Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Harap-Alb inspirat din Renaștere, măști și portrete care se șterg, în albumul familiei Sainciuc-Rusu Ciobanu / galerie foto

Publicat

in

Cea mai importantă familie de artiști din stânga Prutului se prezintă într-o primă expoziție care reunește în afara căminului creații de mare valoare sentimentală. Fiecare dintre ei s-a afirmat în genul său de artă. Pictorița Valentina Rusu Ciobanu este unul dintre întemeietorii artei contemporane basarabene, Glebus Sainciuc s-a afirmat drept creator de măști din papier mâché și performer, și fiul lor Lică Sainciuc, ca ilustrator de carte și pictor.

Prima dată în București lucrările Valentinei Rusu Ciobanu au putut fi văzute într-o expoziție aniversară – la centenar, în 2020 – la Palatul Suțu, iar Asociația Arbor, care promovează arta basarabeană, a mai prezentat lucrări ale artistei și ale lui Glebus Sainciuc anul acesta la Muzeul Național al Țăranului Român, în expoziția „Culorile «dezghețului». Satul basarabean în pictura anilor 1960”.

Familia are un patrimoniu imens – de la lucrări de artă plastică la fotografii, înregistrări video și obiecte.

La galeria Arbor.Art.Room este deschisă expoziția „Album de familie «Sainciuc Rusu Ciobanu»”, o prezentare restrânsă, însă edificatoare, a creației și vieții familiei. Sunt redați în lucrări părinții lui Glebus Sainciuc, artistul însuși, Valentina Rusu Ciobanu și Lică Sainciuc, din colecția căruia sunt expuse și două desene din 1953 și 1954, pe când era copil. Le stau alături și două fiice ale acestuia din urmă, Ileana și Maria.

Citește continuarea pe curatorial.ro

Loading

ACTUAL

Avertisment dur din partea Phenianului: Kim Yo Jong amenință Seulul cu o „calamitate teribilă” dacă vor fi reperate din nou drone

Publicat

in

Kim Yo Jong, puternica soră a dictatorului nord-coreean Kim Jong Un, a acuzat sâmbătă Seulul că evită în mod deliberat să-și asume responsabilitatea pentru presupusele zboruri ale dronelor sud-coreene deasupra capitalei Coreei de Nord și a avertizat cu privire la o „calamitate teribilă” dacă acestea continuă, relatează ABC News preluând The Associated Press (AP).

Declarația lui Kim Yo Jong a venit la o zi după ce Ministerul de Externe din Coreea de Nord a susținut că mai multe drone sud-coreene care transportau pliante de propagandă anti-Coreea de Nord au fost detectate pe cerul de noapte, deasupra Phenianului, pe data de 3 octombrie, dar și miercuri și joi în această săptămână.

Ministerul a afirmat că forțele nord-coreene vor pregăti „toate mijloacele de atac” capabile să distrugă partea sudică a frontierei și armata sud-coreeană și că vor răspunde fără avertisment dacă dronele sud-coreene sunt detectate din nou pe teritoriul său.

Ministrul sud-coreean al apărării a negat inițial acuzația, dar armata sud-coreeană și-a ajustat ulterior răspunsul, afirmând că nu poate confirma dacă afirmațiile Nordului sunt sau nu adevărate.

În afirmațiile sale, publicate prin intermediul presei de stat, Kim Yo Jong, unul dintre cei mai importanți oficiali nord-coreeni în materie de politică externă, a spus că declarațiile vagi ale armatei sud-coreene ar trebui să fie luate drept dovadă că aceasta a fost „fie principalul vinovat, fie complice în acest incident”.

„Dacă armata a stat deoparte în timp ce propriii cetățeni au folosit drone, un instrument militar multifuncțional recunoscut pe scară largă, pentru a încălca suveranitatea unei alte țări, crescând astfel riscul unui conflict armat cu un potențial adversar, acest lucru ar echivala cu un consimțământ intenționat și complicitate”, a declarat sora lui Kim Jong Un.

„În momentul în care o dronă sud-coreeană va fi descoperită din nou pe cerul de deasupra capitalei noastre, se va produce cu siguranță o calamitate teribilă. Personal, sper ca acest lucru să nu se întâmple”, a adăugat Kim Yo Jong.

Armata și guvernul Coreei de Sud nu au răspuns imediat la comentariile lui Kim.

Tensiunile dintre cele două state se află acum la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, deoarece ritmul testelor cu rachete ale Coreei de Nord și al antrenamentelor militare combinate ale Coreei de Sud cu Statele Unite s-au intensificat. În ultimele luni, animozitatea dintre cele două țări a fost exacerbată de campaniile de război psihologic, purtate în stilul Războiului Rece.

Începând cu luna mai, Coreea de Nord a trimis mii de baloane care transportau deșeuri de hârtie, plastic și alte gunoaie pentru a le arunca asupra Sudului, în ceea ce a descris drept represalii împotriva activiștilor civili sud-coreeni care au trimis baloane cu pliante de propagandă anti-Phenian peste graniță.

Armata sud-coreeană a răspuns campaniei nord-coreene de trimitere de baloane prin utilizarea difuzoarelor de la frontieră pentru a transmite propria sa propagandă și muzică K-pop către Coreea de Nord.

Phenianul este extrem de sensibil la orice critică externă adusă fie guvernului autoritar al liderului Kim Jong Un, fie regimului dinastic al familiei sale.

Oficialii sud-coreeni și-au exprimat îngrijorarea că Phenianul ar putea încerca să crească presiunea asupra Seulului și Washingtonului înainte de alegerile prezidențiale americane din noiembrie. Experții spun că obiectivul pe termen lung al lui Kim este să forțeze în cele din urmă Washingtonul să accepte Coreea de Nord ca putere nucleară și să negocieze concesii economice și de securitate de pe o poziție de forță.

În răspunsuri scrise la întrebările adresate de agenția AP în această lună, președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a declarat că este probabil ca Phenianul să pregătească provocări majore în preajma alegerilor din SUA, inclusiv un test de detonare a unui dispozitiv nuclear sau un test de zbor al unei rachete balistice intercontinentale, încercând astfel să atragă atenția Washingtonului.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Șef de la o firmă de pază, omorât în bătaie de un coleg căruia i-a refuzat un schimb de tură sau o zi liberă

Publicat

in

Un bărbat din judeţul Braşov a murit după ce a fost bătut crunt de către un coleg de serviciu, care îi era subaltern, pe motiv că a refuzat să îi aprobe acestuia un schimb de tură sau o zi liberă, informează News.ro.

Victima şi agresorul lucrau la o firmă de pază. Când agresorul i-a cerut şefului să schimbe turele, iar acesta din urmă a refuzat, atacatorul s-a enervat şi l-a lovit cu pumnii, picioarele şi cu o bâtă.

Bărbatul a fost arestat preventiv sub acuzaţia de lovituri cauzatoare de moarte.

Incidentele violente au avut loc într-un imobil din oraşul Zărneşti.

„Cercetările au fost preluate de poliţiştii din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale Braşov, care, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au efectuat verificări şi cercetări în cauză, fiind identificat un bărbat, de 47 de ani, bănuit că, în urma unui conflict, ar fi agresat victima, aplicându-i mai multe lovituri, folosindu-se de un obiect contondent, care ar fi condus la decesul bărbatului”, a transmis sâmbătă Poliţia Braşov.

Potrivit procurorului Adrian Radu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, ancheta arată că victima şi agresorul erau colegi de serviciu, victima fiind şeful de tură al agresorului care lucra ca paznic la o firma din Râşnov.

Primele verificări arată că, pe data de 28 septembrie, în jurul orei 17.00, agresorul a mers la domiciliul victimei pentru a-i cere să facă un schimb de tură sau o zi liberă, iar victima a refuzat.

„Atunci agresorul l-ar fi lovit cu pumnii şi picioarele şi e posibil şi cu o bâtă, în zona abdomen, coaste, torace. Victima a sesizat agresiunea la Poliţia Zărneşti abia în data de 30 septembrie, când a mers şi la Spitalul Judeţean să obţină un certificat medico-legal, împrejurare în care ar fi fost supus şi unui CT cu substanţă de contrast, dar nu s-ar fi observat leziuni interne. Ulterior victima a mers la domiciliu şi în noaptea de 3/4 octombrie i s-ar fi făcut rău, iar soţia lui ar fi chemat salvarea. Victima a decedat la spital, în 4 octombrie”, a declarat procurorul.

Iniţial, cazul a fost în atenţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, iar ulterior cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, încadrarea juridică fiind schimbată din ucidere din culpă în lovituri cauzatoare de moarte, în condiţiile în care raportul medico-legal care a relevat atât urmările imediate şi specifice unei agresiuni, cât şi problemele medicale ale victimei (ar fi suferit de un anevrism).

Legiştii au stabilit că decesul s-a produs din cauza unei leziuni fine pe aortă care nu a fost relevată de CT şi că între agresiune şi deces există raport de cauzalitate.

Agresorul a fost reţinut şi ulterior arestat.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Pelerinaj politic la moaștele Sfintei Parascheva. Mai mulți prezidențiabili merg luni la Iași, la liturghia de la Catedrala Mitropolitană

Publicat

in

Mai mulţi candidaţi la alegerile prezidenţiale din acest an vor fi prezenţi, luni, la manifestările religioase de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, printre aceştia numărându-se Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Elena Lasconi, Mircea Geoană, Ludovic Orban şi Cristian Diaconescu, afirmă surse politice citate sâmbătă de News.ro.

Filialele ieşene ale PSD şi PNL nu au anunţat în mod oficial programul celor doi lideri, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, dar potrivit unor surse, cei doi vor lua parte la Sfânta Liturghie, programată luni pe pietonalul din faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi.

Marcel Ciolacu ar urma să viziteze, în cursul zilei de luni, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, rectorul instituţiei, Dan Caşcaval, fiind candidatul PSD Iaşi pe prima poziţie la Senat.

Surse liberale afirmă că şeful PNL, Nicolae Ciucă, va avea, la Iaşi, o întâlnire cu membrii de partid, dar va participa şi la un eveniment organizat de primăria municipiului.

Tot luni, vor mai fi prezenţi la slujba de la Catedrala Mitropolitană Elena Lasconi (USR), Mircea Geoană (independent), Ludovic Orban (Forţa Dreptei) şi Cristian Diaconescu (independent).

Prezenţa liderului AUR, George Simion, la Iaşi nu este sigură, surse din filială precizând că sunt şanse ca acesta să ajungă totuşi în oraş.

Sfânta Liturghie este programată, luni dimineaţă, pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane din Iaşi.

Autorităţile se aşteaptă ca la această slujbă să asiste câteva mii de persoane.

În zona centrală a Iaşiului vor fi montate mai multe ecrane, pe care oamenii vor putea urmări slujba de la Catedrala Mitropolitană.

Numărul pelerinilor veniţi la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva şi ale Sfântului Pantelimon a crescut considerabil în ultimele zile.

Rândul măsoară deja mai mulți kilometri, iar zona închisă circulaţiei a fost extinsă pentru a permite parcarea autocarelor. Sunt grupuri de credincioşi care au ajuns la Iaşi din toată ţara. Sâmbătă la prânz aşteptau la rând aproximativ 51.000 de oameni.

În total, de la începerea pelerinajului religios de la Iaşi aproape 120.000 de oameni au trecut pe la racla cu sfintele moaşte aşezată într-un baldachin în curtea Catedralei Mitropolitane.

Vineri seară a avut loc tradiţionala procesiune „Calea Sfinţilor”, racla cu sfintele moaşte fiind purtată pe umeri de către preoţi pe străzile din centrul Iaşiului. Potrivit organizatorilor, la acest eveniment au participat aproape 30.000 de oameni. La procesiune au participat 50 de preoţi, printre care şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan.

Racla cu sfintele moaşte va rămâne în curtea catedralei până pe 15 octombrie, după care va fi reintrodusă în lăcaşul de cult.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Două fete au suferit arsuri pe față și pe mâini la un eveniment public din Cluj

Publicat

in

Două fete de şapte şi 11 ani au ajuns la spital, sâmbătă, cu arsuri pe faţă şi pe mâini, după ce au asistat la un experiment în cadrul unui eveniment public desfăşurat într-un parc din Cluj-Napoca, relatează News.ro.

”Un echipaj SMURD şi un echipaj al serviciului de ambulanţă judeţean Cluj au acordat asistenţă medicală pentru două minore, în vârstă de 7 şi 11 ani, care au suferit arsuri la nivelul feţei şi al membrelor superioare, după ce au asistat la un experiment demonstrativ, parte dintr-un eveniment public, care a avut loc într-un parc, de pe strada Teodor Mihali din municipiul Cluj-Napoca”, a transmis, sâmbătă seară, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.

La momentul în care echipajele medicale au ajuns acolo, fetele erau cooperante şi aveau o stare generală bună.

Cele două fete au fost consultate, iar ulterior au fost transportate la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

REPORTAJ. Cealaltă față a Greciei și a Atenei. „E ca un parc de distracții cu airbnb-uri” 

Publicat

in

Milioane de turiști, o parte din ei români, sosesc anual în Atena, în drumul spre insule sau pur și simplu cu scopul de a vizita orașul care se confundă cu antichitatea grecească. Primit cu bucurie inițial, valul de vizitatori pune acum capitala sub presiune, suprasolicitând infrastructura și mărind prețul chiriilor. Iar asta se întâmplă în tot mai multe locuri din Grecia.

„Symi, Tilos, Nisyros”. În spatele meu, într-o cafenea liniștită din Exarcheia, faimosul cartier „rebel” al Atenei, cineva înșiră nume de insule, un posibil traseu de călătorie prin Dodecanez, arhipelagul elen care se întinde în estul Egeei, de-a lungul Turciei. Sunt insule mici, din sud, mai puțin cunoscute și excepțional de frumoase.

Infinit mai puternică în spațiul public, Atena, capitala Greciei, a devenit în ultimii ani o oprire obligatorie pentru milioane de vizitatori străini care se îndreaptă spre insule, dar s-a dovedit în același timp o destinație de sine stătătoare, după cum sugerează statisticile.  

Cifrele oficiale citate de publicația Ekathimerini arată că 2023 a fost un an record pentru turismul din Atena, cu peste 7 milioane de sosiri internaționale, un număr mai mult decât dublu față de 2004 (prin comparație, Bucureștiul a primit 1,8 milioane de turiști anul trecut).  

Iar estimările sugerează o creștere de 20% pentru 2024, un lucru vizibil în august anul acesta: în Monastiraki, în Plaka, pe lângă piața centrală, pe toate străzile mari și mici de lângă Acropolă, printre temple și în muzee, mulțimi de nepătruns de turiști merg la un pas imposibil de lent.

Nimic nu împiedică marșul, nici canicula din mijlocul verii, care a provocat probleme serioase anul acesta, nici incendiile de pădure din jur, care rănesc suburbiile, împing fumul spre centru și fac ca Atena să pară, uneori, un oraș asediat. 

Exarchia, cartierul anarhiștilor

Fenomenul este vizibil inclusiv în Exarchia, unde nu există neapărat mulțimi care să rivalizeze cu ce se întâmplă în Plaka, dar limba engleză se aude la fiecare pas, iar turiștii sunt vizibili peste tot, un lucru posibil curios pentru un cartier devenit cunoscut ca spațiu al protestelor anti-sistem, „bastion al anarhiștilor”, „cuib al drogaților” și altele asemenea.

Vizitatorii străini contribuie din plin la PIB-ul Greciei, un lucru subliniat în mod repetat de autorități, și atât de evident în timpul pandemiei COVID, dar cuvintele folosite tot mai des de comentatori acum sunt „turism în exces” și „gentrificare”. 

Autoritățile au început să ia primele măsuri, anunțând chiar luna trecută o creștere a impozitului pe închirierile pe termen scurt, interzicerea eliberării de noi licențe pentru Airbnb-uri în centrul Atenei și oferirea de stimulente proprietarilor de locuințe pentru a trece la închirierea pe termen lung.

„Oamenii sunt dați afară din casele lor din cauza Airbnb-urilor”

Despre turism în exces și gentrificare, un subiect deja discutat în Grecia și în presa internațională, a vorbit mai explicit pentru cititorii Hotnews.ro Natassa Pappa, care recent a devenit virală pe Instagram cu un reel în care explica transformarea Atenei sub succesul turistic fără precedent.

Dacă vizitatorii nu s-au gândit foarte mult la acest lucru, ar putea avea o surpriză. 

„Aș spune că Atena este acum ca un parc de distracții, cu multe apartamente Airbnb”, a explicat Pappa, autoarea mai multor ghiduri despre capitala Greciei, care are un master în designul grafic legat de spațiul public și s-a întors acum ceva vreme după studiile în străinătate pentru a-și ajuta și revendica orașul.   

Natassa Pappa: Foto: Arhiva personală

Una dintre probleme este că creșterea numărului de apartamente închiriate pe termen scurt a alimentat o criză a locuințelor la prețuri rezonabile pentru localnici. 

„Oamenii sunt dați afară din casele lor din cauza Airbnb-urilor sau, dacă nu, chiria este super mare, așa că nu și-o mai permit. Eu obișnuiam să locuiesc lângă Acropole și acum trebuie să locuiesc mai departe de centru, ceea ce înseamnă pentru mine, personal, că nu mai pot să mă plimb prin oraș. Trebuie să iau metroul pentru a merge la muncă și așa mai departe”, a explicat Pappa.

Primarul Harris Doukas: „Noi nu am văzut acești bani”

Prețurile chiriilor au crescut vertiginos, în special în apropierea stațiilor de metrou care sunt populare printre turiști. „Este vorba despre cerere și ofertă”, a explicat pentru Euronews Antonis Markopoulos, cofondator al companiei imobiliare Prosperty. 

„Există o problemă uriașă de ofertă pe piața închirierilor, cererea este de cinci ori mai mare decât oferta. Multe proprietăți renovate sunt comercializate pentru închirieri pe termen scurt sau prin rețele închise, neajungând niciodată pe piața generală”, a mai spus acesta.

Anticipând măsurile pentru limitarea închirierilor pe termen scurt, primarul Atenei, Harris Doukas, a dezvăluit în vară o cifră neașteptată. 

„Fiecare vizitator aduce orașului 0,40 euro, iar noi nu am văzut încă acești bani”, a declarat Doukas pentru Euronews. „Avem nevoie de un turism durabil care să nu agraveze inegalitățile din oraș”, a întărit el.

„Totul este de fațadă, despre cum oamenii vor iubi Atena”

Nu e doar problema locuințelor. „Orașul oferă acum multe restaurante, baruri și locuri unde să ieși, care sunt foarte scumpe. De obicei, merg acolo când am vizitatori din alte țări. Dar ca localnică, nu merg niciodată în aceste locuri. Nu simt că mă identific cu ele”, a spus Pappa pentru Hotnews.

O părere împărtășită și de alți localnici. O opinie publicată de Ekathimerini observa anul acesta transformarea cartierelor, într-un ritm amețitor. 

„Pe de o parte, mă gândesc la cât de admirabil este să construiești afaceri serioase cu muzică bună, mâncare interesantă, oameni din toate colțurile lumii și prețuri moderate și, pe de altă parte, mă panichez la perspectiva gentrificării unui alt colț al Atenei care până de curând a rămas neatins”, a scris jurnalista Xenia Kounalaki în februarie. 

”Mă gândesc la creșterea vertiginoasă a chiriilor, la proliferarea închirierilor pe termen scurt, la hotelurile de tip boutique care se vor deschide acolo, la sunetul roților valizelor pe trotuare, care pare să devină imnul național pentru încă o vară”.

Atena, văzută de pe Lycabettus. FOTO: Adrian Cochino / Hotnews

Efectele transformării se văd și la nivel de urbanism. Atena, a explicat Pappa, este un oraș care s-a dezvoltat mai degrabă organic, nu a fost conceput de sus, iar acum când există ocazional un concept, acesta este destinat turiștilor: „Totul este despre fațadă, despre cum oamenii vor iubi Atena”.

Și aparent, celor care trasează conceptele nu le pasă prea mult de rezidenți. 

„E frumos să ai un bulevard mare pentru a vedea monumentele, spre exemplu”, a observat Pappa, „dar dacă locuiești în oraș și este vară, ai nevoie cu adevărat de un loc umbrit pentru a merge pe jos și nu de acest tip de bulevarde mari pline de marmură, care sunt frumoase în imagini”.

„Nu există însă o reflecție asupra acestui lucru, ceea ce este controversat, pentru că au fost câteva concursuri despre cum să se redeseneze centrul orașului, cum să-l facă mai pietonal. Dar în cele din urmă, niciuna dintre aceste propuneri nu a fost de fapt realizată, și s-au făcut doar mici ajustări”, a spus ea.

Vara nebună a turismului în exces

Vara lui 2024 pare să fi fost în mod special intensă, din punct de vedere al numărului de turiști, în multe colțuri ale Europei, inclusiv Atena – și restul Greciei. 

În iulie, când temperaturile au depășit 40 de grade, autoritățile au închis Acropola în timpul celor mai fierbinți ore. Anul trecut, situl antic introdusese deja un sistem de ticketing pentru gestionarea numărului de vizitatori, cu un plafon de 20.000 pe zi.

În alte părți ale Greciei, cel puțin șase turiști străini, inclusiv jurnalistul de televiziune BBC Michael Mosley, au murit, posibil din cauza căldurii. 

Condițiile uscate și presiunea exercitată de turiști asupra rezervelor de apă au dus, de asemenea, la crize de apă în întreaga țară, determinând insule precum Sifnos și Creta să declare stare de urgență. În hoteluri, oaspeții au fost îndemnați să folosească apa cu grijă.

Serifos, micul oraș-port al insulei din vestul Cicladelor, a demonstrat că traficul auto îți poate oferi motive enervare și în mijlocul Mării Egee – în special când mergi pe jos. 

Santorini, una dintre cele mai căutate insule, a atras în 2023 aproape 3,5 milioane de vizitatori, un număr șocant, pentru o comunitate de doar 15.500 de locuitori. Navele de croazieră – 800 de nave au adus 1,3 milioane de vizitatori – au fost o sursă majoră de trafic.

Santorini sufocată

Un scandal a izbucnit recent, când Panagiotis Kavallaris, președintele comunității municipale din Santorini, a postat pe rețelele sociale un mesaj prin care îi îndemna pe localnici să își limiteze circulația pentru a face loc celor peste 11.000 de pasageri de pe navele de croazieră care erau așteptați să sosească pe 24 iulie. 

Ulterior, postarea a fost ștearsă, a relatat Kathimerini, iar primarul Nikolaos Zorzos a declarat că insula va reinstaura o limită de 8.000 de pasageri pe zi, față de 17 000, începând din 2025. 

Mulțimi de turiști se adună zilnic în Oila, Santorini, pentru a admira apusul. FOTO: Aris Oikonomou / AFP / Profimedia

Dar altfel, în insule, cel puțin în unele insule, dezvoltările imobiliare destinate în general turismului au continuat, sfidând insuficiența infrastructurii. Considerată deja de unii drept un eșec al turismului, insula Mykonos, prea aglomerată și prea scumpă continuă totuși să stârnească invidia vecinilor din Egee. Și să îi inspire.   

„Poate Atena nu se confruntă cu genul acesta de probleme, dar se confruntă cu alte lucruri, cum ar fi coșurile de gunoi. Nu există suficiente coșuri de gunoi pentru toți acești oameni. Așadar, părți ale orașului sunt paralizate. Ca turist, nu poți să le vezi cu adevărat. Dar ca localnic, le simți”, a spus ea.

„Nu mai vorbim despre scară umană, ci mai mult despre mulțime”

Mesaje împotriva turiștilor apăruseră deja pe ziduri încă de anii trecuți în Piața Exarcheia, un spațiu care deja se află în centrul unui conflict între autoritățile care vor să îl redefinească, cu o stație de metrou și tot ce trebuie pentru o modernizare, și unii localnici care îl voiau neschimbat. 

Cartierul care în trecut a fost scena unor proteste violente, și care are un loc ferm în istoria orașului, începuse oricum să se schimbe, ajuns pe lista celor mai „cool” locuri de vizitat din Europa. 

Recent, un ghid care oferea tururi pentru turiști în acest cartier, cu o cagulă pe față, a fost nevoit să pună capăt experienței, în urma furiei localnicilor. Marketingul devenise ridicol.

Nu există însă o mișcare organizată împotriva turismului, a explicat Pappa, ci doar o furie concentrată a localnicilor. 

„Dar trebuie să înțelegem că asta face parte dintr-un sistem mai mare. Așadar, cred că problema principală aici poate este că Atena devine mai puțin umană. Nu mai vorbim despre scară umană, ci mai mult despre mulțime”, a spus ea.

Mulțimea poate fi turiștii, poate fi o mare companie care cumpără întreaga clădire pentru a construi orice dorește, un hotel sau orice altceva. Și micile magazine devin mai mari, pentru a rezista pe piață. 

Pappa a explicat că în cazul acesta vorbim de o problemă mai mare, care nu are neapărat legătură cu gentrificarea, ci mai mult cu situația financiară a Greciei.

Fostul aeroport transformat în complex imobiliar

Guvernul, a spus ea, dorește să aibă aceste lucruri mari, impresionante, cum ar fi redesenarea aeroportului Ellinikon, fostul aeroport al Atenei, unde vor exista primii zgârie-nori din oraș. 

HotNews a scris în iunie despre acest proiect, observând că nu toți atenienii sunt de acord cu construcția orașului smart, unii temându-se că proiectul va transforma Atena într-un „mini-Dubai”, plin de megaiahturi și cazinouri.

„Ei concep acest simbol, o imagine total diferită de imaginea ateniană”, a explicat Pappa.  

Alte schimbări au loc la scară mică, de exemplu, biblioteca națională, care era în inima orașului, a fost relocată pe riviera Atenei. Discursul a fost că noua clădire este mai mare și oferă mai mult spațiu, „dar pentru mine, ideea ar fi de a avea utilizări publice și în centru, astfel să invite aici și localnicii, nu numai turiștii”, a observat ea.

Pas cu pas însă, pe riviera din Atena se întâmplă lucruri și pare că o nouă capitală se coagulează acolo, una cu care localnicii nu au neapărat legătură, într-un loc în care merg doar ocazional, la evenimente.

Parte a problemei, parte a soluției

E posibil să fie greu să te gândești limpede la toate aceste lucruri de pe terasa airbnb-ului din Neapoli, la limita cartierului Exarcheia, de unde vezi orașul alb, Acropola și marea. 

E un loc special. Undeva la doi pași există un magazin de discuri, multe librării și edituri, ceva specific cartierului, cafenele, restaurante, o piață volantă sâmbăta, ești turist și în același timp scufundat în viața obișnuită a comunității.

Susții economia locală, dar contribui la creșterea prețului chiriilor. Până la ultimă ești parte a problemei? Te-ai putea trezi stropit cu apă, așa cum s-a întâmplat în Spania

Nu pare probabil, cel puțin nu în Grecia. Pappa are și ea o opinie mult mai nuanțată. 

Airbnb = localnici fără case. Mesaj în piața Exarcheia din Atena. FOTO: Dimitris Aspiotis / Shutterstock Editorial / Profimedia

„Există o tabără care spune că ar trebui să nu mai călătorim, că nu ar trebui să zburăm, că nu ar trebui să mergem în orașe care au astfel de probleme, dar eu nu fac parte din această tabără, nu cred că lucrurile sunt albe și negre”, a spus ea. 

„Există acest gând că ar trebui să te simți vinovat pentru că ești în Exarcheia. Dar nu, vrei să vezi cartierul și ești mai responsabil pentru că înțelegi ce se întâmplă în acel loc, atâta timp cât nu ești o povară pentru acel loc”, a continuat ea.

„De exemplu, dacă te duci pe o insulă și nu există apă și începi să faci trei dușuri pe zi, asta ar fi o problemă, nu ar fi etic. Nu spun că nu ar trebui să facem lucrurile care ne plac, dar spun că putem fi un pic mai reflexivi. De exemplu, când să călătorim – poate în afara sezonului. Sau când vom sta în cel mai ieftin loc, poate ar trebui să verificăm ce este acest loc, unde se duc acești bani și așa mai departe”, a explicat Pappa.

Orașul care te alungă

În mijlocul acestor schimbări prin care trece orașul, micii întreprinzători, artiștii, freelancerii sau cei care au pus umărul la construirea societății civile sunt îndepărtați, presați de impozitele cărora nu le mai fac față, a spus Pappa. 

Ea s-a întors în Atena în 2012, după studiile în străinătate, în perioada de după criză, în care se vorbea despre revendicarea orașului – oamenii voiau o comunitate mai curată, piste de biciclete, voiau să documenteze istoria locului, în general să facă lucruri pentru a simți că aparțin orașului și că orașul este mai aproape de ei. 

Erau inițiative care veneau de la oameni, care în unele cazuri s-au transformat în ONG-uri, în diverse programe mai profesionale. 

Pappa a editat o revistă în care explica cum designul grafic poate ajuta la documentarea orașului, la documentarea lucrurilor care dispar, precum fațadele clădirilor.

Ea a publicat de asemenea reviste și ghiduri despre Atena, care încurajau un turism alternativ, o perspectivă filosofică asupra călătoriei și recomandări pe care nu le găsești neapărat în ghidurile obișnuite, care prezintă imaginea standard a orașului.  

Atena, văzută din Anafiotika. FOTO: Adrian Cochino / Hotnews

Una dintre recomandările ei îndeamnă vizitatorii să ia două autobuze pentru a vedea bulevardele și clădirile orașului  – o călătorie prin Atena cu transportul în comun nu e tocmai în topul „lucrurilor de făcut” de pe Tripadvisor.

Dar toate eforturile au venit cu o notă de pesimism personal. 

„Am simțit că trebuie să mă întorc în Atena pentru că aveam această expertiză pe care orașul ar putea să o folosească. Și acum simt că toți acești experți, adică oameni ca mine, arhitecți și așa mai departe, și-au oferit experiența orașului, iar acesta nu a folosit-o”, a spus Pappa.

„Orașul i-a ignorat, iar acum este plin de companii mari cărora nu le pasă de intervențiile noastre. Simt că orașul meu mă alungă din nou”, a concluzionat ea.

Motive de optimism?

Relația de dragoste-ură a locuitorilor cu marile orașe este uneori identică, indiferent de meridian – New York, Barcelona, București, Atena. 

Pappa spune că vrea să rămână optimistă. Spre exemplu în cazul turismului – mai multe orașe au interzis Airbnb-urile și închirierile de scurtă durată și se întorc la hotelurile obișnuite.

„Lucrurile ar putea fi organizate altfel, astfel încât să avem un amestec de rezidenți și turiști, de oricine dorește să fie în oraș”, a spus ea. 

Grecia are într-adevăr nevoie de turiști, o arată cifrele din PIB, dar Pappa și alții cred că țara nu ar trebui să se concentreze doar pe asta, deoarece dacă turismul eșuează, întreaga economie are o problemă.

Iar deocamdată, freelancerii ca ea se încăpățânează să rămână în orașul care în prezent favorizează mulțimile, marile companii și proiectele mamut.

Pappa a scos prin urmare un mini-ghid, „Acasă în Atena”, o „psihoterapie personală”, în care a inclus locurile preferate din oraș. Și călătoriile cu cele două linii de autobuz.

Acasă în Atena se află și locul ei preferat, și unul dintre motivele întoarcerii în oraș, dealul Pnika: „E un ritual, când urci, lași zgomotul orașului în urmă și intri în natură, este un amestec de natură și ruine, iar apoi stai în vârf și admiri betonul Atenei, una dintre priveliștile mele preferate”.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Mișcarea neașteptată făcută de avioanele rusești de vânătoare MiG-31, purtătoare de rachete Kinjal, care sugerează că temerile Moscovei sunt în creștere

Publicat

in

Două avioane rusești de vânătoare MiG-31K au fost transferate în Belarus săptămâna aceasta, mutare care ar putea semnala eforturile Rusiei de a-și proteja avioanele de război în contextul intensificării atacurilor ucrainene asupra bazelor aeriene rusești, scrie sâmbătă The Kyiv Independent.

Cele două aeronave de luptă nu au mai fost văzute în Belarus din aprilie 2023. Cu toate acestea, joi, 10 octombrie, un avion MiG-31, capabil să transporte rachete balistice Kinjal („Pumnal”), a aterizat pe aerodromul Machulishchy din Belarus, urmat de un al doilea avion, potrivit organizației Hajun, un grup belarus de monitorizare în domeniul apărării.

Cea mai recentă mișcare înregistrată a avioanelor a fost joi la ora locală 15:10, când ambele aparate de luptă au decolat de pe aerodrom. Locația lor actuală este necunoscută, deși ar putea fi încă în Belarus, au precizat reprezentanții Hajun, pentru publicația de la Kiev.

Ce urmăresc rușii prin mutarea avioanelor de luptă

Sosirea neașteptată a celor două avioane de război a declanșat speculații din partea oficialilor ucraineni și a experților militari.

Un posibil motiv pentru mutarea avioanelor în Belarus este că Rusia încearcă să le protejeze după loviturile aeriene reușite ale Ucrainei asupra aerodromurilor rusești, a declarat Peter Layton, cercetător asociat la RUSI, cercetător invitat la Griffith Asia Institute și fost ofițer al Forțelor Aeriene Australiene.

„Există doar un număr limitat de MiG-31 – menținerea lor în siguranță este importantă”, a spus Layton, pentru The Kyiv Independent.

„Avioanele MiG-31 pot avea baza în Belarus, iar apoi pot zbura în spațiul aerian rusesc, pentru ca de acolo să-și lanseze rachetele (spre Ucraina, n.r.), pentru a se întoarce ulterior în Belarus, unde se consideră că se află mai în siguranță”, a precizat cercetătorul.

La începutul invaziei pe scară largă, Rusia ar fi avut 12 avione MiG-31 în serviciul armatei sale. Cu toate acestea, atacurile ucrainene cu drone asupra bazei aeriene ruse Savasleika, din 16 august, au distrus cel puțin un MiG-31 și este posibil să fi avariat un altul, a declarat o sursă din serviciile ucrainene de informații militare pentru publicația de la Kiev.

Alte două atacuri au vizat, de asemenea, aparatele MiG-31 rusești. Este vorba despre o lovitură asupra bazei Savasleika, pe 13 august, care a avariat un avion, și atacurile din 15 mai asupra aerodromului Belbek din peninsula anexată Crimeea, care au avariat sau distrus două aeronave MiG-31.

Importanța strategică pe câmpul de luptă a avioanelor MiG-31

În ciuda acestor pierderi, Rusia încă își poate reface flota de avioane de război, a declarat Bohdan Dolintse, directorul Institutului de Management și Strategii, deși repararea avioanelor avariate ar putea dura până la un an.

Aceste avioane MiG-31 pot zbura cu viteze de până la 3.000 de kilometri pe oră și pot lansa rachete Kinjal, cu o rază de acțiune de 2.000 de kilometri, ceea ce reprezintă o amenințare pentru întregul teritoritoriu ucrainaen.

Staționarea lor în Belarus le plasează, de asemenea, mai aproape de linia frontului, extinzând practic raza lor de luptă, a precizat Layton.

Grupul belarus Hajun a sugerat că cele două MiG-31 ar putea fi supuse unor verificări de sistem în Belarus. De asemenea, există și scenariul ca aeronavele de război să fie implicate în exerciții și teste alături de forțele aeriene belaruse.

Un nou atac major asupra infrastucturii energetice a Ucrainei, înaintea iernii, luat în calcul

O altă posibilitate este ca Rusia să se pregătească pentru un nou atac major asupra Ucrainei, similar atacurilor în masă efectuate pe 26 august, care au devastat infrastructura energetică a Ucrainei, a declarat maiorul în rezervă Oleksii Hetman, din cadrul Forțelor armate ucrainene.

Având în vedere că o mare parte din apărarea antiaeriană a Ucrainei nu poate intercepta avioanele care lansează rachete Kinjal, alertele de raid aerian sunt declanșate în întreaga țară de fiecare dată când un MiG-31 decolează. Doar sistemele de apărare antiaeriană Patriot și SAMP/T sunt capabile să doboare rachetele balistice rusești.

Pe 25 septembrie, președintele Volodimir Zelenski a avertizat Consiliul de Securitate al ONU că Rusia pregătește un atac asupra a trei centrale nucleare, ca parte a unei strategii de distrugere a rețelei energetice a Ucrainei înainte de iarnă.

Andrii Kovalenko, șeful departamentului de combatere a dezinformării din cadrul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare din Ucraina, consideră că Rusia ar putea, de asemenea, să pregătească o provocare la adresa Belarusului pentru a da vina pe Kiev.

El a dat ca exemplu incidentul din 4 octombrie, când o dronă rusească a explodat în apropierea rafinăriei de petrol Mozyr, aproape de granița ucraineană. „După lovitura Shahed-ului rusesc (dronă kamikaze de producție iraniană, n.r.) de lângă Mozyr (…) a devenit clar că Rusia ar putea pregăti o provocare care să vizeze Belarusul”, a scris Kovalenki, într-un mesaj publicat pe aplicația de mesagerie Telegram.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend