și creeze propriile jocuri și să joace pe cele create de alții.

Este deosebit de popular în rândul copiilor – dar unii s-au plâns că au fost expuși la conținut supărător și dăunător de pe site.

Începând cu 3 decembrie, creatorii de jocuri vor fi rugați să spună dacă jocurile lor sunt potrivite pentru tinerii sub 13 ani – cei care nu fac acest lucru fiind blocați pentru jucătorii de până la 12 ani.

Și din 18 noiembrie, tinerilor sub 13 ani li se va interzice accesul la „hangout-uri sociale”, care sunt spații online în care jucătorii pot vorbi între ei prin text și voce.

Specifică experiențele hangout ca jocuri în care „tema sau scopul principal” este de a permite oamenilor să comunice între ei ca ei înșiși, mai degrabă decât jocul de rol ca personaj.

De asemenea, utilizatorii mai tineri nu vor putea folosi „crearea de utilizator 2D în formă liberă” de la aceeași dată, despre care se spune că sunt jocuri „care permit utilizatorilor să deseneze sau să scrie în 2D și să reproducă acele creații altor utilizatori fără ca creația finalizată să treacă prin Roblox. moderare”.

Se crede că acest lucru are ca scop împiedicarea utilizatorilor să scrie sau să deseneze imagini sau mesaje jignitoare care sunt greu de moderat.

„Recunoaștem că termenul limită este în curând, dar apreciem foarte mult cooperarea dumneavoastră pentru a ne ajuta să ne asigurăm că Roblox este un loc sigur și civil pentru a se reuni utilizatorii de toate vârstele”, se spune într-o postare pe site-ul web al dezvoltatorului Roblox .

Riscuri potențiale

Potrivit autorității de reglementare a mass-media Ofcom, Roblox este cel mai popular joc din Marea Britanie pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani.

Dar s-a confruntat cu critici cu privire la protecția pe care o are pentru utilizatorii mai tineri, un tânăr spunând BBC în mai că a fost abordat pe Roblox și i-a cerut imagini sexuale.

La acea vreme, Ofcom, autoritatea de reglementare pentru siguranța online, le-a spus firmelor de tehnologie să ascundă conținut „toxic” de la copii și a publicat proiecte de coduri de practică.

De atunci au existat alte probleme, Turcia blocând complet accesul la Roblox în august.

„Fiind o companie care este transparentă cu comunitatea noastră de dezvoltatori, trebuia să împărtășim informații cheie despre schimbările viitoare înainte de lansare”, a declarat Roblox pentru BBC într-o declarație.

„Întărim în mod constant sistemele și politicile noastre de siguranță – am livrat peste 30 de îmbunătățiri în acest an și avem mai multe de urmat”, a adăugat acesta.

Dar, deși a anunțat că modificările vor începe rapid, a spus că nu va începe aplicarea cerințelor până în 2025.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend