Connect with us

NATIONAL

Guvernul a retras de urgență controversatul proiect privind accesul mașinilor poluante

Published

on

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decis, marți, retragerea, din procedura de transparență, a proiectului de HG privind metodologia de elaborare a regulilor de acces, a modului de aplicare a tarifelor, precum și a excepțiilor aferente ZNSE, informează Mediafax.

Potrivit MDLPA, decizia de retragere a proiectului de hotărâre de guvern a fost luată pentru o consultare mai amplă atât cu partenerii din cadrul Coaliției de Guvernare, cât și cu reprezentanții structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, ai mediului de afaceri și ai societății civile.

Ce prevede controversatul proiect

Proiectul, lansat în consultare publică în data de 26 iulie, are în vedere aplicarea prevederilor Legii nr. 155/2023 privind mobilitatea urbană durabilă, act normativ adoptat de Parlamentul României (ca urmare a consultării în cadrul Coaliției de Guvernare) și publicat în Monitorul Oficial al României pe 31 mai 2023, și care precizează că, „în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, ministerul de resort, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii elaborează metodologia de elaborare a regulilor de acces, a modului de aplicare a tarifelor, precum și a excepțiilor aferente zonelor cu nivel scăzut de emisii (ZNSE) care se aprobă prin hotărâre a Guvernului”.

În plus, MDLPA adaugă că Legea nr. 155/2023 reprezintă Jalonul nr. 288 în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru care a fost stabilită obligativitatea de a crea mecanismul de adoptare a zonelor cu emisii scăzute de către autoritățile publice locale, iar metodologia de elaborare a regulilor de acces, a modului de aplicare a tarifelor, precum și a excepțiilor aferente zonelor cu nivel scăzut de emisii reprezintă una dintre măsurile aferente CISC (Comitetului Interministerial privind Schimbările Climatice) – prioritatea de ordin legislativ nr. 43 din Planul stabilit pentru anul 2024.

„În acest context, proiectul propus de MDLPA a fost elaborat în cadrul unui grup constituit la nivel tehnic, cu reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ai Ministerului Transporturilor (prin Registrul Auto Român) și ai Ministerului Afacerilor Interne și are în vedere o abordare unitară la nivel național cu privire la criteriile și etapele necesare, astfel încât să fie stabilit un cadru de implementare cât mai facil pentru autoritățile publice locale și pentru cetățeni. De asemenea, se acordă o maximă flexibilitate pentru autoritățile publice locale, care ar urma să stabilească localizarea zonelor cu emisii scăzute, dimensiunea acestora, clasele de vehicule pentru care este permis accesul nerestricționat (în funcție de norma de poluare și de tipul de carburant) și modul de abordare – dacă se stabilesc restricții sau tarifare (accesul în zona respectivă fiind condiționat de un tarif stabilit exclusiv de autoritatea publică locală). Prin urmare, posesorul unui vehicul non-euro nu este obligat la niciun tarif dacă nu intră într-o astfel de zonă”, transmite MDLPA într-un comunicat de presă transmis marți.

Totodată, se instituie o perioadă de acomodare de un an de zile, ceea ce înseamnă că obligativitatea respectării prevederilor din Legea nr. 155/2023 și din proiectul de HG ar intra în vigoare începând cu data de 31 mai 2026.

„Nu în ultimul rând, precizăm că România se află în risc de infringement din cauza situației deficitare, chiar alarmante, a calității aerului din mai multe zone urbane din țară, unde se înregistrează creșteri ale nivelului de poluare peste media înregistrată la nivelul altor țări europene. Ministerul Dezvoltării reafirmă că această măsură este absolut necesară pentru toți cetățenii, contribuind la asigurarea unui mediu cu aer curat, la crearea mai multor spații de relaxare, promenadă sau interacțiune, dar și la decongestionarea traficului din zonele cu mari aglomerări urbane, fără a fi afectată mobilitatea regională”, adaugă MDLPA.

Loading

DIVERSE

CUTIA NEAGRĂ. Cum accelerează mafia bulgară pe autostrada A8 jonglând cu miloanele din SAFE

Published

on

CUTIA NEAGRĂ scoate la iveală noi găuri negre în care dispar banii românior. Licitațiile pentru această Autostradă sunt derulate de Compania Nationala de Investitii Rutiere, o alta companie de stat din subordinea Ministerului Transporturilor diferită de compania națională de administrare a autostrăzilor și drumurilor naționale – CNAIR. Aceasta noua entitate – CNIR– este condusa de un anume Gabriel Budescu un fost director al CNAIR care a fost promovat șef la CNIR dupa un concurs și un scandal politic asupra căruia vom reveni.

Cert este ca Budescu și CNIR au început să atribuie din toamna anului trecut licitații de miliarde de euro din proiectul Autostrăzii A8. Un prim lot al autostrăzii a fost încredințat unei companii de construcții puțin cunoscute cu sediul în județul Neamț, denumite DANLIN XXL SRL. Compania a câștigat licitația de un miliard de lei, circa 190 de milioane de euro, pentru proiectarea și execuția lotului Joseni – Ditrău al Autostazii A8.

CUTIA NEAGRĂ, EXCLUSIV. Procurorii DNA îl anchetează pe noul rege „XXL” al drumurilor din România

Conform documentele consultate de CUTIA NEAGRĂ compania cu sediul în județul Neamț a participat și a câștigat licitația într-o asociere de firme din care fac parte GROMA Hold LTD înregistrată în Bulgaria și compania românească Intertranscom Impex înregistrată în localitatea Buhuși, a cărui domeniu de activitate este vânzarea de materiale de construcții.

Danlin XXL SRL este liderul asocierii și este patronată de Dan Amurăriţei, un om de afaceri discret care s-a îmbogățit în ultimii 10 ani din afaceri cu Statul fiind specializat în reparația și întreținerea de drumuri județene în regiunea Moldovei, cu precădere la Iași, Bacău și Neamț. Amurăriţei a făcut parte din anturajul de oameni de afaceri ai baronului PSD de Neamț Ionel Arsene, unul dintre cei mai influenți pesediști în timpul regimului Dragnea. Arsene este în prezent fugit din țară din cauza dosarelor penale.

Analiza făcută de CUTIA NEAGRĂ arată ca în mod normal societatea Danlin XXL nu putea câștiga licitația pentru lotul de autostradă Joseni- Ditrau din cauză ca nu are experiență similară în construcția de autostrăzi, la fel nici compania Intertranscom din Buhuși. Danlin XXL nu a construit niciun kilometru de autostradă în România, nici măcar în asociere sau parteneriat cu alte companii, dar a câștigat în ultimele 5 luni trei licitații de autostrăzi în valoare aproximativă de 10 miliarde de lei, toate atribuite de directorul Budescu de la CNIR.

CUTIA NEAGRĂ a verificat situația companiei GROMA Hold LDT din Bulgaria ce apare în asociere cu câștigătorul declarat DANLIN XXL și a aflat informații spectaculoase: legături directe cu mafia din Bulgaria, conectată la clasa politică de la Sofia, și implicarea în scheme de spălare bani, de crimă organizată și fraudarea bugetelor publice din țara vecină.

Compania bulgara GROMA a jucat un rol esențial în licitațiile de autostrăzi câștigate de DANLIN XXL pe Autostrada Unirii deoarece a pus la dispoziție experiența similară în construcția de autostrăzi, experiență care îi lipește omului de afaceri Dan Amurăriţei deși acesta este bine conectat la lumea politică din Neamț și Moldova, unde a câștigat licitații publice de miliarde de lei.

CUTIA NEAGRĂ l-a chestionat pe afaceristul Amurăriţei asupra asocierii cu bulgarii de la GROMA dar acesta nu a oferit vreun comentariu. Amurăriţei nu a vrut să spună cine l-a pus în legătură cu compania de construcții din Bulgaria și câți bani vor încasa bulgarii din lotul de autostradă de la Joseni la Ditrău, parte din A8.

Informațiile și documentele de la Sofia intrate în posesia jurnaliștilor CUTIA NEAGRĂ dezvăluie lucruri extrem de grave. Compania GROMA nu este o banală firmă de infrastructură specializată în construcția de autostrăzi care a venit în România pentru a își pune la dispoziție experiența în proiecte către omul de afaceri Amurăriţei de la Danlin XXL.

Potrivit unui rechizitoriu din anul 2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sofia, Hristo Savev, proprietarul companiei Groma Hold era acuzat alături de alte 9 persoane de constituirea și coordonarea unui grup de crimă organizată care și-ar fi însușit 54 de milioane de leva, aproximativ 28 de milioane de euro, din fondurile publice alocate pentru extinderea Autostrăzii Hemus din nordul Bulgariei.

Banii au fost alocați in avans de 90 la sută și fără licitație de către compania de stat bulgarească destinată investițiilor în infrastructură rutieră către alte companii private, apoi banii au fost retrași dintr-o sucursală bancară și transferați cu camionul intr-un depozit. De operațiune s-au ocupat persoane asociate mafiei bulgare dar beneficiarul final și coordonatorul grupării ar fi fost patronul GROMA.

EXCLUSIV Baronii banului public, sub lupa CUTIA NEAGRĂ. Cine este „Doru de la Troia”, afaceristul „amărât” cu sechestru pe 25 de case, conectat la Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Printre acuzați se află și directorul Groma Hold, Viktor Velev, cel care din informațiile CUTIA NEAGRĂ a venit în România pentru a se ocupa de licitația de autostradă de pe A8 alături de afaceristul Amurăriţei.

Scandalul legat de planurile de extindere a Autostrăzii Hemus a izbucnit în 2021 când, în urma unui audit al Curții de Conturi a Bulgariei, a reieșit că Agenția de Infrastructură Rutieră a acordat contracte în valoare de aproape 4 miliarde de leva, 2 miliarde de euro, companiei de stat Avtomagistrali, fără o procedură de licitație competitivă. La rândul său, Avtomagistrali a atribuit lucrările unor companii private, încălcând astfel Legea Achizițiilor Publice.

Rechizitoriul din Bulgaria conține detalii senzaționale ale operațiunii și modul în care fondurile destinate autostrăzii Hemus au fost deturnate printr-o rețea de companii paravan. Din iunie 2020 până in septembrie 2021, membrii grupului infracțional au retras sume mari de bani în numerar din conturile companiilor paravan prin intermediul a 66 de tranzacții. Banii au fost apoi transportați la un depozit de lângă satul Zelendol, în municipalitatea Blagoevgrad. Proprietarul facilității era compania Vodno Stroitelstvo – Blagoevgrad unde tocmai directorul companiei GROMA Victor Velev era acționar majoritar. Presă din Bulgaria precizează ca nici procurorii nu au reușit sa afle ce s-a întâmplat ulterior cu banii furați!

Compania deținută de Velev, Vodno Stroitelstvo, unde au fost depozitate milioanele de euro, a primit și ea fara licitație in 2020, un avans substanțial de peste 84 milioane de leva, circa 42 de milioane de euro, pentru construcția Lotului 5 al autostrăzii Hemus. Autostrada nu a mai fost construită iar în anul 2025 ancheta procurorilor de la Sofia a fost stopată iar procurorii dați afară din magistratură.

Presa din Bulgaria speculează intervenția politică în blocarea anchetei dar și legături ale patronilor GROMA cu un anume Delian Peevsky. Peevsky este un om politic și oligarh bulgar extrem de influent, adesea descris ca o „eminență cenușie” a politicii de la Sofia.

Acum bulgarii de la compania GROMA se pregătesc să încaseze alte zeci de milioane de euro pentru construcția de autostrăzi, de data asta în România. Rămâne de văzut dacă vor sifona acești bani sub nasul autorităților de la București.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Cum se poate obține bonificația de 3% din impozit. ANAF a modificat Declarația Unică

Published

on

Măsura face parte din pachetul trei de măsuri fiscale adoptat recent de Guvern, care prevede acordarea unei reduceri de 3% din impozitul pe venit datorat pentru veniturile realizate în anul 2025. Această bonificație este acordată persoanelor fizice care au obligația de a depune Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale, scrie Adevărul.

Noua versiune a Declarației Unice

ANAF a publicat pe site-ul instituției formularul 212 – Declarația Unică 2026, disponibil în format electronic și completabil direct în browser. În noul formular există o opțiune specială intitulată „Bonificație impozit”, care permite contribuabililor să bifeze solicitarea reducerii de 3%, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Declarația Unică în noul său format poate fi văzută AICI.

Termenul pentru a beneficia de reducere

Pentru a primi bonificația de 3%, contribuabilii trebuie să depună Declarația Unică și să achite impozitul până la 15 aprilie 2026, pentru veniturile realizate în anul 2025. Persoanele care au depus deja Declarația Unică pentru anul trecut vor trebui să transmită o declarație rectificativă (formularul 212) și să achite impozitul până la aceeași dată pentru a beneficia de reducere. În cazul în care contribuabilii nu doresc să profite de bonificație, aceștia pot depune declarația și pot plăti taxele până la 25 mai 2026, fără penalități.

Citeşte şi: Schimbări importante pentru șoferii de mașini diesel. Era lor se apropie de sfârșit!

Formularul 212 trebuie depus de:

  • persoanele care în anul 2025 au obținut venituri sau pierderi din România sau din străinătate, cum ar fi: chirii, activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, tranzacții cu titluri de valoare și instrumente financiare (inclusiv derivate), transferul aurului de investiții, activități agricole, piscicultură sau silvicultură și care datorează impozit și contribuții sociale;
  • persoanele care aleg în anul 2026 să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS);
  • contribuabilii fără venituri care optează pentru plata CASS pentru a beneficia de asigurare de sănătate;
  • persoanele care decid să plătească contribuția de sănătate pentru una sau mai multe persoane aflate în întreținere.

Declarația poate fi depusă direct de contribuabil sau printr-un împuternicit ori curator, în baza unei împuterniciri în original, autentificată la notar sau semnată sub semnătură privată.

Termene și modalități de depunere

Pentru veniturile realizate în 2025, termenul general de depunere este 25 mai 2026. În cazul celor care optează pentru plata contribuției de sănătate, declarația poate fi depusă în orice moment al anului. Declarația poate fi transmisă online, prin Spațiul Privat Virtual (SPV) sau platforma e-guvernare.ro; în format tipărit, la registratura organului fiscal; prin poștă, cu confirmare de primire. În cazul depunerii online, ANAF confirmă primirea documentului printr-o recipisă electronică, care indică validarea sau nevalidarea formularului.

Citeşte şi: Digi a respins oferta de 3,8 miliarde de euro de la Telefonica. CEO: „Nu există niciun motiv pentru a vinde”

Contribuabilii pot modifica oricând informațiile declarate prin depunerea unei declarații rectificative, folosind același formular 212. Declarația Unică este o declarație autodeclarativă, prin care contribuabilii își raportează veniturile și stabilesc impozitul și contribuțiile sociale aferente.

Dacă declarația nu este depusă, ANAF va transmite inițial o notificare (prin SPV sau prin poștă). În cazul în care contribuabilul nu se conformează nici după notificare, instituția poate emite o decizie de impunere în termenul legal de prescripție, care este de 5 ani.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Risc de atentate teroriste în Europa, şi SRI a ridicat nivelul de alertă. Europol cere „alertă maximă” în contextul războiului din Iran

Published

on

Escaladarea conflictului din Iran pune Europa în stare de alertă maximă, agenţia internaţională de poliţie Europol avertizând asupra „unei ameninţări ridicate” de terorism şi „extremism violent” pe teritoriul european, precum şi asupra intensificării atacurilor cibernetice şi a campaniilor de dezinformare, relatează Euronews.

Războiul în curs dintre SUA şi Israel cu Iranul are „repercusiuni imediate asupra criminalităţii grave şi organizate şi a terorismului în UE”, a declarat Jan op gen Oorth, şeful departamentului de comunicare al Europol, într-o declaraţie trimisă prin e-mail către Euronews. „Riscurile principale sunt o ameninţare crescută de terorism şi extremism violent, creşterea numărului de atacuri cibernetice care vizează infrastructura UE, o creştere a schemelor de fraudă online pe tema conflictului şi răspândirea dezinformării şi a campaniilor de influenţă”, a arătat oficialul Europol.

Operațiunea „Epic Fury”: Rusia se implică în războiul din Orientul Mijlociu. Moscova a oferit Teheranului informaţii privind ţintele SUA / Trump cere predarea necondiționată a Iranului

Op gen Oorth a adăugat că nivelul ameninţării teroriste şi extremiste violente în Europa, care se poate manifesta prin „radicalizarea internă a actorilor singuratici” sau „celule mici, autoiniţiate”, este acum „evaluat ca fiind ridicat”, alături de alte ameninţări, inclusiv „diseminarea rapidă online a conţinutului polarizant” care „poate accelera procesele de radicalizare pe termen scurt în diaspora din UE şi în rândul altor indivizi”.

Europol trage un semnal de alarmă cu privire la reţelele legate de Iran din Europa, inclusiv grupurile asociate cu aşa-numita „Axă a Rezistenţei” Iranului şi „reţelele criminale” despre care se crede că operează sub îndrumarea instituţiilor de securitate iraniene.

Avertismentele agenţiei vin la câteva zile după ce marele ayatollah iranian Nasser Makarem Shirazi a emis o fatwa prin care cheamă la război sfânt împotriva Statelor Unite şi Israelului, în urma morţii ayatollahului Khamenei în atacurile comune ale SUA şi Israelului de sâmbătă.

Iranul a emis, de asemenea, avertismente directe către guvernele europene. Esmail Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, a declarat recent că orice acţiune împotriva Teheranului va fi considerată complicitate cu atacatorii săi şi va fi considerată „un act de război”.

Sistemul Național de Alertă Teroristă în România, potrivit SRI, este „precaut”

Acesta se instituie şi se menţine atât timp cât, la nivel național, există risc de producere a unui act de terorism, dar probabilitatea de comitere a acestuia este scăzută

Mai multe guverne europene au intensificat deja măsurile de securitate. În Germania, Ministerul de Interne din Renania de Nord-Westfalia a declarat pentru Euronews că în prezent „nu există dovezi sau indicii” privind ameninţări specifice, dar a recunoscut că „o schimbare a situaţiei de ameninţare” este posibilă „în orice moment” din cauza situaţiei dinamice.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat la începutul acestei săptămâni că guvernul Franţei a întărit operaţiunea de securitate militară „Opération Sentinelle” în toată ţara şi a sporit protecţia în jurul „locurilor şi persoanelor cele mai expuse”.

După întâlnirea de joi cu oficialii regionali din domeniul securităţii, conducerea poliţiei şi serviciile de informaţii, ministrul de interne al ţării, Laurent Nuñez, a declarat că nu există „nicio ameninţare cunoscută” de atac terorist iminent pe teritoriul francez, dar că vigilenţa rămâne la cel mai înalt nivel.

Deşi recentele atacuri majore din Franţa au fost în mare parte legate de grupuri jihadiste, autorităţile spun că ameninţările legate de Iran rămân o preocupare.

Unul dintre cele mai semnificative incidente recente a avut loc în 2018, când agenţi iranieni au fost acuzaţi că au planificat să bombardeze un miting al disidenţilor iranieni lângă Paris. Atacul ar fi vizat o adunare organizată la Villepinte de Organizaţia Mojahedinilor Populari din Iran, dar a fost în cele din urmă dejucat de serviciile de informaţii europene.

Franţa a mai fost ţinta unor atacuri legate de Iran. Între 1985 şi 1986, o serie de atentate cu bombă la Paris au ucis 12 persoane şi au rănit peste 200.

Însă, potrivit presei franceze, serviciile de informaţii ale ţării se tem cel mai mult de atacurile menite să şocheze opinia publică. „Regimul luptă pentru supravieţuirea sa în ţară, aşa că ar putea fi tentat să provoace instabilitate în ţările pe care le consideră susţinătoare ale ceea ce se întâmplă în prezent la nivel regional”, a declarat David Rigoulet-Roze, cercetător la Institutul Francez de Analiză Strategică, pentru postul de radio France info.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Irinel Columbeanu, îngrijorat pentru Ramona Gabor după izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu. Fosta lui cumnată locuiește de ani buni în Dubai

Published

on

În ultimii ani, viața lui Irinel Columbeanu s-a schimbat la 180 de grade. După perioada în care era considerat unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România, el duce acum o viață mult mai discretă. Retras complet din mediul monden și departe de luxul care îi caracteriza trecutul, fostul milionar își petrece zilele într-un mod diferit.

Conflictul din Orientul Mijlociu a adus în atenția sa o zonă care îi este familiară. În Dubai locuiește Ramona Gabor, fosta lui cumnată. Stabilită în Emiratele Arabe Unite, Ramona și-a construit acolo o viață nouă, departe de țara natală, fiind implicată în diverse proiecte și activități profesionale.

„Irinel se uită cu orele la știrile tv, vrea să afle tot ce se întâmplă în Dubai, dar și în lumea asta atât de agitată. L-am întrebat ce mai știe despre Ramona, fosta lui cumnată, care locuiește în Dubai, și unde cursele de avion au fost suspendate de atâtea zile. Mi-a zis că nu a mai primit nicio veste de la ea”, a spus Ion Cassian, potrivit Click!

Citește și: Cu ce se ocupă Ioana Ginghină după ce a rămas fără jobul din emisiunea „La Măruță”: „Sunt iar la un început de drum. Totul a început cu o cafea”

Situația tensionată din Orientul Mijlociu a adus încă un motiv de îngrijorare pentru Irinel Columbeanu. Cu toate astea, fostul milionar este mai liniștit în privința fiicei sale, Irina Columbeanu, în vârstă de 19 ani, care nu se află, în această perioadă, în vizită la mătușa ei, Ramona.

„Irinel păstrează aproape zilnic legătura cu fiica lui, Irinuca. Răsuflă ușurat că nu este prin Dubai, la mătușa ei, ci în America, alături de mamă, de Monica. Este ocupată cu facultatea, este la Medicină, din câte am înțeles, învață bine, are cursuri, are examene.

Irinel e tare mândru că, deși ea cochetează și cu moda, are planuri mari de viitor, pe plan profesional, că este dedicată studiului. De altfel, a și investit bani, aici, în România, în școala ei, ca să ajungă cineva în viață”, a mai dezvăluit Ion Cassian.

Citește și: Ce are de gând să facă Bianca Drăgușanu cu apartamentul pe care îl deține în Dubai: „Nu mă sperie nimic”

Schimbare importantă pentru Irinel Columbeanu

După ce suferit trei accidente vasculare, Irinel Columbeanu a fost mutat într-o altă cameră.

„Nu îi era bine singur în cameră, cum a stat, la început, așa cum ceruse. Se înstrăinase, nu prea ieșea, decât la masă, citea și se uita la televizor. Acum, de când am decis, de comun acord, să mai stea cu cineva, este mai vioi.

L-am mutat cu un domn cult, manierat, are la bază și studii superioare, cu el dezbate și știrile tv, stau de vorbă. Mă bucur că îi este bine așa, că acest coleg de cameră este pe placul lui. Sper ca vremea să fie mai bună, în următoarea perioadă, și Irinel să iasă mai des pe afară, pe aici, prin curte sau să mai vină prietenii și să-l mai invite prin oraș, așa cum îi place.

Iarna, fiind foarte frig, și el având niște probleme de sănătate, deși nu grave, evită să iasă din cămin”, a mai adăugat Ion Cassian, directorul azilului din Ghermănești, unde fostul milionar locuiește de aproape trei ani.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Mirabela Grădinaru a devenit oficial „Prima Doamnă” a României

Published

on

Președintele Nicușor Dan a numit-o joi într-o conferință de presă pe partenera sa, Mirabela Grădinaru ”Prima doamnă”. ”Prima doamnă are un proiect România în lumină cu ai multe componente sociale. Una din compenente, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, este atacarea problemei adicțiilor, în special la copii și tineri”, a spus președintele Dan într-o conferință de presă la Varșovia, la finalul unei vizite oficiale.

”Ea s-a întâlnit cu Centrul Național Polonez pentru prevenirea adicțiilor și cu o fundație care se ocupă cu același lucru pentru copii”, a mai spus Nicușor Dan.

Ce a făcut Mirabela Grădinaru în Polonia. Partenera lui Nicușor Dan a avut programate mai multe vizite

Mirabela Grădinaru derulează la Cotroceni mai multe inițiative sociale. Ea este mult mai implicată în astfel de activități decât soțiile precedenților președinți, care au fost prezențe publice discrete.

Pe pagina de Facebook a Administrației Prezidențiale au fost publicate mai multe imagini de la vizita Mirabelei Grădinaru și Consilierei de Stat pentru relația cu societatea civilă, Diana Pungă, la cele două centre din Varșovia.

„În contextul vizitei oficiale a Președintelui României, Nicușor Dan, la Varșovia, Prima Doamnă Mirabela Grădinaru a vizitat, alături de doamna Diana Punga, Consilier de Stat pentru relația cu societatea civilă, două centre cu o vastă experiență în aplicarea unor soluții pentru prevenirea adicțiilor și protecția copiilor.

Discuțiile cu managerii celor două organizații au fost purtate pentru identificarea unor programe care au avut rezultate în Polonia și care ar putea fi modele de bune practici și pentru țara noastră, prin proiectul “România în lumină”, derulat de Administrația Prezidențială”, a transmis Administrația Prezidențială. 

Soția președintelui Nicușor Dan a vizitat Centrul Național pentru Prevenirea Adicțiilor, o structură care se află în subordinea Ministerului Sănătății din Polonia.

„Doamna Mirabela Grădinaru a discutat cu specialiștii despre cele mai bune metode pentru prevenirea adicțiilor de substanțe, dar și a celor comportamentale, precum dependența de jocuri de noroc, de jocuri video, de internet, de social media, în special în rândul copiilor și al tinerilor.
Reprezentanții centrului au explicat că este necesară o abordare complexă a prevenției, fiind mult mai importantă decât tratarea adicțiilor, iar statul a adaptat legislația și a alocat resurse financiare importante pentru identificarea factorilor de risc și aplicarea metodelor de prevenire a dependențelor.

Citește și: FOTO Cum a apărut îmbrăcată Mirabela Grădinaru la Palatul Prezidențial din Varșovia. S-a pozat cu Prima Doamnă a Poloniei

Astfel, au fost elaborate atât proiecte și materiale pentru copii, cât și pentru părinți, profesori, care sunt implementate prin parteneriate derulate între Centrul Național pentru Prevenirea Adicțiilor și organizațiile neguvernamentale”, a precizat Administrația Prezidențială.

Mirabela Grădinaru a vizitat și Fundația pentru Susținerea Copiilor (Empowering Children Foundation), o organizație neguvernamentală cu o experiență de 35 de ani în domeniul protecției copiilor împotriva violenței și a abuzului sexual.

„În cadrul discuțiilor, reprezentantele fundației au explicat care a fost abordarea strategică pentru lupta împotriva violenței asupra copiilor, identificarea formelor de abuz și a unor soluții concrete pentru stoparea acestora, prin campanii ample de conștientizare și proiecte dedicate îngrijirii copiilor abuzați, dar și programe și activități pentru prevenirea abuzului”, a transmis Administrația Prezidențială.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Câte zile poate fi păstrat puiul gătit în frigider. Avertismentul unui expert: „Conține unele organisme”

Published

on

Te-ai întrebat vreodată cât timp poate fi ținute preparatele gătite în frigider după ce au fost pregătite? Un specialist a explicat cât timp poate fi păstrat puiul gătit și ce reguli trebuie respectate pentru a nu exista riscuri pentru sănătate.

Citește și: Avertismentul medicilor. De ce nu ar trebui să consumi suc de sfeclă dacă suferi de diabet: „Nu e tratament. E, de fapt, o bombă de carbohidrați lichizi!”

Potrivit expertului Donald Schaffner, profesor la Universitatea Rutgers, temperatura din interiorul frigiderului nu ar trebui să depășească 4 grade Celsius. În aceste condiții, puiul gătit poate fi păstrat în siguranță aproximativ 3 – 4 zile.

„Dacă puiul a fost gătit corect, nu ar trebui să existe riscuri atât timp cât temperatura frigiderului este setată la cel mult 4 grade Celsius. Dar chiar și puiul gătit se va strica în cele din urmă, iar ca regulă generală, pentru calitate cât mai bună, recomandăm ca puiul gătit să fie servit în 3-4 zile”, a precizat Donald Schaffner, potrivit marthastewart.com.

Citește și: Nu mai mânca această prăjitură! Accelerează îmbătrânirea creierului și „topește” neuronii. Avertismentul dur al neurochirurgului Vlad Ciurea

Chiar dacă procesul de gătire distruge bacteriile periculoase, acesta nu elimină complet toate microorganismele prezente în alimente. Din acest motiv, puiul gătit se poate altera după câteva zile, chiar dacă este păstrat în frigider.

„Chiar și puiul gătit conține unele organisme care provoacă alterarea alimentelor. Aceste microorganisme vor crește treptat în număr”, spune Schaffner.

Unii specialiști susțin că anumite resturi de mâncare pot fi păstrate în frigider și până la șapte zile, dacă sunt depozitate în condiții optime. Totuși, în cazul preparatelor din pui, păstrarea pentru o perioadă atât de lungă nu este recomandată.

Loading

Continue Reading
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend