Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Gabriela Firea: ‘Jungla de dreapta nu are suflet pentru familiile din România! Copiii au devenit subiect de propaganda politică în lupta internă din PNL!’

Publicat

in

Senatorul PSD Gabriela Firea a lansat un atac extrem de dur la adresa actualei Coaliții de Guvernare

Jungla de dreapta nu are suflet pentru familiile din România! Copiii au devenit subiect de propaganda politică în lupta internā din PNL! În timp ce Comisia de muncă de la Camerā, a votat doar indexarea de la 1 ianuarie, cum vrea Cîțu, Orban plusează că va fi și indexare și majorare cu 20 de puncte.

Ceea ce vedem acum este doar o luptă între pierzători. Doamna Ghorghiu a spus cu subiect și predicat că PNL a pierdut alegerile, atunci când l-a atacat pe Orban pentru contra-performanța electorală a PNL de anul trecut.

În fapt însă, amândoi sunt niște mincinoși. Și Cîțu, și Orban au promis anul trecut că vor plāti două tranșe de majorare pe 2021, asa cum prevede legea PSD, iar acum au anulat tranșa de la 1 iulie.

Nu doar că au promis în campanie, dar amândoi au semnat Ordonanța care eșalona dublarea. Unul a semnat ca prim-ministru, celălalt ca ministru al Finanțelor.

Și a fost un gest premeditat!

Nu e adevărat că „NU SUNT BANI” acum, la jumătatea anului. Nu sunt bani, pentru că ei NU AU PUS BANII PENTRU TRANȘA A II-A ÎN BUGET încă de la începutul anului. Deci a fost ceva premeditat!

Nu ne spune mereu Cîțu că economia merge fantastic? Că suntem primii în Europa, ca a explodat puterea de cumpărare?

Cum vine asta?

Dacă economia merge atât de bine, de ce spun că nu sunt bani? Sau probabil că economia merge fantastic doar pentru clientela lor, nu pentru copii.

Ați văzut că dau 3 miliarde de lei fără licitație, prin PNRR, pentru sponsorul de partid, dar nu găsesc 700 de milioane pentru tranșa II de la 1 iulie.

Doar pe dobânzile la împrumuturile lui Cîțu, România plătește de 7 ori mai mult decât presupune creșterea alocațiilor de la 1 iulie. Plătim pe an dobânzi de 1 miliard de euro, adică 5 miliarde de lei, pentru băncile la care s-a împrumutat Cîțu, dar nu găsim 700 de milioane DE LEI pentru copii!

Și Cîțu și Orban au încălcat cu seninătate ceea ce au promis, dar încearcă să folosească alocațiile ca subiect de dispute interne. Totul rămâne la viitor, vom face, vom drege, dar nu fac ceea ce trebuia să facă în în prezent, adică de la 1 iulie.

La fel UDMR, vine si face propunerea alocațiilor diferențiate, deși știe bine că CCR s-a pronunțat, deja, împotriva unei astfel de abordări neconstituționale.

Dacă într-adevăr sunt interesați de copii, cum încearcă să pretindă și unii și alții, atunci să nu anuleze tranșa de la 1 iulie, mâine când se va vota în Plen.

Și să susțină proiectul PSD care va fi depus tot mâine, pentru familiile cu copii și care prevede, printre altele, majorarea alocațiilor la nivelul stabilit de anul trecut de Parlament, când s-au dublat sumele pentru copii.

Indiferent cine se va impune dintre Cîțu și Orban în această lege a alocațiilor, PSD va vota împotrivă și dacă legea va fi adoptată de majoritate, atunci o va ataca la CCR.

Sunt două probleme majore:

1) Guvernul nu avea dreptul să modifice ceea ce tocmai adoptase Parlamentul anul trecut, pentru că Guvernul este un legiuitor delegat de către Parlament. Voința Parlamentul este suverană, iar Parlamentul s-a pronunțat în repetate rânduri anul trecut pentru dublarea alocațiilor.

2) Tranșa de la 1 iulie era deja un drept câștigat prin lege de copiii. Un drept care acum le este anulat intempestiv și retroactiv”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Loading

ACTUAL

Poliția din Domnești a prins un argeșean fără permis la volanul unei mașini fără ITP și asigurare

Publicat

in

În ziua de 14 ianuarie, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Pietroșani, care conducea o mașină pe DN1 de pe raza comunei Pietroșani, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că acesta figura cu dreptul de a conduce suspendat.


În cauză a fost întocmit dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, conform art. 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

Totodată, din verificări a rezultat și că valabilitatea inspecției tehnice periodice, precum și valabilitatea asigurării obligatorii auto erau expirate.

Ca urmare a abaterilor de natură contravențională, bărbatul a fost sancționat conform O.U.G. 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, respectiv conform Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, cu măsurile complementare de retragere a certificatului de înmatriculare, respectiv de retragere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Accident spectaculos in Argeș – A plonjat cu mașina în canal

Publicat

in

Salvatorii piteșteni au fost chemați să intervină azi, în jurul prânzului, la o sesizare privind un autoturism căzut în apă în Pitești, strada Depozitelor.

Au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o barcă. La locul accidentului, aceștia au găsit o mașină răsturnată pe plafon într-un canal de deversare a apelor din barajul Budeasa.

Paramedicii SMURD au preluat o victimă, bărbat de circa 27 de ani, conștientă, cooperantă care prezintă un zgârieturi și traumatism la nivelul feței. După ce a fost monitorizat de paramedicii SMURD, pacientul a fost transportat la spital.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

S-a dat startul înscrierilor la liceele militare! Viitorii liceeni pot opta pentru o carieră militară

Publicat

in

Ministerul Apărării Naționale a anunțat astăzi deschiderea oficială a înscrierilor pentru admiterea în cele 5 colegii naționale militare din țară. Elevii de clasa a VIII-a, dornici de o carieră militară și cu pasiune pentru matematică și informatică, au șansa de a se înscrie până la data de 21 martie 2025.

Pentru anul școlar 2025-2026 sunt puse la dispoziție 816 locuri, repartizate astfel:

  • Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia: 168 de locuri
  • Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza: 168 de locuri
  • Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc: 168 de locuri
  • Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova: 168 de locuri
  • Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța: 144 de locuri

Cum te poți înscrie?

Înscrierea se poate face atât online, accesând platforma https://www.recrutaremapn.ro/signupform.php, cât și la sediul birourilor informare-recrutare (lista completă este disponibilă pe https://www.recrutaremapn.ro/contactbir.php).

Care sunt etapele de selecție?

Procesul de selecție se desfășoară în mai multe etape:

  • Selecție: 20 ianuarie – 11 aprilie, în centrele zonale de selecție și orientare.
  • Examinare medicală: 3 februarie – 17 aprilie, în unitățile sanitare din rețeaua Ministerului Apărării Naționale.
  • Finalizarea dosarelor: 30 aprilie.

Cine se poate înscrie?

Pot aplica elevii din clasele a VIII-a sau absolvenții care nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ liceal sau profesional, cu vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul 2025.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să consultați site-ul oficial al Ministerului Apărării Naționale.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Vandalism în Mioveni: Stații de autobuz, ținta huliganilor

Publicat

in

Mioveni se confruntă cu o problemă recurentă. la fel ca si la Pitești: vandalismul stradal. În ultimele zile, stațiile de autobuz din cartierul Colibași și zona Spitalului Orășenesc au fost ținta unor acte de huliganism. Panourile de sticlă au fost sparte, iar suprafețele sunt acoperite de graffiti și mesaje obscene.

În ciuda eforturilor constante ale autorităților locale de a menține orașul curat și îngrijit, aceste acte de vandalism subminează eforturile comunității.

„Facem un apel către toți cetățenii să fie mai responsabili și să ne ajute să stopăm acest fenomen. Dacă sunteți martorii unor astfel de incidente, vă rugăm să contactați imediat dispeceratul Poliției Locale Mioveni la numărul 0348 445 855. Împreună putem face din Mioveni un oraș mai sigur și mai frumos pentru toți”, informează primăria Mioveni.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Design interior pentru birouri: Alegerea corectă a mobilierului pentru oaspeți

Publicat

in

Te-ai întrebat cum să creezi un spațiu de birou primitor și funcțional pentru oaspeții tăi? Alegerea mobilierului potrivit este esențială pentru a transmite profesionalism și a oferi confort. Un design bine gândit influențează percepția oaspeților și creează o atmosferă plăcută.

  Iată cateva idei care te vor ghida în alegerea mobilierului perfect pentru biroul tău.

Confortul înainte de toate

  Mobilierul pentru oaspeți trebuie să fie, în primul rând, confortabil. Scaunele ergonomice cu spătare ușor curbate oferă suport și prevenirea disconfortului. Oaspeții care se simt bine vor avea o experiență mai plăcută în biroul tău. Asigură-te că tapițeria este moale și că șezutul este suficient de lat pentru a acomoda orice utilizator.

Alegerea materialelor potrivite

  Materialele mobilierului sunt importante atât pentru estetică, cât și pentru funcționalitate. Scaunele cu tapițerie textilă sau piele sintetică sunt ușor de întreținut și rezistente. De exemplu, scaunele cu cadru metalic sunt durabile și potrivite pentru utilizare intensivă. O selecție bună de materiale se regăsește în oferta de scaune vizitator de la ImportatorScaune.ro, care oferă și diversitate în design.

Adaptarea la stilul general al biroului

  Mobila pentru oaspeți trebuie să se integreze armonios cu decorul general. În birourile moderne, scaunele cu linii simple și culori neutre sunt ideale. Într-un decor clasic, piesele din lemn masiv sau cu detalii ornamentale oferă un plus de eleganță. Alege modele care completează paleta cromatică și tema biroului.

Funcționalitate și eficiență în spațiile limitate

  În birourile mici, este esențial să optezi pentru mobilier compact și multifuncțional. Scaunele stivuibile sunt o soluție excelentă pentru economisirea spațiului. Citește mai multe despre utilitatea scaunelor pentru vizitatori, pentru a descoperi cum să maximizezi funcționalitatea acestora. În spațiile mai mari, scaunele mai robuste pot adăuga un aer de stabilitate și profesionalism.

Alege culori care inspiră profesionalism

  Culorile mobilierului pot influența starea de spirit a oaspeților tăi. Nuantele neutre, precum gri, bej sau negru, sunt perfecte pentru un mediu profesional. Pentru birouri mai creative, accentele de culoare pot adăuga energie spațiului. Culorile alese trebuie să reflecte identitatea companiei și să creeze o atmosferă echilibrată.

Investiția în durabilitate

  Mobilierul pentru oaspeți este utilizat frecvent, deci rezistența este esențială. Alege scaune fabricate din materiale de calitate, care să reziste uzurii zilnice. O piesă durabilă este o investiție care își va demonstra valoarea pe termen lung. Materialele precum oțelul și tapițeriile rezistente la pete sunt alegeri inteligente.

  Mobilierul potrivit îți poate transforma biroul într-un spațiu primitor și profesional. Alege modele confortabile, estetice și rezistente, care să se integreze perfect în designul general. Vizitează ImportatorScaune.ro pentru a descoperi cele mai bune soluții pentru biroul tău. Oaspeții tăi vor aprecia confortul și atenția la detalii.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

DE INTERES! Magazinul din orașul tău care oferă 1 leu pentru fiecare ambalaj SGR

Publicat

in

Kaufland România oferă recompense clienţilor care reciclează ambalaje cu simbolul SGR la aparatele din magazinele sale şi scanează, în perioada 13-15 ianuarie, tichetul valoric eliberat de automat împreună cu cardul de client la casa de marcat, aceştia primind valoarea tichetului dublată ca reducere în aplicaţia Kaufland Card.

Potrivit companiei, voucherul alocat în contul utilizatorului poate fi folosit în toate magazinele Kaufland România din 3 februarie, pentru cumpărături care depăşesc valoarea sa cu cel puţin un leu. Valoarea voucherului este egală cu contravaloarea tichetelor de ambalaje utilizate în magazin, până la un maximum de 50 de lei pentru fiecare utilizator Kaufland Card.

Pentru clienţii care deţin cardul de client în format fizic, reducerea se poate activa pe website-ul pentrumine.kaufland.ro, prin conectarea în contul de client Kaufland Card sau de pe tableta de la Biroul de Informaţii din magazinele Kaufland.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend