Regizorii de film simt din nou atracția genului western în cinematografia modernă, dovedind că fascinația față de Vestul Sălbatic este cât se poate de vie și în prezent. Însă eroii filmelor de altădată nu mai sunt prezentați chiar la fel în lungmetrajele din zilele noastre, scrie The Conversation.

Unul dintre cele mai recente exempe în acest sens este filmul The Dead Don’t Hurt – scris, regizat și produs de actorul american Viggo Mortensen -, care și joacă unul dintre cele două roluri principale.

Legendarul Kevin Costner a adus și el un suflu nou genului cu al său Horizon: An American Saga, o continuare după 35 de ani a Dancing With Wolves („Dansând cu lupii”), un western care nu are nevoie de nicio prezentare.

Genul western s-a ridicat ca Pasărea Phoenix din cenușa lipsei de interes la începutul secolului XXI, dar, după cum se întâmplă cu orice renaștere, există anumite aspecte ale tradiției care rămân cioplite în stâncă, în timp ce altele sunt reevaluate de ochiul critic al modernității.

Pe de o parte, acest fenomen de reasumare a Vestului Sălbatic este o alegere estetică clară și intenționată: diligențe, căruțe, orășele dărăpănate, ranch-uri, tufișuri rostogolitoare, saloane, grajduri și deșerturi sunt încă elemente de bază ale acestei lumi cinematografice. Primele filme western au spus în aceste spații poveștile de eroism care aveau să definească genul și într-o bună parte identitatea americană.

Însă ar fi nedrept să rezumăm genul western, indiferent că ne referim la interpretările sale clasice sau la cele moderne, la o mână de imagini sau clișee romantice. Una dintre cele mai valoroase creații ale sale este arhetipul „frontieristului”. În România comunistă am avut propria accepțiune a termenului, în paradigma Vestului Sălbatic frontieristul, sau omul de la frontieră, era acel personaj deopotrivă erou, deopotrivă proscris. 

Un exemplu clasic este cel al personajului Ethan Edwards jucat de John Wayne în filmul The Searchers din 1956. Edwards întrupează poziții morale care, la suprafață cel puțin, sunt mai greu de reconciliat. Decenii mai târziu, acest arhetipc al tipului „aparent rău, dar în cele din urmă bun” va fi întrupat din nou de o legendă a westernului: Clint Eastwood în al său film Unforgiven din 1992.

Unul dintre lucrurile care nu s-au schimbat în noile filme western este atracția față de aceste arhetipuri de demult.

Genul western a fost întâi unul literar

Deși Hollywood a făcut genul western cunoscut în întreaga lume, originile sale sunt unele care ar putea să facă o parte a publicului modern să strâmbe din nas. În esență, el a început ca gen literar creat de coloniștii puritani de pe Coasta de Est a Americii ca parte a așa-zisului „Destin evident” (Manifest Destiny), o formă incipientă a ideii excepționalismului american.

Răspândită de jurnaliști americani proeminenți din secolul XIX, ideea Destinului evident legitimiza și justifica expansiunea teritorială a SUA către vestul continentului nord-american ca o datorie cetățenească și democratică. 

Modul în care presa a contribuit la răspândirea unor astfel de idei este explorată pe larg în filmul western News of the World din 2020, unul care spune povestea unei fete tinere care este ținută ostatică de amerindieni și în care Helena Zengel și Tom Hanks sunt cap de afiș.

Iar genul western a documentat momente de reper din istoria americană. Evenimente precum Războiul Civil – și lupta împotriva sclaviei -, anexarea Texasului și lupta sa pentru independență, construirea primei căi ferate intercontinentale, crearea primelor rezervații pentru amerindieni șamd. au inspirat povești ale curajului, contradicțiilor, sacrificiului și inovației.

Westernul a fost mereu introspectiv

Însă, indiferent de originile sale, westernul este indisolubil legat de nașterea cinematografiei. Personajele create de autori americani ale căror nume nu mai spun nimic în ziua de azi au apărut mai târziu pe marele ecran într-o mitologie populată de bandiți, proscriși, șerifi, vânători și cowboy – oameni cu interese expansioniste și aventuriere, motivate de nevoie sau lăcomie.

O altă temă populară a westernului este cea în care frontiera dintre Vestul Sălbatic și restul Statelor Unite este un simbol mental, spiritual și politic pentru ceea ce avea să devină etosul american. În această zonă de frontieră scepticismul și ambiguitatea morală coexistă în eroi care au însă un simț puternic al onoarei. 

John Ford, Howard Hawks, Sam Peckinpah, Anthony Mann, Sergio Leone și John Sturges sunt doar câțiva dintre regizorii clasici care au reinventat figura cavalerului rătăcitor în prerii.

În esență, westernul vine cu o formulă narativă care explică făurirea unei națiuni. Însă în același timp o hrănește, orientează și pune sub semnul întrebării. Westernul este pentru America ceea ce a fost tragedia pentru grecii din Antichitate.

Și atunci, ce e diferit la filmele noi?

După ce au ajuns să fie considerate desuete pentru o scurtă perioadă de timp la sfârșitul secolului XX, filmele western au cunoscut un reviriment construit pe un omagiu adus genului, dar cu o aplecare puternică spre a demistifica viața oamenilor de rând ce au trăit în Vestul Sălbatic.

Admirația pentru sacrificiul eroic încă poate fi văzută în „remake”-uri moderne precum cele ale 3:10 to Yuma (2007) sau True Grit (2010), în timp ce alte filme noi au adaptat romane și biografii mai puțin cunoscute publicului din afara SUA pentru a arăta pe marele ecran consecințele negative ale violenței.

Există loc pentru renegații Războiului Civil american în pelicula The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford (2007), precum și pentru aspectele respingătoare ale capitalismului în incomparabilul There Will Be Blood, lungmetrajul din 2007 al regizorului Paul Thomas Anderson care e sus de tot în toate clasamentele de tip „top 10” ale celor mai bune filme făcute în secolul XXI.

Revirimentul westernului în cinematografie vine cu o notă critică modernă: noțiunea de făurire a unei națiuni și condițiile grele de viață ale pionierilor care au colonizat Vestul american sunt desacralizate și date jos de pe piedestalul romantismului.

În schimb, povești precum cea a lui Hugh Glass din The Revenant (2015), cea care avea să îi aducă lui Leonardo DiCaprio primul și până acum singurul Premiu Oscar al carierei, reflectă lupta reală pe care a dus-o omul împotriva forțelor naturii în teritoriile de frontieră.

Alți protagoniști noi, ca de exemplu căpitanul Joseph Blocker din filmul Hostiles (2017), arată traumele psihologice cu care se înfruntă omul din cauza propriilor acțiuni violente.

Au existat și alte abordări mai noi și mai îndrăznețe, precum cea a lui Quentin Tarantino în al său faimos Django Unchained (2012), un film cu un protagonist de culoare rar (dar nu unic), în care violența devine limbaj. O altă abordare altfel este cea a lui Tommy Lee Jones în The Homesman (2014), care spune o poveste neromanțată a femeilor care au decis să se întoarcă acasă pe Coasta de Est a SUA după ce nu au reușit să îndure condițiile aspre în Vestul Sălbatic.

Mai recent, unul dintre personajele emblematice ale Vestului Sălbatic, „Calamity Jane”  a avut parte nu de unul, ci două filme. Al doilea dintre ele a fost produs pentru platforma de streaming Tubi și a trecut relativ neobservat după lansarea sa mai devreme în cursul acestui an. Judecând însă după puținele recenzii, nu s-ar putea spune că a fost o mare pierdere pentru spectatori.

Însă primul, producția de animație franco-daneză Calamity, a Childhood of Martha Jane Cannary, a fost pe larg apreciată de criticii de film după premiera sa în 2020 și a câștigat mai multe premii internaționale. Calamity respune povestea adevărată a personajului titular într-un mod pitoresc și încororează numeroase teme care au făcut genul western atât de apreciat de generații întregi de spectatori.

Regizorul Rémi Chayé abordează mitul lui „Calamity Jane” prin distilarea esenței westernului: interdependența dintre călătoria fizică și cea psihologică, singurătatea eroului în fața pericolului, importanța comunității, dorința de aventură și romantismul cotidianului, cafeaua deasupra unui foc făcut în sălbăticia neîmblânzită care nu îi cruță pe cei slabi.

Regizorul Kelly Reichardt abordează un ton și mai contemplativ pe parcursul celor două filme ale sale în care documentează viața cotidiană a escrocilor de la frontiera Vestului american și ale familiilor lor: Meek’s Cutoff (2010) și First Cow (2019).

Westernul s-a renăscut în secolul XXI, demistificând însă motivele sale și punând sub semnul îndoielii, nu fără nostalgie și admirație, unele dintre aspectele mai întunecate ale unei istorii care încă mai are lucruri de dezvăluit, conchide The Conversation.

Sper că ți-a plăcut ediția specială de weekendul acesta a rubricii Nerd Alert. În cazul în care ai dori să citești și rubrica de duminica trecută, o poți găsi aici: