Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Fetiță de doi ani a rămas blocată în mașină, în parcarea unui magazin

Publicat

in

O fetiță de doi ani a rămas blocată în mașină, în parcarea unui magazin din Oradea. În urmă cu doar opt zile, un băiețel de 1 an și 6 luni a rămas închis într-o mașină încinsă de soare, tot în parcarea unui magazin din Oradea.

Fetiță de doi ani, rămasă blocată într-un autoturism, în Oradea

Pompierii Detașamentului 1 Oradea au intervenit, joi seara, pentru salvarea unei fetițe de 2 ani și 5 luni, rămasă blocată într-o mașină.

Un eveniment similar s-a produs în urmă cu numai opt zile, când un băiețel de 1 an și 6 luni a rămas închis într-o mașină încinsă de soare, tot în parcarea unui magazin din Oradea.

În ambele cazuri, cei mici au fost teferi, potrivit Mediafax.

Mama fetiței a fost cea care a apelat numărul de urgență 112, în jurul orei 20.00, cerând intervenția salvatorilor pentru scoaterea micuței blocate în autoturismul aflat în parcarea unui supermarchet de pe strada Borșului din municipiul Oradea.

Pompierii au deblocat rapid mașina și au scos fetița.

Loading

NATIONAL

Preşedintele Argentinei avertizează cu măsuri dure împotriva greviştilor de la compania aeriană de stat

Publicat

in

Liderul libertariam al Argentinei, Javier Milei, a avertizat cu măsuri dure împotriva piloţilor care au intrat în grevă la compania naţională de transport aerian, relatează BBC preluat de Rador Radio România.

Purtătorul său de cuvânt a declarat că preşedintele va semna un decret prin care va declara aviaţia civilă şi comercială drept serviciu esenţial.

Măsura îi va permite să îi concedieze pe lucrătorii grevişti. Piloţii şi echipajul de zbor al companiei aeriene de stat Aerolineas Argentinas participă la o grevă de 24 de ore.

Liderii Asociaţiei Însoţitorilor de Zbor spun că salariile din sectorul aviatic au pierdut 40% din valoare, de când preşedintele Javier Milei a venit la putere în decembrie 2023.

Milei a redus cheltuielile publice în cadrul unui pachet cuprinzător vizând contracararea uneia dintre cele mai ridicate rate a inflaţiei din lume.

Opoziţia îl acuză pe preşedintele Milei de privarea de fonduri a companiei aeriene de stat pentru a forţa privatizarea acesteia.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Premierul Ciolacu a chemat de urgență trei miniștri în zona inundațiilor (surse)

Publicat

in

Situația de criză din sudul Moldovei, unde apele au făcut cinci victime și au acoperit sate întregi, generează mobilizare și în guvern. După ce Marcel Ciolacu și-a întrerupt programul în Botoșani pentru a pleca la Galați, premierul i-a convocat în zona inundațiilor și pe alți trei miniștri.

Premierul Marcel Ciolacu și-a anulat programul politic și guvernamental pe care îl avea în Botoșani și se va deplasa în județul Galați pentru a evalua situația cauzată de inundații, a anunțat biroul de presă al Guvernului, sâmbătă dimineață.

Potrivit unor surse guvernamentale, premierul Ciolacu le-a cerut miniștrilor Apărării, Angel Tîlvăr, Internelor, Cătălin Predoiu, și Mediului, Mircea Fechet, să se deplaseze de urgență în zona afectată de inundații.

Cinci persoane au murit, sâmbătă, din cauza ploilor abundente din județul Galați, informează ISU Galați.

Precipitații record și intervenții dificile

Județul Galați se confruntă cu inundații-fulger, înregistrând precipitații de peste 150 l/mp în mai puțin de 24 de ore, afectând în special localitățile Cudalbi, Cuza-Vodă, Pechea și Slobozia-Conachi.

În ultimele 24 de ore, cele mai mari cantități de precipitații au fost raportate la stațiile din Cărja (165,8 l/mp, județul Vaslui) și Gănești (148,1 l/mp, județul Galați).

Conform informațiilor de la Apele Române Prut-Bârlad, Sistemul de Gospodărire a Apelor Galați, râul Geru a depășit cota de pericol cu 30 cm, afectând gospodării în localitatea Cudalbi. De asemenea, râul Suhu a ieșit din albie în zona pieței din Pechea, provocând daune suplimentare.

Precipitațiile record sunt comparabile cu cele din 2013, iar echipele de intervenție sunt deja mobilizate în teren. Totuși, intervențiile sunt dificile din cauza căilor de comunicație inundate, iar personalul de intervenție a fost suplimentat. Utilaje și motopompe de capacitate mare au fost aduse pentru a asigura scurgerea apei în zonele afectate, în special în apropierea podurilor și podețelor.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

„Dacă continuăm trendul, peste 20 de ani vom avea o ţară mare, frumoasă, sigură şi goală”. Avertismentul lui Kelemen Hunor

Publicat

in

Candidatul UDMR pentru funcţia de preşedinte al ţării, Kelemen Hunor, consideră că principala problemă a României este cea demografică. „Dacă nu găsim un răspuns foarte, foarte bun la problemele demografice, putem construi câte autostrăzi vrem”.

Liderul UDMR a spus, sâmbătă, la Prima TV, că problemele demografice ale României sunt extrem de serioase și că „nimeni nu vrea să vorbească despre asta”.

„Dacă continuăm trendul, peste 20 de ani vom avea o ţară mare, frumoasă, sigură şi goală, fiindcă până astăzi au plecat peste cinci milioane de oameni din ţară şi trendul încă nu s-a oprit. Plus natalitatea, care e o problemă. Dacă nu găsim un răspuns foarte, foarte bun la problemele demografice, putem construi câte autostrăzi vrem, putem construi ce dorii dumneavoastră. Rămâne o problemă: şi unde vor fi cetăţenii, unde vor fi oamenii? Eu, când vorbesc de problemele demografice, chiar cred că e cea mai serioasă problemă”, a afirmat Kelemen Hunor, citat de News.ro.

El consideră că rezolvarea acestei probleme ţine de încrederea între stat şi oameni.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

„Este imposibil, dar s-a întâmplat”. Dmitri Medvedev amenință că Rusia va transforma Kievul într-o „pată gigantică topită”

Publicat

in

Dmitri Medvedev, înalt responsabil rus în domeniul seucrității și fost președinte, a afirmat sâmbătă că Rusia ar putea distruge capitala ucraineană Kiev cu arme non-nucleare ca ripostă la utilizarea de către Ucraina a rachetelor occidentale cu rază lungă de acţiune, informează Reuters.

Medvedev consideră că Moscova are deja motive oficiale pentru a utiliza armele nucleare după incursiunea armată a Ucrainei în regiunea rusă Kursk, dar ar putea, în schimb, să folosească unele dintre noile sale tehnologii din domeniul armamentului pentru a reduce Kievul la „o pată gigantică topită” atunci când i se va termina răbdarea.

„La dracu’! Este imposibil, dar s-a întâmplat”, a scris Medvedev, în limba engleză, într-un mesaj publicat pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Vineri, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a criticat afirmaţiile „incredibil de periculoase” ale preşedintelui Vladimir Putin cu privire la un posibil război între ţara sa şi statele membre NATO, notează AFP și Agerpres.

Liderul de la Kremlin a declarat joi că dacă Occidentul ar permite Ucrainei să lovească teritoriul Rusiei cu rachete cu rază lungă de acţiune, aceasta ar însemna că „ţările NATO sunt în război cu Rusia”.

„Dacă se va lua o astfel de decizie, aceasta nu va însemna altceva decât implicarea directă a ţărilor NATO, a SUA şi a ţărilor europene în războiul din Ucraina. Acest lucru ar schimba însăşi natura conflictului. Ar însemna că ţările NATO sunt în război cu Rusia”, a declarat Putin la televiziunea de stat după ce a luat cuvântul la un forum cultural la Sankt Petersburg, conform unei înregistrări video postate pe Telegram de un jurnalist din grupul de presă de pe lângă preşedinţia rusă.

Ucraina cere cu insistenţă permisiunea de a lovi ţinte în profunzimea teritoriului rus cu rachetele care i-au fost livrate de către Occident.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat joi „întârzierea” în dezbaterile pe această problemă.

SUA au refuzat în mod special să facă acest lucru până acum, de teama unei escaladări care ar putea duce la un conflict direct cu Rusia, având în vedere că ambele ţări sunt puteri nucleare.

Citiți și:

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Gabriela Ruse, cap de serie 1, a acces în turul doi al calificărilor la Korea Open

Publicat

in

Gabriela Ruse, locul 100 mondial şi cap de serie 1, a acces în turul doi al calificărilor la Korea Open. Turneul este de categorie WTA 500 și are loc la Seul, conform news.ro.

Ruse a trecut în primul tur al calificărilor de japoneza Eri Hozumi, locul 1062 mondial, scor 6-2, 6-3.

Pentru un loc pe tabloul principal, Ruse va evolua cu o altă japoneză, Kyoka Okamura, locul 292 WTA.

Premiul pentru accederea în turul doi al calificărilor este de 6.603 dolari.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Dmitri Medvedev face poate cea mai dură amenințare nucleară împotriva Ucrainei: ‘O uriașă pată cenușie topită’

Publicat

in

Vicepreședintele Consiliului rus de Securitate, Dmitri Medvedev, a admis utilizarea armelor nucleare de către Rusia în cazul în care „răbdarea ei se va epuiza”.

El a menționat că nimeni nu are nevoie de un conflict nuclear, pentru că el este o poveste extrem de dramatică cu consecinţe extrem de grave.

„Nimeni nu are cu adevărat nevoie de un conflict nuclear. Este o poveste foarte proastă, cu un rezultat foarte rău. Acesta este motivul pentru care nu a fost luată până acum nicio decizie de a utiliza arme nucleare (non-strategice sau chiar mai mult strategice).

Deși, ca să spunem lucrurilor pe nume, există premise formale pentru acest lucru, care sunt clare pentru întreaga comunitate mondială și în conformitate cu doctrina noastră de descurajare nucleară”, a spus Medvedev, pe Telegram.

„O uriașă pată cenușie topită”

„Incidentul Kursk, de exemplu.

Dar Rusia este răbdătoare. La urma urmei, este evident că un răspuns nuclear este o decizie extrem de dificilă, cu consecințe ireversibile.

Cu toate acestea, subalternii anglo-saxoni pompoși nu vor să recunoască un lucru: orice răbdare are un sfârșit. Și acei analiști occidentali moderați care au avertizat: ‘Da, probabil că rușii nu vor răspunde în acest fel… deși există încă o posibilitate. În plus, răspunsul ar putea fi cu utilizarea de arme non-nucleare‘.

Și asta e tot. O uriașă pată cenușie topită. Sfinte Sisoe! Este imposibil, dar s-a întâmplat….”, a scris Medvedev.

Context

Preşedintele rus a declarat joi că, dacă Occidentul permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază mai lungă de acţiune, ar însemna că „ţările NATO sunt în război cu Rusia”.

Tensiunile dintre Moscova şi aliaţii occidentali ai Ucrainei au urcat încă o treaptă, liderii american şi britanic urmând să discute despre posibilitatea de a autoriza Kievul să utilizeze rachete cu rază lungă de acţiune împotriva Rusiei.

De asemenea, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a acuzat vineri pe aliaţii săi că „se tem” să evoce posibilitatea de a doborî ei înşişi dronele şi rachetele ruseşti, într-un moment în care ţara sa se confruntă cu o creştere a atacurilor aeriene. El a anunţat că se va întâlni luna aceasta cu preşedintele american Joe Biden pentru a-i prezenta „un plan de victorie” pentru Ucraina.

Unda verde pentru utilizarea rachetelor occidentale cu rază lungă de acţiune împotriva Rusiei a fost vineri pe agenda discuţiilor dintre premierul britanic Keir Starmer şi Joe Biden la Casa Albă, însă nu a fost dată către Kiev.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend