NATIONAL
Fragmente ale elicopterului președintelui iranian Raisi descoperite de o dronă turcă Bayraktar – agenția turcă Anadolu / ”Niciun semn de viață”
Publicat
acum 2 anila
Autor
adminComandantul Gardienilor Revoluției din Iran, generalul-locotenent Hossein Salami, a confirmat acest lucru, scrie agenția de presă din Ankara, Anadolu.

Imaginea din drona TurcieiFoto: Anadolu
O dronă turcească Bayraktar a descoperit o sursă de căldură, care au fost identificate drept fragmente ale elicopterului prăbușit al președintelui iranian Ebrahim Raisi, a informat agenția de știri Anadolu.
Turcia a transmis autorităților iraniene coordonatele presupusului loc al prăbușirii.
Comandantul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), generalul-locotenent Hossein Salami, a confirmat apoi că locul prăbușirii este cel indicat de dronă, potrivit Press TV.
Conform agenției de stat iraniene IRNA, sursa de căldură se află în apropierea satului Tavil, la 30 km de granița cu Azerbaidjanul. Salvatorii au ajuns deja spre locul descoperit, relatează IRIB. Până luni dimineață la 7:30, ora Iranului, fus orar care este cu o jumătate de oră mai devreme decât ora României, nu a fost descoperit niciun supraviețuitor.
”Niciun semn de viață” au confirmat autoritățile iraniene ajunse la fața locului.
![]()
Poate îți place și...

Liderul senatorilor PSD, după ce Diana Buzoianu a descins la terasele de la mare: Este ca un vampir! Pesta neomarxistă a ajuns pe litoral

Lumea filmului, în doliu: A murit Terence Donovan, cunoscut pentru rolul din serialul ‘Neighbours’. Anunțul a fost făcut de fiul său

Întâlnire astrală în 5 acte. Revoluționarul Uranus și tranformatorul Pluto deschid o nouă etapă până în 2028. Ce se pune în mișcare în viața zodiilor
ACTUAL
Liderul senatorilor PSD, după ce Diana Buzoianu a descins la terasele de la mare: Este ca un vampir! Pesta neomarxistă a ajuns pe litoral
Publicat
acum 25 de minutela
19 iulie 2026Autor
adminLiderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, critică dur prezența ministrului Mediului, Diana Buzoianu, la terasele de pe litoral. Zamfir susține că Diana Buzoianu este ”ca un vampir” care trăiește ”din sânge pe pereți” și s-a pus pe demolat terasele de pe litoral fix în mijlocul sezonului estival.
Daniel Zamfir: Diana Buzoianu este ca un vampir!
PESTA NEOMARXISTA A AJUNS PE LITORAL
Intr-un populism gretos, domnisoara ministru care nu se da dusa, s-a pus pe demolat terase pe litoral, fix in mijocul sezonului.
Nu putea sa faca aceste controale inainte de inceperea activitatii acestora? Nu, pentru ca atunci nu era circul suficient.
Stie oare, d-ra Buzoianu ,ce inseamna asta pentru un antreprenor?
Dincolo de investitia pierduta, oameni concediati in plina vara, taxe mai mici la buget, scaderea vanzarilor furnizorilor acelor terase?
Stie Buzoianu ce inseamna sa ai afacerea in care investesti bani si multa munca?
Stie Buzoianu ce inseamna sa-i spui unui angajat ca de maine e concediat ca Statul ii omoara afacerea?
Nu, nu stie. Domnisoara Buzoianu a fost doar o angajata unui birou de avocatura.
N-a construit nimic in viata ei.
N-a platit in viata ei salariul unui angajat.
N-a avut in viata ei grija platii impozitelor si taxelor.
N-a tremurat luna de luna, cum patesc micii intreprinzatori ca poate incasarile dintr-o luna nu sunt suficiente sa acopere cheltuielile.
Sunt convins ca acum secta buzoienilor si mirutilor vor sari ca sunt ilegale si trebuiau demolate. Nu se putea face asta in septembrie? Nu, sigur ca nu. Domnisoara Buzoianu e ca un vampir. Traieste doar din „sange pe pereti” si scandaluri. In septembrie nu va mai fi si trebuia circul pentru sectantii lor.”, scrie Daniel Zamfir.
Diana Buzoianu, razie la terasele de pe litoral
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a descins pe litoral alături de inspectori și au verificat terasele, identificând 23 de terase care funcționau ilegal.
”![]()
Am fost azi în vizită, cu inspectorii, pe plajele din România.
Deja se vede rezultatul acțiunilor de control din ultimele luni: dacă anul trecut au fost peste 100 de terase ilegale descoperite, anul acesta, chiar cu un număr de controale mult mai crescut, au fost identificate doar 23 de terase ilegale. Pentru cazurile ilegale au fost deja notificați operatorii să desființeze construcțiile care nu respectă legea în vigoare.
Un lucru e clar: operatorii au ales mult mai mult anul acesta să respecte legea. Iar asta nu poate decât să ne bucure.
Așa că îmi rămâne să vă urez atât: să vă bucurați de plajele din România în această vară!”, scrie Diana Buzoianu.
![]()
ACTUAL
Lumea filmului, în doliu: A murit Terence Donovan, cunoscut pentru rolul din serialul ‘Neighbours’. Anunțul a fost făcut de fiul său
Publicat
acum 36 de minutela
19 iulie 2026Autor
admin

Actorul britanico-australian Terence Donovan, cunoscut pentru rolul lui Doug Willis din serialul „Neighbours”, a murit la 90 de ani. Vestea a fost anunțată de fiul său, actorul și cântărețul Jason Donovan.
Actorul Terence Donovan s-a stins din viață sâmbătă, 18 iulie, la Melbourne, în Australia. Vestea a fost confirmată de fiii săi, Jason și Paul Donovan, într-o postare comună, scrie The Indepentent.
Aceștia l-au descris pe tatăl lor va având o personalitate extraordinară, care le-a fost cel mai bun prieten. Frații au precizat că au fost alături de el în ultimele sale zile.
Fiii actorului au spus că se consolează cu gândul că tatăl lor a trăit viața la maxim. Ei au adăugat că se consideră norocoși că l-au avut ca părinte, potrivit Mediafax.
Cine a fost Terence Donovan?
Donovan și-a început cariera ca cântăreț în anii 1960. Ulterior s-a orientat spre actorie, jucând în serialele „Division 4” și „Cop Shop”.
Actorul a devenit cunoscut publicului pentru rolul lui Doug Willis din „Neighbours”. El a preluat acest rol la un an după ce fiul său, Jason, a părăsit serialul, în 1989.
În aceeași perioadă, Donovan a apărut și în „Home and Away”, unde l-a interpretat pe Al Simpson. Printre filmele sale se numără „Breaker Morant” și „The Man from Snowy River”.
Fiul actorului, Jason Donovan, a devenit celebru datorită rolului lui Scott Robinson din „Neighbours”. Ulterior, el s-a lansat și în muzică, obținând un succes internațional.
![]()
DIVERSE
Întâlnire astrală în 5 acte. Revoluționarul Uranus și tranformatorul Pluto deschid o nouă etapă până în 2028. Ce se pune în mișcare în viața zodiilor
Publicat
acum 2 orela
19 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Uranus în Gemeni formează un trigon cu Pluto retrograd în Vărsător, unul dintre cele mai importante aspecte astrologice ale acestei perioade. Este o întâlnire rară între planeta revoluției și planeta transformării profunde, iar mesajul ei nu este să distrugem tot ceea ce cunoaștem, ci să observăm ce a devenit depășit și ce variantă nouă încearcă să apară în locul lui.
Nu este vorba despre o transformare care se încheie într-o singură zi. Trigonul din 18 iulie este primul dintr-o serie de cinci aspecte exacte dintre Uranus și Pluto, care se va desfășura până în mai 2028. Putem privi acest moment ca pe începutul unei povești mai ample, în care alegerile, ideile, oamenii și proiectele care apar acum pot influența direcția următorilor doi ani.
O poveste astrologică desfășurată în cinci etape
Primul trigon exact dintre Uranus și Pluto are loc pe 18 iulie 2026, urmat de alte patru momente importante: 29 noiembrie 2026, 15 iunie 2027, 13 ianuarie 2028 și 9 mai 2028. Fiecare dintre aceste date poate marca o etapă diferită a aceluiași proces, de la apariția unei idei până la asumarea unei direcții complet noi.
Ceea ce începe acum poate părea nesigur, experimental sau greu de explicat celor din jur. O conversație poate deschide o colaborare, o idee poate deveni un proiect, iar o nemulțumire pe care am încercat să o ignorăm poate deveni motivul unei schimbări importante. Nu toate oportunitățile vor avea aceeași greutate, însă unele pot reprezenta începutul unui capitol la care ne vom întoarce cu gândul peste câțiva ani.
De aceea, perioada este potrivită pentru a observa ce ne stârnește curiozitatea, ce oameni apar în viața noastră și ce drumuri nu mai par la fel de imposibile ca înainte. Viitorul nu vine întotdeauna sub forma unei decizii spectaculoase. Uneori începe printr-un pas mic, făcut la momentul potrivit.
Uranus în Gemeni schimbă modul în care gândim
Uranus este asociat cu revoluția, tehnologia, libertatea și ideile care rup tiparele. În Gemeni, energia lui se exprimă prin comunicare, educație, informație, media și schimbul rapid de idei. Putem vedea schimbări importante în felul în care învățăm, lucrăm, comunicăm și folosim tehnologia, dar și în modul în care alegem ce informații merită crezute.
La nivel personal, Uranus în Gemeni ne provoacă să renunțăm la gândirea rigidă și să acceptăm că unele răspunsuri vechi nu mai rezolvă problemele prezentului. Putem simți nevoia să studiem un domeniu nou, să ne facem vocea auzită, să scriem, să vorbim public sau să folosim mediul online într-un mod mai creativ.
Această poziție îi susține în special pe cei care au curajul să pună întrebări, să combine idei din domenii diferite și să nu respingă o posibilitate doar pentru că nu seamănă cu ceea ce au făcut până acum. Nu orice schimbare de opinie este lipsă de consecvență. Uneori este dovada că am învățat ceva nou.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.
![]()
DIVERSE
Concedieri 2026. Industria auto din România pierde 1.200 de angajați pe lună. Declinul, cel mai grav din ultimul deceniu
Publicat
acum 2 orela
19 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT
După ce a atins un vârf de peste 206.000 de angajați în 2018, industria auto a pierdut aproximativ 73.000 de locuri de muncă. Numai între ianuarie 2025 și aprilie 2026 au dispărut peste 18.000 de posturi, echivalentul unei scăderi de 12%, potrivit termene.ro.
Declinul este alimentat de reducerea producției auto și de scăderea comenzilor venite din Europa, în special din Germania, de care depind producătorii români de componente. Presiunea este amplificată de creșterea costurilor și de concurența unor piețe cu forță de muncă mai ieftină.
Dacă ritmul actual se menține, numărul angajaților din sector ar putea coborî sub 130.000 până la sfârșitul anului. În plus, există și riscul ca producția anuală de autovehicule din România să scadă sub pragul de 500.000 de unități, depășit pentru prima dată în 2022.
Vânzările de vehicule ale BMW AG şi Volkswagen AG au scăzut în al doilea trimestru din cauza unui declin tot mai accentuat pe piaţa din China, unde concurenţa tot mai mare din partea rivalilor locali şi o criză imobiliară sufocă cererea de automobile, transmite Bloomberg.
Ambii producători germani au raportat vineri o scădere a vânzărilor globale în perioada aprilie-iunie 2026, afectate de scăderile puternice din China, unde producătorii locali, conduşi de BYD Co., domină piaţa maşinilor electrice. Vânzările de automobile mărcile BMW şi Mini în China au scăzut cu 30%, în timp ce livrările grupului Volkswagen s-au redus cu 37% pe aceeaşi piaţă.
Concedieri masive la Volkswagen. 19.000 de locuri de muncă vor fi desființate până la finalul anului
Aceste cifre vin la finalul unei săptămâni dificile pentru industria auto din Germania. Atât Porsche AG, cât şi Mercedes-Benz Group AG au raportat deja o scădere a livrărilor, şi în cazul lor principalul motiv fiind China, unde o criză imobiliară prelungită erodează puterea de cumpărare a clienţilor înstăriţi. De asemenea, producătorii germani se confruntă cu costurile ridicate ale energiei şi forţei de muncă din Europa şi cu tarifele de import impuse de preşedintele SUA, Donald Trump.
[embedded content]
Volkswagen încearcă să răspundă la aceste provocări prin restructurări. Grupul care deţine mărci precum Porsche, Audi şi Seat intenţionează să-şi reducă gama de modele cu până la 50%, conform unui anunţ făcut joi seara, după o reuniune a Consiliului de supraveghere care nu a reuşit să ajungă la un acord asupra unor reduceri mai ample. Directorul general de la Volkswagen, Oliver Blume, era aşteptat să insiste asupra dublării reducerilor de locuri de muncă, până la 100.000, şi a închiderii a patru fabrici din Germania, dar comitetul nu a susţinut aceste măsuri mai drastice, rezultând doar planuri vagi de reducere a gamei de modele.
La rândul său, CEO-ul BMW, Milan Nedeljkovic, intenţionează să intensifice măsurile de reducere a costurilor şi luna trecută a redus drastic previziunile financiare pentru 2026. BMW se aşteaptă la o marjă operaţională care o plasează pe traiectoria de a fi cel mai puţin profitabil producător auto european.
Totuşi, au existat şi câteva evoluţii pozitive în trimestrul al doilea. Vânzările BMW au crescut în SUA şi în Europa, unde cererea de maşini electrice este în urcare. În plus, BMW a informat că iX3 urmează să ajungă la 100.000 de comenzi, iar sedanul i3 a generat „o cerere mare”.
De asemenea, Volkswagen a raportat şi el o creştere a livrărilor de vehicule în Europa şi America de Nord în perioada aprilie- iunie. Portofoliul său de comenzi pentru vehicule electrice în Europa a crescut cu peste 50% faţă de sfârşitul anului trecut. Cu toate acestea, mărci importante precum Porsche, Audi şi VW au raportat o scădere a vânzărilor globale în această perioadă.
![]()
DIVERSE
Ilie Bolojan, mesaj de Ziua Aviației Române: „Oamenii Forțelor Aeriene își îndeplinesc misiunea cu responsabilitate și competență”
Publicat
acum 2 orela
19 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Premierul interimar Ilie Bolojan a marcat duminică Ziua Aviației Române printr-un mesaj transmis pe Facebook, în care a pus în evidență rolul esențial al Forțelor Aeriene în apărarea spațiului aerian al țării și a subliniat direcțiile de dezvoltare pe care Guvernul le are în vedere pentru acest domeniu.
Ilie Bolojan a transmis un mesaj de apreciere pentru toți cei care contribuie zilnic la siguranța aeriană a României, indiferent de rolul pe care îl au în cadrul instituției.
„Astăzi îi omagiem pe cei care, prin profesionalism și disciplină, contribuie în fiecare zi la siguranța spațiului aerian al României.
Fie că își desfășoară activitatea în cabinele aeronavelor, în bazele aeriene, în centrele de comandă, în unitățile tehnice sau în instituțiile de formare, oamenii Forțelor Aeriene își îndeplinesc misiunea cu responsabilitate și competență”, a scris Ilie Bolojan.
Citește și : Ilie Bolojan a devenit cel mai longeviv premier interimar de după Revoluție
Premierul a explicat că securitatea națională depinde de un efort constant de dezvoltare, care include infrastructură, tehnologie și resursă umană bine pregătită.
„Apărarea României se construiește prin investiții constante, infrastructură modernă, tehnologie performantă și, mai ales, prin oameni bine pregătiți. De aceea, dezvoltarea Forțelor Aeriene, modernizarea echipamentelor și susținerea personalului militar și civil vor rămâne direcții importante pentru Guvern”, a transmis prim-ministrul.
Ilie Bolojan a mai adus în discuție și responsabilitățile pe care România le are ca membru NATO, precizând că statul român trebuie să contribuie activ la apărarea flancului estic al Alianței.
Citește și : Ministrul interimar al Energie, Ilie Bolojan, măsuri pentru scăderea facturilor. Reacţia lui Bogdan Ivan
„Ca stat aliat în NATO, România își asumă nu doar beneficiile securității colective, ci și obligația de a contribui activ la apărarea flancului estic. La mulți ani Forțelor Aeriene Române și tuturor celor care le reprezintă cu onoare!”, își încheie premierul mesajul.
![]()
DIVERSE
Clipul viral din Grecia: Românii merg cu „paporniţa” plină la plajă
Publicat
acum 3 orela
19 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Voucherele de vacanţă neofertante, algele de pe plajă şi mâncarea proastă şi scumpă sunt motive suficiente pentru ca românii să aleagă şi în acest an plajele din Bulgaria şi Grecia.
Cum preţurile nu mai sunt „pentru toate buzunarele” nici în Grecia, românul descurcăreţ merge cu toată casa pe plajă. Mulți turiști merg la plajă în Grecia (în special în zone precum Thassos, Halkidiki sau Paralia Katerini) având „papornița” plină cu mâncare, frigiderul de campanie, umbrela proprie, colaci etc.etc., deşi reglementările privind plajele și unitățile de alimentație publică sunt stricte în multe orăşele.
Conform legislaţiei, pe plajele publice (libere), ai tot dreptul să vii cu propriile gustări sau băuturi. Nu există o lege care să interzică consumul de sandvișuri, fructe sau apă aduse de acasă în zonele neamenajate. Dacă te așezi pe șezlongurile unui bar sau ale unei taverne, este considerat lipsit de etică (și adesea interzis de regulile interne ale stabilimentului) să consumi din propria „paporniţă”. Personalul îți poate cere să părăsești zona dacă nu comanzi de la ei, deoarece profitul lor provine din vânzarea de băuturi și preparate.
Mulți turiști au, de asemenea, obiceiul să își lase prosoapele sau diverse obiecte de dimineață pentru a „rezerva” cele mai bune șezlonguri. Această practică este ilegală în Grecia, iar autoritățile locale aplică amenzi ce pornesc de la sute de euro pentru ocuparea abuzivă a spațiului public.
Clipul care arată cum merg românii la plajă în Grecia:
De ce preferă românii plajele din Grecia:
Anul acesta numărul românilor care au ales Grecia și au abandonat litoralul romanesc a crescut. În timp ce unii au bifat în premieră experianța, alții au revenit pe tărâmul elen ani la rând. Sunt români care schimbă locul din Grecia în care merg, dornici să descopere zone noi, în timp ce unii preferă să revină unde le-a plăcut cel mai mult.
Insula Thassos este una dintre destinațiile populare. O româncă a fost curioasă să afle de ce românii revin ani la rând aici, după cum a întrebat pe Facebook:
Hoţii şi peştele-iepure ameninţă vacanţele românilor din Grecia VIDEO
[embedded content]
„Pură curiozitate. Cu ce vă motivează insula Thassos de faceți ani sau zeci de ani concediile aici?”, a scris românca pe Forum Thassos.
„Grecia are multe insule, dar Thassos este cea mai aproape de România! Este unul dintre motive!”
„Am fost doar o dată și asta pentru că lumea asta are așa de multe locuri frumoase ce merită descoperite încât mi-ar fi ciuda să mă întorc în același loc și să zic „nu” la toate experiențele ce le-aș fi putut avea în altă parte. În Thassos eram gata să mă mut pt că fiului meu alergic i-a mers extraordinar de bine acolo, dar dacă ar fi să revin ar fi pentru:
*Plajă minunată și ascunsă aproape de kinira
*Alfas restaurant din skala Marion (pun la pachet cu plajă astpas)
*Apă frumoasă.”
„Combinația munte mare e super! Multe locuri de vizitat. Plaje frumoase! Aici chiar ai ce să faci! Depinde de ce anume îți dorești de la o vacanță și personal cred că gusturile diferă de la o persoană la alta și nu trebuie să ții neapărat cont de părerea altora.”
„Eu și familia am fost de trei ori, ultima dată în 2019. Motive:
1) Thassos este relativ aproape de RO
2) Acces facil cu ferry
3) Cazare ok în Limenaria și chimie cu proprietarul (asta după prima cazare, la Golden Beach)
4) Taverna Molos, mâncare și oameni faini.
5) Peisaje frumoase”
„Faptul că este un fel de litoral românesc dar puțin mai civilizat și mai curat. Acum 15 ani nu era așa dar azi s-a schimbat mult. Românilor le place aici pentru că se simt cumva că la noi pe litoral. Și grecii s-au adaptat să ofere ce se așteaptă românii plus prețuri tot mai nesimțite că să poată ei să doarmă de amiază zilnic. Pentru mine a fost ultimul an.”
„Cea mai apropiată altă mare decât Marea Neagră. Foarte convenabil, logistic vorbind (10 ore cu mașina din București, fără să ieși din UE, facilitate la traversat cu ferry etc). Diversitatea plajelor și a tipurilor de activități posibile pe insulă. Prețuri decente, pentru toate bugetele. Opțiunea e foarte rațională – un calcul banal, nimic magic.”
„Pentru că e de 2 ori mai aproape decât Lefkada/ Corfu. Pentru că raportul calitate-preț e imbatabil. Pe românește așa, dacă ar fi să compari insula cu o mașină, acesta ar fi un Passat 2.0TDI. Exact ce-i place romanului. Compromisul perfect.”
„Este mai frumos, mai ieftin decât litoralul românesc, servicii și personal ce respectă clienții.”
„Când urc pe Fery mă cuprinde o liniște și o senzație de bine, asta e de nedescris în cuvinte apoi apă,oamenii, plajele,mâncarea, uleiul de măsline (autohton) și nu în ultimul rând Deșertul de la San Antonio.
PS. Anul acesta am descoperit dulceața de fistic.”
„Apa mării, aerul, peisajele marine și peștele proaspăt.”
„Apusul! Plajele cu nisip și intrare lînă în apă! Plaje ușor accesibile cu mășînă! Distanță mai mică față de alte insule! – în comparație cu alte zone din Grecia. În comparație cu România: prețurile și serviciile oferite. De curiozitate: la care restaurant/ terasă din România primești la deșert fructe sau înghețată? Nu pentru asta merg în Grecia, dar aceste gesturi ne fac să ne simțim bine primiți.”
„Trebuie să recunoască toți că distanța este factorul principal pentru care revin mulți pe această insulă. Restul motivelor le gășiți și în altă parte.”
„Apa face toți banii!!! În fiecare an, cel .ai mult îmi doresc să fac baie în apă perfectă!!! Iată unul din motive!”
„Un sentiment inexplicabil că aparțin acestor locuri.”
„Simplu: ieftină și aproape.”
„Eu zic că este alternativă mării de la noi și din punct de vedere financiar probabil oricum raportul calitate preț este incomparabil cu litoralul românesc.”
„Ospitalitatea, peisajele, mâncarea bună, prețurile ok.plaje multe și diverse.Grecia are ceva magic.”
„Merg de 12 ani, asta a fost ultimul an nu mai este ce a fost.”
„Noi ne întoarcem an de an la aceeași cazare și fix ei sunt cei care ne fac să revenim. Cam așa se întâmplă când proprietarii îți devin prieteni și îți sunt dragi. Și sentimentul e reciproc.”
„Peisajele de vis: munte, mare, păduri de pin, apă mării curată și limpede, mâncare excelentă, vinurile dulci, hoteluri elegante, vile cochete, vegetația luxuriantă, livezi de mășini, fructe specifice mediteraneene, plajă cu nisip fin, terase prietenoase la malul mării, magazine cochete, locuitori primitori, prețuri accesibile, climă blândă însoțită de ușoară briza a marii, plus drumul cu ferry- ul până acolo în compania dansului făcut de pescăruși!”
„În primii ani colinzi insula să vezi locuri pe care nu le vezi mereu, colinzi și restaurante că de, trebuie încercate și astea, locul unde te-ai cazat, condiții, ospitalitatea. Apoi (în cazul nostru) venim unde ne-a plăcut cel mai mult, unde copii se pot juca în apă fără frică, în 5 minute suntem pe plajă, restaurantele pe care le-am îndrăgit și hotelul cu piscină. Soarele, măslinii, brânza, ce mai lungesc vorba Thasso pământ grecesc!”
„Cel mai mult mă motivează faptul că Thassos chiar dacă e plin de români, nu e în România.”
„În primul rând sunt nerăbdător să mă lovesc de relaxarea de care dau dovadă locuitorii insulei. Locul ăsta, prin natură oamenilor de aici, mă liniștește. Au o bucurie încă neatinsă de mizeriile vieții. Pur și simplu te primesc cu brațele deschise. Când am plecat, proprietarul insulei m-a strâns în brațe că pe un fiu pe care nu l- a avut niciodată. În acel moment am regretat că nu știu greacă pentru ai spune tot ce simt.
Oamenii nu sunt așa agitați că noi, au alt ritm al vieții. Sunt veseli și foarte deschiși. Iar veselia asta a lor te molipsește. Când vin în Thassos parcă mă întorc acasă. Cânt trec de Kulata am un sentiment de liniște pe care nu îl simt în altă parte. În Thassos nu mă simt străîn, pentru că oamenii de aici mă fac să mă simt de-al lor. Anul acesta a fost prima dată când am fost duminică la Mânăstirea Sfântului Arhanghel Mihail. Chiar dacă nu am înțeles slujba am fost acasă.
Din această cauză îmi este teamă să nu îmi fure anumiți oameni liniștea.
Oamenii de aici nu au fițe și figuri cu am întâlnit prin alte părți ale globului. Nu te privesc de sus, te tratează cu respect. Au și ei uscăturile lor, dar excepția confirmă regulă.
Plajele sunt superbe, apă este curată iar animăluțele și peșții pe care le vezi în ea te fac să îți dorești să te întorci.
Îmi place mâncarea lor tradițională, simplitatea ei plină de condimente. Prăjiturile, înghețata, mierea etc.
Faptul că își păstrează tradițiile cu mândrie! O să observați că limba greacă este păstrată cu sfințenie! Vorbesc engleză dar nu o scriu și pe cutia cu lapte!
Sunt oameni care își păstrează credința și nu uită cum au fost crescuți!
Aș putea să tot scriu ….. pe scurt, asta mă motivează să mă întorc în Thassos!”
Zonele din Grecia unde turiștii reclamă furturi din mașini. Stațiunile și orașele în care românii au rămas fără bani și bagaje
Tot mai mulți turiști români atrag atenția asupra furturilor din autoturisme în unele dintre cele mai populare destinații de vacanță din Grecia. Poiate şi de aceea merg cu toata casa pe plajă!
Pe grupurile dedicate călătoriilor au fost publicate în ultimele săptămâni mai multe mărturii ale unor persoane care spun că au rămas fără bani, bagaje sau alte bunuri după ce și-au lăsat mașinile parcate în apropierea plajelor ori în zone turistice aglomerate.
Printre locurile menționate cel mai des se numără plaja Kalogria din Peloponez, plaja Posidi din Kassandra (Halkidiki) și unele zone din Salonic, unde mai mulți români spun că au fost victimele hoților.
Unul dintre cazurile relatate pe rețelele de socializare s-a petrecut în apropierea plajei Kalogria, din Peloponez. O familie de români povestește că, după o zi petrecută la plajă, a găsit mașina descuiată, iar la cazare a descoperit că dispăruseră banii lăsați într-un rucsac.
„Când am ajuns la mașină am observat că era descuiată și torpedoul era deschis. Abia la cazare ne-am dat seama că lipseau cei 750 de euro pe care îi lăsasem în rucsac”, au povestit aceștia.
Potrivit turiștilor, hoții au luat doar banii și cardul de memorie al camerei de bord, lăsând documentele și celelalte obiecte în autoturism.
Românii spun că au mers la poliție pentru a reclama furtul, însă au rămas cu impresia că astfel de incidente sunt frecvente.
„Am fost întrebați de mai multe ori dacă suntem siguri că am fost jefuiți. La final ni s-a spus că nu prea au ce face, deși au recunoscut că au existat și alte cazuri asemănătoare”, au relatat aceștia.
Furturi reclamate și în Halkidiki, și Salonic
Un alt român spune că a fost victima unui furt pe plaja Posidi, din brațul Kassandra, una dintre cele mai vizitate zone din Halkidiki.
Acesta susține că și-a încuiat autoturismul și a verificat portierele înainte de a pleca spre plajă, însă, la întoarcere, a constatat că îi dispăruseră banii și cardurile bancare.
„Aveți grijă pe plaja Posidi. Mi-au fost furați banii și cardurile din mașină. Sunt convins că autoturismul a fost deschis cu un dispozitiv, pentru că l-am încuiat din telecomandă și am verificat că portierele erau blocate”, a scris acesta.
Situații similare au fost semnalate și în Salonic. Un videoclip distribuit pe rețelele sociale arată un autoturism rămas fără bagaje după ce fusese parcat pe un bulevard intens circulat din oraș.
„Aveți grijă unde lăsați mașina. Ni s-au furat toate bagajele. Bine că ne-au rămas actele”, au spus proprietarii autoturismului.
Comunitățile de turiști recomandă prudență
Administratorii unor comunități online dedicate vacanțelor în Grecia spun că, de la începutul sezonului estival, au fost semnalate mai multe incidente similare.
Aceștia le recomandă turiștilor să nu lase bani, documente, bagaje sau alte obiecte de valoare în mașină, chiar dacă aceasta este încuiată sau se află într-o parcare din apropierea unei plaje.
De asemenea, turiștii sunt sfătuiți să aleagă, atunci când este posibil, parcări supravegheate și să verifice cu atenție dacă sistemul de închidere centralizată a funcționat înainte de a părăsi autoturismul.
Până în prezent, autoritățile elene nu au emis un avertisment oficial privind aceste cazuri, însă recomandă tuturor vizitatorilor să își supravegheze bunurile și să anunțe imediat poliția în cazul în care devin victime ale unui furt.
![]()
Liderul senatorilor PSD, după ce Diana Buzoianu a descins la terasele de la mare: Este ca un vampir! Pesta neomarxistă a ajuns pe litoral

Lumea filmului, în doliu: A murit Terence Donovan, cunoscut pentru rolul din serialul ‘Neighbours’. Anunțul a fost făcut de fiul său

Întâlnire astrală în 5 acte. Revoluționarul Uranus și tranformatorul Pluto deschid o nouă etapă până în 2028. Ce se pune în mișcare în viața zodiilor

Concedieri 2026. Industria auto din România pierde 1.200 de angajați pe lună. Declinul, cel mai grav din ultimul deceniu

Ilie Bolojan, mesaj de Ziua Aviației Române: „Oamenii Forțelor Aeriene își îndeplinesc misiunea cu responsabilitate și competență”

Premieră în Argeșul PSD: Un cetățean cere ordin de protecție împotriva primarului din Albota, Ion Dumitru

Eveniment special la Poienărei, Argeș – Comemorarea „Haiducilor Muscelului”, o atffel de evocare istorică a Rezistenței Anticomuniste din Muscel

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!

VIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”

PENIBILII PSD! Primăria Budeasa dă cu picamerul în propria incompetență: Se demolează pista de biciclete cunoscută drept urina boului!

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

NICI AI LUI NU-L MAI SUPORTĂ? Un greu al PSD Argeș îi dă o palmă publică lui Mînzînă: „De ce în Vâlcea drumurile arată altfel?”
Ruptură totală la vârful PSD Argeș. Nemulțumirile mocnite din interiorul partidului au izbucnit violent în spațiul public, chiar din partea...

ULTIMA ORĂ! Luni, GREVĂ la Spitalul Județean Argeș – PROTEST DE AMPLOARE, ACTIVITATE REDUSĂ
În data de 20 iulie, în intervalul orar 09:00-11:00, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Pitești se va desfășura greva...

DNA anchetează construcția ilegală a două blocuri din Pitești – 18 angajați MapN, printre care și un general, dați pe mâna procurorilor de ministrul Miruță
Un nou caz de avizare ilegală de construcții în imediata apropiere a obiectivelor militare pune pe jar conducerea Ministerului Apărării...

BILANȚ LA SJU PITEȘTI – Schimbare la față și investiții record: Ce a realizat managerul Adrian Dumbravă la doi ani de la preluarea mandatului
Se împlinesc exact doi ani de când Adrian Dumbravă a preluat managementul celui mai mare spital din județul Argeș, Spitalul...
Curtea de Argeș

Apă curată pe hârtie la Curtea de Argeș, dar lipsesc răspunsurile clare. Câțiva consilieri cer DSP și Aquaterm să spună explicit dacă apa este sau nu potabilă
Grupul Consilierilor Locali liberali din legilsativul Consiliului Local a analizat în detaliu cele două informări recente emise de Direcția de...

VIDEO | DEZASTRU LA CURTEA DE ARGEȘ! Un „Dorel” a spart magistrala și a lăsat tot orașul fără apă! A apărut „Arteziana lui Panțurescu” în mijlocul străzii!
O nouă ispravă demnă de topul celor mai mari gafe de pe șantierele românești a lăsat mii de oameni cu...

VIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”
Recentul popas electoral al lui Călin Georgescu în tradiționalul Târg de la Domnești a lăsat un gust amar comunității locale...

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!
Tensiune la cote maxime, în această dimineață, la ușa biroului primarului din Curtea de Argeș! Consilierul local Dan Petrescu a...

Droguri și arme confiscate de jandarmi la Târgul din Bradu | Zeci de branșamente ilegale la rețeaua electrică în Hârtiești
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș au desfășurat o serie de acțiuni intense în ultimele zile, finalizate...
Mioveni

Tragedie în Argeș: Un jandarm din Pitești a murit într-un accident cumplit de motocicletă
O noapte care trebuia să fie liniștită s-a transformat într-un coșmar pe șoselele din județul Argeș. Un bărbat în vârstă...

Sondajul care confirmă schimbarea în Argeș: PSD e deja istorie, AUR rămâne pe primul loc
Scena politică din Argeș este zguduită din temelii de cel mai recent sondaj de opinie realizat de Smart Political Consultancy...

Prăpăd în Pitești și în Argeș după ploile torențiale de azi noapte
O furtună violentă însoțită de ploi torențiale a lovit puternic aseară județul Argeș, lăsând în urmă străzi inundate, subsoluri pline...

Argeșul cu de toate! O puștoaică de 16 ani, beată criță, a căzut de la etaj
Județul Argeș continuă să fie scena unor evenimente de-a dreptul șocante, care ridică mari semne de întrebare cu privire la...
Câmpulung

ALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!
Lovitură grea pentru zootehnia românească și pentru crescătorii de animale din județul Argeș! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța...

E jale în Argeșul educat de PSD! ȘCOLI cu promovabilitate ZERO la Evaluarea Națională – VEZI LISTA PREMIANȚIOR… PSD
Sloganurile electorale se lovesc crunt de realitate! În timp ce liderii politici locali se laudă cu investiții și proiecte de...

Record național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!
O dezvăluire explozivă făcută în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO ARGEȘ TV scoate la iveală mecanismul prin care...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniINCOMPETENȚĂ LA CJ ARGEȘ: Încă un drum crucial se va închide din cauză de… lene! DJ 703H Curtea de Argeș – Sălătrucu, la un pas de colaps
ACTUALacum o săptămânăCălin Georgescu vine duminică în Târgul de la Domnești! Mînzînă și social-democrații exultă: ĂSTA DA FESTIVAL!!!
ACTUALacum 2 săptămâniDEZASTRU LA BACALAUREAT în Curtea de Argeș: Aproape jumătate dintre candidați au picat examenul! „Vlaicu Vodă” rămâne singura excepție
ACTUALacum 5 zilePremieră în Argeșul PSD: Un cetățean cere ordin de protecție împotriva primarului din Albota, Ion Dumitru
LIFESTYLEacum 2 săptămâniDetaliile care pot schimba o partidă de pescuit: lanseta, senzorii și organizarea locului
BUSSINESacum 2 săptămâniDescoperă cum să alegi siguranțe automate potrivite pentru instalația electrică din casa ta
ACTUALacum 6 zileEveniment special la Poienărei, Argeș – Comemorarea „Haiducilor Muscelului”, o atffel de evocare istorică a Rezistenței Anticomuniste din Muscel
ACTUALacum 6 zileVIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!












Ultimele Comentarii