Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Forțele Navale Române: Program Ziua Marinei Române, 15 august 2023, la Constanța

Publicat

in

Centrul de greutate al manifestărilor organizate de Forțele Navale Române, pentru sărbătorirea Zilei Marinei Române, va fi marți, 15 august, la Constanța, unde marinarii militari vor prezenta, după o absență de patru ani, Exercițiul demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 2023”, pe scena maritimă din fața Comandamentului Flotei, transmite Biroul informare și relații publice din cadrul Statului Major al Forțelor Navale.

Festivitatea va începe, cu câteva minute înainte de ora 10.00, cu primirea persoanei oficiale, urmată ridicarea Pavilionului, geacului și a Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României și cu tragerea a 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești. După alocuțiunile persoanelor oficiale și serviciul religios, vor fi lansate, în apa mării, ancore de flori în memoria eroilor marinari, care își dorm somnul de veci în adâncurile apelor.

Zeul Neptun își va face apariția din largul mării printr-o poartă de apă, asigurată de remorcherele multifuncționale „Vânjosul”, „Vârtosul” și „Voinicul”, pentru a da startul demonstrațiilor, odată cu salutul de deschidere a exercițiului executat de elicoptere și ambarcațiuni rapide, care vor purta drapele României, Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene.

Momentul va fi urmat de defilarea Navei-școală „Mircea”, Ambasadorul Onorific al României pe mările și oceanele lumii, având cadeții de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” pe vergi, pentru saluta publicul spectator, în timp ce un elicopter militar va lansa trei scafandri parașutiști.

Inserția unor elemente de cercetare-diversiune, respingerea atacului aviației inamice, căutarea și atacul asupra unui submarin inamic, respingerea unui desant maritim, combaterea migrației ilegale pe mare și manevrarea elicopterului Puma Naval pentru apuntarea la bordul unei fregate sunt secvențele Exercițiului demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 2023”, care va fi prezentat marți, 15 august, la Constanța.

La finalul acestuia, navele și aeronavele miltare participante vor defila prin fața publicului de pe faleza din fața Comandamentului Flotei, după care garda de onoarea va încheia partea oficială a evenimentului, care va continua cu defilarea velierelor și ambarcațiunilor civile, precum și cu acrobații aeriene, concomitent cu un mini-spectacol oferit publicului de Muzica Militară a Forțelor Navale.

Seara zilei de 15 august se va încheia cu retragerea cu torțe a marinarilor și cu un spectacol de artificii și de drone, oferit de Primăria Municipiului Constanța. Formația muzicală a Forțelor Navale, condusă de colonel Cornel Ignat, va susține un mini-concert de piese din repertoriul marinăresc pe faleza Cazinoului din Constanța, în intervalul orar 20.00-20.30, după care marinarii se vor retrage cu torțe pe itinerariul Cazino – Faleză – Comandamentul Flotei – Str. Remus Opreanu

– Piața Ovidiu, unde Muzica Militară a Forțelor Navale își va continua reprezentația.

La ora 22.45, spectatorii prezenți în Piața Ovidiu sunt invitați de Primăria Municipiului Constanța să urmărească un spectacol de artificii și de drone, care marchează finalul celei de-a 121-a aniversare a Zilei Marinei Române.

Citeste mai mult

ACTUAL

Serialele „Shogun” şi „The Bear” au primit cele mai multe nominalizări la premiile Emmy

Publicat

in

Drama istorică „Shogun”, o frescă epică a luptelor pentru putere în Japonia feudală, a obţinut miercuri 25 de nominalizări la premiile Emmy şi se află în fruntea cursei pentru recompensele acordate celor mai bune producţii de televiziune americane, informează Reuters și Agerpres.

Primul sezon al acestui serial creat de FX va concura în categoria cel mai bun serial dramatic – cel mai râvnit trofeu Emmy – cu ultimul sezon al serialului Netflix despre familia regală britanică „The Crown”, printre alte producţii nominalizate.

Tot o producţie FX, „The Bear”, o dramă din culisele unui restaurant din Chicago, a obţinut 23 de nominalizări, inclusiv una pentru cel mai bun serial de comedie, categorie pe care a câştigat-o la ediţia anterioară a premiilor Emmy.

La capitolul comedie, a mai fost nominalizată producţia „Abbott Elementary”, difuzată de ABC, a cărui acţiune este plasată într-o şcoală insuficient finanţată din Philadelphia, şi serialul HBO „Hacks”, despre o actriţă de comedie septuagenară şi o scenaristă milenială.

Serialul Netflix „Baby Reindeer”, care spunea povestea unui barman hărţuit de o clientă, a primit 11 nominalizări, inclusiv pentru cea mai bună miniserie. Creatorul şi protagonistul acestei producţii, Richard Gadd, a spus că povestea este inspirată din fapte reale, însă un proces pentru defăimare înaintat în justiţie susţine că portretul hărţuitoarei este exagerat.

De ce sunt două gale Emmy anul acesta

  • Premiile vor fi decernate în cadrul celei de-a 76-a gale a Premiilor Emmy, care recompensează anual cele mai bune seriale produse de Hollywood. Anul acesta însă a avut loc o situație neobișnuită, 2024 având două gale Emmy.
  • Acest lucru se datorează faptului că gala pentru 2023 a fost amânată din cauza grevei duble care a paralizat Hollywood anul trecut și s-a încheiat oficial abia în decembrie. Astfel, a 75-a gală a Premiilor Emmy a avut loc în ianuarie anul acesta, ea premiind serialele lansate între 1 iunie 2022 și 31 mai 2023.
  • Marii câștigători au fost serialele SuccesionThe Bear și Beef, care au plecat acasă cu cele mai râvnite premii.
  • Gala cu numărul 76, ce va avea loc pe 15 septembrie, va premia cele mai bune seriale ce au fost difuzate între 1 iunie 2023 și 31 mai 2024.

„Shogun”, o poveste plasată în anii 1600, cu dialoguri atât în engleză, cât şi în japoneză, este un remake al miniseriei de televiziune din 1980. Ambele producţii sunt o adaptare a romanului omonim publicat în 1975 de James Clavell.

Cinci actori din distribuţia „Shogun” au fost nominalizaţi în categoriile de interpretare. Printre ei, actorii japonezi Hiroyuki Sanada şi Anna Sawai, selectaţi în categoriile dedicate celui mai bun actor, respectiv actriţă dintr-un serial dramatic.

În categoriile dedicate interpretării au fost nominalizaţi şi protagoniştii „The Bear”, Jeremy Allen White, şi Ayo Edebiri, câştigători ai ediţiei anterioare şi care vor concura în categoriile cel mai bun actor, respectiv actriţă într-un serial de comedie.

Lista nominalizărilor la premiile Emmy

Prezentăm în continuare nominalizările în principalele categorii pentru cea de-a 76-a ediţie a premiilor Emmy:

Cel mai bun serial dramatic

  • „The Crown”
  • „Fallout”
  • „The Gilded Age”
  • „The Morning Show”
  • „Mr. & Mrs. Smith”
  • „Shogun”
  • „Slow Horses”
  • „3 Body Problem”

Cel mai bun serial de comedie

  • „Abbott Elementary”
  • „The Bear”
  • „Curb Your Enthusiasm”
  • „Hacks”
  • „Only Murders in the Building”
  • „Palm Royale”
  • „Reservation Dogs”
  • „What We Do in the Shadows”

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial dramatic

  • Idris Elba („Hijack”)
  • Donald Glover („Mr. & Mrs. Smith”)
  • Walton Goggins („Fallout”)
  • Gary Oldman („Slow Horses”)
  • Hiroyuki Sanada („Shogun”)
  • Dominic West („The Crown”)

Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial dramatic

  • Jennifer Aniston („The Morning Show”)
  • Carrie Coon („The Gilded Age”)
  • Maya Erskine („Mr. and Mrs. Smith”)
  • Anna Sawai („Shogun”)
  • Imelda Staunton („The Crown”)
  • Reese Witherspoon („The Morning Show”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial dramatic

  • Christine Baranski („The Gilded Age”)
  • Nicole Beharie („The Morning Show”)
  • Elizabeth Debicki („The Crown”)
  • Greta Lee („The Morning Show”)
  • Lesley Manville („The Crown”)
  • Karen Pittman („The Morning Show”)
  • Holland Taylor („The Morning Show”)

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial dramatic

  • Tadanobu Asano („Shogun”)
  • Billy Crudup („The Morning Show”)
  • Mark Duplass („The Morning Show”)
  • Jon Hamm („The Morning Show”)
  • Takehiro Hira („Shogun”)
  • Jack Lowden („Slow Horses”)
  • Jonathan Pryce („The Crown”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial de comedie

  • Carol Burnett („Palm Royale”)
  • Liza Colón-Zayas („The Bear”)
  • Hannah Einbinder („Hacks”)
  • Janelle James („Abbott Elementary”)
  • Sheryl Lee Ralph („Abbott Elementary”)
  • Meryl Streep („Only Murders In The Building”)

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial de comedie

  • Lionel Boyce („The Bear”)
  • Paul W. Downs („Hacks”)
  • Ebon Moss-Bachrach („The Bear”)
  • Paul Rudd („Only Murders In The Building”)
  • Tyler James Williams („Abbott Elementary”)
  • Bowen Yang („Saturday Night Live”)

Cel mai bun actor într-o miniserie sau antologie

  • Matt Bomer („Fellow Travelers”)
  • Richard Gadd („Baby Reindeer”)
  • Jon Hamm („Fargo”)
  • Tom Hollander („Feud: Capote vs. the Swans”)
  • Andrew Scott („Ripley”)

Cea mai bună actriţă într-o miniserie sau antologie

  • Jodie Foster („True Detective: Night Country”)
  • Brie Larson („Lessons in Chemistry”)
  • Juno Temple („Fargo”)
  • Sofia Vergara („Griselda”)
  • Naomi Watts („Feud: Capote vs. the Swans”)

Cea mai bună miniserie sau antologie

  • „Baby Reindeer”
  • „Fargo”
  • „Lessons in Chemistry”
  • „Ripley”
  • „True Detective: Night Country”

Cel mai bun talk-show

  • „The Daily Show”
  • „Jimmy Kimmel Live!”
  • „Late Night With Seth Meyers”
  • „The Late Show With Stephen Colbert”

Citeste mai mult

ACTUAL

Explozii și alerte aeriene auzite la Kiev

Publicat

in

Explozii și alerte aeriene s-au auzit miercuri seară la Kiev, potrivit jurnaliștilor AFP aflaţi la faţa locului, alerte ce survin la zece zile după lovituri masive ale Rusiei care au însângerat capitala Ucrainei, notează France Presse.

Pe Telegram, primarul Kievului, Vitali Klitschko, a anunțat că apărarea antiaeriană ucraineană a fost activată.

El a indicat că o dronă a fost doborâtă și că resturi au căzut în cartierul Darniţki, în sud-est capitalei ucrainene, dar că nu au fost raportate pagube, conform primelor constatări ale echipelor de intervenție trimise la fața locului.

El menționase anterior că un incendiu a izbucnit în acest cartier, dar acest lucru a fost în final infirmat.

La rândul lor, forțele aeriene ucrainene, au anunțat pe Telegram, la ora locală 22.51, că drone se îndreaptă spre capitală dinspre est.

Alte drone au fost semnalate în regiunie Harkov și Dnipropetrovsk, potrivit aceleiași surse.

La Kiev, autoritățile au îndemnat locuitorii, pe canalele oficiale, să se îndrepte către cele mai apropiate adăposturi antiaeriene.

Două alerte aeriene au sunat în capitală la interval de câteva minute, ultima dintre ele încheindu-se în jurul orei 23:25, potrivit unui corespondent AFP.

La 8 iulie, atacurile lansate de ruși au lovit cel mai mare spital de copii din Ucraina, la Kiev, ucigând cel puțin 43 de persoane și declanșând un val de condamnări internaționale.

Ucraina este lovită în mod regulat de Rusia cu rachete și drone ucigașe. Pentru a se proteja, Kievul solicită aliaților săi occidentali să îi furnizeze mai multe sisteme de apărare antiaeriană.

___

Urmărește cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend