Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Foame de bani la Guvern – Mişcarea blitz pe care o pregăteşte Ministerul Finanţelor

Publicat

in

Statul român, prin Ministerul Finanţelor, va vinde titluri de stat Fidelis pentru populaţie cu o frecvenţă lunară, faţă de una trimestrială de până acum şi cu posibilitatea unei planificări mai bune pentru investitorii persoane fizice, în sensul în care emisiunile vor fi în prima parte a lunii.

Dobânzile şi scadenţele vor fi anunţate la finalul lunii pentru emisiunea următoare, reiese dintr-o exclusivitate ZF.

Titlurile de stat Fidelis – care spre deosebire de cele Tezaur ajung la Bursa de Valori Bucureşti, acolo unde orice investitor poate să le tranzacţioneze – sunt neimpozibile atât la tranzacţionare cât şi la scadenţă ceea ce le face un instrument extrem de popular în rândul celor care vor să obţină diversificare, luând în considerare şi faptul că dobânzile sunt superioare celor bancare. Spre comparaţie, în cazul unui depozit bancar impozitul este de 10%.

Ştefan Nanu, director general al trezoreriei statului, explică pentru ZF schimbările programului Fidelis, pe fondul atractivităţii tot mai mari a acestui program guvernamental.

„Sunt câteva schimbări în cadrul instituţional şi operaţional al Programului Fidelis care credem că vor susţine trendul ascendent şi vor creşte popularitatea acestuia. Am agreat cu noul sindicat o frecvenţă lunară pentru Fidelis începând cu luna februarie din acest an. Pentru creşterea predictibilităţii şi o planificare mai bună a investiţiilor celor care sunt interesaţi de Fidelis, am agreat ca în fiecare lună perioada de subscriere să fie de 6 zile lucrătoare şi să fie undeva în prima parte a lunii, cu anunţarea scadenţelor şi dobânzilor la sfârşitul fiecărei luni pentru următoarea ediţie. În felul acesta, sperăm că răspundem numeroaselor solicitări de creştere a frecvenţei şi a transparenţei şi predictibilităţii emisiunilor Fidelis”, a spus acesta.

Ştefan Nanu mai spune că Ministerul Finanţelor păstrează lucrurile bune, printre care diversificarea maturităţilor atât pentru lei, cât şi pentru EUR.

Titlurile de stat Fidelis au început să fie emise de Ministerul de Finanţe din vara anului 2020, programul susţinând creşterea numărului de investitori la bursă întrucât foarte multe persoane care au subscris Fidelis au rămas să tranzacţioneze şi acţiuni.

Cel mai bun an pentru emisiunile Fidelis a fost 2024, când prin intermediul celor şase emisiuni, Ministerul de Finanţe a atras 16,4 mld. de lei, adică 40% din suma totală atrasă din 2020.

Loading

NATIONAL

Antifrauda a lăsat Oradea fără rochii de mireasă – Marfă de peste 1,2 milioane de lei a fost confiscată (FOTO)

Publicat

in

Inspectorii antifraudă au confiscat rochii de mireasă şi rochii de gală de peste 1,2 milioane de lei pe raza judeţului Bihor, informează, vineri, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

„În cadrul acţiunilor de control desfăşurate în 7 şi 11 februarie de către inspectorii din cadrul DGAF, pe raza judeţului Bihor, cu scopul îmbunătăţirii conformării voluntare, prevenirii, descoperirii şi combaterii evaziunii fiscale, au fost confiscate bunuri din categoria îmbrăcăminte/textile în valoare totală de peste 1.235.000 lei”, se arată într-un comunicat al ANAF.

Ca urmare a inventarierii stocului de rochii de mireasă şi rochii de gală expuse în două magazine din municipiul Oradea, judeţul Bihor, inspectorii antifraudă au descoperit un număr de 423 piese de îmbrăcăminte pentru care administratorii societăţilor nu au putut prezenta documente de provenienţă, acestea nefiind înregistrate în evidenţele contabile.

Totodată, operatorii economici au fost sancţionaţi cu câte o amendă de 5.000 lei în baza Legii 296/2023 privind combaterea activităţilor economice ilicite şi confiscarea celor 423 de produse.

„Acţiunile de control vor continua într-un ritm susţinut, atât pentru îndeplinirea scopului preventiv de a responsabiliza contribuabilii cu privire la obligaţiile legale de fiscalizare, declarare şi plată care le revin, cât şi pentru identificarea şi sancţionarea activităţilor comerciale incorecte şi evazioniste”, precizează ANAF.

content-image

content-image

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

O asociere româno-ucraineană va construi primul lot din DEx Arad-Oradea

Publicat

in

Primul lot de 33,7 km al Drumului Expres Arad-Oradea are constructor desemnat, o asociere de constructori români și ucraineni, anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Drumul Expres Arad-Oradea, cu o lungime de 120,47 km, va fi compus din trei loturi, potrivit mediafax.

„Primul Lot de 33,7 km al Drumului Expres Arad-Oradea are constructor desemnat! Asocierea de constructori români și ucraineni are la dispoziție 2,32 miliarde lei (fără TVA), asigurați prin Programul Transport (#PT) 2021-2027, și 24 de luni pentru finalizarea lucrărilor la acest nou sector de drum de mare viteză. Contractul prevede inclusiv construcția unui pasaj, de 727 metri, peste Calea Ferată și DC77”, afirmă Sorin Grindeanu.

El precizează că Drumul Expres Arad-Oradea, cu o lungime de 120,47 km, va fi compus din 3 loturi:
•⁠ ⁠Lotul 1 (33,7 km), la care se adaugă drumul de legatură la DN79 (Salonta), în lungime de 5,3 km;

•⁠ ⁠Lotul 2 (39,7 km), la care se adaugă drumul care va face legătura cu frontiera ungară (10 km);
•⁠ ⁠Lotul 3 (47,07 km), la care se adaugă Drumul de legătură cu zona industriala Arad Vest (2,9 km).

„Dacă nu vor fi depuse contestații, contractul poate fi semnat peste 10 zile”, conchide Grindeanu.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Îngheţarea ajutorului american ordonată de Trump la sfârşitul lui ianuarie, blocată de un judecător american

Publicat

in

Un judecător american, Amir Ali, a blocat joi ”îngheţarea” pe o perioadă de 90 de zile a plăţii fondurilor ajutoarelor umanitare şi de dezvoltare ordonat de către noul preşedinte american Donald Trump la sfârşitul lui ianuarie cu scopul de a efectua o reexaminare vastă a acestor programe, potrivit unei hotărâri judecătoreşti, relatează AFP, potrivit news.ro

AFP scrie că a consultat această hotărâre vineri.

Judecătorul Amir Ali le interzice diverselor organisme ale administraţiei Trump ”să suspende, oprească sau obstrucţioneze obligaţia de a plăti fonduri de ajutor umanitar internaţional legate de contracte, subvenţie, acord de cooperare, împrumut (…) în vigoare la 19 ianuarie 2025”, cu o zi înainte de decretul preşedintelui american.

Oprirea finanţărilor americane decisă de către miliardar, care s-a angajat să facă curăţenie în cheltuielile federale, a provocat o undă de şoc în rândul organizaţiilor nonguvernamentale (ONG).

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Elfyn Evans este lider după prima zi în Raliul Suediei

Publicat

in

Pilotul galez Elfyn Evans (Toyota) a preluat conducerea după prima zi în Raliul Suediei, a doua din cele 14 etape ale Campionatului Mondial WRC, după ce s-a impus în prima probă specială de joi la Umea (nord).

După 5,6 km parcurși pe un traseu pe zăpadă, vicecampionul mondial i-a devansat pe coechipierul său, finlandezul Kalle Rovanpera (Toyota), și pe estonianul Ott Tanak (Hyundai), ambii la 5/10 de învingător.

Francezul Adrien Fourmaux (Hyundai) a încheiat pe patru, la 01 sec. 2/10, urmat de campionul mondial en titre, belgianul Thierry Neuville (Hyundai), la 3 sec. 7/10.

Cursa continuă vineri cu șapte probe speciale pe un traseu de 124,32 km.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

ArcelorMittal Hunedoara îşi întrerupe temporar activitatea din cauza preţului mare la energie – Angajaţii, în şomaj tehnic

Publicat

in

Reprezentanţii ArcelorMittal Hunedoara SA au anunţat, într-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti, că societatea îşi va întrerupe activitatea până la finalul lunii martie, din cauza preţurilor mari la energie. Angajaţii intră în şomaj tehnic, potrivit news.ro

Potrivit deciziei Consiliul de Administraţie al ArcelorMittal Hunedoara SA, angajaţii vor fi plătiţi, în perioada întreruperii activităţii, cu 75 la sută din salariu.

”Având în vedere dificultăţile economice cu care se confruntă societatea cauzate de preţurile foarte mari la energie electrică şi necesitatea de a lua măsuri urgenţe pentru diminuarea pierderilor şi adaptarea societăţii la dificultăţile economice, inclusiv prin reducerea de costuri, precum şi că măsură de protecţie a salariaţilor, Consiliul de Administraţie al ArcelorMittal Hunedoara SĂ a hotărât inreruperea temporară a activităţii societăţii pentru perioada 14.02.2025-31.03.2025 şi plata cu 75% din salariul de baza a salariaţilor afectaţi de această măsură”, se precizează în raport.

Şi în luna decembrie a anului trecut, combinalul şi-a întrerupt activitatea din cauza lipsei comenzilor.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

CSM îl pune la punct pe procurorul general Florența: ‘Un atac inadmisibil la independenţa judecătorilor’

Publicat

in

Declarația de vineri a procurorului general, Alex Florența, potrivit căreia „asistăm la soluţii ale instanţelor de la suprinzătoare la apoplexice şi la reconfigurare de practică judiciară şocantă”, este „un atac inadmisibil la independenţa judecătorilor”, apreciază CSM.

„În dimineaţa zilei de 14 februarie 2025, au fost redate prin mai multe articole de presă afirmaţiile domnului Alex Florenţa, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulate în contextul discursului susţinut la prezentarea Raportului de activitate al DIICOT pentru anul 2024, în sensul că . Aceste alegaţii au provocat indignare în cadrul sistemului judiciar şi constituie un atac inadmisibil la independenţa judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzelor penale, astfel cum s-a apreciat în şedinţa Secţiei pentru judecători de astăzi (vineri – n.r.)”, transmite CSM.

Potrivit Consiliului Suprem al Magistraturii, reprezentanţii instituţiilor de la vârful sistemului judiciar „trebuie să manifeste prudenţă şi rezervă în declaraţiile formulate, faţă de aptitudinea acestora de a influenţa semnificativ percepţia cetăţenilor asupra calităţii actului de justiţie şi implicit a legalităţii hotărârilor judecătoreşti pronunţate”.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend