Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Grecia înregistrează o nouă săptămână de foc, cu temperaturi de până la 43 de grade Celsius / Unde va fi cel mai cald

Publicat

in

Guvernul Greciei a ordonat marți companiilor din mai multe sectoare să le interzică angajaților să efectueze munci grele în aer liber în condițiile în care țara va înregistra din nou temperaturi foarte ridicate, de peste 40 de grade Celsius, săptămâna aceasta, relatează Reuters.

Angajații din construcții, construcția de nave, curierii și cei care livrează mâncare la domiciliu se numără printre angajații care vor fi nevoiți să ia o pauză între ora 12:00 și ora 17:00 de marți până vineri, dat fiind faptul că în unele regiuni ale țării mercurul din termometre va indica până la 42-43 de grade Celsius.

Ekathimerini transmite că marți temperaturi de 39-41 de grade vor fi înregistrate în partea continentală a Greciei, media ajungând cu până la două grade mai mare în vestul și nordul țării. În Insulele Ionice, Arhipelagul Dodecanez și sudul Cretei temperaturile vor crește până la 37-38 de grade Celsius, în timp ce pe alte insule ele vor fi de 33-35 de grade.

În regiunea Attica în care se află capitala Atena și Salonic temperaturile se vor apropia de 40 de grade Celsius.

Miercuri și joi temperaturile vor ajunge la 41-42 de grade în Grecia continentală, cu maxime locale de până la 43 de grade Celsius în anumite zone din vestul, centrul și nordul țării. În Insulele Ionice și estul Mării Egee, Dodecanez și sudul Cretei, prognozele meteo indică temperaturi de 38-40 de grade.

Grecia a înregistrat constant temperaturi foarte ridicate începând cu luna iunie și sute de incendii de vegetație au izbucnit și anul acesta, alimentate de vânturile puternice care au urmat celei mai călduroase ierni înregistrate de țara elenă de la începerea măsurătorilor meteorologice.

Grecia se așteaptă la temperaturi foarte mari până la sfârșitul lunii iulie

Meteorologii spun că temperaturile nu vor scădea cu foarte mult pe tot parcursul lunii iulie. În condițiile în care în Grecia nu a plouat deloc sau a plouat foarte puțin în ultimele luni, multe dintre insulele sale populare au ajuns să se confrunte acum și cu o criză a apei în plin sezon turistic.

„Uneori am dureri de cap, sufer de amețeli și vedere încețoșată. Când temperaturile sunt atât de mari cred că ar trebui să ne oprim din lucru după o anumită oră, să luăm o pauză și să ne reapucăm apoi”, a declarat pentru Reuters Adamantia Krassa, o măturătoare stradală în vârstă de 44 de ani.

O unitate mobilă a Crucii Roșii a fost amplasată în Piața Syntagma din centrul Atenei pentru a oferi asistență trecătorilor cu dificultăți.

„Trecem printr-o perioadă prelungită de temperaturi ridicate. Toate aceste forțări fiziologice au efecte negative asupra corpului”, a declarat coordonatorul unității, Dimitra Tsekoura.

Cel puțin 6 turiști, printre care și cunoscutul prezentator TV britanic Michael Mosley, au murit luna trecută în Grecia din cauza căldurii intense.

Loading

ACTUAL

Viktor Orban se plânge că Ungaria a cheltuit 2 miliarde de euro pentru protejarea frontierei externe a UE în fața migranților și cere rambursarea banilor

Publicat

in

Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri că este încrezător că Executivul european va rambursa costurile cu migrația ilegală suportate de Budapesta pentru protejarea frontierei externe a Uniunii Europene, scrie Reuters.

Ungaria a închis în 2015 o rută majoră de tranzit pe teritoriul său pentru sute de mii de solicitanți de azil care fugeau de război și sărăcie, ceea ce i-a consolidat sprijinul lui Orban pe plan intern, dar i-a adus numeroase critici din partea multor aliați din UE.

Orban a afirmat însă că Germania a început în sfârșit să se „trezească” la impactul negativ al migrației. Berlinul a anunțat săptămâna aceasta reintroducerea controalelor la graniță pentru următoarele șase luni, la toate frontierele sale terestre, precum și propuneri de reducere a numărului de solicitanți de azil. Controalele interne în zonele care, în mod normal, formează zona de liberă circulație – respectiv, Spațiul Schengen – vor începe pe 16 septembrie, Berlinul schimbându-și astfel politica anterioară a „porților deschise”.

„Ungariei trebuie să îi fie returnată suma foarte importantă, pe care am plătit-o pentru protecția frontierelor”, a declarat el, la radioul de stat.

„Ei vor plăti, este doar o chestiune de timp”, a adăugat Orban.

Joi, șeful său de cabinet, Gergely Gulyas, a declarat că Ungaria este pregătită să dea în judecată Comisia Europeană pentru costurile pe care le-a avut cu protejarea frontierelor, despre care Budapesta spune că se ridică la 2 miliarde de euro.

„Suntem pregătiți să dăm în judecată Comisia Europeană după ce ea a rambursat parțial sau total costurile suportate de alte state membre care apără frontiera Spațiului Schengen”, a spus Gergely Gulyas, în cadrul unei conferințe de presă.

„Anul trecut, Ungaria a cheltuit două miliarde de euro în vederea protecției Spațiului Schengen fără să primească nici măcar o contribuție minimă din partea UE”, a susținut Gulyas.

În iunie, instanța supremă a Uniunii Europene a decis că Ungaria trebuie să plătească o amendă de 200 de milioane de euro pentru că nu a implementat schimbări în politica sa de gestionare a migranților și a solicitanților de azil la granița sa, o decizie pe care Orban a calificat-o la momentul respectiv drept scandaloasă.

„Acum mai există un singur pas pe care liderii vest-europeni ar trebui să îl facă, nu este deosebit de greu din punct de vedere intelectual: dacă spun că frontierele trebuie protejate, atunci cei care protejează efectiv frontierele nu ar trebui să fie pedepsiți pentru asta”, a mai afirmat vineri Orban, referindu-se la amenda din iunie.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

O tânără de 19 ani a fost pipăită de un bărbat în autobuz. Agresorul, prins după 8 zile

Publicat

in

Agresiunea a avut loc pe 4 septembrie într-un autobuz din municipiul Craiova. Polițiștii l-au reținut pe făptaș.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că un bărbat de 57 de ani, din Craiova, a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de agresiune sexuală şi ultraj contra bunelor moravuri, scrie News.ro.

„La data de 4 septembrie, poliţiştii au fost sesizaţi de o tânără de 19 ani din Craiova, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa cu autobuzul, în municipiul Craiova, ar fi fost atinsă de un bărbat necunoscut, care în acelaşi timp ar fi exercitat acte de exhibiţionism”, au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj.

În urma cercetărilor, poliţiştii au reuşit identificarea bărbatului.

Poliţiştii au făcut, joi, o percheziţie la locuinţa acestuia. Bărbatul a fost dus apoi la audieri şi reţinut pentru 24 de ore.

El urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Sursă foto: Dreamstime

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Tactica Guvernului pentru ca românii să poată călători fără viză în SUA

Publicat

in

Guvernul României a decontat costul vizelor turistice în Statele Unite pentru numeroși angajați din instituții de stat, pentru a scădea, astfel, rata de respingere a vizelor la sub 3%, un criteriu cheie pentru intrarea în programul Visa Waiver, scrie Europa Liberă.

Pentru a continua trendul descendent al ratei de respingere, mai multe ministere au plătit angajaților din instituțiile subordonate controvaloarea taxei pentru viză turistică în SUA, în cuantum de 850 de lei.

Cât a plătit Ministerul Finanțelor pentru taxa de viză

Europa Liberă spune că a întrebat mai multe ministere dacă au plătit taxa pentru viză pentru angajați. Doar Ministerul Finanțelor a răspuns că până la 12 septembrie a decontat taxa de viză pentru 99 de angajați: 13 au cerut reînnoirea vizei și 86 au aplicat pentru viză nouă de călătorie în SUA. Costul total a fost de 84.249 de lei.

Instituțiile de stat au achitat contravaloarea taxei de viză cel puțin pentru câteva zeci de mii de angajați, potrivit unor surse din administrația centrală, citate de Europa Liberă.

Cu toate acestea, mișcarea pusă la cale de către Executiv nu garantează succesul pentru intrarea României în programul Visa Waiver.

Coordonatorul național pentru aderarea României la Visa Waiver, Valentin Vătăjelu, a explicat anul trecut pentru Europa Liberă că, pe lângă reducerea ratei de refuz, România trebuie să îndeplinească numeroase criterii tehnice pentru ca SUA să elimine vizele tip B pentru români.

Viza B1 este acordată pentru participarea la conferințe, convenții, programe profesionale sau de afaceri.

Viza B2 se referă la călătorii de natură recreativă – turism, vizite la prieteni sau tratament medical.

Conform sursei citate, acest lucru a fost realizat parțial prin acoperirea taxelor de solicitare a vizelor pentru angajați din sistemul public de către instituțiile pentru care lucrează.

Ținta României pentru programul Visa Waiver

Încheierea anului fiscal american este o bornă importantă întrucât România și-a propus să atingă în anul fiscal curent (1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024) o rată de respingere a vizelor de mai puțin de 3%, condiție obligatorie pentru ca o țară să fie considerată eligibilă.

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a declarat joi că suntem la câteva săptămâni distanță de a bifa și ultima cerință tehnică – rata de respingere – pentru ca românii să poată călători fără viză în SUA.

Muraru a afirmat că a avut o ultimă întâlnire cu secretarul american pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas, înainte de încheierea anului fiscal american, pentru a discuta despre demersurile care trebuie făcute în perioada următoare pentru accesul României în programul Visa Waiver.

Ambasadorul României în SUA a mai spus că după îndeplinirea criteriilor tehnice urmează un proces care începe în octombrie și se întinde pe mai multe luni, perioadă în care vor avea loc evaluări din partea autorităților americane și o vizită la nivel de experți.

România află în octombrie care a fost rata de refuz

Autoritățile la București vor afla de la cele americane după 15 octombrie date exacte privind rata finală de respingere pentru anul fiscal 2024, a declarat o sursă diplomatică pentru Europa Liberă.

Pasul următor va fi centralizarea tuturor datelor și analizarea de către experți americani a modificărilor legislative pe care țara noastră le-a făcut în ultima perioadă pentru a adera la programul Visa Waiver.

Ulterior, Departamentul Afacerilor Interne din Statele Unite ale Americii va informa Congresul privind stadiul în care se află România la acest capitol.

Pasul final va fi anul viitor, când Administrația SUA va anunța dacă și de când vor fi sau nu eliminate vizele turistice și de afaceri pentru cetățenii români.

În 2022, rata de refuz pentru români a fost de 12,61% iar în anul următor a scăzut sub 8%.

Sursă foto: Dreamstime

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Ce pași trebuie urmați pentru a beneficia de amnistia fiscală / Cum arată notificarea și cererea de anulare a datoriilor care trebuie depuse

Publicat

in

Persoanele fizice care au datorii la stat la data de 31 august 2024 vor putea să reducă valoarea acestora cu 25% sau 50%, după caz, și să scape de dobânzi și penalități de întârziere. Ordinul de punere în aplicare a amnistiei fiscale (OUG 107/2024) a fost pregătit de Ministerul Finanțelor.

PROIECT Ordin punere în aplicare amnistie fiscală 2024 – click pentru a deschide

Persoanele fizice vor trebui să depună o notificare la ANAF pentru a beneficia de amnistia fiscală până pe 25 noiembrie 2024.

Asta se va face:

  • personal, la registratura ANAF sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în cazul persoanelor fizice care nu sunt înrolate în serviciul „Spaţiu privat virtual“ (SPV)
  • prin intermediul serviciului SPV.

După primirea notificării, ANAF va analiza dacă și-au declarat taxele până la data depunerii notificării. În cazul în care se constată că nu, ANAF va îndruma persoana să o facă.

După depunerea notificării, în termen de 5 zile lucrătoare Fiscul va emite şi va comunica persoanelor respective decizia de aprobare sau de respingere, referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi îi va emite și certificatul de atestare fiscală.

Cum arată NOTIFICAREA pe care trebuie să o completați – click pentru a deschide

Ulterior notificării, persoanele vor trebui să depună și o cerere de anulare a datoriilor. Aceasta va trebui depusă după ce va fi plătită suma respectivă dar până în data de 25 noiembrie.

Vezi CEREREA de anulare a obligatiilor fiscale – click pentru a dechide

Să presupunem că nu ai plătit impozit pe venit de 2000 de lei. La acea sumă s-au strâns inclusiv dobânzi și penalități. Tu va trebui să plătești 1.000 de lei, vei depune o cerere la Fisc, iar ulterior se vor șterge dobânzile, penalitățile și restul de 1.000 de lei.

Dacă datoriile depășesc 5.000 de lei, să preusupunem că este vorba despre 10.000 lei, atunci, prin același mecanism ca mai sus, se va anula 25% din suma principală, ceea ce înseamnă că va trebui să plătești 75%, 7.500 lei.

Notificarea privind intenţia de a beneficia de anularea unor obligaţii bugetare nu este obligatorie, ci are drept scop obţinerea efectelor de mai jos. Practic, de la data emiterii deciziei de amânare la plată a unor obligaţii bugetare, pentru obligaţiile de plată accesorii și/sau a unui procent din obligațiile bugetare principale, după caz, care fac obiectul amânării la plată:

  • nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită;
  • nu se efectuează stingerea până la data soluţionării cererii de anulare a unor obligații bugetare sau până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, după caz.

Dacă ai o evidență exactă a datoriilor, nu mai ești obligat să depui notificarea.

Cereri separate pentru activitatea de pe CNP și PFA

Pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale (de exemplu PFA), ANAF verifică îndeplinirea condiţiilor separat de obligaţiile bugetare existente pe codul unic de înregistrare/codul de înregistrare fiscală, față de cele înregistrate pe codul numeric personal (CNP).

În acest sens, notificarea privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare sau cererea de anulare a unor obligații bugetare, după caz, se depune separat de către persoana fizică, în funcție de codul de identificare fiscală pe care înregistrează obligații bugetare de plată.

În acest caz, pentru obligațiile bugetare care reprezintă condiție de achitare, verificarea îndeplinirii acesteia se efectuează astfel:

  • obligațiile bugetare datorate pe cod numeric personal/număr de identificare fiscală, ce trebuie să fie achitate, inclusiv procentele de 25% și 50%, se verifică independent de obligațiile bugetare de plată care sunt înregistrate pe codul unic de înregistrare/codul de înregistrare fiscală;
  • obligațiile bugetare datorate pe codul unic de înregistrare/codul de înregistrare fiscală, ce trebuie să fie achitate se verifică independent de obligațiile bugetare de plată care sunt înregistrate pe codul numeric personal/numărul de identificare fiscală.

IMPORTANT:

Nu se amână la plată şi nu se anulează accesoriile aferente unor obligaţii bugetare principale:

  • reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene (asta e valabilă în special la firme)
  • care fac obiectul unor procese penale aflate în curs de desfășurare
  • stabilite prin hotărâri penale definitive
  • reprezentând prejudicii legate de Legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Doar războiul din Ucraina mai ține Coaliția PSD-PNL? Ce-i răspunde Ciolacu lui Rareș Bogdan

Publicat

in

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Suceava, că nu vede o mare influență a războiului din Ucraina în ceea ce privește funcționarea coaliției PSD-PNL, dar că România are nevoie de stabilitate, iar PSD și PNL își vor duce „până la capăt” mandatul de guvernare. Premierul a spus că, fiind an electoral, e normal să existe declarații precum cele ale liderului PNL Rareș Bogdan, care a susținut că „singurul motiv pentru care PNL rezistă alături de PSD e războiul din Ucraina”.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, vineri, la Suceava, dacă va mai funcționa Coaliția PSD-PNL până la alegerile parlamentare, în contextul declarațiilor făcute recent de prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, care a spus că doar războiul din Ucraina mai ţine această coaliţie.

„Sincer, nu văd mare influență a războiului din Ucraina în ceea ce privește Coaliția. Cu adevărat România are nevoie de o stabilitate politică și ne-am asumat această stabilitate politică”, a declarat Ciolacu.

El a susținut că decizia de a intra la guvernare, în urmă cu 3 ani, a adus coerență în actul de guvernare.

„Aduceți-vă aminte complexitatea problemelor din acel momnent, de acum 3 ani, când am hotărât să intrăm la guvernare. Cred că am adus o coerență în actul de guvernare și o diferență față de vechea coaliție de dreapta, unde posturile se trageau din fes, unde certurile erau la ordinea zilei, unde se retrăgeau miniștrii din ședințele de Guvern și nimic nu funcționa”, a spus liderul PSD.

Ciolacu: Coaliția își va duce mandatul până la capăt. Undeva pe 23 decembrie va fi învestit viitorul guvern

Premierul susține că este firesc să existe declarații precum cele ale lui Rareș Bogdan, fiind an electoral.

„Suntem oameni maturi. Avem, normal, cum este în politică, un interes nu neapărat comun la aceste alegeri, pentru că de această dată candidăm separat. Eu le-am arătat potențialul unei candidaturi comune la europarlamentare. Au ales altă cale, o respect. Suntem într-un an electoral și e normal să existe și astfel de declarații. Dar Coaliția își va duce mandatul până la capăt. Consider că undeva în jurul datei 23 decembrie va fi învestit viitorul Guvern”, a declarat Ciolacu.

Războiul din Ucraina, invocat de liderul PNL Rareș Bogdan pentru guvernarea cu PSD

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, le-a spus miercuri jurnaliștilor că el „nu mai vrea să stea la masă cu PSD” și a adăugat că „singurul motiv pentru care PNL rezistă alături de PSD e războiul din Ucraina”, potrivit Antena 3.

El a adăugat că după alegeri vor guvern de dreapta, dar că vor discuta cu PSD.

Nu este prima dată când Rareș Bogdan invocă raăzboiul din Ucraina pentru decizia PNL de a guverna alături de PSD.

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a afirmat, în 25 august, într-o postare pe Facebook, că atacurile liderilor PSD la adresa liberalilor din timpul Congresului de sâmbătă sunt provocate de frica unui eșec la alegerile prezidențiale. Liberalul justifică totodată guvernarea comună cu PSD prin faptul că altfel, social-democrații ar fi sabotat susținerea pentru Ucraina.

„Da, am fost nevoiți să înghițim o meduză și să guvernăm împreună, pentru că odată cu războiul din Ucraina, Uniunea Europeană și NATO aveau nevoie de o graniță care să garanteze securitatea Europei. Ar fi fost un dezastru ca, în timp ce PNL susținea Ucraina, hoarda socialiștilor români să încerce blocarea ajutoarelor îndreptate către țara aflată în război. O știu toți: și politicienii, și ziariștii onești. Ar fi căzut Ucraina, la micul dejun era mâncată Moldova și urma presiunea pe România, Polonia și Țările Baltice”, argumentează Rareș Bogdan.

Amintim că guvernul PNL-PSD s-a constituit în noiembrie 2021, iar războiul ruso-ucrainean a început în februarie 2022.

Citește și: Rareș Bogdan, despre atacurile PSD la adresa PNL: „Au două explicații: frica și lașitatea/ Am fost nevoiți să înghițim o meduză”

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Caz de film la DNA: Un notar a încercat să dea averea unei femei ucise suspectului de crimă

Publicat

in

Un notar public din Oradea a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru că, deși știa că un testament olograf este fals, a deschis procedura succesorală notarială a bunurilor unei femei de 87 de ani ucise. Unul dintre beneficiarii averii este chiar suspect de crimă.

DNA a trimis în judecată pe notarul public Lucia Doina Ochiș și pe cele două persoane care i-au prezentat testamentul olograf.

Notarul este acuzat de de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals intelectual.

Cele două persoane fizice, B.G.M. și B.S.D. sunt acuzate de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

„În prezenta cauză s-au desfășurat cercetări cu privire la modalitatea în care, în perioada 2019-2020, cele două persoane fizice menționate anterior au fost implicați în transmiterea, pe cale succesorală, a bunurilor aparținând unei persoane în vârstă de 87 de ani, decedată în condiții suspecte în cursul lunii august 2019. Astfel, în perioada 2019 – 2020, inculpata Ochiș Lucia Doina, în calitate de notar public, cunoscând caracterul fals al testamentului olograf furnizat de către cei doi inculpați persoane fizice, ar fi deschis procedura succesorală notarială privind masa succesorală rămasă după defunct, iar ulterior ar fi emis încheieri și certificate de legatar/suplimentare de legatar în beneficiul inculpatei B.G.M. privind bunuri din moștenirea respectivă, a căror valoare însumată este de 1.854.867 lei”, arată DNA.

Notarul nu a verificat veridicitatea testamentului olograf

Potrivit DNA, în calitatea sa de notar public, Lucia Doina Ochiș, deși avea obligația ca, anterior validării testamentului olograf, să verifice pe baza unei expertize grafice, îndeplinirea tuturor condițiilor legale de validitate ale testamentului olograf, și anume scrierea, semnarea și datarea de către testator a acestui înscris, nu a făcut acest lucru.

Totodată, în urma cercetărilor efectuate a reieșit faptul că, în cursul anului 2020, Lucia Doina Ochiș ar fi continuat să emită încheieri finale și certificate de legatar către inculpata B.G.M. chiar și după ce ar fi luat la cunoștință că existau moștenitori legali care contestau testamentul și că inculpatul B.S.D. era cercetat de organele judiciare pentru infracțiunea de omor, în legătură cu decesul persoanei în vârstă de 87 de ani. În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin celor doi inculpați persoane fizice.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Oradea cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend