Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Femeile nu merg la război, însă România le trimite să nască în tranșee

Publicat

in

“Ar trebui să fi mulţumită că nu ai crăpat” – asta mi-a răspuns doctoriţa ginecoloagă pe care am găsit-o când m-am mutat înapoi la București din Belgia în 2016. Îi povestisem despre sarcina pe care o pierdusem la 20 de săptămâni, la începutul acelui an în Belgia și traumele legate de modul în care s-a desfășurat avortul spontan.

Alina Gîrbea Foto: Arhiva personala

Când, doi ani mai târziu, am rămas însărcinată din nou schimbasem deja ginecoloaga și mergeam acum la o clinică privată. Am întrebat, evident, ce s-ar întâmpla dacă s-ar reproduce scenariul din 2016 și mi-a răspuns că la privat nu internează decât dacă nașterea se declanșează după 24 de luni și ar trebui să merg la serviciile de urgenţe la spitalele publice până găsesc un loc liber să fiu internată. Pentru clarificare, în timpul unui avort spontan de tipul celui pe care îl avusesem eu în ianuarie 2016 în Belgia poţi muri de septicemie, însă totuși în anul 2018 în capitala României mi se explica mie, unei femei privilegiate după toate standardele posibile, că ar trebui să caut un loc liber la un sptial sau clinică de stat în astfel de condiţii. Unei femei cu mai puţine privilegii decât mine (de capital economic, social și educaţional) nu i se oferă nici măcar atât. Înţelegeam mai bine acum acel “ar trebui să fi mulţumită că nu ai crăpat” și am decis, pentru că îmi permiteam, să nu îmi asum acest risc și să merg să nasc în Belgia.

Povestea spusă de mine mai sus nu e decât una într-o mare de astfel de povești. De când organizăm în cadrul proiectului “Femei în politică” ateliere despre sănătatea reproductivă împreună cu Asociaţia Moașelor Independente, am auzit nenumărate povești traumatice. Aproape nu există femeie care să fi născut în România și care să nu fi trecut printr-o formă sau alta de violenţă obstetricală. Discuţiile respective, deși de policy, de multe ori se sfârșesc cu lacrimi, pentru că nu există perioadă în care să fii mai fragilă fizic și psihic ca femeie decât cea din jurul sarcinii.

„Femeile nu merg la război” – asta e una din replicile generale pe care le primești atunci când militezi, cum fac eu, pentru șanse egale pentru femei. După ce am vorbit cu nenumărate femei despre experienţa nașterii în România răspunsul meu e: poate că femeile nu merg la război, însă România le trimite să nască în tranșee. Când Alexandra a murit în maternitatea din Botoșani vara trecută valul de indignare și revoltă a fost legat și de faptul că am știut toate că în locul ei ar fi putut fi oricare dintre noi.

Nu puţine mame suferă de șoc post-traumatic când se întorc din spital pentru că statului nu îi pasă cum nasc și asta se vede în cifre medicale – avem de exemplu un procent nejustificat de mare de cezariene, dar și multe practici invazive precum împinsul burţii în timpul nașterii, episiotomii (operații care presupun efectuarea unei incizii în partea inferioară a vaginului și în mușchii perineului) fără anunţ și acord prealabil. Se vede și în gesturi mici de sprijin psihologic care lipsesc din protocolul nașterii: de exemplu în majoritatea statelor europene tatălui îi e permis să asiste la naștere (nu și în sistemul nostru public) și ai posibilitatea de a îţi redacta un plan de naștere pe care să îl comunici personalului medical înaintea nașterii. De exemplu, a doua mea naștere în Belgia s-a desfășurat în spital, fără probleme majore, cu cele două moașe prezente la naștere și soţul meu, ginecoloaga ajungând după expulzarea copilului.

Statului român nu îi pasă nici cum se întorc mamele din spital: nu există recuperare post-natală oferită sau decontată de stat, profesia de moașă nu e recunoscută și deci avem din ce în ce mai puţine moașe în România. Deși la televizor suntem informate zilnic că alăptarea până la șase luni este esenţială pentru sănătatea bebelușului în lipsa moașelor nu suntem ajutate în procesul anevoios de a învăţa să alăptezi pentru prima dată. Nu există o urmărire psihologică a mamelor pentru a putea depista și trata problemele de post-partum, problemă adusă periodic în lumina reflectoarelor atunci când mame se sinucid și/sau își omoară copiii. Câte persoane nevinovate mai trebuie să moară până când statul să aloce fonduri pentru mame: recunoscând din nou profesia de moașă și oferind programe post-natatele pentru sănătatea fizică și mentală a mamelor? Recent am fost la o dezbatere în care una din participante sublinia pe bună dreptate faptul că din punctul acesta de vedere situaţia era mai bună în România comunistă, când tinerele mame primeau măcar vizite periodice la domiciliu de la asistentele medicale.

În aceste condiţii se mai miră cineva că femeilor le e teamă să nască în România? Deși bărbaţii nu participă prea des le genul acesta de discuţii, noi toate avem prietene care au trecut prin nașteri complicate, în care s-au simţit ababdonate sau abuzate de cel ce ar trebui să le fie principalul sprijin – sistemul medical. Asociaţia Moașelor Independente a derulat recent un chestionar care arată că multe dintre mamele care au născut în sistemul public declară că nu își doresc o a doua sarcină de teama de a trece din nou prin experienţe similare la naștere.

Nu există ipocrizie mai mare la nivel de mentalitate colectivă în România decât piedestalul pe care societatea le ridică pe mame, așteptarea că cel mai nobilă menire a unei femei e să devină mamă și modul în care ele sunt tratate malele în realitate. Douăzecișicinci de ani în care România a fost guvernată preponderent de bărbaţi care s-au arătat extrem de preocupaţi de creșterea natalităţii și păstrarea familiei „tradiţionale” au dat rezultate jalnice pentru cele care se ocupă în continuare în mod covârșitor de familie și treburile casnice.

Ce ar fi să le întrebăm pe mame ce își doresc?

Asta deși ar fi relativ simplu să oferi condiţii mai bune pentru maternitate și pentru o creștere a natalităţii și primul pas pentru a face asta e unul chiar foarte simplu – să le întrebi pe mamele și femeile din România ce își doresc.

Multe din româncele care au locuit în străinătate sau care au prietene care au locuit și născut acolo nu își doresc decât să li se ofere și în România condiţiile de naștere pe care femeile le au în alte state: prezenţa partenerului sau a altcuiva din famile la naștere, posibilitatea de a naște natural dacă o naștere prin cezariană nu e o obligatorie, posibilitatea de a opta sau nu pentru anestezie prin epidurală, dreptul de a își păstra bebelușul lângă ele în primele zile de viaţă (dacă acesta nu suferă de probleme medicale), sprijin în primele săptămâni după naștere în adaptarea la viaţa cu un nou-născut, pentru care nimeni nu te poate pregăti înainte. –Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

FOTO Nu e SF! Costumul care poate transforma urina în apă potabilă – cum funcționează

Publicat

in

Un costum spaţial de inspiraţie ştiinţifico-fantastică care reciclează urina în apă potabilă ar putea permite astronauţilor să efectueze lungi ieşiri în spaţiu în cadrul viitoarelor expediţii lunare, scrie The Guardian.

Prototipul, modelat după “costumele de protecţie” din clasicul SF Dune, colectează urina, o purifică şi o poate returna astronautului printr-un tub de băut în cinci minute.

Creatorii costumului speră că acesta ar putea fi utilizat înainte de sfârşitul deceniului în cadrul programului Artemis al NASA, care este axat pe învăţarea modului de a trăi şi de a lucra pe perioade prelungite pe o altă lume.

NASA se pregăteşte pentru misiunea Artemis III din 2026, care vizează debarcarea unui echipaj la polul sud al Lunii, cu ambiţia declarată de a lansa misiuni cu echipaj pe Marte până în anii 2030. Urina şi transpiraţia sunt deja reciclate în mod obişnuit pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), dar Sofia Etlin, cercetător la Weill Cornell Medicine şi Cornell University şi coproiectant al costumului, spune că este nevoie de un sistem echivalent pentru atunci când astronauţii sunt în expediţie.

“În prezent, astronauţii au la dispoziţie doar un litru de apă în sacii de băut din costum”, a declarat Etlin. “Acest lucru este insuficient pentru ieşirile spaţiale lunare planificate de durată mai lungă, care pot fi de la 10 ore şi chiar până la 24 de ore în caz de urgenţă”.

De asemenea, sunt plângeri în ceea ce priveşte soluţia actuală de gestionare a deşeurilor, aşa-numitul articol de îmbrăcăminte cu absorbţie maximă (MAG), care este în esenţă un scutec pentru adulţi.

Îmbrăcămintea ar fi predispusă la scurgeri, inconfortabilă şi neigienică, determinându-i pe unii astronauţi să limiteze consumul de alimente şi băuturi înainte de ieşirile în spaţiu, iar pe alţii să se plângă de infecţii ale tractului urinar (ITU).

Cum funcționează

Sistemul propus cuprinde o cupă de colectare din silicon turnat pentru a se potrivi în jurul organelor genitale, cu o formă şi o dimensiune diferite pentru femei şi bărbaţi. Aceasta este conţinută într-o lenjerie de corp alcătuită din mai multe straturi de ţesătură flexibilă.

Cupa de silicon este conectată la o pompă de vid activată de umiditate, care porneşte automat de îndată ce astronautul începe să urineze. Odată colectată, urina este deviată către sistemul de filtrare, unde este reciclată în apă cu o eficienţă de 87%. Sistemul utilizează un sistem de osmoză pentru a elimina apa din urină, plus o pompă pentru a separa apa de sare.

Colectarea şi purificarea a 500 ml de urină durează doar cinci minute. În timpul implementării, apa purificată ar putea fi îmbogăţită cu electroliţi şi returnată astronautului ca băutură energizantă.

Sistemul măsoară 38 cm pe 23 cm, având o greutate de aproximativ 8 kg, care a fost considerată suficient de compactă şi uşoară pentru a fi transportată pe spatele unui costum spaţial. Echipa intenţionează să recruteze 100 de voluntari la New York, în toamnă, pentru a testa confortul şi funcţionalitatea sistemului.

“Sistemul nostru poate fi testat în condiţii simulate de microgravitaţie, deoarece microgravitaţia este principalul factor spaţial de care trebuie să ţinem cont”, a declarat prof. Christopher Mason, de la Weill Cornell Medicine. “Aceste teste vor asigura funcţionalitatea şi siguranţa sistemului înainte ca acesta să fie implementat în misiuni spaţiale reale”.

Detalii despre prototip sunt publicate în revista Frontiers in Space Technology.

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Cazul jafului de la bancomatul din Arad: Trei suspecți au fost prinși de polițiști

Publicat

in

Polițiștii au prins vineri dimineața trei indivizi, suspecți în cazul exploziei și jafului de la un bancomat din localitatea Șiria, județul Arad, din care au fost sustrași 200.000 de lei.

Directorul adjunct al Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR, Cristian Gheorghe, a declarat vineri că cei trei indivizi intenționau să părăsească România.

„Indivizii respectivi doreau să părăsească teritoriul României, am intervenit și i-am condus la sediul Poliției, unde se află și în momentul de față”, a declarat Cristian Gheorghe, potrivit Mediafax.

Unul dintre indivizi este albanez, locuiește în Maramureș, iar ceilalți doi sunt din județul Arad.

Doi dintre ei au antecendente „chiar pe acest mod de operare”, susțin polițiștii, care adaugă că este vorba de explozii la bancomate.

Polițiștii fac patru percheziții domiciliare în Maramureș și Arad.

Polițiștii au fost sesizați în urmă cu o săptămână cu privire la un incendiu izbucnit la un bancomat din Șiria. „Din bancomat au fost sustrași 200.000 de lei. Prejudiciul total urmează a fi stabilit”, au transmis atunci anchetatorii.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend