Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Goana după controlul Electroargeş dezvaluie CULMEA „JUSTIŢIEI”. Un judecător a copiat o sentință cu tot cu datele greșite

Publicat

in

Copy paste dubios: a copiat , cu tot cu datele greșite, 31 din cele 34 de paragrafe din hotărârea judecătorească dată de un alt magistrat

Disputa din tribunale pentru controlul Electroarges SA deținută inițial de defunctul om de afaceri Cătălin Chelu scoate la iveală tot felul de sentințe ciudate, cu probleme flagrante, pronunțate de magistrați chemați să soluționeze litigii comerciale.

Aşa cum scriam săptămâna trecută, o sentința inițială pronunțată de judecătoarea Sorina Luchian  într-un dosar în care în joc era soarta unui pachet considerabil de acţiuni la Electroarges SA, a fost anulată pentru neregulile ulterior de Curtea de Apel Galați iar cererea de anulare a tranzacțiilor făcute de Ala Procopenco cu firmele lui Constantin Ștefan a fost trimisă spre rejudecare. Cum judecătoarea Sorina Luchian va fi cercetata diciplinar de Inspectia Judiciara, dosarul a fost preluat de judecătoarea Magdalena Hanu care, ce sa vezi, ne arata cum poti face un copy paste şi in materie de sentinţe judecătoreşti.

Aszfel, magistratul Magdalena Hanu, în rejudecarea unui dosar care viza un pachet consistent de actiul la Electroarges SA, în sentința pronunțata de ea, a copiat 31 din cele 34 de paragrafe din hotărârea judecătorească a Sorina Luchian anulată pentru că părții vătămate i s-a încălcat dreptul la apărare. În plus, Magdalena Hanu a copiat inclusiv dispozitivul cu tot cu datele greșite din el

În prima parte a dezvăluirilor despre procesele pentru controlul fostelor firme ale lui Cătălin Chelu NewsOnline a arătat cum față de judecătoarea Mihaela Sorina Luchian de la Tribunalul Galați s-a redeschis cercetarea disciplinară după ce într-un proces având ca miză anularea ca presupus frauduloasă a unor tranzacții a dat cuvântul părților pe excepții și pe probe, dar la final s-a pronunțat pe fondul cauzei, anulând tranzacțiile fără să dea posibilitatea părții vătămate să-și susțină cauza.
Marele beneficiar al deciziei judecătoarei Sorina Mihaela Luchian ar fi fost cercul de interese strâns în jurul fostei partenere a lui Cătălin Chelu, Ala Procopenco, din care face parte și noul sfătuitor al acesteia, fostul specialist de la DIICOT, actualul avocat Daniel Stoicescu. Miza o reprezintă preluarea controlului societății Electroargeș SA și a societăților la care această firmă deține la rândul ei acțiuni.
După moartea lui Catalin Chelu, Ala Procopenco a vândut, printr-o serie de tranzacții la vedere, pe piața de capital, acțiunile la Electroargeș SA către Investments Constantin, societatea omului de afaceri Constantin Ștefan, pe care-l adusese să preia managementul companiilor ei. Acum, Procopenco, consiliată de avocatul Daniel Stoicescu, se pretinde prejudiciată.
Sentința inițială pronunțată de judecătoarea Sorina Luchian a fost anulată pentru neregulile menționate mai sus de Curtea de Apel Galați iar cererea de anulare a tranzacțiilor făcute de Ala Procopenco cu firmele lui Constantin Ștefan a fost trimisă spre rejudecare.
Dosarul a fost preluat de judecătoarea Magdalena Hanu care are un stil de a aborda cauza total straniu. Mai exact, amână pronunțarea 47 de zile, se pronunță pe 2 aprilie a.c. și redactează hotărârea chiar a doua zi, pe 3 aprilie. Deși la prima vedere s-ar putea spune că judecătoarea Magdalena Hanu a amânat pronunțarea pentru a o și putea redacta în același timp, evoluția evenimentelor ne arată că lucrurile nu par să fi stat chiar așa.

Cum acoperi formal viciile de procedură grave ale unei colege

Spre exemplu judecătoarea Magdalena Hanu a copiat integral dispozitivul deciziei judecătoarei Mihaela Sorina Luchian, fiind admisă acţiunea formulată de SCP PDA Insolvency SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei Bran Oil SA – firmă controlată de Ala Procopenco, deși la termenul de judecată din data de 14.02.2019 când s-au pus concluzii pe fond s-a reținut înlocuirea acestuia cu CITR Filiala Galați SPRL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Bran Oil.
În plus, la o simplă analiză se vede clar cum motivarea sentinței judecătoarei Magdalena Hanu conține 34 de paragrafe, din care 31 de paragrafe sunt identice cu Sentința pronunțată în primul ciclu procesual, respectiv sentinta nr. 115/19.03.2018 dată de judecătoarea Mihaela Sorina Luchian, atât din punct de vedere al conținutului, cât și din punct de vedere al cronologiei paragrafelor, adică a ordinii în care acestea sunt așezate în pagină.
Singurele paragrafe care nu se regăsesc în sentința din 2018 a judecătoarei Sorina Luchian dar se regăsesc în sentința de anul acesta, sunt cele în care judecătoarea Magdalena Hanu analizează excepția lipsei de interes și a inadmisibilitatii acțiunii prin prisma caracterului irevocabil al ordinelor de transfer pe piata de capital, aspecte care nu puteau să fie preluate din sentința pronunțată în primul ciclu procesual întrucât acestea au fost invocate în rejudecare.
În aceste condiții Investments Constantin a sesizat CSM – Inspecția Judiciară, reclamând-o pe judecătoarea Magdalena Hanu pentru gravă neglijență, arătând că i s-a încălcat dreptul la apărare în proces din moment ce judecătoarea nu a făcut o analiză proprie a cauzei ci a copiat o sentință deja anulată.
Mai exact, întregul mod de a gestiona un dosar al judecătoarei Magdalena Hanu este unul problematic. Practic ea a copiat aproape integral o sentință anulată inițial pentru că firmei Investments Constantin i s-a încălcat dreptul la apărare prin faptul că judecătoarea Sorina Luchian nu a dat cuvântul părților pe fondul cauzei.
Deși speța se afla în rejudecare judecătoarea Magdalena Hanu pare că a fost preocupată doar să acopere formal, de ochii lumii, viciile de procedură grave ale colegei Sorina Luchian, pe fondul cauzei menținând direcția stabilită prin prima sentință de anulare a tranzacțiilor. Asta în condițiile în care, potrivit unor surse judiciare, la momentul sentinței judecătoarei Magdalena Hanu era de notorietate printre judecătorii sindici de la Tribunalul Galați faptul că față de judecătoarea Mihaela Sorina Luchian se redeschisese cercetarea disciplinară pentru modul cum a pronunțat sentința care avea să fie copiată de Magdalena Hanu.

Or, Codul de procedură civilă spune însă că deliberarea unui magistrat presupune „exprimarea opiniei” cu privire la aspectele deduse judecății, urmând ca apoi acestă opinie să fie redactată în scris, devenind astfel motivarea hotărârii. Cum însă motivarea hotărârii judecatoarei Magdalena Hanu reprezintă o simplă reproducere a unei hotărâri deja existente, casate și fără forță juridică, devine evident că nu a avut loc o deliberare proprie a judecătorului.

Loading

ACTUAL

VIDEO | Accident cu două victime în Argeș – Impact violent între doua mașini

Publicat

in

Pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul uni accident produs pe DN 73, în comuna Dâmbovicioara, zona Dealul Sasului. În accident sunt implicate două autoturisme.

Personalul echipajelor medicale asistă trei persoane. Este vorba despre două persoane de sex feminin, care prezintă atac de panică și o persoană de sex masculin, care acuză dureri la coloana cervicală. Echipajul medical a transportat la spital o persoană, care acuza dureri în zona capului.

Pompierii mai asigură și măsuri specifice de prevenire a incendiilor, la fața locului fiind identificate scurgeri de lichide combustibile pe partea carosabilă.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

SCLAVIA MODERNĂ ÎN SPANIA: 52 ROMÂNI ELIBERAȚI – FADERE CERE GUVERNULUI MĂSURI URGENTE

Publicat

in

Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) trage un semnal de alarmă în urma eliberării a 52 de români dintr-o rețea de exploatare prin muncă în Spania. Aceștia erau ținuți în condiții inumane și obligați să muncească în schimbul unor salarii derizorii, fiind ademeniți cu promisiuni false de locuri de muncă bine plătite.


Conform informațiilor apărute în presă, muncitorii români au fost aduși în Spania prin intermediul unor anunțuri online, fiind promisi salarii mari, transport gratuit, cazare decentă și condiții de lucru avantajoase. Odată ajunși în Spania, realitatea a fost cruntă: li s-au confiscat documentele, au fost cazați în barăci insalubre și au fost supuși la muncă forțată, fiind plătiți sub salariul minim. Mai mult, aceștia erau amenințați cu violența în cazul în care ar fi încercat să reclame abuzurile.


„Această situație este revoltătoare și inacceptabilă. Este inadmisibil ca cetățeni români să fie tratați în acest mod în secolul XXI. Exploatarea prin muncă este o formă de sclavie modernă și trebuie combatută cu toate mijloacele”, a declarat Daniel Tecu, președintele FADERE.

FADERE solicită Guvernului României să ia măsuri urgente pentru a proteja drepturile muncitorilor români care lucrează temporar în străinătate. Printre acestea, se numără crearea unor centre de asistență juridică în țările cu o prezență semnificativă de muncitori români, care să ofere consultanță și sprijin juridic victimelor exploatării.
„Este crucial ca statul român să se implice activ în protecția cetățenilor săi aflați în străinătate. Aceste centre de asistență juridică ar fi un punct de sprijin important pentru muncitorii români care se confruntă cu abuzuri și exploatare”, a adăugat Daniel Tecu.


FADERE face un apel către toți românii care doresc să plece la muncă în străinătate să fie extrem de precauți și să nu părăsească țara până nu au semnat un contract de muncă încheiat în condiții legale. De asemenea, este important ca aceștia să verifice cu atenție clauzele contractului și să se asigure că au înțeles toate aspectele legate de drepturile și obligațiile lor. În cazul în care, odată ajunși în țara de destinație, constată că realitatea nu corespunde cu prevederile contractuale, sunt îndemnați să contacteze de urgență centrele de asistență juridică sau să solicite sprijinul organizațiilor neguvernamentale.
FADERE pune la dispoziția cetățenilor români un număr de WhatsApp unde pot semnala cazuri de abuz și exploatare: 0034 60 60 60 660.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Nereguli la liceu! Camere video montate ilegal – Directorul avea acces pe telefon la imaginile video din zona grupurilor sanitare

Publicat

in

Liceul Vasile Conta din Târgu Neamț a fost sancționat cu două avertismente pentru prelucrarea excesivă de date cu caracter personal (imaginea) prin camere video instalate în încăperile cu destinație de grup sanitar, a anunțat vineri Autoritatea pentru protecția datelor personale (ANSPDCP).

„Investigația a fost demarată ca urmare a unei sesizări prin care s-a semnalat faptul că acest liceu prelucrează date cu caracter personal prin intermediul sistemului de supraveghere video, inclusiv audio, monitoarele fiind instalate în biroul directorului, acesta având acces (inclusiv pe telefonul personal) la imaginile surprinse pe holuri, casa scărilor și în zona grupurilor sanitare.

În cadrul investigației s-a constatat că operatorul a prelucrat date cu caracter personal (imaginea) prin intermediul unor camere video instalate în încăperile cu destinație de grup sanitar, în mod nelegal și excesiv, prin raportare la scopul în care au fost colectate datele, încălcându-se astfel prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Regulamentul UE privind protecția datelor personale (GDPR).

De asemenea, s-a constatat că Liceul Vasile Conta din Târgu Neamț nu a implementat măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura confidențialitatea datelor, inclusiv pentru accesul limitat și securizat la imagini și pentru alocarea monitoarelor de vizualizare exclusiv persoanelor autorizate, fiind încălcate dispozițiile art. 32 din GDPR”.

Autoritatea a solicitat liceului să implementeze și următoarele măsuri corective:

  • revizuirea procedurilor interne pentru adoptarea unor măsuri tehnice și organizatorice, în sensul ca datele cu caracter personal prelucrate prin intermediul sistemului de supraveghere video să fie prelucrate în conformitate cu principiile de prelucrare prevăzute la art. 5 din RGPD;
  • revizuirea procedurilor interne pentru adoptarea unor măsuri tehnice și organizatorice, inclusiv prin asigurarea unui acces limitat și securizat la imaginile prelucrate și alocarea monitoarelor de vizualizare a imaginilor în timp real exclusiv persoanelor autorizate.

Montarea camerelor audio-video la vestiare și grupuri sanitare este interzisă

Autoritatea subliniază că „art. 66 alin. (4) din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar prevede că „Sistemele de supraveghere audio-video pot fi instalate în spaţiul şcolar, după cum urmează: în sălile de clasă, în exteriorul clădirilor, pe holuri, în sălile de festivităţi, pe holurile căminelor sau internatelor, precum şi în sălile de sport, cu excepţia vestiarelor şi a grupurilor sanitare.”

În ceea ce privește regimul sancționator aplicabil în cazul autorităților publice din România, precizăm că acesta este reglementat de Legea nr. 190/2018 care prevede că autorităţile publice se sancționează mai întâi cu avertisment la care se anexează un plan de remediere (art. 13 din Legea nr. 190/2018).

Ulterior, în situația în care respectivele instituții publice nu aduc la îndeplinire în totalitate măsurile prevăzute în planul de remediere, Autoritatea Naţională de Supraveghere, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte, poate aplica sancţiunea contravenţională a amenzii de la 10.000 lei până la 200.000 lei (art. 14 din Legea nr. 190/2018).

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Muzeul Județean Argeș susține menținerea orelor de Istoria Românilor, Limba Latină și Geografie în planurile cadru

Publicat

in

Muzeul Județean Argeș reafirmă importanța păstrării și promovării orelor de Istoria Românilor, Limba Latină și Geografie în planurile cadru educaționale, ca elemente fundamentale în educația tinerelor generații. Aceste discipline sunt esențiale pentru înțelegerea istoriei, tradițiilor și culturii naționale, contribuind la formarea unei identități naționale conștiente și bine înrădăcinate.

Istoria Românilor oferă elevilor o înțelegere profundă a evoluției societății românești, iar Limba Latină constituie un pilon fundamental pentru dezvoltarea abilităților lingvistice și pentru aprofundarea cunoștințelor de literatură și știință, având un impact semnificativ asupra formării unei culturi generale solide. De asemenea, Geografia este esențială pentru cunoașterea diversității naturale și sociale a lumii în care trăim, având un rol determinant în dezvoltarea unei gândiri critice și analitice.

Muzeul susține, prin toate inițiativele sale, promovarea acestor discipline și își exprimă convingerea că educația bazată pe înțelegerea profundă a trecutului și pe cunoașterea realităților geografice va asigura formarea unor cetățeni responsabili, bine informați și capabili să participe activ la dezvoltarea societății.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Albeștii de Argeș trece la colectarea selectivă a deșeurilor

Publicat

in

Începând cu luna februarie 2025, locuitorii comunei Albeștii de Argeș vor fi obligați să colecteze selectiv gunoiul, în cadrul unei noi proceduri de gestionare a deșeurilor.

Cum se va face colectarea selectivă?

  • Deșeurile menajere: vor fi ridicate în continuare conform programului actual, fără modificări.
  • Deșeurile selectate: (sticlă, PET-uri, cutii din plastic, folii, cartoane, doze metalice, bidoane de plastic etc.) vor fi colectate o dată pe lună, în ultima zi de vineri a fiecărei luni, separat și doar în saci menajeri.

Prima ridicare a deșeurilor selectate

Pentru prima ridicare, cetățenii sunt rugați să folosească sacii proprii. Ulterior, compania de colectare va furniza saci menajeri pentru următoarele ridicări.

Amenzi pentru nerespectarea regulilor

Autoritățile locale avertizează că este interzisă aruncarea deșeurilor pe domeniul public, iar încălcarea acestei reguli va atrage amenzi, precum și posibilitatea confiscării vehiculului transportator.

Unde puteți obține mai multe informații?

Pentru mai multe informații, puteți contacta Primăria prin tel/Fax: 0248.735.005, mobil Viceprimar: 0742.132.924, email: albestiidearges@ag.e-adm.ro sau puteți vizita sediul instituției.

De ce este importantă colectarea selectivă?

Colectarea selectivă a deșeurilor este importantă pentru protejarea mediului înconjurător. Prin colectarea selectivă, deșeurile pot fi reciclate și transformate în alte produse, reducând astfel cantitatea de deșeuri care ajunge la gropile de gunoi.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | Pesediști fraieriți de pesediști! Nora și cuscrul primarului Mogaru de la Corbi, și-au luat țeapă de la NORDIS – AU VRUT APARTAMENTE DE LUX

Publicat

in

Scandalul NORDIS ia amploare si arata faptul ca mulți argeșeni au intrat in aceasta schema păguboasă pentru unii, profitabilă pentru alții. Unii luau banii, alții ii dadeau! Astfel, în timp ce Laura Vicol, fosta şefă PSD a Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, și soţul ei, Vladimir Ciorbă dar și frații Poștoacă de la Câmpulung au fost reţinuţi după audierile de la sediul DIICOT şi duşi cu duba în arestul Poliţiei, în scandal apar nume cunoscute și firme mari care au bani de recuperat de la grupul de firme.

Printre aceștia se numără și argeșeni. Nu orice argeșean, ci tocmai politicieni mai tineri sau mai puțin tineri. De exemplu, printre cei care au au platit pentru apartamentele de lux promise de NORDIS se află și Mogaru Ionela Alina, consilier local PSD in comuna Pietrosani și nora primarului PSD de la Corbi, Constantin Mogaru. Pe lista creditorilor se afla si sora acesteia cu care detine doua firme dintre care una de exploatare a lemnului si o alta de transport marfa. Curios sau nu, printre cei țepuiți de Nordis se mai numara si fostul viceprimar PSD al comunei Pietroșani Ion Ghilencea, nimeni altul decat cel al cărui nume figura în amplul dosar penal de evaziune fiscală, Cheresteaua 2. Ion Ghilencea este, de fapt, tatăl consilierei PSD de la Pietroșani si cuscrul actualului primar PSD de la Corbi, Constantin Mogaru.

Pelista creditorilor NORDIS se mai află si alti argeseni.

Pe de cealalta parte, cei care luau banii, alături de Laura Vicol, se numara frații Emanuel și Florin Poștoacă originari din Câmpulung Muscel.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend