Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Final de relație incendiar. O tânără din Botoșani a făcut scrum două mașini ca să se răzbune pe fostul iubit

Publicat

in

O tânără de 22 de ani, din județul Botoșani, a ajuns în arestul poliției după ce ar fi incendiat două mașini, ca să se răzbune pe fostul iubit.

Potrivit anchetatorilor, femeia tocmai încheiase o relație amoroasă cu proprietarul mașinilor, un bărbat de 39 de ani. Seara, s-a furișat în curtea locuinței de la țară și a dat foc celor două autoturisme.

content-image

Ambele au fost complet distruse, iar prejudiciul ar depăși 7.000 de euro, spun anchetatorii. Tânăra este anchetată acum pentru distrugere.

Ce spun polițiștii

„La data de 19 iunie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unei tinere, de 22 de ani, din comuna Nicșeni, bănuită de comiterea infracțiunii de distrugere.

Din cercetări, a reieșit faptul că aceasta, la data de 18 iunie a.c, pe fondul unor neînțelegeri cu un bărbat, de 39 de ani, din comuna Corlăteni, ar fi incendiat două autovehicule, care erau parcate în curtea locuinței și care aparțineau victimei. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la peste 7.000 de euro”, au precizat polițiștii.

Exista riscul ca focul să se extindă

Incendiul a fost stins de pompierii sosiți la fața locului. Când au ajuns la fața locului, aceștia au constatat că existau două focare.

„Ardeau, în totalitate, două mașini și mai multe componente auto, depozitate lângă acestea, iar la o distanță de 20 de metri, în interiorul unei magazii, o parte din tavan și ușa acesteia. Pompierii au acționat rapid și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la alte construcții din gospodărie”, transmit autoritățile.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Vești bune despre cel mai așteptat proiect energetic! Burduja: ‘Avem şanse să îl punem în funcţiune în luna decembrie’

Publicat

in

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat miercuri că proiectul de la Iernut este cel mai important şi cel mai aşteptat şi are un grafic accelerat de lucrări, fiind un grup pe gaz modern, peste 400 MW putere instalată.

“Am parcurs stadiul principalelor proiecte care au şanse să fie puse în funcţiune anul acesta. Iernut, sigur că e cel mai important şi cel mai aşteptat, un grup pe gaz modern, peste 400 MW putere instalată, cu un grafic accelerat de lucrări”, a spus ministrul Energiei. ”Avem şanse să îl punem în funcţiune în luna decembrie anul acesta”, a completat Burduja, conform news.ro.

Ministrul Energiei a subliniat că, la Complexul Energetic Oltenia este o altă investiţie importantă, Grupul 5 Rovinari, care în septembrie ar trebui să intre în probe şi de la 1 octombrie să avem producţie foarte importantă cu un grup modern.

”De asemenea, există o centrală nouă în cogenerare în execuţie, cu grad ridicat de finalizare, undeva la 95%, la Năvodari, un proiect al Fondului româno-kazah, întârziat peste un an, un an şi jumătate. Mi s-a promis de când am început mandatul că se va termina peste o lună, peste două, peste trei. Am solicitat companiei Rompetrol, antreprenorului general, finalizarea acestei investiţii, care ar însemna 80 MW”, a anunţat ministrul, precizând că este o capacitate importantă.

Burduja a mai spus că i-a convocat săptămâna viitoare la o întâlnire special pentru această investiţie”.

Citeste mai mult

NATIONAL

Cea mai mare şi mai intactă fosilă de stegosaurus găsită vreodată s-a vândut la licitaţie pentru 44,6 milioane de dolari

Publicat

in

Cea mai mare şi mai completă fosilă de stegosaurus descoperită vreodată a fost vândută cu 44,6 milioane de dolari miercuri la Sotheby’s în New York, devenind cea mai valoroasă fosilă vândută la licitaţie, informează News.ro.

Rămăşiţele dinozaurului, numit “Apex”, au depăşit de peste 11 ori estimarea minimă de dinainte de vânzare.

Acesta a fost descoperit pe un teren privat din Moffat County, Colorado, în apropiere de oraşul Dinosaur, de către paleontologul Jason Cooper, pe proprietatea sa, în 2022.

“Apex” măsoară 3,4 metri înălţime şi 8,2 metri lungime de la nas la coadă, cu peste 30% mai mare decât “Sophie”, cel mai intact specimen de stegosaurus de până acum, care a fost expus la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.

Acesta a fost vândut unui cumpărător anonim care intenţionează să analizeze posibilitatea de a împrumuta specimenul unei instituţii din SUA. După vânzare, cumpărătorul a remarcat: “Apex s-a născut în America şi va rămâne în America!”.

“Apex” se numără printre cele mai complete schelete găsite vreodată, cu 254 de elemente osoase fosile dintr-un total de aproximativ 319.

Scheletul este al unui adult mare şi robust şi există dovezi de poliartrită reumatoidă, indicând că a trăit până la o vârstă înaintată, potrivit Sotheby’s.

Specimenul nu prezenta semne de răni provocate de luptă sau dovezi de scotocire postmortem.

Acesta a fost conservat în gresie dură, care a protejat oasele de deformare.

“Apex” a fost atracţia principală a licitaţiei de istorie naturală Sotheby’s, alte loturi incluzând meteoriţi, minerale şi, pentru prima dată, unelte paleolitice.

În total, licitaţia a strâns venituri de 45,8 milioane de dolari (35,2 milioane de lire sterline), cea mai mare valoare înregistrată vreodată pentru o licitaţie de istorie naturală.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend