NATIONAL
Franța: O moschee acuzată de “practica radicală a islamului” a fost închisă timp de șase luni
Publicat
acum 3 aniin
De
adminAutoritățile franceze au ordonat luni închiderea pentru șase luni a moscheii Allonnes (vest) unde, potrivit prefecturii departamentului în cauză, se promovează „o practică radicală a islamului”, informează AFP.
Pe 13 octombrie, prefectura Sarthe a anunțat că a inițiat o procedură de închidere împotriva acestei moschei care găzduiește în jur de 300 de credincioși și o școală coranică cu 110 copii.
Potrivit decretului prefectural publicat luni, „conducătorii AAJM și ai asociației Al Qalam, precum și imamii care oficiază la moscheea Allonnes promovează o practică radicală a islamului, legitimează folosirea jihadului armat, moartea ca martir, precum și instituirea Sharia”.
Cele două asociații sunt acuzate de „legitimizarea atacurilor teroriste”. „Așa a fost cazul în septembrie 2020, după republicarea caricaturii lui Mahomed de către ziarul Charlie Hebdo, domnul Moulay Driss El Yakoubi a adunat tineri la moschee spunând: Acești oameni merită moartea, dar noi nu suntem într-o poziție puternică”.
„Așa a fost și în urma asasinarii, în octombrie 2020, a lui Samuel Paty”, un profesor de istorie decapitat de un islamist cecen, „liderii și imamii moscheii s-au bucurat pentru autorul atacului martiric”, putem citit in decret.
„Învățământul oferit în școala coranică găzduită în lăcașul de cult administrat de asociațiile menționate anterior legitimează și promovează jihadul armat, precum și ura față de evrei sau uciderea homosexualilor”, indică decretul.
Ținând cont de „amenințarea teroristă la un nivel foarte înalt, este necesar să se pronunțe închiderea lăcașului de cult moscheea Allonnes, administrată de asociațiile Association allonnaise pour le Juste Milieu (AAJM) și Al. Qalam, pe o perioadă de șase luni, în vederea prevenirii săvârșirii de acte de terorism”, potrivit aceleiași surse.
Pe 13 octombrie a fost deschisă o anchetă pentru „apologie pentru terorism” și „provocare la comiterea de acte teroriste”, a anunțat procurorul Republicii Le Mans.
AAJM a denunţat la mijlocul lunii octombrie pe pagina sa de Facebook „acuzaţii grave”, regretând „prejudiciul făcut credincioşilor care frecventează moscheea şi comunităţii musulmane care este nedreptăţită şi stigmatizată”.
Poate vrei sa citesti
Un fost ministru lansează acuzații grele la adresa lui Ilie Bolojan: Eu știu realitatea, o simt pe pielea mea
Cartea „Versetele Satanice”, a lui Salman Rushdie, poate reveni în librăriile din India după trei decenii din cauză că guvernul nu a găsit ordinul de interdicție din 1988
Coco Gauff s-a calificat în finala Turneului Campioanelor, unde o va înfrunta pe Qinwen Zheng
Coco Gauff s-a calificat în finala Turneului Campioanelor, unde o va înfrunta pe Qinwen Zheng
FOTO Mai multe cisterne au fost cuprinse de un incendiu într-o curte din 2 Mai. A fost emis un mesaj RO-Alert
Marcel Ciolacu pune în aplicare planul de Reindustrializare: A fost în vizită la un colos cu 70 de ani vechime
NATIONAL
Tennis player Irina Begu qualifies for final of tournament in Cali (WTA 125)
Publicat
acum 22 de minutein
8 noiembrie 2024De
adminThe Romanian tennis player Irina Begu qualified for the semifinals of the WTA 125 tournament in Cali (Colombia), with total prizes of 115,000 dollars, on Friday, by defeating the Australian Tina Smith, 6-1, 6-3.
Begu (34 years old, no. 102 in the WTA), the second seed, won after one hour and 12 minutes against a younger and lower ranked opponent Tina Smith (22 years old, no. 322 in the WTA).
Irina Begu secured a cheque for 8,000 dollars and 81 WTA points.
Begu will meet in the final the winner of match between the Hungarian Panna Udvardy (26 years old, no. 146 in the WTA) and the Slovenian Veronika Erjavec (24 years old, no 199 in the WTA).
NATIONAL
Two more Romanians reported missing following floods in Valencia found dead
Publicat
acum 23 de minutein
8 noiembrie 2024De
adminThe Ministry of Foreign Affairs (MAE) informs that, according to the information sent by the Spanish authorities, two other Romanian citizens initially reported as missing following the floods in Valencia have been identified as deceased.
The Ministry of Foreign Affairs sends its condolences to the bereaved families.
According to the Romanian Ministry, until now, as a result of the meteorological phenomena that affected the Kingdom of Spain, four Romanian citizens have died and seven Romanian citizens are still missing.
The Embassy of Romania in Madrid and the Consulate of Romania in Castellon de la Plana continued to verify the information regarding the death of some Romanian citizens, victims of the recent meteorological phenomena that affected the Valencian Community, but until this moment no confirmations have been received from the Spanish authorities.
The representatives of the Romanian Consulate in Castellon de la Plana continued the dialogue with the Romanian citizens, including family members, who reported the missing persons, and remain ready to provide consular assistance, depending on the requests, the source mentioned.
Also, the Logistics Center for providing assistance and protection for the benefit of Romanian citizens affected by the recent meteorological phenomena remains operational and operates from Monday to Friday, between 9:00 and 17:00 and Saturday-Sunday, between 10:00 and 15.00, at No. 12 Plaza del Alfonso el Magnanimo, Valencia.
The representatives of the diplomatic mission and the consular office remain in permanent contact with the competent Spanish authorities regarding the Romanian citizens affected by the recent meteorological phenomena.
Romanian citizens can request consular assistance at the telephone numbers of the Romanian Consulate in Castellon de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, the calls being redirected to the Contact and Support Center of Romanian Citizens Abroad (CCSCRS) and taken over by Call Center operators on a permanent basis.
Also, Romanian citizens who face a difficult, special, emergency situation have at their disposal the emergency telephone number of the Romanian Consulate in Castellon de la Plana: +34 677 842 467.
NATIONAL
Raport devastator pentru Israel! ONU: ‘Aproape 70% dintre cei care au murit în Gaza sunt femei și copii’
Publicat
acum 26 de minutein
8 noiembrie 2024De
adminAproape 70% dintre cei care au murit în Gaza sunt femei și copii. Statistica a fost realizată de ONU. Reprezentanții agenției vorbesc despre încălcarea sistematică a principiilor fundamentale ale dreptului internațional umanitar.
Oficiul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului susține că a verificat 8.119 ucideri de palestinieni în Gaza, care au avut loc în primele șapte luni de război.
Aproape 70% dintre decesele verificate au fost femei și copii, a spus oficiul, potrivit Al Jazeera, relatează Mediafax.
„Este esențial ca acuzațiile de încălcări grave ale dreptului internațional să fie luate în considerare prin intermediul unor organe judiciare credibile și imparțiale și ca, între timp, toate informațiile și probele relevante să fie colectate și păstrate”, a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk.
Declarația este însoțită de un raport de 32 de pagini.
NATIONAL
Dinamo și CFR Cluj termină la egalitate, scor 1-1
Publicat
acum 27 de minutein
8 noiembrie 2024De
adminEchipa clujeană CFR a încheiat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia bucureşteană Dinamo, în etapa a 16-a din Superligă.
Dinamo a deschis scorul pe stadionul Arcul de Triumf în minutul 33, prin Josue Homawoo, care a înscris cu o lovitură de cap din centrarea lui Milanov. În minutul 41 Cătălin Cîrjan a înscris pentru gazde, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. În al doilea minut al prelungirilor, portarul dinamovist Golubovic a ieşit hazardat, s-a ciocnit de Boateng şi Louis Munteanu a profitat egalând. Golul a fost validat de VAR şi la pauză s-a intrat cu 1-1. Hindrich a avut două intervenţii salutare pentru clujeni, în minutele 69 (la şutul lui Cîrjan) şi 72 (la mingea trimisă de Politic) şi partida s-a încheiat 1-1.
Dinamo a ajuns la 25 de puncte în Superligă şi a urcat, momentan, pe locul secund, în timp ce echipa lui Dan Petrescu este pe locul 3, cu 24 de puncte.
DINAMO: Golubovic (Al. Roşca 45) – Costin, K. Boateng, Homawoo (Patriche 85), Opruţ (A. Luna 79) – P. Olsen, Gnahore, C. Cîrjan – G. Milanov (Alberto Soro 85), Selmani, Politic. ANTRENOR Zeljko Kopic
CFR CLUJ: Hindrich – Mogoş, Bolgado, Aly Abeid, Camora (M. Ilie 46) – Djokovic, K. Keita (Fică 46), Tachtsidis – Deac, L. Munteanu (Peter Michael 77), Postolachi (Korenica 75). ANTRENOR Dan Petrescu
Cartonaşe galbene: Selmani 20, Opruţ 62, K. Boateng 81 / K. Keita 27
Arbitri Adrian Cojocaru – George Neacşu, Adrian Vornicu
Arbitri VAR: Viorel Flueran – Andrei Antonie
NATIONAL
Scandal sexual la cel mai înalt nivel: Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale anchetat pentru abuz sexual
Publicat
acum 34 de minutein
8 noiembrie 2024De
adminOrganul de conducere al Curții Penale Internaționale va lansa o anchetă externă asupra procurorului șef Karim Khan pentru presupuse abateri sexuale, au declarat vineri două surse familiarizate cu această chestiune, citate de Reuters.
Khan este invitat într-un document intern distribuit statelor membre să se retragă temporar din funcția sa la tribunalul mondial permanent pentru crime de război, cu sediul la Haga, în timp ce o anchetă este în curs de desfășurare.
Documentul nedatat și nesemnat, văzut de Reuters, a fost distribuit statelor membre de către personalul CPI.
Biroul lui Khan a adresat întrebări avocatului său, iar apelurile telefonice și solicitările repetate de comentarii trimise avocaților săi au rămas fără răspuns.
Khan a negat acuzațiile de comportament necorespunzător care au fost raportate organului de conducere al instanței luna trecută. La acel moment, el a cerut organismului de supraveghere internă al instanței să le investigheze.
O sursă care cunoaște problema a declarat că s-a convenit asupra unei anchete externe în cadrul unei reuniuni de joi a unui grup de bază al organismului de conducere al Curții, Adunarea statelor părți. Reuters nu a putut determina cine va efectua ancheta.
Karim Khan ceruse arestarea prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu
Judecătorii CPI examinează în prezent o cerere făcută de Khan în luna mai pentru mandate de arestare împotriva prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, a șefului apărării sale și a liderilor Hamas. Khan a declarat că acuzațiile de conduită necorespunzătoare au coincis cu o campanie de dezinformare împotriva biroului său.
Documentul intern, distribuit pentru discuții, susține că organismul intern independent al instanței pentru evaluarea problemelor de conduită ar fi trebuit să lanseze o anchetă oficială cu privire la acuzații atunci când acestea au fost raportate pentru prima dată.
O sursă familiarizată cu această chestiune a declarat că presupusa victimă în cazul Khan nu are încredere în independența organismului intern al instanței, al cărui viitor șef este un fost membru al personalului lui Khan, deoarece detaliile rapoartelor către acesta cu privire la presupusa conduită necorespunzătoare au fost divulgate.
Actualul și viitorul șef al organismului independent nu au răspuns imediat la o cerere de comentarii.
Documentul arată, de asemenea, cum ar crește presiunile asupra lui Khan pentru ca acesta să se retragă temporar și să lase unul dintre procurorii săi adjuncți să preia funcția în timpul anchetei.
„Procurorul ar trebui să se retragă cu efect imediat pentru a deschide calea unei anchete independente”, se arată în document. Nu a fost clar dacă organul de conducere al instanței i-a cerut lui Khan să facă acest lucru.
CPI este o instanță permanentă care poate trimite în judecată persoane pentru crime de război, crime împotriva umanității, genocid și crimă de agresiune în statele membre sau de către resortisanții acestora. Organul său de conducere își desfășoară reuniunea anuală la începutul lunii viitoare.
NATIONAL
Caz rar în Rusia. Doi soldați ruși, condamnați la închisoare pe viață pentru uciderea unei familii în Ucraina ocupată
Publicat
acum o orăin
8 noiembrie 2024De
adminUn tribunal militar rus a condamnat doi soldați la închisoare pe viață pentru uciderea unei familii de nouă persoane, inclusiv a doi copii, în Ucraina ocupată, a informat vineri ziarul Kommersant, potrivit The Moscow Times.
Soldații, Anton Sopov, 21 de ani, și Stanislav Rau, 28 de ani, au fost arestați pe 30 octombrie 2023, la două zile după ce familia Kapkaneț a fost găsită împușcată în casa lor din Volnovaha, un oraș din regiunea Donețk parțial ocupată, din estul Ucrainei.
Tribunalul militar al districtului din Rostov-pe-Don i-a condamnat pe cei doi bărbați pentru că au pătruns în casa familiei și i-au ucis. Cazul lor marchează un caz rar în care Rusia a recunoscut crimele comise de forțele sale în Ucraina.
Potrivit Kommersant, Sopov și Rau au pledat nevinovați și intenționează să facă recurs la hotărâre.
Procurorii au ținut procesul în secret, invocând confidențialitatea militară.
Ucraina susține că familia a fost ucisă pentru că nu voia să părăsească locuința
Când procesul a început în iulie, agenția de presă de stat TASS a raportat că soldații au pledat vinovați de acuzațiile de crimă, dar au negat că au făcut acest lucru „din ură bazată pe naționalitate”.
Presa rusă a oferit relatări oarecum contradictorii despre motivele lui Sopov și Rau, TASS descriind crimele ca parte a unei „dispute interne”. Kommersant a raportat că a existat un conflict pornit de la votcă.
Cu toate acestea, autoritățile ucrainene susțin că cei doi soldați ruși au ucis cei nouă membri ai familiei după ce au refuzat să elibereze locuința.
„Ocupanții au ucis familia Kapkaneț, care sărbătoreau o zi de naștere și au refuzat să renunțe la casa lor”, a declarat comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Dmitro Lubineț, la scurt timp după masacrul de anul trecut.
Forțele ruse au capturat Volnovaha la scurt timp după ce Moscova a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei în februarie 2022 și a fost în mare parte distrusă de bombardamente.
Militarii din armata rusă s-au confruntat cu acuzații de ucidere a civililor în teritoriile ucrainene ocupate, dar Kremlinul a negat în mod constant că ar fi vizat civili, respingând acuzațiile ca fiind invenții.
Tennis player Irina Begu qualifies for final of tournament in Cali (WTA 125)
Two more Romanians reported missing following floods in Valencia found dead
Raport devastator pentru Israel! ONU: ‘Aproape 70% dintre cei care au murit în Gaza sunt femei și copii’
Dinamo și CFR Cluj termină la egalitate, scor 1-1
Scandal sexual la cel mai înalt nivel: Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale anchetat pentru abuz sexual
ACUM, ARDE O VILĂ ÎN ARGEȘ
TRAGEDIE ÎNTR-O FAMILIE DIN ARGEȘ – A murit strivit de propria mașină
Semafoare noi la Lidl: Un pas înainte pentru siguranța rutieră în Curtea de Argeș
VIDEO | Accidente nocturne in Argeș cu mașini proptite: una în pom, alta într-o casă
Polițist din Argeș găsit de ANI cu avere nejustificată – Agentul Gabriel Tufă Mihalcea este ginerele fostului vice din Ștefănești
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
PITEȘTI
VIDEO! Argeșean prins cu țigări de contrabandă pe autostradă!
În seara zilei de 7 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au continuat cercetările într-un dosar...
Sănătatea argeșenilor, pe primul loc pentru PSD: Extinderea UPU de la Spitalul Județean și începerea lucrărilor la Laboratorul de Radioterapie, noi investiții reușite!
Consiliul Județean Argeș a finalizat lucrările de extindere și modernizare a Unității de Primiri Urgențe (UPU) la Spitalul Județean de...
Bani de la Guvern pentru toate primăriile din Argeș
Prefectul Dragoș Predescu anunță: „Vin bani de la Guvern pentru primăriile din Argeș! Sumele provin din Fondul de Rezervă și...
Bărbat din Argeș reținut pentru agresiune sexuală asupra unei tinere de 18 ani
În ziua de 6 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat...
Curtea de Argeș
SCHEMA NORDIS LA CURTEA DE ARGEȘ? Un avocat-constructor și doi vânzători de mobila second hand, în vizorul autorităților – Ca să scape de datorii la clienți, avocatul și-a falimentat firma dar… a luat-o de la capăt
În ciuda scandalurilor la nivel național generate de Schema Nordis, notarii implicați in afaceri imobiliare dubioase sau agentul imobiliar care-și...
Atenție, sâmbătă se închide bulevardul Basarabilor pentru desfășurarea Duatlonului Regal Invictus, ediția a VI-a- VEZI PROGRAMUL COMPETIȚIEI
Sâmbătă, 9 noiembrie, se va desfășura a VI-a ediție a „Duatlonului Regal Invictus”, competiție sportivă ce va avea loc în...
Bărbat din Pietroșani prins beat la volan
În ziua de 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un bărbat de 43...
Ministrul Simona Bucura-Oprescu: Consolidăm și extindem cooperarea bilaterală cu Franța pe probleme de muncă și securitate socială ca parte a parteneriatului strategic
O delegație guvernamentală condusă de premierul Marcel Ciolacu a efectuat o vizită oficială în Franța și a avut o întrevedere...
PSD Argeș susține investițiile care cresc accesul la gaze naturale, apă și canalizare pentru gospodării
În ultimii ani, datorită eforturilor Consiliului Județean, parlamentarilor PSD de Argeș și Guvernului Marcel Ciolacu, investițiile publice au fost la...
Mioveni
Polițist din Argeș găsit de ANI cu avere nejustificată – Agentul Gabriel Tufă Mihalcea este ginerele fostului vice din Ștefănești
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul...
VIDEO | Accidente nocturne in Argeș cu mașini proptite: una în pom, alta într-o casă
Pa parcursul nopții, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul a două accidente rutiere, după cum urmează: Două...
VIDEO! ACUM! Arde o casă la Mioveni!
In urmă cu puțin timp pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit într-o gospodărie din orașul Mioveni,...
ITM ARGEȘ, ANUNȚ DE MAXIM INTERES: CUM PUTEȚI INTRA ÎN POSESIA CARNETELOR DE MUNCĂ – VEZI DETALII
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş anunţă angajatoriide pe raza judeţului Argeş că se pot prezenta la instituția noastră situată în...
Câmpulung
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
Salvamontiştii și jandarmii montani din Argeş au intervenit, sâmbătă seară, pentru a recupera trei persoane care s-au despărţit de grupul...
Președintele Klaus Iohannis a decorat un colegiu și două școli din Argeș – „Zinca Golescu”, Școala din Rucăr și „Tudor Vladimirescu”
Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat Colegiului Național ”Zinca Golescu” din Pitești Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer,...
OFICIAL! Ministrul Simona Bucura-Oprescu, deschide lista candidaților PSD Argeș pentru Parlament – Vezi lista finală pentru Senat și camera Deputaților
PSD Argeș a depus astăzi la Biroul Electoral Județean listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Alături...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO ! Înotul românesc ar putea avea un nou star! Sașa Dincă din Curtea de Argeș, pe urmele lui David Popovici
- NATIONALacum 2 săptămâni
Meteorologii anunță schimbarea radicală a vremii: Lovesc furtunile și temperaturile scad brusc
- ACTUALacum o săptămână
ANUNȚ DE ANGAJARE ÎN CURTEA DE ARGEȘ!
- ACTUALacum o săptămână
Un serial Netflix a „prevestit” inundațiile catastrofale din Valencia și fenomenul DANA
- ACTUALacum 5 zile
ACUM, ARDE O VILĂ ÎN ARGEȘ
- ACTUALacum o săptămână
O mașină a Poliției Argeș implicată într-un grav accident
- ACTUALacum 6 zile
TRAGEDIE ÎNTR-O FAMILIE DIN ARGEȘ – A murit strivit de propria mașină
- ACTUALacum 4 zile
Semafoare noi la Lidl: Un pas înainte pentru siguranța rutieră în Curtea de Argeș