Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Gică Popescu, despre grupa României din preliminariile EURO 2024: „Dacă nu ne calificăm, această generație trebuie dată uitării”

Publicat

in

Gheorghe Popescu a afirmat că naționalei României i-a surâs norocul la tragerea la sorți a preliminariilor pentru Campionatul European 2024. Fostul căpitan al primei reprezentative consideră că tricolorii nu vor avea scuze dacă nu vor reuși să obțină calificarea la turneul final din Germania.

Gica PopescuFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

„Dacă ne-am fi ales noi asemenea grupă, nu am fi fost la fel de inspiraţi. Ne-a surâs norocul. Dacă de aici nu ne putem califica, atunci această generaţie trebuie dată uitării. Avem poisibilitatea să mergem la turneul final. Cred că favorite la locurile 1-2 suntem noi şi Elveţia.

Sper ca parcursul nefericit din Liga Națiunilor să fi fost un accident, să fi învățat foarte multe din această situație și rezultatele să le vedem în această campanie de calificare pentru EURO.

Programul nu contează, oricum trebuie să jucăm cu echipele din grupă și acasă și în deplasare. Important este să începem cu bine, un rezultat bun la începutul campaniei dă încredere, apoi să menținem tonusul pozitiv și să adunăm multe puncte cât mai rapid.

La început se fac punctele. În momentul în care trec meciurile, toată lumea se așteaptă să mai ai timp să recuperezi, în caz că pierzi un meci. Nu, punctele se fac la început” – Gheorghe Popescu, la Prima TV.

Naționala României va face parte din Grupa I a preliminariilor pentru EURO 2024, conform tragerii la sorți care a avut loc la Frankfurt. „Tricolorii” se vor întâlni cu Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra.

Când vor avea loc meciurile din preliminariile pentru EURO 2024

Meciurile din preliminariile EURO 2024 se vor disputa în perioada martie – noiembrie 2023, urmând a fi decise 20 dintre calificate.

Alte 3 reprezentative îşi vor câştiga locul la turneul final în urma play-off-urilor Nations League, în martie 2024.

Etapa I: 23 – 25 martie 2023

Etapa II: 26 – 28 martie 2023

Etapa III: 16 – 17 iunie 2023

Etapa IV: 19 – 20 iunie 2023

Etapa V: 7 – 9 septembrie 2023

Etapa VI: 10 – 12 septembrie 2023

Etapa VII: 12 – 14 octombrie 2023

Etapa VIII: 15 – 17 octombrie 2023

Etapa IX: 16 – 18 octombrie 2023

Etapa X: 19 – 21 noiembrie 2023.

Turneul final al EURO 2024 va avea loc în perioada 14 iunie-14 iulie 2024.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Un apropiat al lui Ramzan Kadîrov și-a dat demisia subit / Magomed Daudov zicea în 2022 că poate invada și Berlinul, dacă Putin le dă permisiunea

Publicat

in

Un apropiat al liderului cecen Ramzan Kadîrov, Magomed Daudov, a demisionat miercuri în mod neașteptat din funcția de președinte al parlamentului, creând un post vacant în elita republicii într-un moment în care sănătatea lui Kadîrov este atentă urmărită, relatează Reuters.

Ramzan Kadirov si Magomed Daudov, supranumit Lord, in 2019Foto: TASS / ddp USA / Profimedia

Magomed Daudov era considerat pe scară largă drept unul dintre cei mai influenți politicieni din regiunea de sud a Rusiei. Nu a dat niciun motiv pentru plecarea sa.

„După o întâlnire cu șeful Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov, am decis să demisionez din funcția de președinte al parlamentului Republicii Cecene”, a spus Dudov, potrivit televiziunii cecene.

Daudov, cunoscut drept „Lord” / „Domnul”, este un fost insurgent care a luptat pentru independența cecenă față de Rusia, dar ulterior și-a schimbat partea și a primit medalia Erou al Rusiei. El ocupa funcția de parlamentar din 2015.

Separațiștii ceceni au încercat să se desprindă de Rusia după prăbușirea Uniunii Sovietice din 1991 în două războaie care au adus distrugeri grele și victime. Kadîrov, președinte din 2007, a primit o mare marjă de libertate de către președintele rus Vladimir Putin pentru a conduce regiunea în principal musulmană ca feud personal, în schimbul menținerii acesteia stabilă și loială.

Ziarul independent Novaya Gazeta a scris luna trecută că liderul cecen suferă de necroză pancreatică, o boală care nu poate fi tratată.

Kadîrov a respins în mod repetat informațiile că nu se simte bine. În ziua în care a apărut articolul, astfel că și de acea dată a postat videoclipuri cu el la sală, pentru a infirma că este bolnav.

În iulie 2022, Magomed Daudov spunea că dacă Putin nu îi oprește, kadîroviții vor continua până vor ajunge la Berlin, după ce cuceresc Republica Populară Donețk, Nikolaev, Herson, Odesa.

„Inshallah, ar trebui să nu existe nicio îndoială, Republica Populară Donețk, Nikolaev, Herson, Odesa, până ne oprește Vladimir Vladimirovici Putin, Inshallah, vom ajunge la Berlin. Vom câștiga fără îndoială”, spunea el atunci.

Kadîrov conduce forţe paramilitare considerabile care, deşi fac parte în mod oficial din structurile de securitate ruseşti, îi sunt personal loiale. În timpul unei vizite la Kremlin, în luna martie, liderul cecen i-a spus lui Putin că forţele sale din Ucraina vor ajuta Rusia „să lupte până la finalul victorios”.

Citeste mai mult

NATIONAL

fanatik.ro: Cele trei asasinate politice care au cutremurat istoria României. Cine sunt premierii care au avut parte de un sfârșit sângeros

Publicat

in

​Istoria modernă a României a fost marcată de o serie de asasinate politice, planificate fie pentru îndepărtarea adversarilor politcici, fie în numele unor ideologii extremiste.

Asasinate politice în RomâniaFoto: Freepik

Cel care a deschis seria asasinatelor istorice în care premierii României și-au pierdut viața a fost conservatorul Barbu Catargiu, desemnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza să conducă primul Guvern unit după întregirea Principatelor Române. Citește mai mult pe fanatik.ro

Image by frimufilms on Freepik

Articol susținut de fanatik.ro

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend